Drumurile memoriei: Dobrogea

Noi, puţinii şi mulţii de la Fundaţia „Prof. George Manu” am pornit pe 12 Octombrie spre Dobrogea, cu scopul esenţial să facem dreapta înmormântare creştinească Anonimului descoperit, după aproape 70 de ani, în urma săpăturilor arheologice făcute, la Poartă Albă Canal, de Fundaţia Profesor George Manu cu arheolog expert Emilia Corbu.

Dar până să ajungem la Poartă Albă, ne-am oprit pe drum să ne închinăm la câteva morminte de tineri luptători. Lupta acestor tineri se descrie prin cuvintele „anticomunism” şi „demnitatea Neamului Românesc”. Am aprins pentru ei o lumânare şi am legat la crucile lor panglicuţa tricolorului românesc, ca semn al aportului nostru, ca aceste două cuvinte: „anticomunism” şi „demnitatea Neamului Românesc” să rămână vii, să nu cadă în platitudine, tendinţa culturii noastre actuale.

Ne-am oprit mai întâi în Ţăndărei pentru a onora memoria lui Ion Ţîrcolea, apoi în Hârşova, pentru Virgil Teodorescu, primul legionar asasinat, în 1933. La mormântul lui am păstrat un moment de reculerere şi pentru Francisco Franco, fraţii noştri naţionalişti spanioli, Padre Santiago de la Valle de los Caidos, creştini, anticomunişti, apărători al demnităţii Neamului Spaniol. Sperăm ca îndemnuri de genul „Viva la Unidad de Espana”, „Padre Santiago, Dios le bendiga” să rămână şi ele cuvinte vii, trăitoare.

Am ajuns apoi la casa parohială a bisericii ordodoxe de la Poartă Albă, unde s-a depus micuţa lădiţă cu osemintele Necunoscutului deţinut de la Canal. A fost un moment care ne-a impus o anume dimensiune de pioşenie şi respect tuturor celor din grup, dar mai ales copiilor dintre noi. Pe timp ce se cântau „Stâlpii” de înmormântare, un băieţel de 7 ani din grup îşi ţinea privirea lipită pe linie dreaptă cu craniul din micul sicriu. I se părea cred, copilului, un om aievea, slăbit de foame şi povară, un om cu o „privire” mândră, dar şi blândă, împăcat cu Crucea ce i s-a dat. O fetiţă cam de 9 ani cânta din cartea de rugăciuni, împreună cu tatăl ei, preotul care oficia slujba. Rugăciunile cântate de fetiţă aveau precizia şi claritatea unei ofrande curate, primită la Cer.

În micuţa lădiţă, craniul, văzut puţin din profil cu cele două mari oase ale femurului, aşezate chiar sub cap, avea ceva din statueta „Gânditorului”, descoperită în 1956 la Hamangia, pe pământ dobrogean, veche de 7000 de ani. Deţinutul nostru intra în pământ la începutul anilor 1950. Poveşti diferite, un mesaj spiriual de perenitate asemănător. Oasele din sicriu, curate, aşezate într-un ştergar cu cusături româneşti, între patru lumânări şi flori de câmp parcă ne vorbea şăgalnic despre o izbândă.

După slujba religioasă, dna. arheolog Emilia Corbu, şefa de lucrări, ne-a vorbit despre această fostă fiinţă pământeană, o umbră de bărbat în jur de 50 de ani, cu multe semne de tortură pe oase, care a fost ars de viu în cazanul cu var şi aruncat apoi pe un pat de scânduri cu o pătură deasupra. Corpul fiind foarte fierbinte, pătură de lână s-a impregnat în oase şi s-au făcut tot una. După slujba de înmormântare, sicriul a fost îngropat în curtea bisericii, iar privirea băieţelului din grupul nostru l-a urmărit insistent până ce s-a aruncat ultima lopată de pământ. M-am apropiat de băiatul care mai stătea ţintuit lângă mormânt. Mi-a spus: „O să-mi fie dor de el!” Această propoziţie spontană a avut încărcătură unui întreg text! Am gândit că acesta este cel mai important moment al zilei. Da, se poate face primăvară cu o singură floare!

Ca ultim omagiu adus Anonimului nostru, ales pentru înmormântare în numele a sute şi sute de oseminte din gropile comune de la Poarta Albă, am făcut un mic popas la Troiţa ridicată pe locul gropilor comune, o cruce într-o perfectă întindere pustie. Nici urmă de Canal acolo, căci ideea nu a fost să se construiască cu adevărat un Canal între Dunăre şi Marea Neagră, cu toate planurile şi tehnologia adecvată. Canalul adevărat s-a construit după 1964, pe un alt loc, puţin mai departe de locul Troiţei. Ceea ce s-a întâmplat la sfârşitul anilor 40 şi începutul anilor 50 a fost o hotărâre criminală politică de a iniţia nişte săpături arbitrare, cu unicul scop de a extermina tineretul patriotic Român. Ne-am încheiat drumul nostru dobrogean pe urma unor eroi, cu o oprire în satul Murfatlar, la cimitirul musulman, în căutarea legionarului Seladin Seitislam. O mică izbândă, mormântul a fost descoperit şi mai apoi validat, pentru pima oară. I-am depus rugăciunea şi salutul nostru, o lumânare şi panglicuţa tricolorului Românesc.

Doina Grecu , SUA

(Permanenţe Nr. 11-12/2019)

Lasă un răspuns

Adresa email nu va fi publicata.

Subiectul precedent

Asasinarea Căpitanului, Nicadorilor şi Decemvirilor

Default thumbnail
Subiectul următor

Viaţa de taină a Căpitanului

Cele mai recente din

Decemvirii (4)

Complotul pentru asasinarea Căpitanului În numărul trecut al serialul nostru am aflat