Cel mai mare dar al omului este libertatea. Derapajele societăţii şi meandrele istoriei au condus, de nenumărate ori, spre perioade în care unii oameni au instaurat un regim dictatorial în care libertatea a fost oprimată şi au impus altor oameni un mod de viaţă lipsit de dreptul libertăţii: libertatea de a se exprima, libertatea de a avea convingeri care să motiveze acţiunea individului în lume, libertatea de a respecta şi a fi respectat într-un pluralism al opiniilor de bun simţ, libertatea de a gândi, libertatea de a visa…
Mărturia de faţă este o lecţie de viaţă, este o introspecţie în psihologia adevăratului învingător, este o mărturie a biruinţei spiritului asupra lumii materiale, uneori amorfă şi grotescă datorită intervenţiei unor oameni incapabili să se ridice la demnitatea de om.
Persoane precum Domnul Cornel Onaca sunt modele pentru noi: modele de percepere şi trăire a libertăţii, modele de credinţă, modele de rezistenţă, modele de iertare. Putem spune simplu : modele de viaţă. Într-o lume care atomizează valorile şi tot ce ne înconjoară avem mare nevoie de aceste tipologii de modele. Îl felicit pe domnul Onaca pentru faptul că s-a eliberat de temeri şi ne-a povestit, pentru că de dragul libertăţii ne lasă o moştenire care depăşeşte limitele persoanei şi se adresează unui public numit societate.
† VIRGIL BERCEA
Episcop greco-catolic de Oradea