Blestemul corbului alb

La ieșirea din sală a anchetatorului, mama i s-a postat în față și i-a zis: „Nu mă rog lui Dumnezeu să-ți facă cineva ce i-ai făcut tu băiatului meu, dar îi voi cere când merg duminică la biserică să-ți dea soarta corbului alb… să-ți vrei moartea, dar fără putința de a muri”. Au trecut de la proces peste cincizeci de ani… mama a murit, dar n-am uitat niciun cuvânt din ce i-a spus atunci ofițerului de securitate.

─ Blestemul acesta, am spus eu, l-am dus în cârcă toți la care ne-au scris pe spate „CR”. Chiar după ce am fost eliberați, eram ca niște corbi albi, respinși de ceilalți și, poate, chinuiți în fiecare zi de singurătate.

Traian Bodea

 

Lasă un răspuns

Adresa email nu va fi publicata.

Subiectul precedent

Prin poarta cea strâmtă

Subiectul următor

Interpretări şi controverse: Oliver Jens Schmitt şi istoria românilor

Cele mai recente din