Radicalismul politic în epoca interbelică era o tendinţă mult mai răspândită decât le vine astăzi unora să creadă. O asemenea atitudine era practic impusă de condiţiile mediului politic şi social. Pe de-o parte, aşa cum am văzut, predominau abuzurile şi comportamentul arbitrar al celor aflaţi la putere faţă de cei pe care-i priveau ca pe o potenţială ameninţare. Pe de altă parte, fiecare grupare trebuia să-şi adapteze mesajul şi mijloacele de acţiune la cele ale adversarilor. Cum să răzbeşti altfel în jungla politică irespirabilă a acelor vremi? Atitudinea legionară specifică acelui context era radicalismul moral, corectitudinea extremă, onoarea şi fermitatea de a spulbera otrava anti-propagandei, precum şi mârşavia şi ticăloşia acţiunilor politice adverse.
Tendinţe similare, chiar dacă mai mult în formă şi mai puţin lipsite de substanţă au fost prezente însă şi la alţii, cum ar fi de pildă chiar naţional-ţărăniştii, consideraţi a fi un veritabil “etalon de democraţie” al epocii interbelice. Nu e vorba aici de a nega această caracterizare, cât de a sublinia specificul “balcanic” al pseudo-democraţiei româneşti interbelice. Formele ei fără fond au dat naştere la cele mai felurite reacţii: de la atitudini morale radicale, care puneau deasupra formelor vremelnice de organizare socială planul etern al naţiunii şi al divinităţii, până la agitaţii sterile, demagogice, de cea mai pură esenţă cargialească. În interiorul acestui spectru, undeva între aceste două extreme, se situează şi ţărăniştii.
Revoluţionarismul ţărănist este întruchipat în special de Ion Mihalache. Ţelul său final declarat: Statul Naţional-Ţărănesc. Democraţia – doar o metodă, o tactică? Să-i citim discursurile şi să comparăm. Nici Căpitanul, când a preconizat la rândul său o deşteptare naţională şi formarea unui stat de tip nou, nu a ignorat valorile morale şi voinţa poporului. A refuzat de asemenea ajungerea la putere pe căi ilegale, în afara regulilor jocului politic care erau valabile la vremea sa.
Mai departe: mulţi din ziua de azi se oripilează la auzul imnului legionar, cu “gloanţele pentru trădători” prezente într-unul din versurile sale. Dar cum ar fi atunci alternativa unui cântec cu ţepe şi spânzurători, aşa cum propune imnul tineretului PNŢ? Sau cum ar suna în ziua de azi termeni ca “gărzi ţarăneşti” sau “batalioane de asalt” – ducându-ne poate cu gândul la mineriadele de tristă amintire? Ei bine, era o formă de organizare militantă a naţional-ţărăniştilor, impusă de contextul vremii. Salutul roman? Prezent în epoca interbelică şi la ţărănişti, care, desigur, în ciuda acestor elemente exterioare menţionate aici, nu au fost acuzaţi niciodată de “fascism”.
De aici se desprinde şi o concluzie: formele de manifestare ale legionarismului în interbelic erau tributare în mare măsură întregului context al epocii. Populaţia le înţelegea şi le privea în mare parte drept fireşti, căci răspândirea unor forme similare era mult mai largă, fiind pliată perfect pe mentalitatea curentă a românilor de atunci.
Trebuie însă spus şi că radicalismul ţărănist era mai mult retoric şi declarativ, incapabil să lupte cu comunismul – care era în primul rând o ameninţare pe plan spiritual, iar politica externă a lui Titulescu (apropiat PNŢ în care chiar a intrat la un moment dat) era pe ascuns prosovietică. PNŢ este considerat un partid democrat datorită preconizatelor alianţe externe cu democraţiile occidentale şi a filierei “titulesciene”. Fără a abdica de la valorile morale şi de la independenţa faţă de orice forţe externe, legionarii aveau în vedere o alianţă cu ţările naţionaliste, singurele care la acea oră ne puteau garanta apărarea în faţa pericolului comunist.
Radicalismul legionar ca modalitate de expresie impusă de contextul politic al epocii ascundea însă o cu totul altă substanţă de ordin moral. Dacă la alţii aflăm forme găunoase şi demagogie retorică cât cuprinde, putem exemplifica atitudinea legionară prin scrieri ale lui Vasile Marin. Desigur, cu idealism, dar în ele e formulat integral crezul românismului autentic, menit să creeze întâi o cultură menită să dăinuie 500 de ani înainte de a-şi permite decadenţa civilizaţiei, aşa cum vedem în occident.
“Naţiunea este ultima raţiune a existenţei noastre, dincolo de naţiune nu mai avem nimic”– scria Vasile Marin în 1936. Era etapa naţionalismului integral, numit pe atunci şi “totalitar” pentru că îmbrăţişa totalitatea naţiunii, iar nu pentru că ar fi dorit impunerea unei dictaturi a urii şi a arbitrariului. Totuşi, dincolo de naţiune, deasupra ei, se află Dumnezeu. Marin, cu influenţele sale nietzscheene şi spengleriene, nu a uitat reperul creştin. Acesta era prezent şi la acea vreme, dar poate nu suficient de aprofundat. Dar peste nici un an de zile, Vasile Marin avea să moară în apărarea crucii, pentru Hristos, alături de camaradul său de ideal Ionel Moţa.
Vasile Marin a exprimat legionarismul în termeni spenglerieni şi nietzscheeni, moderni pentru epoca sa, dar care nu sunt pe de-a întregul specifici unui fenomen românesc. Aceasta îl singularizează oarecum, căci alţi condeieri legionari au scris altfel, într-un stil propriu. Vasile Marin încearcă o racordare la fenomenele naţionaliste ale epocii, încearcă găsirea unei limbi şi a unei terminologii comune. În cheia aceasta trebuie citite scrierile sale, căci nu se pune problema că ar fi “imitat” sau că s-ar fi inspirat de la alţii. Legionarismul rămâne un fenomen pur românesc, cu un specific care în esenţa sa este diferit de alte mişcări străine din epocă.
Revoluţionarismul ţărănist
În Rusia statul este comerciant, industriaş, agricultor, hotelier etc. Acesta este comunism. Dar şi Italia face progres asociind categoriile de muncitori în corporaţii. Acolo sunt 22 de corporaţii. Programul economic se face împreună: statul cu producătorul. Este o formă nouă de viaţă comunismul şi corporatismul. Şi totuşi la noi nu s-a făcut nimic, decât cârpeli de mântuială. Am rămas în urma tuturor. Se impune să avem şi noi o organizare. În Italia există sistemul naţional-corporatist, în Germania naţional-socialist. Nouă ne trebuie naţional-ţărănism! (…) Azi se petrece un fenomen cu totul nou: statul liberal încetează. În Germania, Italia, Rusia, Anglia, Franţa, statul se amestecă în economia ţării. Se sfârşeşte cu liberalismul. Numai în România bâjbâim, dar trebuie să isprăvim şi aici prin introducerea noului sistem economic. Statul liberal s-a sfârşit, statul naţional-ţărănesc, care înseamnă zidirea statului pe interesele agricultorilor, căci şira spinării este agricultura, trebuie să-şi înceapă domnia. (Ion Mihalache, conferinţă din 17 ianuarie 1935) (“Românul” Nr. 1/1935)
Metoda noastră este monarhică, constituţională, sinceră, leală. Pot fi păreri de interpretare asupra procedeului. Procedeele se pot discuta. Deocamdată noi ne găsim în faţa unei tactici şi a unui procedeu examinat prin lungi dezbateri, aprobate de forurile unanime ale partidului. Înţelegem să ne luăm răspunderea ei pentru toată faza de dezvoltare. O tactică, o metodă, nu este un scop, este un mijloc. Scopul rămâne crearea statului nou, de care vorbeam adineauri. Tactica, medoda însemnează utilizarea corectă, loială, a posibilităţilor momentului. Această tactică este în funcţie şi de momentul istoric şi de posibilităţile pe care le dă acel moment. (Ion Mihalache, discurs în şedinţa Comitetului Executiv Central al PNŢ, 27 septembrie 1935) (“Românul” Nr. 17/1935)
Într-unul din discursurile sale, dl. Ion Mihalache a făcut înţeleasă situaţia printr-un sfat adresat ţăranilor: Până acum aţi fost ca un deal de nisip. Orice vânt venea şi ridica nisipul, risipindu-l în cele patru puncte ale văzduhului. Ţărănimea nu mai trebuie să fie un deal de nisip ci o stâncă de cremene. Cremenea este făcută tot din nisip, dar dintr-un nisip legat. Când ţărănimea a ajuns cremene nimic nu-i poate sta împotrivă. (…) Întrunirea de la 14 Noiembrie va fi un marş al ţărănimii înfometate de pâine şi drepturi în cetatea bogăţiei şi abuzurilor. Cetatea va cădea. La iureşul ţărănesc pentru întemeierea unui Stat nou nu mai poate nimeni şi nimic rezista. Guvernul tenorului Tătărăscu şi al înşelătoriei liberale vor pleca. Statul liberal va pleca. Statul ţărănesc răsare. În această epocă de trecere între două lumi are loc, fireşte, mişcarea viermilor, vârâţi în putregaiul lumii vechi. Se vor mai încerca abateri şi combinaţii. Totul e în zadar. Târnăcoapele sunt gata pentru dărâmare. Mistriile aşteaptă construcţia unui stat nou. Cu masse vom distruge Statul vechi. Cu program vom zidi Statul nou. (“Românul” Nr. 19/1935)
Ion Mihalache – Mişcările extremiste
În România avem de luptat cu formaţiuni noi ce nu pornesc din cauze adânci de prefacere de stat. Sunt convins că ele au două cauze principale:
- O recrudescenţă a principiului naţionalist, care este generală şi firească în noua Europă după triumful principiului naţionalităţilor în determinarea noilor hotare, pe harta popoarelor. Această recrudescenţă naţională este binefăcătoare pentru o ţară, care îşi adună acum fiii ei şi care trebuie să pună conştiinţa naţională şi primatul românesc la baza oricărui program (aplauze). Este bine să rămână aceasta în minte pe de-o parte pentru a nu pierde din vedere unul din jaloanele mari în orientarea noastră, pentru a ne da seama că avem de cultivat elementul românesc cu un coeficient de puteri sporite. Iar pe de altă parte pentru a şti şi lupta împotriva a ceea ce este exagerat de partea celalată care trece în şovinism, pentru a ne feri de ceea ce este histeria naţionalistă, nu necesitatea naţionalistă (aplauze). Evident, că această histerie îşi are un teren în recrudescenţa generală. Dar nu aci este cauza cea mare a umflării curentelor „de dreapta”.
- La fel ca şi extremiştii de stânga, comuniştii, se inspiră din afară şi se prezintă cu maimuţăreala formelor noi care li se par definitive. Am maimuţărit odată formele din afară la 1848, care au dat naştere la atâtea anomalii rezultate din contrastul dintre formulele teoretice şi realităţile din ţară. Datorită acestor nepotriviri s-au creat zbuciumări în ţară şi s-a dezechilibrat viaţa economică, politică şi morală timp de atâtea decenii. Este o încercare acum de a se copia din străinătate, formele ce par a fi la modă. De astă dată însă copierea nu este dezinteresată, şi aci este crima. Niciodată n-au apărut atâtea fiţuici, atâtea gazete şi atâtea reviste cu origini străine. În Parlament s-au citat vreo 60. Mi s-a recunoscut de către toate forurile de răspundere legală şi morală, că s-a descoperit că apar cu fonduri nemţeşti. Iată cum se caută să se facă operă de corupţie a tineretului şi a minorilor intelectualităţii româneşti. Această mişcare are prin urmare mai mult cauze factice, cauze artificiale, vinovate, împotriva cărora trebuie să luptăm cu toate forţele noastre. Trebuie demascate tendinţele vinovate de a se solidariza factorul constituţional cu conspiraţiunile forţelor văzute şi nevăzute care în mod vinovat se îndreaptă împotriva partidului naţional-ţărănesc (aplauze).(Ion Mihalache – discurs la şedinţa Comitetului Executiv al PNŢ, aprilie 1936) („Românul” Nr. 9/1936)
Eu am tot respectul şi pentru regimul italian şi pentru regimul german în Germania. Le-am văzut şi le-am înţeles la faţa locului. Pot spune mai mult încă: nu ştiu ce aş fi făcut dacă eram cetăţean german, adică cetăţean al unui stat puternic şi mândru, care însă a fost înfrânt şi umilit. Este probabil că în acest sentiment general, m-aş fi încadrat acolo unde văd încadrată majoritatea poporului german. Dar eu am pus această chestiune de conştiinţă la colaboratori din cei mai apropiaţi şi de ai d-lui Hitler şi mai ales de ai d-lui Mussolini. -„Dacă ai fi român, în situaţia geo-politică şi în momentul istoric de azi al României ce politică externă ai face”? Mi s-a răspuns hotărât şi categoric, precum pot dovedi cu notele mele luate la timp şi la faţa locului: „aş face politica externă şi politica socială pe care o faci d-ta.” (aplauze) (Ion Mihalache, discurs în şedinţa Comitetului Executiv Central al PNŢ) ( „Românul” Nr. 2/1938)
Elanuri tinereşti
Tineretul formează obiect serios de preocupare atât în partidele de dreapta cât şi în cele de stânga. Formaţiunile mari politice contemporane organizează tineretul pentru luptă şi sacrificii, îl instruieşte în vederea realizării obiectivelor, ca fasciştii, agrarienii cehoslovaci, hitleriştii şi alţii. Partidul naţional ţărănesc vrea să pregătească tineretul român în spiritul gândirii şi disciplinei lui. Acest partid afirmă caracterul său revoluţionar în viaţa publică a ţării. Formarea unui nou Stat – Statul naţional-ţărănesc- cere o nouă pregătire, o nouă disciplină, o nouă organizare. Acest Stat nu se poate înfăptui fără contribuţia tineretului, a tineretului crescut în disciplina şi idealurile de viaţă naţional-ţărăniste. (“Românul” Nr. 14/1935)
Se aduce acuza că tinerii sunt prea impulsivi, prea expansivi, prea îndrăzneţi. Eu de asta nu mă tem – a spus dl. Ion Mihalache la Câmpulung – ci, mă tem că nu sunt destul de impulsivi, destul de expansivi şi îndrăzneţi. (“Românul” Nr. 17/1935)
Cuvânt pentru tinerii intelectuali ai satelor şi oraşelor; cuvânt pentru tinerii ţărani şi muncitori
Eram mărişori când inima noastră plângea părinţii şi fraţii duşi departe pe câmpul de luptă, în timp ce cioclovinele fanarice, ciocoii, erau apăraţi de moarte înapoia fronturilor sau pactau cu duşmanul în teritoriile ocupate, descoperind duşmanului şi ultima bucată de pâine ascunsă de noi din faţa lăcomiei lor fără seamăn. Am trăit cu toţii zile negre de foame, mizerie şi frică. Şi … atunci a încolţit în sufletul noastru dorul de răzbunare contra trădătorilor şi asupritorilor. Dar nu-i deajuns! Faţă de unii ne-a răzbunat Dumnezeu, că e bun şi mare! Faţă de alţii trebuie să ne răzbunăm noi. (…) Capitalismul cu trusturile şi cartelurile sale, suge tot, iar nouă ne lasă doar braţe să muncim şi ochi ca să ne vedem mizeria. Acesta este rezultatul unui lung şir de ani în care ne stăpâni liberalismul feroce – feroce pentru că ne dă iluzia libertăţii fără limită, în timp ce libertatea însăşi şi viaţa, ne erau sugrumate. (…) Peste tot jaf, excrocherie şi cenzură, alăturea de starea de asediu. Şi încă ceva: duşmanul care ne suge vlaga ne şi dezbină în grupuri mărunte ca să putem fi şi mai uşor remorcaţi în folosul capitalismului. Nu credeţi? Priviţi şi ascultaţi! De ce toate partidele mici de opoziţie ne fac nouă – partidului naţ.-ţăr.- opoziţie, pe noi ne atacă, pe noi ne critică, în loc să critice guvernul? E semn de nebunie, dar nu au înnebunit încă. Aceste partiduţe (ale d-lor Vaida, Cuza, Z.Codreanu (sic !), Goga, Argetoianu, Iorga, Iunian, etc) ne atacă la ordinul capitaliştilor. Ţara suferă în urma unui guvern incapabil, iar ele ne atacă pe noi. Căci noi suntem un partid contrar capitalismului şi trusturilor. Partidul naţional-ţărănesc vrea o ţară nouă a poporului, nu a ciocoilor. De aceea ne urăsc toţi. De aceea toţi aruncă cu pietre în noi, ca într-un pom cu multe şi bune roade. Cine azvârle în pomi sălbatici? … Nimeni. Tineret, luaţi aminte! Ţara cea nouă trebuie s-o facem noi, cu sângele nostru de va fi nevoie, după cum părinţii noştri o măriră. Liberalismul e o minciună capitalistă. Moarte lor! Celelalte partide ne-au dovedit doar în acest timp că împing la carul capitalismului (dictatorial sau liberal). Nimicire lor! Ţara e a poporului. Poporul are partidul său: Naţional-Ţărănesc. Să facem zid în jurul lui. Tineret, organizează-te pentru a te educa şi întări în credinţă mai întâi şi a conduce ţara mai apoi. Deviza noastră: Ţara, Regele şi Credinţa. (Ion D. Ungureanu) (“Românul” Nr. 17/1935)
Imperativul organizării
Mulţimea nu valoreză nimic dacă nu este organizată, căci se risipeşte în toate părţile, fără să obţină succesul dorit. Un popor, neorganizat politiceşte şi economiceşte, este expus să fie exploatat, ori de alte popoare străine, ori de un grup de indivizi bine organizaţi. (…) Peste tot însă, fără organizare, disciplină, spirit de sacrificiu şi moralitate – de sus în jos şi de jos în sus- nu se câştigă lupta, iar poporul va fi din nou înşelat, interesele din nou trădate. Poporul se supune la toate; cedează cu plăcere organizării şi disciplinei; este capabil de mult sacrificiu şi moralitate în adâncul sufletului său, dar pretinde conducerii demnitate şi fermitate şi mai presus de toate, pretinde să fie condus spre victorie. (Ion D. Ungureanu) (“Românul” Nr. 8/1936)
Marşul tineretului ţărănist (fragment)
Luptăm ca să zidim o ţară nouă, / Cu oameni drepţi şi sate ca-n poveşti;/ Cu arşiţă de mir şi-n suflet rouă/ Cu seceri şi cu coase româneşti. // Din brazda noastră neagră şi adâncă/ Ţâşni-va viaţa nouă, de oţel./ Se va zdrobi mereu de aspra stâncă/ Tot ce-i putred, leneş şi mişel! …// De hoţi în ţeapă, ştreang şi-n foc şi pară;/ De mărăcini noi glia curăţim./ Destul cu-atâta obidă şi ocară,/ Gunoiul tot, în foc să-l azvârlim.
Poruncile Tineretului Naţional-Ţărănesc sunt:
- Salutul obligatoriu (cu mâna dreaptă în forma salutului roman) ca străjerii, spunând cuvintele: „Sus Ţărănimea!”. 2. Credinţă statornică partidului Naţional-Ţărănesc. 3. Frăţie, dragoste şi solidaritate între membrii partidului şi tineretului naţional-ţărănesc. 4. Muncă pentru binele şi ridicarea ţărănimii şi muncitorimii. 5. Ascultare şi disciplină faţă de conducători. (“Românul” Nr. 11/1936)
Şi fiindcă duşmanii libertăţii poporului s-au organizat în cuiburi, nuclee, legiuni, etc, ţărănimea trebuie să se organizeze în gărzi ţărăneşti -pe sate- şi în batalioane de asalt naţional-ţărăneşti pe regiuni mai mari. Misiunea principală a batalioanelor de asalt este de a apăra drepturile, libertăţile şi conducătorii ţărănimii şi de a lupta pentru dărâmarea forţelor capitalismului, pentru a risipi cuiburile de bandiţi publici. (…) Să nu rătăcească minţile elevilor neştiutori încă sau unor oameni care nu au nici cinste, nici onoare, nici avere, nici copii, nici suflet de pierdut. Căci ţărănimea cu credinţă în Dumnezeu nu va ucide pe semenul său. Oamenii cu mintea întreagă şi cu Dumnezeu în inimă nu vor ucide niciodată. Arma politică este cuvântul, programul şi votul. Crima este arma hoţilor de codru şi a oamenilor fără Dumnezeu, sau a nebunilor buni de legat. Batalioanele de asalt naţional-ţărăniste, au menirea să cureţe şi şcoala şi biserica şi tot ogorul Patriei de hoţi, de oameni fără Dumnezeu şi de nebuni.(…) Batalioanele de asalt vor face să domnească voinţa poporului, deci voinţa lui Dumnezeu, în România nouă. (Ion D. Ungureanu) („Românul” Nr. 14/1936)
Văd fericirea venind … Iat-o! Fericirea E Partidul Naţional Ţărănesc. Ura!! Sus Ţărănimea! Organizaţi-vă! Înrolaţi-vă în Partidul Naţional Ţărănesc, în Garda Ţărănească! Organizaţi-vă agricultori, meseriaşi, funcţionari şi alţii: Organizaţi-vă! În jurul d-lui Ion Mihalache, adunaţi-vă cât mai repede, formaţi Garda Ţărănească, căci, din gărzi vom forma batalioane de asalt, iar când dl. Ion Mihalache ce comandă batalioanele de asalt formate din gărzile ţărăneşti, va comanda asaltul atunci toţi ca unul şi unul ca toţi, vom porni înainte. Roata curată e semnul dezrobirii ţărăneşti. Roata e semnul biruinţei naţionale, prin care Românul va ajunge stăpân pe bogăţiile ţării sale. Cu Dumnezeu înainte: la victorie, sau la moarte! În poziţia salutului Roman, salut: Sus Ţărănimea! Bârzava, la 17.V.1936. I.C. Comandantul Gărzii Ţărăneşti Bârzava („Românul” Nr. 13/1936)
(Permanenţe Nr.7-8/2012)
