Prima jumătate a volumului surprinde panoplia ideologică a marionetelor actuale: proiectul unei U.E. din care naţiunile trebuie să dispară odată cu graniţele, persecutarea Bisericii Creştine, ameninţarea Rusiei, apoi globalizarea al cărei instrument de propagandă poartă numele corectitudinii politice. Bogdan Munteanu are un acut simţ al tradiţiei, atâta doar că pentru el tradiţia, definită ca neputinţă de a te rupe de trecutul obştei, e mai mult predanie şi mai puţin clironomie. Predania surprinde acea parte a trecutului care vine peste tine fără să te întrebe: e partea implacabilă a istoriei maştere, e predestinarea căreia nu-i pasă de tribulaţii subiective. În schimb, clironomia e moştenirea celui care are libertatea s-o primească, e conştiinţa rădăcinilor pe care le supui selecţiei. E partea din tradiţie pe care insul şi-o asumă în chip liber, fără să-i pese de solidarităţi organice. Predania cere destin colectiv, clironomia cere traseu personal. Prima cere viziune teologică, a doua optică juridică. Viziunea lui Bogdan Munteanu e creştină, dar un creştinism din care rădăcinile etnice nu pot fi ignorate.
A doua jumătate înfăţişează adevărul idiopatic după ce smalţul marionetelor a fost înlăturat. Adevărul acesta se confundă cu spiritul epocii interbelice, ai cărei purtători de cuvânt sunt Mircea Eliade, Valeriu Gafencu, Emil Cioran, Nicu Steinhardt, Radu Gyr sau Constantin Noica. În totul, autorul e un conservator mansuet, a cărui fermitate îmbracă un ton tandru. Bogdan Munteanu nu are nimic belicos, paginile sale emanând o seninătate caldă, fără încrâncenări revendicative.
Sorin Lavric
