Naşterea Domnului

De-o parte, omul… de altă parte, lumea. Ce este omul?… Ce este lumea? De unde venim, unde mergem?

Fiinţa noastră gânditoare cere răspuns.

Tăcere.

Deznădăjduit aleargă pe drumul vieţii. Între bucurie şi durere. Râdem printre lacrimi.

În spate, muntele Naşterii, în faţă, muntele Morţii.

Poposim în valea Vieţii. Căutăm lumină, odihnă.

Zadarnic.

Gândirea omenească, neputincioasă, obosită, renunţă la dezlegarea tainei vieţii. Aceasta pentru acei care nu au înţeles minunea din ieslele Betleemului.

Fiul Omului aduce lumină, bucurie, odihnă sufletească.

Niciodată nu a vorbit un om ca Omul acesta.

Ascultaţi:Bucuraţi-vă, că a venit Împărăţia Cerurilor. Toţi sunteţi fii ai Celui Prea Înalt. Viaţa, Lumea sunt darul Lui. Dar făcut din dragoste. Este Dăruitorul a toate, este Domnul, este Tatăl.

Cere un singur lucru, pe care orice părinte îl cere de la copil: recunoştinţă.

Mulţumind, ziceţi: Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri… Astfel veţi dobândi odihna vieţii.„Veţi ajunge să cunoaşteţi că învăţătura aceasta nu este a Mea, ci a Celui ce M-a trimis”.

Calea: Pilda mea, în iubire. Crucea Mea, în suferinţă. Scopul vieţii: Învierea.

De două mii de ani sună chemarea Fiului Omului, prin glasul sfintei Biserici. Întreabă pe fiecare: Unde îţi este inima? La cer? La pământ?

Alege:Iubeşti cerul, vei trăi în eternitate. Iubeşti pământul, în el te vei întoarce.

Aceasta fiindcă te-am făcut după chipul Meu, adică: „liber, raţional şi gânditor”.

În eternitate, va pune întrebarea fiecăruia, fiindcă El este: Domnul vieţii, calea, adevărul şi viaţa, Lumina lumii. Piatra din capul unghiului. Neînfrânat de nicio putere lumească, va domni în veşnicie.

Fiindcă: Domnul a zis: „Tu eşti Fiul Meu”. „Astăzi Te-am născut”.

Şi acum: Neamul Meu, mergi şi te închină la picioarele Domnului, în sfântul Lui locaş, al Bisericii. Căci: Eternă este Împărăţia Domnului, tot astfel şi neamul închinător Domnului Iisus Christos.

Tineri, urmaţi pilda şi jertfa Căpitanului şi eroilor legionari căzuţi în luptă pentru biruinţa Crucii.

Pătrundeţi-vă de cuvintele lui Ionel Moţa: „Aşa am înţeles datoria vieţii mele, am iubit pe Christos şi am mers fericit la moarte pentru El”.

Aceasta, pentru fericirea voastră şi a Neamului nostru.

Traian Trifan, „Gazeta Transilvaniei”, 1 dec. 1940

(Permanenţe, Nr. 11-12/2019)

Lasă un răspuns

Adresa email nu va fi publicata.

Default thumbnail
Subiectul precedent

Alegeri prezidenţiale: parada liderilor de carton

Subiectul următor

Majadahonda 2020 - 83 de ani de la jertfa Moța-Marin

Cele mai recente din

Decemvirii (4)

Complotul pentru asasinarea Căpitanului În numărul trecut al serialul nostru am aflat