Planul de lichidare al Mişcării Legionare
După cum ştiţi, asasinarea echipei Miti Dumitrescu a fost prima etapă a marelui masacru săvârşit de autorităţile statului în intervalul 21-23 septembrie 1939. În total în aceste zile funeste, pe tot cuprinsul ţării, 252 de legionari au căzut sub gloanţele jandarmilor – unelte de execuţie a ordinelor sosite de la Palat, sub pretextul oficial de restabilire a ordinei şi represalii în urma actului echipei Miti Dumitrescu. Cum s-a putut ajunge totuşi la o asemenea crimă abominabilă?!…Distrugerea Mişcării Legionare devenise un obiectiv al Palatului cu mult înainte de arestarea lui Corneliu Zelea Codreanu. Să nu uităm de cazul Stelescu şi de tentativa de asasinat asupra Căpitanului descoperită la 5 septembrie 1934. Să nu uităm nici că planurile pentru eliminarea lui fizică au continuat spre disperarea legionarilor care vor denunţa public intenţiile Regelui şi Camarilei sale în timpul Congresului Studenţesc de la Târgu Mureş din 1936. Odată cu instaurarea dictaturii regale, planul de lichidare nu numai politică, ci şi fizică a Legiunii începe să se deruleze treptat. În februarie 1938 Căpitanul pomeneşte pentru prima dată explicit – în controversata circulară 145 – despre planurile ce se fac pentru asasinarea sa. Acolo face publică discuţia pe care a avut-o cu generalul Sichitiu care i-a dezvăluit că Armand Călinescu vorbeşte despre dispariţia sa care va fi urmată de dispariţia Mişcării şi dă în vileag şi încercarea făcută de Istrate Micescu, ministru de externe în guvernul Cuza-Goga, de a-l ademeni pe colegul lui de partid Ion Emilian, prefect de Neamţ, să-l lichideze pentru „înalte raţiuni de stat”, desigur şi contra unor foloase materiale.
Planul Regelui – pentru a putea fi pus în practică – avea nevoie de un regim dictatorial (pe care şi l-a impus în februarie 1938, întărindu-l printr-o Constituţie care să-i fie utilă) şi de o unealtă potrivită care să îi execute ordinele chiar atunci când acestea nu aveau acoperire legală, chiar dacă erau imorale, chiar dacă erau împotriva lui Hristos şi spre distrugerea neamului românesc. Acesta unealtă s-a găsit cu uşurinţă în persoana lui Armand Călinescu. Cum a ajuns să se califice în această poziţie?
Armand Călinescu şi Mişcarea Legionară
Încă din primăvară lui 1933 Armand Călinescu, ţărănist, s-a poziţionat ca adeversar al Mişcării Legionare solicitând măsuri drastice împotriva membrilor ei pentru tulburarea ordinei. Inutil să vă reamintesc faptul că nu existau dezordini din partea legionarilor. La acel moment Armand Călinescu era secretar de stat la ministerul de interne. Printre acţiunile sale antilegionare celebre menţionez interzicerea taberei de muncă legionară de la Vişani pentru construirea unui dig. Aici, în 10 iulie 1933, cei peste 200 de legionari sosiţi din toată Moldova au fost înconjuraţi de jandarmi şi culcaţi la pământ sub loviturile acestora. La ordinele lui Armand Călinescu. Şi nu s-a oprit aici.
În 1934, după moartea lui I. Gh. Duca, a susţinut vehement condamnarea Căpitanului şi distrugerea Gărzii de Fier (care era deja desfiinţată prin lege). A continuat să urască Mişcarea, să lucreze împotriva ei, şi în acelaşi timp să-şi croiască loc în anturajul Regelui, acţionând de multe ori împotriva propriului sau partid – PNŢ. De exemplu, în 1937, la încheierea pactului de neagresiune electorală între ţărănişti, liberalii lui Brătianu şi legionari, Armand Călinescu s-a opus public, acuzând că prin acesta cele trei entităţi complotează în fapt împotriva Regelui. Cu paşi siguri, cimentaţi în ani cu minciuni, sânge şi imoralitate, Armand a ajuns în poziţia pe care a căutat-o încă din 1933…
Prigoana cea Mare. Asasinate. Lagăre.
Din decembrie 1937 a reuşit să ajungă în poziţia care îi permitea să fie călăul tineretului român folosindu-se de structura de apărare internă din rândurile căreia a creat echipe de ucigaşi profesionişti specializaţi în lichidarea legionarilor. Toţi aceştia au acţionat la ordinul lui Călinescu şi prin mâna lui dreaptă Gavrilă Marinescu, evidenţiindu-se prin cruzimi şi ilegalităţi în schimbul cărora au primit avansări şi stipendii grase din fondurile statului.
Concret, în perioada 29 decembrie 1937 – 21 septembrie 1939, (timp în care a fost mai întâi ministru de interne sub 3 guverne – Cuza-Goga, Miron Cristea 1 şi Miron Cristea 2; apoi vicepreşedinte al consiliului de miniştri în guvernul Miron Cristea 3 şi la urmă premier) a semănat în pământul ţării peste 50 de cruci legionare în fruntea cărora sângera Crucea Căpitanului, crucile Nicadorilor şi Decemvirilor, crucile prof. Cristescu, Lt. Dumitrescu, Nicoletei Nicolescu, echipei Nadoleanu, tuturor legionarilor arşi la Crematoriu (altă cruzime inventată de Călinescu), celor împuşcaţi la Huedin, a diaconului Isihie Antohe etc. Această perioadă, numită şi Prigoana cea Mare, este pe departe cea mai cruntă dintre toate prigoanele prin care trecuse Mişcarea, atât prin durată, prin numărul mare de asasinate şi de arestări.
Tot sub bagheta lui Armand Călinescu, ca parte a planului de exterminare a Mişcării, se înfiinţează şi lagărele pentru legionari şi legionare unde vor fi internaţi în primă fază (aprilie/mai 1938) sute de legionari de primă linie, iar în a doua fază legionarii mai puţin cunoscuţi care activaseră în timpul prigoanei (în special după asasinarea Căpitanului). Detenţia îndelungată în aceste lagăre a însemnat nedreptate (arestarea abuzivă, imposibilitatea de se apăra), privaţiune (fără legătură cu familia, fără posibilităţi de comunicare), sancţiuni (salariile suspendate prin legi ticluite de guvern), umilinţe (bătuţi, schilodiţi înainte de aducerea în lagăr, ţinuţi între sârme ghimpate ca nişte criminali) şi pătimiri (dorul de familii, de copii, episoade personale dramatice care zdruncinau întreaga comunitate – de exemplu un legionar de la Ciuc a aflat că i s-a sinucis soţia).
Peste toate acestea guvernul toarnă la momentul bine calculat în nebunia Regelui şi vestea asasinării Căpitanului. Toate acestea la un loc ar fi trebuit, potrivit scenariului scris la Palat, să ducă la desolidarizări în masă, la dezertări sonore şi în final la dispariţia Mişcării. Planul nu a funcţionat aşa cum au sperat regele şi Camarila decât în câteva cazuri izolate şi nereprezentative pentru Legiune (ex. Pr. Grigore Cristescu). În toate lagărele şi la Râmnicu Sărat majoritatea liderilor Mişcării şi a legionarilor rămăseseră de neclintit. În afara lagărelor legionarii liberi continuau să acţioneze şi să se organizeze în toată ţara, sfidând prigoana, primejdia şi asasinatele. Şi ei ştiau că miza este distrugerea totală a Mişcării, în plus asasinarea mişelească a Căpitanului le apăsa tuturor pieptul, fiecare simţind parcă greutatea plăcii de beton sub care se afla trupul cel ucis.
După mai bine de un an de la arestarea Căpitanului şi la luni bune de la moartea lui, legionarii se aflau pe aceleaşi poziţii. Mai mult, deşi asasinaseră zeci şi arestaseră sute de figuri exponenţiale ale Mişcării, iar alte zeci/sute de personalităţi legionare se refugiaseră în exil, în ţară, noi lideri legionari neînfricaţi apăreau de nicăieri, organizând acţiuni spectaculoase (vezi Nae Dumitrescu-aruncătoarele de flăcări; acţiunea Nadoleanu). Cu ajutorul agenţilor infiltraţi, cele mai multe au fost descoperite, dar frecvenţa lor nu arăta de fel că Legiunea ar fi pe punctul de dispariţie. Rămânea şi poziţia intransigent legionară a celor din lagăre. Erau sute de nume importante, nu puteau fi ţinuţi la infinit în lagăre, dar Regele nu avea nici intenţia şi nici curajul de a-i elibera. Cum să dipară Mişcarea dacă Clime ar fi fost liber? Cum să nu vibreze tineretul la eliberarea lui Gyr? Cum să nu crească rândurile Legiunii cu Cantacuzino, Totu, Banea etc., liberi? Astfel Palatul ajunge treptat la planul de lichidare masivă a căpeteniilor legionare şi menţinerea în detenţie a unui număr mare de legionari anonimi (să nu uităm că în 1938 Armand Călinescu începuse construirea noii închisori Piteşti pe care o destinase legionarilor).
Doar că o execuţie în masă necesita un pretext cât de cât credibil în ochii cetăţenilor şi ai politicii internaţionale. Pentru crearea lui, Armand Călinescu împreună cu agenţii săi infiltraţi în rândurile legionare – Vârfureanu ocupă aici un loc fruntaş – pun la cale un complot pentru asasinarea mai multor generali români (pentru detalii, vezi Horia Sima „Sfârşitul unei domnii sângeroase”). O asemenea faptă pusă în spatele Mişcării ar fi atras oprobiu public, dând pretextul perfect pentru o acţiune de eliminare radicală. Iar după represiune, odată înlăturată Mişcarea, Regele avea să îşi vadă de afacerile şi imoralităţile sale, fără să mai fie contestat şi deranjat de cineva. Doar că planul regelui nu a funcţionat nici de data asta aşa cum plănuise.
21 septembrie 1939, acţiunea lui Miti Dumitrescu
Acţiunea lui Miti Dumitrescu a zguduit din temelii Palatul Regal (având un rol decisiv în dărâmarea lui Carol, ce avea să aibă loc la mai puţin de un an de la momentul 21 septembrie 1939). Întâi de toate pentru că Regele nu mai credea posibilă o acţiune legionară atât de puternică care să se producă, scăpând vigilenţei Siguranţei. „…vor trebui luate nişte măsuri drastice să se curme această chestie. Lupta s-a deschis din nou, e o luptă pe viaţă şi pe moarte, este momentul de a hotărî cine pe cine”. Armand Călinescu dăduse în nenumărate rânduri asigurări că a îngropat definitiv Garda de Fier şi că ea mai supravieţuieşte doar prin unele rămăşiţe – poate că şi Regele era tentat să creadă că Armand are totul sub control. Încă din februarie 1939 discursul premierului era centrat pe faptul că el, Armand cel de oţel, a învins Garda de Fier – ceea ce făcea deliciul presei internaţionale. De exemplu revista franceză „Paris Soir” din 23 februarie 1939 titra pe prima pagină alături de fotografia lui Călinescu „«La Garde de Fer a disparu à jamais» nous affirme M. Calinesco” (interviu dat de Călinescu după descoperirea şi eliminarea echipelor Nae Dumitrescu şi Nadoleanu).
În al doilea rând pentru că fiind posibilă o asemenea acţiune se temea să nu mai existe şi altele nedescoperite care să-l vizeze pe el şi pe Magda Lupescu. „…pentru mine personal este o pierdere de neînlocuit. Puteam să fiu liniştit cu el”. Şi în al treilea rând pentru că pierduse omul de execuţie înainte să-şi finalizeze planul şi găsirea unui înlocuitor nu era tocmai simplă „n-am găsit la noi în ţară pe cineva care să fi corespuns mai bine misiunii cu care fusese însărcinat”. Citatele aparţin Regelui şi au fost notate în jurnalul său la data de 21 septembrie 1939.
Se caută un călău pentru sute de legionari
Aşa cum scriam în numărul trecut al revistei echipa Miti Dumitrescu îl împuşcă pe Armand Călinescu în data de 21 septembrie 1939, ora 14. În câteva minute Regele află de la radio şi imediat după aceea primeşte detalii de la Urdăreanu, cel care descoperise trupul lui Armand zăcând în stradă. Problema majoră cu care Regele s-a confruntat în după amiaza zilei de 21 septembrie 1939 a fost găsirea rapidă a unui înlocuitor pentru Călinescu, unul care să aplice acum, de urgenţă planul asasinatelor în masă. Un om politic nu ar fi acceptat această poziţie, iar Regele nu putea să dea în mod oficial ordinul (şi evident nici nu dorea). După cum notează în memoriile sale Carol, se sfătuieşte imediat cu Urdăreanu şi Gafencu stabilind că cel mai potrivit instrument ar fi un general, cei trei se opresc asupra generalului Ernest Ballif (administratorul Domeniilor Regale).
După ce au stabilit premierul, Regele convoacă la orele 16 o consfătuire cu Iamandi, Petre Andrei, Miliţă Constantinescu şi Ghelmegeanu. În timpul discuţiilor pică variată Ballif, este propus Gafencu care refuză şi se ajunge la concluzia că Gheorghe Argeşanu este cel mai potrivit pentru că, notează Carol „va putea să-şi asume răspunderea completă a tuturor măsurilor care trebuie luate spre a face completă curăţire, iar din punct de vedere politic nu va încurca, căci va asculta de ceea ce i se va spune.” Argeşanu este chemat de urgenţă din Dobrogea – unde se afla în fruntea Corpului 2 Armată. Carol spune că acesta ajunge la Palat seara târziu şi că nu se poartă cu el niciun fel de discuţie, trecând direct la depunerea jurământului la ora 22 şi apoi direct în şedinţa de consiliu. Şedinţa durează aproximativ o oră, astfel că în jurul orei 23 guvernul stabileşte primele două măsuri: pe de o parte, executarea imediată a echipei Miti Dumitrescu şi pe de alta, executarea unui număr de 2-3 conducători legionari în fiecare judeţ. Toate aceste detalii se găsesc în „Însemnările Zilnice” ale Regelui Carol al II-lea. Deciziile nu aparţineau guvernului, ci lui Carol.
Trebuie să menţionăm că Regele Carol al II-lea a avut în vedere numirea unui guvern provizoriu care să stea în funcţie doar pentru perioada masacrului, urmând să predea ştafeta unui guvern „real” imediat după terminarea băii de sânge. Ceea ce s-a şi întâmplat. Guvernul Argeşanu a omorât 252 de legionari şi a arestat alte câteva sute, după care, la o săptămână de la numirea în funcţie, şi-a prezentat demisia.
Pregătirea asasinatului
În fapt, încă din timpul zilei de 21 septembrie 1939 legiunile de jandarmi din ţară primiseră de la Ministerul de Interne ordine cifrate prin telefon sau transmise telegrafic. Acestea cereau în prima fază arestarea legionarilor cunoscuţi din zonele respective, izolarea legionarilor aflaţi sub arme, asigurarea pazei la instituţiile publice etc. Cu mult înaintea găsirii lui Argeşanu drept înlocuitor, cu mult înaintea şedinţei de consiliu, cu mult înaintea stabilirii măsurilor represive, pregătirile pentru masacru erau în toi… Cum a reuşit Regele să se organizeze atât de repede fără Armand? Simplu. Să nu uităm că Armand Călinescu avea şi el o unealtă a lui – Gavrilă Marinescu, care i-a fost secretar de stat la Interne. Gavrilă Marinescu, care cunoştea în detaliu şi conducea alături de şeful său planul de exterminare a Mişcării Legionare, a acţionat la comanda Regelui înainte de formarea guvernului provizoriu.
La orele 20:30 Prefectura judeţului Iaşi dă raportul la centru în urma şedinţei care avusese loc după primirea ordinului telegrafic de la Ministerul de Interne. La şedinţă participă prefectul, chestorul poliţiei şi comandantul legiunii de jandarmi. „Organele Chesturii vor executa în oraş, iar ale jandarmeriei în ţară chiar în cursul acestei nopţi, ridicarea şi ţinerea la popreală a tuturor membrilor fostei organizaţii legionare cunoscuţi sau aflaţi liberi şi vor fi ţinuţi sub pază la Chestură sau în alt loc ce se va hotărî ulterior.” În data de 22 septembrie aceeaşi Prefectură raportează că au fost arestaţi 881 legionari.
Inspectorarul regional de jardarmi Bucegi (care controla ţinutul Argeş/Bucegi cu mai multe judeţe în subordine) raportează şi el că în urma ordinelor primite, pe teritoriul său au fost reţinuţi până la data de 22 septembrie un număr de 410 legionari. La Tecuci acelaşi ordin a sosit în cursul după amiezii. Acolo, şeful poliţiei, Dumitru Bardac a trimis pe toţi agenţii disponibili să aducă anumiţi legionari la sediul Chesturii. Până la lăsarea întunericului toţi cei găşiţi de agenţi au fost ridicaţi de la casele lor şi închişi. Ordinul de asasinare Ordinul pentru asasinare s-a dat în seara de 21 septembrie 1939, puţin după ora 23, aşa cum menţiona şi Regele Carol în memoriile sale. Din documentele recuperate şi din declaraţiile date în 1940 de cei care au participat efectiv la asasinate, reiese că ordinele s-au transmis prin Legiunile regionale de jandarmi. Cum şi în câte locuri s-au propagat de acolo este imposibil de precizat în acest moment. Cert este că nu au fost omorâţi câte 2-3 legionari în fiecare judeţ aşa cum spunea Regele.
În România anului 1939 existau 71 de judeţe grupate în 10 ţinuturi (Constituţia lui Carol din 1938 introduce ţinutul ca nouă unitate administrativ-teritorială). Numărul judeţelor în care au fost executaţi legionari este 55. De menţionat că 3 judeţe au executat un singur legionar (Sălaj, Suceava şi Roman), iar 1 judeţ a plusat, asasinând 4 legionari (Constanţa). Culmea este că în judeţele Vaslui, Ciuc şi Braşov – unde au existat asasinate masive în rândul legionarilor din lagăre, respectiv din spital, separat de aceştia au fost executaţi suplimentar încă 8 legionari: 4 la Braşov, 3 la Ciuc, 1 la Vaslui.
Când s-au produs asasinatele?
Asasinatele legionarilor din ţară au început în noaptea de 21/22 septembrie, au continuat masiv pe tot parcursul zilei de 22 septembrie. Chiar şi în 23 septembrie au mai avut loc execuţii.
Legiunea de Jandarmi Râmnicu Sărat raportează în dimineaţa zilei de 22 septembtie la ora 6:50 „executarea întocmai a ordinului dvs. nr. 838 cifrat primit prin legiunea de Jandarmi Râmnicu Sărat… executarea s-a săvârşit la ora 4:30”.
Tecuciul va trece la executarea ordinelor în noaptea de 21/22 septembrie, unul dintre agenţii care au acţionat declara în 1940 „pe la orele 23:30 am fost invitat printr-un prim gardian să mă prezint la oficiu… m-am prezentat dlui. şef Bardac care m-a trimis să rechiziţionez un camion şi să-l duc la oficiul poliţiei pregătit cu cele necesare pentru drum: şofer, ulei, benzină. Am crezut că aceste camioane sunt necesare la transportări de trupe. Nimeni din personalul inferior nu ştia ce anume urma să se petreacă… la orele 5 dimineaţa am văzut că gardianul public Cazan Grigore a scos din camera unde erau arestaţi toţi legionarii pe Naciu Vasile, ducându-l în camera secretarului… am văzut că gardianul Diaconu Vasile lega cu o frânghie pe Vasile Naciu… la orele 6:30 s-a înapoiat camionul cu Naciu Vasile împuşcat şi plin de sânge…”.
Legiunea de Jandarmi Braşov confirmă în data de 22 septembrie „executarea ordinului telefonic cifrat no. 28098 din 22.09.1939, am organizat escortă pentru executarea numiţior… din Spitalul Militar Braşov, hotărând o transferare cu direcţia Bucureşti totodată fixând locul execuţiei în raza comunei Râşnov…”.
Chestura de poliţie Iaşi raportează în 23 septembrie executarea legionarilor şi, odată cu ea, noile arestări operate.
Inspectoratul Regional de Jandarmi Chişinău raportează că a primit ordinele între orele 2 şi 3 în noaptea de 22 septembrie şi a ordonat execuţiile în cursul dimineţii de 23 septembrie şi au fost asasinaţi 12 legionari în judeţele Chişinău, Tighina, Orhei şi Cetatea Albă. Şi la Soroca asasinarea celor 3 legionari a avut loc tot în 23 septembrie 1939.
Cine erau cei asasinaţi?
Cei 242 de legionari asasinaţi în afara Bucureştiului nu au fost aleşi la întâmplare (în Bucureşti aşa cum ştiţi au fost asasinaţi 10 legionari: 9 fiind echipa Miti Dumitrescu şi Victor Dragomirescu). Din cei 242 de legionari, 95 se aflau internaţi în lagărele Ciuc şi Vaslui, în penitenciarul Râmnicu Sărat şi în Spitalul Militar Braşov (unde fuseseră aduşi din lagăr), iar 147 erau cetăţeni liberi ridicaţi de acasă, de pe stradă, de la serviciu.
Lagăriştii
La Râmnicu Sărat vestea asasinării lui Armand Călinescu a ajuns în ziua de 21 septembrie. Legionarii de aici ştiau ce se va întâmpla. Între ei Sima Simulescu avea să indice faptul că vor fi asasinaţi prin împuşcare în colţul din spatele închisorii – colţul pe care de mult îl pregătiseră pentru potenţiala lor execuţie, amenajându-l cu o brazdă de flori în formă de mormânt.
În Lagărul Ciuc se aflase de moartea lui Armand şi toţi cei arestaţi se pregăteau şi ei pentru moarte. La Vaslui vestea asasinatului a pătruns în momentul în care cei selectaţi pentru transfer se aflau în curtea lagărului, lămurind pe loc ciudata acţiune de transfer nocturn. Anunţul acestui transfer către Vaslui, respectiv către Ciuc în timpul nopţii de 21/22 septembrie a fost înţeles dintru început ca cel mai posibil pretext pentru o execuţie. Cei nominalizaţi erau destul de siguri că merg la moarte. Iar cei rămaşi aşteptau sosirea unor noi şi noi liste – s-a crezut că vor fi executaţi cu toţii.
Şi la Spitalul Militar Braşov se aflase despre moartea lui Călinescu. Anunţul transferului făcut în miez de noapte pentru 7 legionari bolnavi cărora li se spune să nu-şi ia bagajele le-a confirmat acestora că merg la moarte. Au plecat hotărâţi şi conştienţi.
Legionarii din judeţe
Cei 147 legionari asasinaţi pe tot cuprinsul ţării au fost parte arestaţi în cursul zilelor de 21/22 septembrie şi duşi la sediile chesturilor de poliţie, la posturi locale de jandarmi sau chiar în primării. Nici ei nu au fost aleşi chiar la întâmplare după cum s-a mai scris şi discutat. Cu toţii erau legionari, cunoscuţi ca atare, mulţi fuseseră arestaţi în prigoanele anterioare, mulţi fuseseră arestaţi chiar şi în Prigoana cea Mare şi eliberaţi de curând din lagăre sau închisori.
Aşa cum spuneam în capitolele precedente, numărul legionarilor arestaţi în zilele de 21 şi 22 septembrie a fost mare – estimat la câteva mii. Dintre ei, cei 147 au fost selectaţi cu numele de către autorităţile centrale sau locale abilitate. Nu au fost împuşcaţi pe alese de către şeful de post din comuna x, sau de către un jandarm din legiunea z.
Spre exemplu, la Constanţa cel care a făcut selecţia locală şi a dat ordinul de execuţie a fost Alexandru Popescu Marinarul, Şeful Legiunii de Jandarmi Constanţa. Acesta, un călău vechi al Mişcării, decide asasinarea a 4 legionari, între care 3 preoţi. Pe unul din legionari – Constantin Chiriazi – îl omoară el însuşi, tot el dă ordin telefonic postului de jandarmi Dulgheru pentru a fi omorât preotul Ion Secăreanu. Pentru că jandarmul de acolo refuză să omoare un preot, Marinarul îl ameninţă că merge personal la Dulgheru şi îl împuşcă şi pe el şi pe preot. Şi într-adevăr s-a dus, numai că jandarmul tocmai ce-l împuşcase pe părinte.
Alţii au fost ridicaţi de pe la casele lor şi împuşcaţi direct, fără să mai ajungă pe la postul de poliţie, cum a fost ridicat Pr. Grigore Motomancea din Radoşi/Gorj sau colonelul Gheorghe Potolea la Bereşti, Nicolae Niculicea la Tărlungeni, Preotul Ion Secăreanu din Dulgheru etc. Ofiţerul de cavalerie Gheorghe Potolea, supravieţuitor al Şarjei de la Prunaru a fost arestat de acasă în 22 septembrie, fix când se întorsese de la biserica. A fost pus în lanţuri şi împuşcat într-o margine a Târgului Bereşti.
Alţii au fost arestaţi direct de la serviciu – Radu Papacioc a fost ridicat la ora 9 de la Uzinele Malaxa unde lucra. Într-un singur caz, Elena Bagdad (singura femeie asasinată în masacrul din 21/22 septembrie 1939) a fost ridicată din Sanatoriu Bârnova, unde era pe moarte, şi dusă direct la locul asasinatului.
Senini, împăcaţi şi chiar bucuroşi în faţa morţii
Din mărturiile care au ajuns până la noi reiese că cei reţinuţi în cursul zilelor de 21 şi 22 septembrie 1939 se aşteptau să fie asasinaţi şi că au mers senini şi chiar fericiţi spre moarte. Mărturiile despre curajul, credinţa, demnitatea şi bucuria cu care lagăriştii au pornit spre moarte sunt cutremurătoare şi numeroase. Şi mulţi legionari dintre cei asasinaţi pe judeţe se aşteptau să fie asasinaţi în momentul în care au fost ridicaţi de la casele lor, fără niciun temei legal. În plus, aceştia, fiind în libertate, aflaseră de căderea lui Armand. Câteva mărturii: La Coşeşti/Muscel se aflau reţinuţi în sediul primăriei 26 de legionari. La 4 dimineaţa, 22 septembrie 1939 dintre ei este scos afară Stancu Ion. „mă împuşcaţi pe mine… vreau să mor creştineşte… dacă nu-mi daţi voie să mă împărtăşesc, nu mă puteţi opri să mă închin”. La Suliţa/Hotin, studentul Iacob Soroceanu ridicat de acasă şi dus la postul de jandarmi în 22 septembrie 1939 le spune părinţilor: „Eu poate n-am să mai vin. Fiţi ţari. Fiţi senini”…Traian Amzăr din Suseni/Argeş este ridicat de acasă, îi spune soţiei că a împrumutat nişte bani şi roagă să aibă ea grijă să îi restituie, ca să nu rămână dator.
Ioan Pielmuş din Moşoaia/Argeş este şi el ridicat de acasă. Îi cere mamei hainele cele mai bune, îi spune că nu va mai veni şi, sărutându-i mâinile, îi cere iertare. Unde şi cum au fost omorâţi?
Cei de la Ciuc şi Vaslui au fost asasinaţi chiar în proximitatea lagărului. Cei de la Spitalul Militar Braşov au fost scoşi din oraş şi împuşcaţi pe Valea Râşnoavei. La Râmnicu Sărat au fost împuşcaţi în curtea interioară a închisorii – în colţul semnalat şi semănat cu flori de Sima Simulescu.
La asasinatele din ţară procedura a fost destul de standardizată. Legionarii ridicaţi din arestul posturilor de jandarmi, primării etc, cei luaţi direct de acasă sau de la serviciu au fost împuşcaţi la marginea satelor, în dreptul unei păduri, la o răscruce de drumuri, la podul peste apa care traversa satul etc.
În cazuri izolate asasinatul s-a făcut în public, fără nicio jenă. Preotul Motomancea a fost omorât, în văzul lumii, în faţa porţii casei sale de unde tocmai fusese scos de jandarmi. Preotul Secăreanu deasemenea este împuşcat pe stradă în timp ce era escortat de şeful de post. Alături de el era doamna preoteasa Elena şi fiica, Aurora, îşi privea tatăl de deasupra gardului casei…Toţi cei 242 de legionari au fost asasinaţi prin împuşcare, în multe cazuri s-a tras pe la spate, simulându-se fuga de sub escortă. De ce au procedat aşa deşi aveau ordin clar de împuşcare? Se temeau de răsturnarea situaţiei având în vedere faptul că ordinul primit nu era scris? Poate că le era groază să îi privească pe legionari drept în faţă, ştiind că omoară oameni nevinovaţi? Totuşi trebuie să fi fost ceva mai mult la mijloc. În cazul legionarului Radu Papacioc asasinat la Tohanul Vechi/Braşov se face proces-verbal de constatare a încercării de fugă de sub escortă, urmată de împuşcare (culmea e că aflăm despre acest proces-verbal chiar din declaraţia unuia dintre asasini care mărturiseşte cum l-au omorât pe Papacioc şi pe Bordeanu-Lehaci!). La fel de stupidă este şi situaţia de la Fieni, Dâmboviţa, unde se precizează că după anunţul de la radio privind asasinarea lui Armand Călinescu, 3 legionari: Lungu, Gâlmeanu şi Niţescu au încercat să ia cu asalt postul de jandarmi Fieni şi să-i dezarmeze pe soldaţi şi să le fure armanentul şi muniţia, drept urmare au fost împuşcaţi de jandarmii care se apărau…Unii dintre ei au fost bătuţi şi schingiuiţi înainte de a fi împuşcaţi. La Râmnic, domnul inginer Gheorghe Clime a fost torturat mai bine de o oră pentru a recunoaşte că a dat lui Miti Dumitrescu ordinul de a-l omorî pe Armand Călinescu. Clime a negat până la moarte.
În Tărlungeni, Braşov, a fost ridicat de acasă Nicolae Niculicea. Şeful de post Vlad Stanciu, însoţit de un jandarm, l-a dus la marginea satului şi au tras trei focuri de armă asupra lui. Niculicea nu a murit pe loc, a fost lăsat de asasini să agonizeze în prundişul de la malul Tărlungului, strigând după ajutor mai bine de 6 ore. În acest timp oamenii din sat nu au fost lăsaţi să se apropie, deşi îl auzeau pe împuşcat cerând apă şi repetând „n-am voit să fug, de ce m-aţi împuşcat?”.
Costel Constantinescu din Borăneşti/Ialomiţa a fost arestat de acasă şi închis alături de alţi camarazi din judeţ, la Manasia. A fost scos în puterea nopţii dintre camarazi şi ţinut până la ziuă în cancelaria postului de jandarmi. De dimineaţă este ridicat de un plutoiner care îl duce pe jos spre Pădurea Manasia, unde va fi împuşcat pe la spate. Cade la pământ, strigându-i asasinului: „De ce mă omori? Ce rău ţi-am făcut eu, nene?”. Acesta trage din nou. După ce l-a omorât, plutonierul îl va fi lovi cu piciorul, îl va străpunge în mai multe rânduri cu baioneta, iar la final… va urina peste faţa lui Costel Constantinescu.
Expunerea şi batjocorirea trupurilor
Asasinatul în sine nu era suficient. Ultima etapă a planului regal urmărea îngrozirea populaţiei şi stigmatizarea celor omorâţi. Astfel că aproape toţi cei 242 de legionari au fost expuşi în locuri publice spre a fi văzuţi de cetăţeni. Mai mult, peste tot oamenii au fost chemaţi să vină să vadă trupurile tumefiate şi pline de sânge. Au fost aduşi oamenii din fabrici, elevii de liceu. În general familiilor nu li s-a permis să se apropie de cei asasinaţi în timpul în care au fost expuşi pe străzi şi în pieţe. Nu s-au putut aprinde lumânări, nu s-a putut aduce preotul, nu au putut să-şi sărute copiii. În schimb, cei ce veneau să se bucure de macabrul spectacol erau lăsaţi să se apropie ca să poată scuipa şi lovi cu piciorul.
Lagăriştii, fiind foarte mulţi la număr, au fost înşiraţi pe locul în care au fost asasinaţi. În ţară expunerea s-a făcut în locurile cele mai vizibile – pieţe, răscruci de drumuri, centrul satului etc. Deasupra celor omorâţi au fost afişate peste tot pancarde cu acelaşi text ce fusese expus şi alături de echipa Miti Dumitrescu „Aceasta va fi de aci înainte soarta asasinilor trădători de ţară”.
În judeţul Tecuci cei trei legionari asasinaţi au fost expuşi: Vasile Naciu, în oraşul Tecuci, în Piaţa Observator, Spirache Teodorescu, în centrul comunei Iveşti şi Gheorghe Căsăneanu, în centrul comunei Găiceana.
La Chişinău toţi trei asasinaţii sunt expuşi în piaţa mare: colonelul Vasile Diaconescu, Sergiu Florescu şi Ioan Palamarciuc. Au fost acoperiţi cu scuipatul minorităţilor care le doreau de mult moartea. Mai cumplit decât asta a fost momentul în care au fost aduşi să-i vadă spre luare aminte elevii de liceu. Între liceeni aduşi în piaţă, fără să ştie ce se întâmplase şi ce urmează să vadă, se afla şi Paul Diaconescu, fiul Colonelului, mare mutilat de război. Copilul a recunoscut întâi cârjele aflate lângă un cadavru, apoi a realizat că trupul plin de sânge era al tatălui său. Paul Diaconescu a leşinat.
Studentul teolog Teodor Dubovinschi a fost împuşcat la Lipcani/Hotin şi expus în faţa Regimentului Vânători din localitate, în timp ce camaradul său Vasile Dobuleac a fost împuşcat şi apoi expus în obolul de vite din Briceni/Hotin. Legionarii putneni, Marin Petre, Voinea Nicolae, State Vasile vor fi expuşi privirilor focşănenilor fiind asezaţi în faţa vechii hale din oraş.
La Vaslui, prefectul Loghin şi comandantul legiunii de jandarmi nu s-au mulţumit cu zecile de legionari din lagăr, au cerut şi asasinarea lui Gheorghe Volocaru, legionar recent eliberat din lagărul Vaslui. Volocaru a fost luat de acasă şi asasinat la bariera Vasluiului. Tatăl său a aflat şi a venit într-un suflet. Urlând şi plângând, s-a aruncat peste trupul ciuruit al copilului. Jandarmii l-au lovit şi l-au îndepărtat. Plângând, bătrânul a cerut să i se dea voie să ia ceasul copilului său, ca amintire. „vrei să ai amintire de la trădătorul ăsta, de la hoţul ăsta?” Vorbele îi aparţin maiorului de jandarmi Bencu. Bătrânul a fost luat şi dus la sediul legiunii de jandarmi unde a fost bătut şi scuipat de asasinii copilului său.
Înmormântarea legionarilor asasinaţi
Cu foarte puţine excepţii cei asasinaţi au fost îngropaţi de autorităţi în gropi comune, la margini de cimitire, fără slujbă religioasă şi fără să fie acceptată prezenţa familiilor. Expunerea a durat între o zi şi trei zile, la capătul cărora s-a dispus înmormântarea.
Cei mai mulţi dintre cei asasinaţi în ţară au fost îngropaţi în marginea cimitirului pe raza căruia se întâmplase asasinatul şi unde fusese şi declarat decesul.
Un caz de legionar recuperat şi îngropat de familie chiar după asasinat este al studentului teolog Iacob Soroceanu din Suliţa/Hotin. Tatăl lui Iacob, bătrânul preot Soroceanu fusese la autorităţi să întrebe de soarta copilului său. Aceştia i-au spus senin „mergi acasă părinte, îl găseşti acasă”. Iacob era însă deja împuşcat şi zăcea pe marginea drumului de lângă satul său natal. Li s-a permis înmormântarea noaptea.
Mormintele celor mai mulţi legionari au fost aflate şi recuperate de familii abia în timpul guvernării legionare din 1940. Atunci foarte mulţi dintre cei asasinaţi în 21/23 septembrie 1939 au fost deshumaţi din locurile în care îi aruncaseră călăii şi apoi reînhumaţi în satele lor sau în Cimitirul Legionar Predeal, cu slujbă creştinească şi onoruri legionare. Deşi au trecut 80 de ani, în satele răspândite pe tot cuprinsul ţării majoritatea mormintele lor se păstrează şi astăzi ca şi amintirea locală a oribilului asasinat.
Din păcate, guvernarea legionară a durat numai 4 luni. Şi pe deasupra, trupul ţării era atunci sfâşiat, mare parte din Ardeal nu mai era la noi. De aceea unele familii nu şi-au mai recuperat niciodată martirul şi nici nu au aflat despre modalitatea în care a fost ucis, locul, cine i-a fost asasinul etc. Este, de exemplu, cazul legionarilor Cornel Girigan şi Alexandru Ciolan, de loc din Feldru-Bistriţa Năsăud. Feldru se afla în 1940 în Ardealul cedat. Nici acum urmaşii lor – care locuiesc tot în Feldru – nu au aflat unde se află mormintele celor doi.
Din raţiuni de spaţiu şi nedorind să supra solicit cititorii cu un text şi aşa prea lung, mai spun doar că cele aşternute aici pe hârtie sunt nici a 5-a parte din drama zilelor de 21-25 septembrie 1939. Sunt sute de vieţi, sute de poveşti, sute de familii zdrobite, sute de martiri, sute de morminte. Pe unele le-am căutat şi le-am descoperit, altele ne asteaptă să le găsim… Dar pentru toţi, găsiţi şi negăsiţi, ştiuţi doar cu numele sau cunoscuţi în detaliu, intelectuali şi muncitori, ţărani şi studenţi, legionari vechi sau legionari sfinţiţi de Prigoana cea Mare, răspundem cu şi din toată inima: PREZENT!„Cei ce-au căzut ucişi de gloanţele duşmane/Păşesc în rând cu cei ce au rămas.”
Notă: Citatele din text sunt preluate din volumul „Ideologie şi formaţiuni de dreapta în România” volumul V. Informaţiile folosite provin şi din ziarele Buna Vestire, Cuvântul şi Garda din 1940, Pământul Strămoşesc – ediţia de exil, C.Z.C. – „Pentru Legionari”, Horia Sima – „Sfârşitul unei domnii sângeroase” şi „Era Libertăţii”, Dumitru Puiu Bordeiu – „Mişcarea Legionară în Dobrogea anilor 1940-1944, I.G. Dimitriu – „Medalioane însângerate” etc.
Cezarina Condurache (Permanenţe Nr. 10/2019)
