Fericiţi cei ce plâng

În închisoare am întâlnit și diavoli și sfinți. Aceștia din urmă împrăștiind în jurul lor lumina taborică și tot harul pe care credința adevărată îmbracă sufletele lor.

Oricât de paradoxal ar părea, cele mai mari satisfacții sufletești le-am avut în detențieîn special, la sanatoriul Târgu Ocna. Acolo, datorită câtorva personalități în frunte cu Valeriu Gafencu, botezat de Nicolae Steinhardt „Sfântul închisorilor”, Ion Ianolide, Gheorghe Jimboiu și alții, s-a instalat o atmosferă cu totul deosebită.

Dragostea între oameni și într-ajutorarea creștină a fost mai prezentă ca nicăieri în altă parte. Poate și atmosfera sumbră datorată luptei permanente cu moartea a contribuit la instalarea ei. Sanatoriul se transformase într-un templu de rugăciune. Aici m-am convins că sfințenia nu este o utopie, cum în vremea noastră materialistă, mulți sunt înclinați să creadă, că este realizabilă de cei ce doresc, cu tărie, s-o atingă.

 

Lasă un răspuns

Adresa email nu va fi publicata.

Subiectul precedent

Jertfe pe munţi

Subiectul următor

Poveste de dincolo ...

Cele mai recente din