Cronica unei profanări: Francisco Franco

Motto: Împăratul Carol Quintul, după ce i-a învins decisiv pe protestanţi la Muhlberg în 1547, a răspuns celor care-i cereau să profaneze mormântul lui Luther şi să-i ardă osemintele: El a ajuns (Luther) în faţa Judecătorului. Eu mă războiesc cu cei vii, nu cu cei morţi.

După ani de tatonări, abuzuri şi modificări legislative ilegale, guvernul Spaniei a stabilit, pe 24 octombrie 2019, deshumarea lui Francisco Franco din mormântul său aflat în Bazilica Mănăstirii benedictine Sfânta Cruce din Valle de los Caidos şi reînhumarea lui într-un loc ales de guvernul Sanchez.

Aşa cum ştiţi, atât Părintele Santiago Cantera (superiorul Mănăstirii aflate în subordonare directă faţă de Vatican) cât şi familia Franco, Fundaţia Naţională Francisco Franco, Falanga Spaniolă etc, au luptat cu toate puterile pentru a împiedica acest act profanator care este îndreptat numai parţial împotriva lui Franco. Scopul final al acestui demers este potrivit guvernului Pedro Sanchez: „laicizarea” ansamblului Valle de los Caidos, prin dărâmarea Crucii înalte de 150 m care domină valea, desfiinţarea osuarelor (în care odihnesc osemintele a peste 30.000 de spanioli căzuţi de ambele tabere în timpul războiului civil 1936-1939), transformarea Bazilicii în muzeu şi relocarea comunităţii benedictine.

Ansamblul Valle de los Caidos a fost închis pentru public în urmă cu mai bine de o săptămână înaintea deshumării, călugărilor benedictini li s-a interzis accesul şi slujirea în interiorul Bazilicii, slujbele săvârşindu-se pe esplanada din faţa Bazilicii.

Primul pas spre dezastru s-a făcut la ordinul guverului şi prin complicitatea Tribunalului Suprem, încălcând principiul inviolabilităţii lăcaşelor de cult (prevăzut în Constituţia Spaniei, în Concordatul cu Vaticanul şi în Dreptul Ecleziastic). Din păcate în afară de Pr. Santiago Cantera niciun reprezentant al Bisericii Catolice din Spania şi nici Vaticanul nu au avut nicio reacţie. Pe acest segment Părintele Santiago a luptat cu adevărat singur împotriva tuturor. Mai mult, singurul preot catolic care a asumat şi exprimat public aceeaşi pozitie cu Santiago Cantera este camaradul nostru, Pr. Marius Vişovan.

Pr. Marius Vişovan a plecat spre Spania pentru a fi alături de Pr. Santiago şi în această ultimă fază a luptei pentru adevăr şi dreptate Pr. Marius ne-a reprezentat pe toţi cei care sufleteşte ne aflăm pe aceeaşi poziţie de luptă alături de camarazii spanioli, ducându-le lor şi Generalului Franco salutul şi recunoştinţa noastră.

Deshumarea şi reînhumarea s-au făcut în cele mai umilitoare condiţii. La deshumare nu au fost permise: serviciu religios, participarea publicului, onoruri militare (garantate de Constituţie pentru toţi foştii şefi de stat), prezenţa preoţilor şi nici a comunităţii benedictine, filmări şi fotografii etc. Iar la reînhumare situaţia a fost identică, în afară de acceptarea unei scurte slujbe religioase private, care, după indicaţiile guvernului, a trebuit să nu depăşească 30 de minute…Deşi familia a dorit să aşeze trupul Generalului în cripta familiei Franco din Catedrala Almudena, autorităţile au decis ca Francisco Franco să fie reînhumat alături de soţia sa, în capela cimitirului El Pardo, lângă Madrid, capela care a fost trecută din luna mai a anului trecut în proprietatea statului. Practic din 24 octombrie, trupul lui Francisco Franco se află în mâinile şi la discreţia guvernului, un fel de arest post-mortem cu perioadă nedeterminată…La fel ca în 1936, cuvintele lui Ion Moţa sunt de o teribilă actualitate: „Hristos este acelaşi şi în Spania şi în România. Când o oaste diavolească se ridică pentru a izgoni pe Hristos din lume, când pe faţa luminoasă a Mântuitorului se trage cu baioneta şi cu mitraliera, atunci toţi oamenii, din oricare neam ar fi, trebuie să sară în ajutorul Crucii. Cu atât mai mult cu cât cei care lucrează acum la dărâmarea creştinismului în Spania, nu se mulţumesc cu nenorocirea acestei ţări, ci vor ataca mâine aşezarea creştinească a tuturor ţărilor, aşadar şi a României noastre.”Dragi prieteni, vă îndemn să ne rugăm fiecare după posibilităţi pentru veşnica odihnă a Generalului Francisco Franco, pentru întărirea Pr. Santiago Cantera, ocrotirea comunităţii benedictine şi a Mănăstirii Valle de los Caidos! Cu Dumnezeu înainte! Francisco Franco Bahamonde – PRESENTE!

Cezarina Condurache

*

Însoţit de rugăciunile şi gândurile bune ale camarazilor din ţară am luat avionul de la Cluj spre Madrid miercuri 23 octombrie, în preziua nefericitului eveniment al deshumării generalismului Francisco Franco. Ajuns la Madrid am fost întâmpinat, transportat şi susţinut logistic în permanenţă de camarazii noştri români Călin Gabor şi Marius Andriescu, precum şi de eterna noastră prietenă spaniolă Carmen Cendan Lasheras („nuestra Carmen” – „Carmen a noastră”, cum ne place nouă să spunem…) care mi-a dat ultimele informaţii din „zona de conflict”, mănăstirea din Valle de los Caidos fiind practic sub stare de asediu, de mai multe zile credincioşii neavând dreptul să participe la Sfânta Liturghie, călugării benedictini fiind practic obligaţi să evacueze Sfintele Taine, părintele Santiago Cantera, superiorul mănăstirii, fiind supus la presiuni enorme de luni de zile încoace, dar în mod special în ultimele zile.

Informaţii puţine, de multe ori contradictorii, făceau şi ele parte probabil din tactica guvernului socialist de a limita şansele cetăţenilor de a-şi manifesta simpatia faţă de ilustrul şef de stat, adevărat salvator al Spaniei şi dezaprobarea faţă de abuzurile guvernului Sanchez, validate suspect şi forţat de o justiţie politizată împotriva demnităţii naţionale, a caracterului sacru al Bazilicii şi a legislaţiei interne şi internaţionale care a normat până acum raporturile dintre Stat, Biserică şi alte instituţii, inclusiv drepturile familiei Franco acum călcate în picioare în mod grosolan. Onorurile militare datorate unui fost şef de stat şi comandant la armatei au fost complet interzise iar slujbe religioase nu se ştia exact dacă, unde, când şi cum vor fi permise.

În această atmosferă am sosit eu la Madrid, cu speranţa de a putea participa la ceremoniile care speram să aibă loc, în calitatea mea de preot, reprezentant al Fundaţiei „George Manu”, purtător al unui mesaj de solidaritate al camarazilor români pentru familia Franco şi nationaliştii spanioli şi în mod special pentru părintele Santiago Cantera, adevărat erou şi profet al Spaniei creştine de azi. Cu slabele noastre puteri am ţinut să arătăm că suntem alături de dânşii, în acest moment greu, şi prin prezenţa fizică, alături de mesajele de susţinere pe care le-am trimis în decursul ultimului an.

Din start am aflat că la mănăstirea din Valle de los Caidos nu mi se va permite intrarea (de altfel nici nu a avut loc acolo o slujbă religioasă propriu – zisă de deshumare ci s-a permis părintelui Santiago doar o scurtă binecuvântare a osemintelor), apoi am aflat că nici la slujba de reînhumare de la Mingorrubio nu voi putea intra (şi acolo s-a permis doar accesul familiei Franco şi o ceremonia oficiată de un singur preot, părintele Tejero, care însă a rostit cuvinte memorabile şi pline de curaj, sfidând-o pe „tovarăşa” ministru al Justiţiei). Aşa că, cel puţin în cursul dimineţii de joi, mă voi mulţumi să stau în mijlocul manifestanţilor adunaţi la Mingorrubio, dar blocaţi de numeroase forţe de ordine la circa 500 de metri de cimitir. Însoţit de tânăra juristă Mercedes, fiica lui Carmen, am ajuns acolo în jurul orei 10. Timp de aproape 7 ore am gustat această atmosferă frumoasă, Mercedes prezentându-mă mereu tinerilor camarazi, colegi şi prieteni ai ei şi ai familiei, dar şi unor personalităţi consacrate din lumea intelectuală spaniolă – profesori universitari, avocaţi, ofiţeri de carieră, etc. Cu bucurie am reîntâlnit mulţi prieteni spanioli care vin anual la comemorarea noastră de la Majadahonda şi care ne onorează în mod constant cu respectul pe care îl arată jertfei martirilor noştri Moţa şi Marin şi care s-au simţit încurajaţi de prezenţa mea cu valoare simbolică, o „picătură de România” cum m-am autodefinit eu acolo. Şi în fine, am fost abordat de mulţi participanţi necunoscuţi până atunci, care văzându-mă îmbrăcat în reverendă au salutat prezenţa unui preot, m-au înconjurat cu simpatie şi au dorit să facă fotografii cu mine.

Din toate părţile se auzea !

Viva Franco!, !

Arriba España!, şi alte scandări entuziaste, se agitau drapele spaniole, pancarte şi afişe. De mai multe ori s-a intonat imnul falangist „Cara al Sol” şi alte cântece patriotice spaniole. Mai mulţi ziarişti s-au apropiat de mine şi mi-au solicitat interviuri (au fost vreo zece…) pentru diferite publicaţii sau posturi de televiziune spaniole şi străine. Le-am spus tuturor că vin special din România pentru a omagia memoria generalului Franco şi dezaprob decizia de deshumare a sa ; am precizat de fiecare dată că sunt fiul unui deţinut politic care a suferit 16 ani în temniţele comuniste. Din cele constatate ulterior pe internet, presa a relatat în general corect declaraţiile mele, dar publicaţiile de stânga au încercat să înscrie acţiunea într-un context zeflemitor, prezenţa unui preot din România fiind unul din ingredientele care dădeau o „culoare exotică” evenimentului. Între timp, eram ţinuţi la curent de către camarazi prin telefon, sms, mail, watsapp, cu ceea ce se întâmpla în Valle de los Caidos şi cum osemintele (cu elicopterul) şi familia (cu maşinile) se îndreptau spre noi pentru slujba de reînhumare, la care noi nu aveam acces, deşi eram foarte aproape.

Un grup de tineri catolici, prieteni ai lui Mercedes m-au solicitat la ora 12 fix să facem cu voce tare devoţiunea Angelus („Îngerul Domnului a vestit Mariei…”) la care s-au alăturat şi alţi participanţi; a fost un moment frumos de rugăciune. Ulterior a venit şi un preot din ”Fraternitatea Pius al X-lea” care a rostit o cuvântare şi apoi nişte rugăciuni împreuna cu o parte a participanţilor. Trecuseră deja mai multe ore de stat în picioare, se făcuse cald, nu se putea bea o cafea nicăieri, singurele localuri din zonă fiind închise, iar 2 km până în centrul oraşului El Pardo nu doream să fac atunci…Pe la ora 3 după – masă, o parte din participanţi începeau să se împrăştie, când primim vestea – bombă că ni se permite să mergem la cimitir după terminarea ceremoniei, în urma unei decizii de ultimă oră a justiţiei care declara ilegală blocarea noastră departe de cimitir! Imediat atmosfera a început să se reanimeze, grilajele au fost îndepărtate de către poliţie, s-a format o coloană din sutele de manifestanţi, preoţii am fost puşi în faţa coloanei şi ne-am pus în mişcare recitând Rozariul, cerând ajutorul lui Dumnezeu prin mijlocirea Preacuratei Fecioare Maria, poporul dând în cor răspunsurile la rugăciune cu mult entuziasm. Ne-am rugat pentru Spania, pentru sufletul generalului Franco şi al tuturor celor căzuţi pentru credinţă şi libertate, dar şi pentru convertirea duşmanilor şi iertarea păcatului laşităţii celor care aveau datoria să intervină dar n-au făcut-o…camerele video şi blitzurile imortalizau fiecare clipă a acestei ofensive finale… a Spiritului contra forţelor brute şi absurde ale noii corectitudini politice, dizolvante şi sinucigaşe pentru naţiunile creştine europene. Mă simţeam bucuros că eu ca preot şi naţionalist român, mă aflam simbolic în prima linie a acestei ofensive a rugăciunii şi Adevărului! La intrarea cimitirului am fost opriţi politicos de forţele de ordine, lumea a pus ofrande de flori în faţa porţii, rugăciunea s-a încheiat şi participanţii s-au retras în linişte, cu conştiinţa datoriei împlinite într-un context atât de dificil şi complicat.

Seara, de la ora 7, a avut loc liturghia solemnă în memoria generalisimului Francisco Franco în biserica din centrul oraşului El Pardo, construită la iniţiativa sa (care a şi participat acolo la liturghie de multe ori în ultima parte a vieţii), liturghie organizată de generalul Blas Piñar, un om minunat, de mare caracter şi de mare cultură, mare prieten al nostru, al românilor, şi participant anual la manifestările noastre de la Majadahonda (fiul renumitului luptător naţionalist Blas Piñar, apropiat al Comandantului Horia Sima, trecut la cele veşnice acum câţiva ani). La această liturghie am avut onoarea să concelebrez cu parohul, părintele Jose Maria, care m-a primit cu multă amabilitate. Biserica era arhiplină (stătea lumea şi afară…), primul rând era ocupat de membrii familiei Franco, alături de generalul Chicharro – preşedintele Fundaţiei Franco (un alt constant şi cald prieten al nostru, al românilor) şi alte personalităţi. În afara oficiului liturgic propriu – zis (în cadrul căruia eu am citit evanghelia iar parohul a rostit predica), a fost evocată în mod concis dar foarte emoţionant viaţa şi meritele marelui om de stat şi om al Bisericii, Francisco Franco (textul a fost elaborat de eminentul jurist şi militant naţionalist, domnul Jose Luis Jerez Riesco, cel mai vechi prieten al nostru, avocatul Comandantului Horia Sima în anii exilului spaniol şi prieten al domnului Nicolae Roşca, eu am avut onoarea să-l cunosc deja în 1997 când a vizitat România şi a fost şi la Sighet), evocare ce a stârnit îndelungi aclamaţii de bucurie, în mijlocul bisericii flutura drapelul naţional spaniol, s-a intonat entuziast în picioare imnul naţional al Spaniei, cu versurile originale de pe timpul lui Franco (care actualmente nu se mai recită, imnul de stat având doar… muzica).

La ieşire ne-am salutat cu mulţi prieteni, luându -mi rămas bun şi promiţând că ne vom revedea în ianuarie la Majadahonda. Prietenul nostru constant Miguel Menendez (nepotul lui Blas Piñar) era cu soţia şi cele două fetiţe (a propos…Blas Pinar are deja 92 de strănepoţi!… mă gândeam la cuvintele lui Isus „fericiţi cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul…”), lumea a început să plece… Carmen m-a luat si m-a dus şi m-a predat lui Călin, în familia căruia am petrecut încă o seară frumoasă (mulţumesc Florinei că mi-a călcat reverenda în seara precedentă, a fost foarte important pentru ţinuta mea oficială… ei, câteodată şi haina face pe om!… regret că nu am putut petrece mai mult timp cu copiii Sofia şi Iliuţă, care de fiecare dată mă aşteaptă cu drag) şi care m-a dus dimineaţa la aeroport, făcând ca de fiecare dată numeroase sacrificii (inclusiv absenţa de la muncă) pentru bunul mers al manifestărilor noastre. Dumnezeu să-i binecuvânteze pe toţi camarazii noştri din Spania!

Orele de zbor la întoarcere nu au trecut greu…pe lângă rugăciunile de mulţumire Domnului pentru reuşita acestor zile (triste, dar totuşi înălţătoare), m-am delectat şi cu ultima carte a părintelui Santiago Cantera, o ficţiune istorico – spirituală din viaţa călugărilor irlandezi din Evul Mediu. Scrisă în primul rând pentru copiii şi tinerii creştini, dornici să aspire spre cele înalte, şi care au nevoie de modele autentice, de figuri fascinante care să-i motiveze! Şi autorul cărţii este un asemenea model, este o personalitate fascinantă!

Am ajuns la Cluj vineri la ora 14, mi-am luat maşina şi am pornit spre Maramureş. Mă bucur că prin aceste rânduri v-am adus şi vouă o picatură din Spania eternă, care deşi suferă, nu moare şi nu se predă! Alături de Moţa şi Marin, de sfinţii şi eroii noştri, şi noi suntem alături de ea!!

Arriba España! Francisco Franco – presente!

Preot prof. Marius Vişovan

(Permanenţe Nr. 10/2019)

Lasă un răspuns

Adresa email nu va fi publicata.

Default thumbnail
Subiectul precedent

Puterea tăcerii şi cele şapte cuvinte

Default thumbnail
Subiectul următor

Cronică de film: „Între chin şi amin”

Cele mai recente din

Decemvirii (4)

Complotul pentru asasinarea Căpitanului În numărul trecut al serialul nostru am aflat