© Fundatia "George Manu",
2001- 2018

 

 


Cabala care a desfiinţat fizic Mişcarea Legionară şi continuă să o minimalizeze şi să o învinuiască de crime mă loveşte şi pe mine, care am trăit lângă ei, pe bărbatul meu mort ca un erou în Spania şi pe toţi capii Gărzii de Fier, ucişi pe pământul patriei de Carol al II-lea, de generalul Antonescu şi de comunişti. Depun mărturia unei vieţi şi încă a multor vieţi pentru ca să se cunoască adevărul. Cu acest scop am scris aceste rânduri. Văd o singură salvare: credinţa ortodoxă, împărtăşită nouă de Sfântul Apostol Andrei prin anii 50 după Hristos. Aşa să ne ajute Dumnezeu! (Ana Maria Marin)

mai mult

Ana Maria Marin

Prin poarta cea strâmtă

Cornel Onaca

Martori şi martiri din temniţele comuniste


Cel mai mare dar al omului este libertatea. Derapajele societăţii şi meandrele istoriei au condus, de nenumărate ori, spre perioade în care unii oameni au instaurat un regim dictatorial în care libertatea a fost oprimată şi au impus altor oameni un mod de viaţă lipsit de dreptul libertăţii: libertatea de a se exprima, libertatea de a avea convingeri care să motiveze acţiunea individului în lume, libertatea de a respecta şi a fi respectat într-un pluralism al opiniilor de bun simţ, libertatea de a gândi, libertatea de a visa… Mărturia de faţă este o lecţie de viaţă, este o introspecţie în psihologia adevăratului învingător, este o mărturie a biruinţei spiritului asupra lumii materiale, uneori amorfă şi grotescă datorită intervenţiei unor oameni incapabili să se ridice la demnitatea de om. Persoane precum Domnul Cornel Onaca sunt modele pentru noi: modele de percepere şi trăire a libertăţii, modele de credinţă, modele de rezistenţă, modele de iertare. Putem spune simplu : modele de viaţă. Într-o lume care atomizează valorile şi tot ce ne înconjoară avem mare nevoie de aceste tipologii de modele. Îl felicit pe domnul Onaca pentru faptul că s-a eliberat de temeri şi ne-a povestit, pentru că de dragul libertăţii ne lasă o moştenire care depăşeşte limitele persoanei şi se adresează unui public numit societate. († VIRGIL BERCEA, Episcop greco-catolic de Oradea)


mai mult


La ieșirea din sală a anchetatorului, mama i s-a postat în față și i-a zis: „Nu mă rog lui Dumnezeu să-ți facă cineva ce i-ai făcut tu băiatului meu, dar îi voi cere când merg duminică la biserică să-ți dea soarta corbului alb… să-ți vrei moartea, dar fără putința de a muri”. Au trecut de la proces peste cincizeci de ani… mama a murit, dar n-am uitat niciun cuvânt din ce i-a spus atunci ofițerului de securitate. ─ Blestemul acesta, am spus eu, l-am dus în cârcă toți la care ne-au scris pe spate „CR”. Chiar după ce am fost eliberați, eram ca niște corbi albi, respinși de ceilalți și, poate, chinuiți în fiecare zi de singurătate. (Traian Bodea)

mai mult

Traian Bodea

Blestemul corbului alb

Bogdan Munteanu

Marionete ale destinului


Există un lucru pe care l-am învăţat de la autor: dacă, într-o polemică, faci uz de categoriile de gândire ale adversarului, înseamnă că, în plan interior, adversarul te-a învins deja. Nu ai voie să-ţi exprimi gândurile decât în termeni pe care îi consideri fideli concepţiei tale, aşa explicându-se acribia cu care Bogdan Munteanu analizează noţiuni aparent banale, ce ţin de jargonul cutiei de rezonanţă mediatică: populism, democraţie, secularizare, valori liberale, alături de atâţia alţi termeni de molestarea cărora nu scăpăm în nici o zi de peste an. Ce se ascunde în spatele lor şi câtă intenţie de falsificare a esenţei umane e pusă în aceste noţiuni? Iată întrebările la care autorul răspunde cu aplomb, pertinenţă şi sagacitate. Indiferent că e vorba de România sau de Europa, de America lui Trump sau de etimologia cuvântului neam, autorul disecă noţiuni, precizează nuanţe, lămureşte poziţii. Şi mereu vorbeşte de pe poziţia creştinului modern. (Sorin Lavric)


mai mult


"Jertfa nu a fost mare pentru gloria Neamului. Ca Moţa şi Marin e toată Legiunea, ei însă au fost mai buni între noi şi pe ei i-a hărăzit Cristos să trăiască în vecii vecilor, iar noi cei rămaşi trăim, încă, fiindcă aşa ordonă Căpitanul. Crucificarea este a neamului. Vedeţi-o. Aşa este. Este a întregului neam omenesc. Este a luptelor, a biruinţelor, a tuturor celor cu sabie sau fără sabie, în slujba adevărului. Dar mai vârtos este a unui popor răzvrătit pentru dreptate, mergând cu rânduire să-şi merite locul, să-şi merite contururile sale geografice şi înălţarea spirituală." Banica Dobre

mai mult

Bănică Dobre

Crucificaţii. Zile trăite pe frontul Spaniei

Neculai Totu

Însemnări de pe front


"Am venit şapte şi ne întoarcem numai cinci. Ionel Moţa şi Vasile Marin au căzut pe pământ spaniol, pentru Cruce şi pentru Țară. Tot ce-a avut mai scump tineretul românesc a rămas acolo în Spania, să spună celor de mâine cea mai frumoasă baladă a jertfei noastre pe altarul Crucii. Am trecut frontiera. Adio Spanie! Ți-am lăsat - pentru Cruce şi pentru Naţie - tot ce a avut mai falnic generaţia noastră! Pe pământul tău rămâne, mărturie românească în faţa istoriei, amintirea lui Moţa şi a lui Vasile Marin. Adio Spanie! Plecăm spre ţară să încredinţăm sfintele moaşte pământului strămoşesc." Neculai Totu


mai mult


"Ionel Moţa şi Vasile Marin au murit liberi, cu gândirea lucidă, cu inima fierbinte şi înflorită de iubirea ce o purtau celor care le erau dragi şi lui Dumnezeu. Ei nu au fost duşi de şuvoiul unei exaltări colective. Dimpotrivă, Ionel Moţa şi Marin s-au rupt voluntar dintre cei mulţi care în marea lor iubire, îi legaseră, îi strângeau de pământ. Ei au avut forţa să se desfacă de contemporanii lor care, nici în Țară, nici în Spania, nu au putut ajunge să-i înţeleagă. Proştii vor zice: mai bine mureau în ţara lor, în serviciul şi pentru apărarea ei. Ei nu pricep însă că sufletele santificate ale lui Moţa şi Marin au o putere uriaşă, care ne păzeşte graniţele şi patrimoniul naţional, ca o pavăză de mii şi sute de mii de ori mai puternică decât ne-ar fi putut da bietele lor piepturi omeneşti. Când obrazul Maicii Domnului şi trupul răstignit al Mântuitorului Iisus Christos sunt lovite, interesează sacrilegiul, nu locul unde a fost săvârşit." Alexandru Cantacuzino

mai mult

Alexandru Cantacuzino

Pentru Christos

Ana Maria Marin

Poveste de dincolo ...


Această poveste e adevărată. Autoarea a cules-o din şoaptele trestiilor, pe un mal de lac românesc. Trestiile, povestind, n-au păstrat cronologia istorică; au preferat o cronologie de intensitate. Astfel începutul e un fel de sfârşit, iar sfârşitul... „Marea întâlnire” este adevăratul început: iniţierea în dragoste şi iertarea unui suflet, a multor suflete! Firul conducător prin acest labirint de întâmplări petrecute în secolul nostru, voluntar estompate de ficţiunea visului, s-ar putea găsi poate în versurile lui Verlaine, „Jadis et Naguére”, care ţine loc de motto, nu pentru fond, ci pentru formă. Locuitor în trecere pe planeta „Terra”, dacă te-au plictisit lozinci prea des repetate sau dacă şi-a pierdut pentru tine sensul şi valoarea „Cuvântul”, întrebuinţat în scrieri emfatice, retorice şi mincinoase, opreşte-te o secundă din drum şi caută în Biblie Adevărul! Chiar dacă ţi-ar părea, citind-o, demodată şi neverosimilă, îţi va aduce linişte şi mângâiere! În prima epistolă a Sf. Apostol Pavel către Corinteni, ţi se lămureşte de la început (paragraful 13) cele ce le trebuie cuvintelor ca să capete sens: „Dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti şi dragoste nu am, sunt ca o aramă sunătoare...” Şi sfârşeşte cu cuvintele: „Acum dar rămân aceste trei: Credinţa, Speranţa şi Dragostea; dar cea mai mare dintre toate este Dragostea”.


mai mult


În închisoare am întâlnit și diavoli și sfinți. Aceștia din urmă împrăștiind în jurul lor lumina taborică și tot harul pe care credința adevărată îmbracă sufletele lor. Oricât de paradoxal ar părea, cele mai mari satisfacții sufletești le-am avut în detențieîn special, la sanatoriul Târgu Ocna. Acolo, datorită câtorva personalități în frunte cu Valeriu Gafencu, botezat de Nicolae Steinhardt „Sfântul închisorilor”, Ion Ianolide, Gheorghe Jimboiu și alții, s-a instalat o atmosferă cu totul deosebită. Dragostea între oameni și într-ajutorarea creștină a fost mai prezentă ca nicăieri în altă parte. Poate și atmosfera sumbră datorată luptei permanente cu moartea a contribuit la instalarea ei. Sanatoriul se transformase într-un templu de rugăciune. Aici m-am convins că sfințenia nu este o utopie, cum în vremea noastră materialistă, mulți sunt înclinați să creadă, că este realizabilă de cei ce doresc, cu tărie, s-o atingă.


mai mult

Aristide Lefa

Fericiţi cei ce plâng

Mircea Dobre

Jertfe pe munţi


Titlul acestei cărți mi-a fost sugerat în Penitenciarul Sanatoriu Târgu Ocna de Episcoul Hirțea al Oradei, fost si el deținut care, auzind seară de seară povestirile despre lupta armată din munți, mi-a propus titlul Jertfe pe munți.
Prin această carte caut să duc la îndeplinire și dorința camarazilor de luptă și a favorizatorilor, ca și copiii și nepoții să le cunoască trecutul și suferința, să fie mândri de ei. Din tot ce am visat în viață pentru viitor, rămân doar cu această legendă de învins și învingător.
Învins, fiindcă am fost prins și arestat, și învingător pentru că am reușit să supraviețuiesc în acele condiții de inimaginat, fiind bolnav de TBC, fără a fi eliberat. Cartea este scrisă fără pretenția unui scriitor consacrat și fără ca autorul să-și facă o imagine în plus și să fie cunoscut, doar că trecutul celor 50 de ani de comunism să nu fie uitat de urmași.
Mircea Dobre


mai mult



mai mult

Traian Bodea

Adolescenţi în zeghe

Mihai-Andrei Aldea

Drumul spre Vozia. Vol. I.


Îşi scoaseră săbiile învioraţi şi, după obiceiul ţinut din copilărie, şi le uniră, pumn lângă pumn, gardă lângă gardă, lamă lângă lamă, în legământul lor secret: – Vom birui! Se simţeau dintr‑ o dată învioraţi, puternici şi pregătiţi pentru orice ar veni asupra lor. Gata de luptă. Şi Pădurea simţi schimbarea. Vălul de ameninţare nu dispăru, dar păru a se subţia oarecum. Şi ei simţiră aceasta. Mihai-Andrei Aldea Pentru mine, Drumul spre Vozia este un basm - arhaic și modern totodată. Un basm despre sufletul neamului românesc. (...) O credință străveche, românească, spune că duhurile necurate nu se apropie de acea casă în care se obișnuiește să se depene povești. Îndrăznesc să spun că tinerii care vor citi această trilogie vor fi mult mai greu de manipulat. Într-un fel, vor fi păziți de duhul înstrăinării de neam și de cultură, de alienarea provocată de uitarea propriilor rădăcini. Ciprian Voicilă


mai mult


Derala era, desigur, frumoasă. Vremea deja bătea spre iarnă, iar ţăranii se grăbeau să pregătească totul pentru frigul ce se apropia iute. Pentru cei trei însă, părea că venise din nou toamna, că vremea este uimitor de caldă – abia ieşiseră din gerul Nemirei şi al munţilor înalţi ai Pădurii celei Mari. Aşa cum auziseră şi în povestirile din Câmpineni, coline line se vălureau între maluri de ape domoale sau repezi, acoperite de o ţesătură de păduri şi păşuni. Ţi se tăia răsuflarea când vedeai verdele închis al brazilor – brazi albi şi brazi roşii – amestecat cu frunzele galbene, roşii sau pestriţe ale copacilor! Flori târzii, de toamnă, încă se mai iţeau pe ici pe colo, ca nişte minuni ale firii, parcă înfruntând apropierea iernii şi făgăduind că totuşi va veni şi primăvara.


mai mult

Mihai-Andrei Aldea

Drumul spre Vozia. Vol. II.

Mihai-Andrei Aldea

Drumul spre Vozia. Vol. III.


Şi în acea clipă tot gândul lui, toată fiinţa lui, se adună de la sine asupra iubirii faţă de Lixăndrina. Era cea mai mare putere a vieţii lui, era o putere dincolo de viaţa lui. Era Veşnicia, era totul! Căci iubirea adevărată este veşnică. Şi pentru iubirea adevărată, omul poate înfrunta şi învinge tot Iadul. - Luptăm împreună, iubire, până dincolo de săvârşitul lumii! – spuseră ei, ca unul singur. Arhidemonul se cutremură din nou. Dar de această dată nu de furie, nu de mânie. Ci... cu totul neaşteptat pentru el, de frică. Mihai-Andrei Aldea Mihai-Andrei Aldea este, fără îndoială, un paseist și un calofil, un credincios și un patriot, un justițiar și un satirist, un erudit ți un fabulist; începutul romantic al aventurii („eroi excepționali în împrejurări excepționale”) se împletește, pe parcurs, cu tradiționalismul sacru, cu prerafaelitismul diafan, cu alte curente literare. Oliviu Crâznic


mai mult


Trup şi suflet din neamul aromânilor Voronca şi parte a marii familii a detrunchiaţilor Bucovineni, Tatiana Vlad Guga ne conduce prin lumea viselor şi a trăirilor în cea a împrejurărilor şi faptelor petrecute într-un sistem opresiv, aidoma celor de care au avut parte acuzaţii din procesul Societăţii Academice Arboroasa, din 1877-1878.


mai mult

Taţiana Vlad Guga

Casa inimii

Nicolae Roşca

Batalioanele de exterminare Sărata


Sărata, cu batalioanele ei de „reabilitare”, formulă cinică prin care legionarii sunt azvârliți pe front în condiții câinoase, umilitoare și de-a dreptul ineficiente pentru mersul războiului, a însemnat un capitol sângeros înscris în activul de suferință al Gărzii de Fier. Acolo se nimicesc stupid sute și sute de oameni care făceau parte din pătura intelectuală cea mai aleasă a țării noastre. Medici, avocați, ingineri, asistenți universitari, ofițeri de diferite gradații și foarte mulți studenți, își pierd viața în batalioanele din Sărata, vărsând sângele lor generos pentru idealul ce-i însuflețea.

Închinăm aceste rânduri tuturor camarazilor noștri care au luat parte și au căzut eroic în războiul contra năvălitorului din răsărit, încadrați în acele blestemate abatoare umane, care erau batalioanele de la Sărata, singurul loc pe care l-au putut găsi guvernanții noștri de atunci, orbiți de invidii, arși de patimi și incapabili de a înțelege marea primejdie ce ne amenința, pentru generația de luptători anticomuniști, ridicată și oțelită de geniul creator al Căpitanului.

Nicolae Roşca


mai mult


Recomand Îndreptarul de faţă tuturor celor care se spovedesc la mine, pentru că e alcătuit pe firul Decalogului şi al celor 9 Porunci Bisericeşti. În acelaşi timp, poartă pecetea credinţei, a smereniei şi a evlaviei unui Mărturisitor, care s-a jertfit curajos pentru Biserică şi Neam.

Pr. Prof. Dr. Vasile Gordon


mai mult

Valeriu Gafencu

Îndreptar la spovedanie

Aspazia Oțel Petrescu

Strigat-am către Tine, Doamne...


Prigonitori şi călăi, vă ascultăm fără să vă urâm cum ne acoperiţi cu invective şi insulte după ce ne-aţi trecut prin flăcările iadului. Vă ascultăm minciunile, calomniile, dispreţul, dezonoarea „emanate” de răutatea voastră, fără să osteniţi. Vă iertăm şi uneori, în clipe de graţie, ne rugăm pentru voi. Eu nu vă pot contempla ca pe oricare dintre fraţii mei deoarece voi înjosiţi în mine condiţia de om şi-mi ofensaţi iubirea. Mi-e milă de voi pentru că nu vă gândiţi că este un timp pentru orice. Este un timp pentru viaţă şi este un timp pentru moarte. Este un timp pentru faptă şi este un timp pentru răsplată. Mi-a trebuit mult timp să vă pot ierta. M-am rugat şi am postit ca să nu vă urăsc. Vă iert din toată inima pentru ce ne-aţi făcut şi mă rog să nu vă ardă adevărurile ce le-aţi ascuns şi nu le-aţi recunoscut şi lacrimile ce nu le-aţi plâns, dar trebuia să le plângeţi.

Aspazia Oţel Petrescu


mai mult


-Sărbătoarea Nașterii Domnului în temnițele comuniste și după eliberare, în amintirile mărturisitorilor-

Cu acest volum vom învăța istoria de har a rezistenței. El este răcorirea de suflet a unei generații întregi de supraviețuitori și sămânța de nădejde a noastră, a următorilor iubirii lor de Neam și Dumnezeu.

Veți descoperi oameni care s-au transparentizat într-atât încât nu pot pleca din memoria Bisericii, suflete de cer, rănite dar luptătoare, sângerând dar licărind de luciditatea identității lor creștine.

Când cad zăpezile peste mormintele lor știute ori neștiute, când zidurile temnițelor de odinioară și plăgile de abataj din adâncuri îngheață de frigul iernii, din cotloanele crucificării lor, iertații lui Dumnezeu se-așază în ceată de colindători. Stau bătuți în cuie, așteptând învierea morților și viața veacului ce va să fie! Ei sunt semnul Învierii. Născuți în suferința pietrei, pătimind cu moarte de martir, coborâți de vii în moarte nu cer răzbunare, ci ne dau, zi de zi, cea mai grea lecție: lecția iertării.

Cartea aceasta, ceată de colindători nepereche...

Pr. Constantin Necula


mai mult

Cezarina Condurache (ed.)

Crăciun întemniţat

Bogdan Munteanu

Permanenţe europene, rosturi româneşti


Prima jumătate a volumului surprinde panoplia ideologică a marionetelor actuale: proiectul unei U.E. din care naţiunile trebuie să dispară odată cu graniţele, persecutarea Bisericii Creştine, ameninţarea Rusiei, apoi globalizarea al cărei instrument de propagandă poartă numele corectitudinii politice. Bogdan Munteanu are un acut simţ al tradiţiei, atâta doar că pentru el tradiţia, definită ca neputinţă de a te rupe de trecutul obştei, e mai mult predanie şi mai puţin clironomie. Predania surprinde acea parte a trecutului care vine peste tine fără să te întrebe: e partea implacabilă a istoriei maştere, e predestinarea căreia nu-i pasă de tribulaţii subiective. În schimb, clironomia e moştenirea celui care are libertatea s-o primească, e conştiinţa rădăcinilor pe care le supui selecţiei. E partea din tradiţie pe care insul şi-o asumă în chip liber, fără să-i pese de solidarităţi organice. Predania cere destin colectiv, clironomia cere traseu personal. Prima cere viziune teologică, a doua optică juridică. Viziunea lui Bogdan Munteanu e creştină, dar un creştinism din care rădăcinile etnice nu pot fi ignorate.

A doua jumătate înfăţişează adevărul idiopatic după ce smalţul marionetelor a fost înlăturat. Adevărul acesta se confundă cu spiritul epocii interbelice, ai cărei purtători de cuvânt sunt Mircea Eliade, Valeriu Gafencu, Emil Cioran, Nicu Steinhardt, Radu Gyr sau Constantin Noica. În totul, autorul e un conservator mansuet, a cărui fermitate îmbracă un ton tandru. Bogdan Munteanu nu are nimic belicos, paginile sale emanând o seninătate caldă, fără încrâncenări revendicative.

Sorin Lavric


mai mult