În cele ce urmează publicăm fragmente dintr-o scrisoare a lui Horia Sima, datată 6 februarie 1941 şi adresată Reichsführerului SS, Heinrich Himmler. Documentul este cunoscut de istorici şi poate fi găsit în arhivele germane în fondul NS 19/1944, p. 1-13. O menţiune a sa însoţită de un rezumat sumar de câteva rânduri apare şi în G. Köpernik, „Faschisten im KZ – Rumäniens Eiserne Garde und das Dritte Reich” (Frank&Timme, 2014), p.106. La acea dată comandantul Mişcării Legionare se afla în clandestinitate (ascuns la Sibiu), fiind dat în urmărire de Generalul Antonescu. Acesta, în urma loviturii sale de stat în care a beneficiat de sprijinul armatei germane, i-a îndepărtat pe legionari de la guvernare în ianuarie 1941. Scrisoarea fiind redactată în limba română, e de presupus că nu a fost trimisă ca atare. Se simte că e vorba de un text mai puţin elaborat, scris în pripă, sub presiunea împrejurărilor. El constituie mai degrabă o fixare provizorie a unui punct de vedere, dar e totodată şi o evocare „la cald” a evenimentelor din ianuarie 1941 din perspectiva lui Horia Sima. În memoriile sale, acesta nu menţionează textul din 6 februarie (probabil pentru că nu a fost trimis ca atare), ci doar un memoriu ulterior, care în mare ar putea să aibă un conţinut similar (totuşi, din câte ni se dă de înţeles, mai puţin critic la adresa lui Antonescu), trimis depotrivă lui Hitler şi lui Himmler. Acest text ar fi fost redactat şi trimis în primăvara lui 1941, în perioada refugiului în Germania, iar despre ecoul său Horia Sima ne spune că a fost unul extrem de negativ. Interesant este faptul că această din urmă scrisoare pare a nu figura în arhivele germane. Köpernik nu menţionează în cartea sa acest document decât prin citarea memoriilor lui Horia Sima, considerând însă relatarea acestuia drept credibilă şi reproducând-o în rezumat (p.122). Prin urmare, e foarte probabil ca acest memoriu să nu se mai găsească în arhive. Totuşi, cum a ajuns acolo o scrisoare în limba română care, evident, nu putea fi trimisă destinatarului în această formă? Un răspuns plauzibil ni-l oferă un alt document din arhivele germane, în fondul NS 19/2789, p. 7. E vorba de o scrisoare a lui Andreas Schmidt, liderul Grupului Etnic German din România, datată Braşov, 5 august 1943, în care se explică natura unor documente trimise în Germania. E vorba de câteva texte găsite printre lucrurile lăsate în ţară de Horia Sima, refugiat în Germania în urmă cu mai bine de doi ani. Printre acestea s-ar afla scrisoarea originală a lui Himmler către liderul legionar (document cunoscut, datat 5 decembrie 1940, în care acesta îndemna la o conciliere între legionari şi Antonescu) şi traducerea unei luări de poziţie redactate de Horia Sima în clandestinitate, înainte de a părăsi ţara în primăvara lui 1941. Bănuim că e vorba de textul adresat lui Himmler şi datat 6 februarie 1941, care în introducere face referire la scrisoarea primită de la acesta în decembrie 1940. Lucrurile par astfel să se lege: Andreas Schmidt a trimis în vara lui 1943 probabil atât originalul scrisorii lui Himmler aflat în posesia lui Horia Sima cât şi proiectul de răspuns al acestuia, redactat în limba română, pe care l-a însoţit şi de o traducere în germană. Din acest text publicăm mai jos fragmentele relevante cu privire la desfăşurarea evenimentelor din ianuarie 1941, calificate de către Horia Sima drept lovitură de stat a Generalului Antonescu, cu sprijin german.
Permanenţe Nr. 1/2017
Regimul legionar de la începutul lui (14 septembrie 1940) până la lovitura de stat din 21 ianuarie 1941
La acest capitol nu voi face un istoric al guvernării, căci ar fi foarte lung. Voi prezenta numai câteva aspecte caracteristice ale acestei guvernări.
A) Concepţia greşită sau, mai bine zis, lipsa orcărei concepţii asupra ideii de stat totalitar. Pentru Generalul Antonescu statul e identic cu o cazarmă, fără să-l intereseze substanţa vie a statului care e naţiunea.
B) Generalul Antonescu a dat asalturi repetate pentru a obţine şi conducerea Mişcării Legionare. Eu personal oricând aş fi acceptat acest punct de vedere, dacă Generalul Antonescu ar fi dovedit înţelegere pentru lumea nouă, pentru ca unitatea să fie deplină.
C) O prelungire fără termen a pedepsirii vinovaţilor regimului trecut. Nici într-un an de zile nu s-ar fi terminat anchetele în curs. Nici până astăzi nici unul dintre cei vinovaţi de prăbuşirea ţării, de jefuirea ei, sau de asasinarea legionarilor nu au fost pedepsiţi de Generalul Antonescu.
D) Anturajul nefast de unde izvorau toate ideile asupra conducerii statului. Mihai Antonescu, cel mai intim sfetnic al Generalului, a făcut parte din partidul liberal, [… porţiune ilizibilă] democraţiei perfide şi a scris tratate de drept internaţional în care a atacat Germania. În jurul Generalului s-a creat o nouă camarilă, de aceeaşi structură sufletească ca şi a Regelui Carol II. (adică anglofilă şi cu tendinţe iudeo-masonice).
E) Prin intermediul acestui anturaj nefast, iudeo-masoneria a început o campanie de insinuări şi intrigi pe lângă Generalul Antonescu cu scopul evident de a-l îndepărta de Mişcare. Aceste intrigi se refereau fie la viaţa Generalului Antonescu, pe care noi legionarii am vrea să-l suprimăm, fie la tendinţele ascunse ale Mişcării de a-l înlătura pe Generalul Antonescu de la cârma statului. Deşi s-a convins de nenumărate ori că aceste zvonuri sunt false, totuşi a început să creadă în ele.
F) Ori de câte ori Generalul Antonescu se afla în mijlocul legionarilor, la manifestaţii şi întruniri, părea să fie câştigat sufleteşte de Mişcare. Îndată ce trecea în cercul intim al anturajului său, se schimba şi avea atitudini contrare Mişcării.
G) Lipsă de linie şi de atitudine clară în activitatea lui politică. Amânări, promisiuni neîndeplinite, ezitări.
H) Atacuri continui împotrive Mişcării, pe tema aşa ziselor dezordini ale legionarilor. Aceste dezordini nu erau în fond decât mici nereguli şi puţine la număr, provocate de trecerea de la un sistem de guvernare la un alt sistem de guvernare.
I) După întâmplările de la Jilava din noaptea din 26/27 noiembrie când au fost suprimaţi de legionari asasinii lui Codreanu, încrederea Generalului în Mişcarea Legionară a scăzut şi mai mult şi s-a aşezat pe o poziţie aproape de ostilitate.
K) De aici încolo ţinta lui a fost ca treptat, treptat să elimine Mişcarea Legionară din guvernare. În acest scop a căutat să-şi asigure sprijinul Berlinului, ca autoritatea lui şi dreptul lui de a decide în ţară să fie recunoscut fără de rezervă de Berlin, pentru ca astfel să poată lovi în Mişcarea Legionară. Pentru acest scop a utilizat două metode. Întâi prezentarea la Berlin a Mişcării Legionare ca o mişcare dezordonată, anarhică şi în care s-au infiltrat elemente comuniste, lucruri false din temelii. În al doilea rând, Generalul Antonescu a fost prezentat ca fiind şeful Mişcării Legionare. În realitate Generalul Antonescu n-are nimic de-a face cu Mişcarea Legionară, fiind numai în colaborare politică cu ea. Ştim că la Berlin Generalul Antonescu a făcut o foarte bună impresie şi s-a bucurat de întrega încredere a Führerului. Această încredere a utilizat-o Generalul Antonescu ca să lovească Mişcarea Legionară, după ce s-a ridicat pe morţii şi pe mormintele acestei Mişcări.
În favorarea planului de a ne elimina de la conducerera statului, au intervenit şi trimiterile de trupe germane în România din ultimul timp. Germania are nevoie de linişte în România. Generalul Antonescu şi-a dat seama că Reichul îl va sprijini pe el şi pentru acest motiv împotriva Mişcarii Legionare. Generalul Antonescu având toate aceste avantaje şi noi neavând posibilitatea să informăm la timp Berlinul, a considerat potrivit momentul să îndepărteze Mişcarea de la conducerea statului, după ultima întrevedere cu Führerul la Obersalzberg.
Expunerea evenimentelor de la 21/23 ianuarie 1941
Antecedente
Pentru o bună lămurire e necesar să amintesc câteva fapte anterioare. Cam prin ianuarie 1941, directorul general al Poliţiilor, legionarul Alexandru Ghica, a ordonat descinderi şi perchiziţii la francmasoni, descoperind un material extrem de bogat şi care dovedea legăturile francmasoneriei româneşti cu comunismul şi serviciul de spionaj englez. Francmasoneria românească, din care făcea parte toată pătura politică care a condus ţara dela război încoace, era descoperită. Alarmată, francmasoneria a început să lucreze şi mai intens. A doua zi după aceste perchiziţii, Generalul Antonescu înlocuieşte pe Ghica, Directorul Poliţiilor, cu un francmason, colonel activ. M-am opus şi Generalul Antonescu a revenit. În acelaşi timp, pentru a contrabalansa propaganda engleză făcută în ţară cu ajutorul jidanilor, jidoviţilor, şi a grecilor împotriva Germaniei şi împotriva Italiei, mai ales după războiul cu Grecia, propagandă ce începuse să prindă şi să dezorienteze lumea, am hotărât ca în ziarele legionare să se lămurească publicului ce înseamnă Anglia şi dominaţia ei pentru libertatea popoarelor mici. Totodată am ordonat ca în toate oraşele din ţară să se ţină conferinţe şi întruniri, la care persoane autorizate să vorbească despre lupta Germaniei naţional-socialiste şi Italiei fasciste pentru instaurarea unei noi ordini europene. Aceste întruniri s-au ţinut în ziua 19 ianuarie 1941 şi am avut un succes mare. Aşadar sunt trei fapte precise care precedă lovitura Generalului Antonescu de la 21 ianuarie: descoperirea francmasonilor, campania ziaristică împotriva Angliei şi marile adunări pentru Germania şi Italia.
Duminică 19 ianuarie 1941, în timp ce Mişcarea Legionară ţinea marile ei adunări în toată ţara, am aflat de asasinarea Maiorului german Doering de către Grecul Sarandos. Acesta venise în România cu un paşaport turcesc şi termenul de şedere îi expirase încă din vara anului 1940. Prin felurite intervenţii a reuşit totuşi să rămână în ţară. În ultimele luni însuşi Alexandru Rioşeanu, subsecretarul de stat de la interne şi ministrul care se ocupa cu poliţia şi siguranţa statului, s-a interesat de Grecul Sarandos şi a intervenit la Siguranţă ca să i se acorde termenul de şedere.
Generalul Antonescu era la Predeal. El s-a reîntors în Capitală luni 20 ianuarie 1941. În loc să pedepsească pe adevăraţii vinovaţi, pe Alexandru Rioşeanu care avea în subordine Poliţia şi Siguranţa, şi Eugen Cristescu, şeful Serviciului Secret, care avea ca misiune tocmai secţia spionajul străin, a fost îndepărtat Generalul Petrovicescu, Ministrul Internelor, cu motivări absolut neserioase. (Între altele comunicatul preşedenţiei consiliului învinovăţea pe generalul Petrovicescu că nu s-a îngrijit să fie un post de sergent de stradă la Hotelul Ambasador unde locuiesc ofiţerii germani ca şi cum armata germană are nevoie de paza sergenţilor de poliţie română.)
Cine este Generalul Petrovicescu? Un distins militar şi un caracter desăvârşit. E suficient să amintesc un singur fapt ca să dovedesc caracterul şi ţinuta de onoare a acestui om. În procesul din 1934 al lui Corneliu Zelea Codreanu, în care Căpitanul era învinuit ca autor moral al asasinării lui Duca, Generalul Petrovicescu a fost delegat ca procuror militar. În loc să acuze, cum aşteptau duşmanii Mişcarii legionare, Generalul Petrovicescu a cerut achitarea Căpitanului şi a tuturor celorlaţi legionari învinuiţi.
De ce a fost înlăturat Generalul Petrovicescu? Întâi, Generalul Antonescu era în continuare vechiul său plan de a-şi crea un regim personal, prin înlocuirea treptată a elementelor legionare din guvern. În al doilea rând, pentrucă toate cauzele, în legătură cu asasinarea maiorului Doering, se îndreptau împotriva lui Rioşeanu, omul de încredere al Generalului Antonescu (există documente în acest sens), Generalul Antonescu şi anturajul lui au voit să-l salveze pe Rioşeanu şi, mai mult decât atâta să arunce bănuiala asupra Gărzii de Fier.
În faţa acestei situaţii grave, de a se zvârli în chip evident asupra Mişcării Legionare vinovăţia asasinării maiorului Doering, studenţimea a reacţionat. În aceeaşi zi, 20 ian. 1941, Viorel Trifa, preşedintele studenţimii din întrega ţară, a lansat un manifest împortiva lui Rioşeanu şi Eugen Cristea. Seara a fost o mare demonstraţie a studenţimii în Bucureşti la care au participat peste 10.000 persoane. S-a manifestat împotriva lui Rioşeanu şi Eugen Cristescu, a fost salutată Garda de Fier şi conducătorii ei, iar la încheiere enorma masă de oameni s-a îndreptat spre Palatul Preşedinţiei, unde i s-a făcut manifestaţia Generalului Antonescu, conducătorul statului. Nu s-a întâmplat nici un incident. Totul a decurs în perfectă ordine.
A doua zi, marţi 21 ian. 1941, în loc să caute o soluţie de echilibru şi împăcare, Generalul Antonescu continuă cu măsurile de eliminare ale legionarilor din viaţa de stat. În zorii zilei înlocuieşte pe toţi prefecţii legionari din ţară cu prefecţii militari, îndepărtează pe Alexandru Ghica, Directorul Poliţiilor, şi pe Radu Mironovici, Prefectul poliţiei Capitalei, care de asemenea erau legionari. Înainte de a afla de aceste schimbări şi înainte ca legionarii să-şi dea seama de situaţia creată, Generalul Antonescu ordonă ca toate clădirile publice din întrega ţară să fie ocupate cu forţa militară. Ne-am aflat în faţa unei lovituri de stat. Generalul Antonescu n-a mai încercat nicio formulă de înţelegere ci a ordonat pur şi simplu armatei să evacueze clădirile de legionari şi să tragă la nevoie, fără ca să dea posibilitate lumii din provincie şi din capitală să se orienteze asupra situaţiei. Generalul Antonescu ştia apoi că Mişcarea Legionară a venit la conducerea statului printr-o revoluţie şi că nu putea pleca de la cârma ţării fără nicio prevenire, fără nicio explicaţie, şi că oricând se putea întâmpla un conflict cu armata.
Cert este că armata a tras întâi. La Prefectura Poliţiei Capitalei, legionarii stau paşnici prin curte. Apar tancurile armatei; trag în mulţime, cad doi morţi şi numeroşi răniţi. La Ploieşti, comandantul legionar Victor Silaghi, unul dintre întemeietorii Mişcării Legionare, fost refugiat în Germania, şeful delegaţiei legionare care a reprezentat mişcarea la serbările tineretului italian la Padua în 8 oct. 1940, a fost împuşcat. El s-a dus paşnic cu încă un legionar la Prefectura Poliţiei, pentru a se interesa de situaţie şi pentru a linişti spiritele. La Brăila cad 11 morţi legionari.
Aflând aceste rezultate tragice, Generalul Antonescu s-a cutremurat şi a avut un moment de criză. Mi-a trimis vorbă că el este gata să părăsească conducerea guvernului şi să rămână numai conducător al statului. Să-i prezint lista noului guvern cât mai în grabă. Prin Constantin Grecianu, Ministrul României la Berlin, i-am trimis o listă, cu majoritatea legionară. N-a dat nici un răspuns precis, dar era dezorientat. Impresia lui Grecianu a fost că aşteaptă legătura cu Berlinul şi un cuvânt decisiv de acolo. În timpul acesta, legionarii din ţară, neştiind care e situaţia, fără ordin propriu zis, s-au întărit în clădirile publice şi au pus astfel stăpânire pe majoritatea judeţelor. Armata a fraternizat cu ei sau a rămas neutră. În capitală se desfăşurau manifestaţii uriaşe. Lucrurile păreau că se liniştesc.
Miercuri, 21 ian. 1941, a fost o zi groaznică. Generalul Antonescu a dat ordin din nou ca să se tragă fără milă şi să fie atacate toate clădirile în care se aflau legionarii, inclusiv sediile legionare. Era plin de curaj şi extrem de hotărât. Luptele au durat toată ziua, până noaptea târziu. A refuzat orice convorbiri cu noi. Dimpotrivă, a dat ordin să fim urmăriţi şi arestaţi. Nu ştiam cauza acestei schimbări.
În noaptea de 22/23 ian. 1941 am aflat-o. Armata germană primeşte ordin să sprijine pe Generalul Antonescu în acţiunea lui de a restabili ordinea.
Îndată ce am aflat, am dat un comunicat prin care ceream încetarea luptelor. Aceasta s-a petrecut în 23 ian., la ora 5 dimineaţa. Am trimis totodată pe Nicolae Pătraşcu, secretarul general al Mişcării şi pe Dr. Victor Biriş ca să comunice şi verbal ordinul meu legionarilor. În acelaşi timp, domnul Ministru Neubacher cu domnul Bolschwing şi împreună cu Vasile Iasinschi, Ministrul muncii, s-au dus la preşedinţia Consiliului şi au comunicat Generalului Antonescu hotărârea mea ca legionarii să se retragă din luptă şi din consecinţă, cerem ca armata să înceteze focul.
Care era situaţia la 23 ian. ora 5 dimineaţa?
1. Generalul Antonescu a dat o lovitură de stat, cu scopul de a elimina Mişcarea din guvern.
2. Am fost atacaţi. Legionarii au fost în legitimă apărare.
3. Legionarii nu au fost orientaţi asupra situaţiei şi nici eu nu am avut contact în timp util cu ei. Nimeni nu s-a gândit să pregătească ceva împotriva Generalului Antonescu, omul căruia Führerul îi acordase încrederea. Legionarii s-au apărat din instinct şi au refuzat să cedeze în faţa forţei poziţiile lor.
4. Primi morţi au căzut de la legionari.
5. Hotărârea Generalului Antonescu de a proceda cu toată energia împotriva legionarilor a fost determinată de atitudinea armatei germane. Miercuri dimineaţa, când Generalul Antonescu a pornit cu toată puterea contra noastră, el cunoştea ordinul Berlinului.
6. În loc să mi se dea la cunoştinţă această dispoziţie către armata germană, miercuri dimineaţa, Generalul Antonescu, sigur pe sine, ordonă continuarea măcelului.
7. Legionarii au depus armele în urma intervenţiei germane. Ei n-au fost înfrânţi. Nu armata română a restabilit ordinea, ci însuşi legionarii, în momentul în care am aflat cu o întârziere cu mai bine de 24 ore care este voinţa Führerului.
8. În momentul în care am dat ordinul de retragere, eram stăpâni aproape în toată ţara, aveam cele două posturi de radio în mână, iar în Bucureşti avem poziţii inatacabile.
Deşi Generalul Antonescu a cunoscut comunicatul meu dat în noaptea din 22/23 ian., totuşi armata a continuat să tragă cu o violenţă crescândă, joi în 23. ianuarie. În ziua aceasta a fost cel mai mare număr de morţi. S-a tras în lumea depe stradă. S-a tras în legionarii cari ieşeau de la Prefectura Poliţiei şi evacuau clădirile ocupate. Au fost ucise foarte multe femei şi foarte mulţi copii. Adevăratul măcel s-a petrecut aşadar după ce s-a ştiut precis voinţa noastră de a ne retrage, spre a dovedi că armata a restabilit ordinea şi pentru a cădea cât mai mulţi dintre noi. Elementele masonice din armată şi-au deslănţuit atunci toată forţa.
Armata germană din România s-a purtat admirabil şi şi-a dovedit sentimentele ei de camaraderie faţă de legionari. Sub protecţia ei s-au retras şi au scăpat dela moarte o mulţime de legionari. Ofiţerii şi soldaţii germani au înţeles situaţia şi au arătat mereu o vădită simpatie legionarilor.
Adaug câteva precizări.
Legionarii nu au ocupat clădirile publice, cum afirmă comunicatele oficiale, ei s-au întărit în clădirile publice pe care le aveam în calitate de conducători ai lor: Miniştri, Prefecţi, Poliţişti. S-a afirmat apoi că armata a fost contra legionarilor. O parte, nu, este adevărat. O altă parte a fraternizat însă cu legionarii, iar cea mai mare parte a stat în expectativă şi a refuzat să execute ordinul Generalului de a trage în legionari. Între acei care s-au ataşat Mişcării sunt şi doi Generali, comandanţi de corp de armată, Coroamă şi Dragalina.
Cu mare lux de amănunte s-a scris în ziare de devastările şi furturile legionarilor. Nu legionarii, ci populaţia periferică a Bucureştilor, profitând de lipsa forţelor de ordine, a devastat o serie de prăvălii jidoveşti, lucru normal în asemenea împrejurări. Hainele şi alimentele aflate la sediile legionare aparţin vastei organizaţii “Ajutorul legionar”, care corespunde cu WHW.
S-a vorbit apoi de înarmarea legionarilor. Pentru cei care cunosc şi trăiesc într-un stat totalitar această acuză provoacă mirare.
Generalul Antonescu vrea să acrediteze părerea că lupta lui nu este îndreptată împotriva Legiunii ci împotrive unor elemente rebele din Legiune şi că adevărata Mişcare Legionară este alături de el. Adevărul este că lovitura Generalului Antonescu s-a îndreptat contra întregii Mişcări Legionare, între el şi Mişcare nefiind decât o legătură de colaborare politică.
Horia Sima, 6 februarie 1941
