Carlos Caballero Jurado: Omagiul meu adus lui Codreanu și Gărzii de Fier

Pe vremea când nu eram decât un tânăr care își începea activitatea politică, mi-a căzut în mâini o carte care avea să îmi schimbe viața: „Pentru legionari” de Corneliu Zelea Codreanu. Îmi amintesc cât de mult m-a surpins faptul că era scrisă într-o spaniolă perfectă, că fusese tipărită de o editură românească aflată în Munchen și că la sfârșitul cărții se afla o listă a edițiilor acestei cărţi în alte limbi europene. Era destul de clar că editorii aveau un puternic spirit militant. Când am început să citesc cartea am descoperit o personalitate și o mișcare politică fascinante, încărcate de un misticism și un patriotism care atingeau cote aproape imposibil de atins. Adevărul este că mă simțeam un nimeni în fața acestor personalități capabile de acte de dăruire atât de admirabile.

Inevitabil, oricine citea această carte își dorea să afle cât mai multe, așa că şi eu – la fel ca mulți alții – după acea primă carte am început să studiez biografia lui Codreanu semnată de italianul Carlos Sburlati și publicată în spaniolă de un fost membru al Division Azul (Jose Antonio Llorens Borras) care avea propria sa editură (cartea se numea „Căpitanul Codreanu” și fusese publicată de Ediciones Acervo). Următorul pas pe acest drum inițiatic a fost lectura unui eseu scris de succesorul lui Codreanu la conducerea Mișcării Legionare, Horia Sima, intitulat „Două mișcări naționale. Jose Antonio Primo de Rivera și Corneliu Codreanu”, care m-a impresionat prin stabilirea unui paralelism între Codreanu și persoana care ne inspiră cel mai mult pe noi spaniolii, Jose Antonio. Într-un final, aflând că o mână de voluntari români, în fruntea cărora se aflau doi importanți lideri legionari, Moța și Marin, venise în Spania pentru a lupta în cruciada noastră împotriva comunismului, mi s-a consolidat pentru totdeauna legătura sufletească cu Garda de Fier.

Au urmat multe alte lecturi, în spaniolă și în alte limbi pe care le cunosc. Și am tot continuat să învăț despre Garda de Fier. Astfel, am sfârșit prin a mă specializa în istorie militară și mai ales în istoria mișcărilor voluntarilor europeni împotriva comunismului, altfel spus, în istoria formațiunilor care, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, au luptat alături de armata germană în campania din Rusia și am publicat volume despre voluntarii spanioli, dar și despre cei de alte naționalități (francezi, croați, letoni, ucrainieni, etc). Un subiect foarte legat de acesta era cel al armatelor naționale care au luptat împotriva URSS-ului, exceptând cea germană, cum era Armata Națională Română de la Viena. Despre aceasta am publicat unul din primele mele articole de presă în revista „Defensa” în 1982.

Am menționat acest articol pentru că directorul acelei reviste, Vicente Talon, a fost cel care mi-a înlesnit un contact fundamental cu Traian Popescu, român aflat în exil la Madrid, care deținea o editură la care ulterior mi-a publicat mai multe cărți. Prin intermediul lui, a lui Ovidu Țârlea și mai ales al lui Horia Sima – care a avut întotdeauna amabilitatea de a menține corespondența cu mine – am primit o cantitate foarte mare de informații despre un aspect aproape necunoscut din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, cel al voluntarilor români care, după lovitura de stat dată de comuniști împotriva lui Antonescu, au hotărât să continue în numele României lupta împotriva comunismului.

Era o poveste aproape incredibilă. Când avusese loc în România conflictul dintre Antonescu și Mișcarea Legionară, nemții – luând una din numeroasele lor decizii politice greșite în contextul celui de-al Doilea Război Mondial – l-au sprijinit pe primul care s-a impus prin forţă și a început o prigoană violentă împotriva legionarilor. Da, România a luat parte la cruciada europeană împotriva comunismului, dar cu o armată alcătuită din oameni obligați să meargă la război, lipsiți de impulsul spiritual pe care Mișcarea legionară ar fi știut să-l trezească în ei. Și din această cauză, după cu știm, când înfrângerile germanilor au adus Armata Roșie la frontierele României, noile autorități, apărute în urma unei lovituri de stat, au întors armele împotriva Germaniei în august 1944.

La acel moment, Horia Sima și alți lideri ai exilului românesc se aflau de trei ani închiși în lagărele naziste. La acel moment, deznodământul celui de-al Doilea Război Mondial era deja previzibil. Orice mișcare lipsită de înalta etică a Mișcării Legionare ar fi spus nemților: „Ne-ați trădat, ne-ați închis în temnițe, nu îndrăzniți acum să ne cereți ajutorul!” Dar nu s-a întâmplat așa. România era în pericol. Europa era în pericol. Și legionarii au pus bazele Guvernului Național Român aflat în Viena pentru a continua lupta. Beneficiind de colaborarea militarilor care nu erau legionari, dar erau patrioți desăvârşiţi asemeni generalului Chirnoagă, s-au lansat în aventura de a crea o nouă Armată Națională Română care urma să fie structurată ca forță militară integrată SS Waffen. Pe această temă, care se afla în mod direct în domeniul meu de specialitate am putut să scriu, împreună cu prietenul meu nord american Richard Landwehr, lucrarea numită „Armata Națională Română. Voluntari români în SS Waffen 1944-1945” care a văzut lumina tiparului în 1997. (Richard scrisese deja o versiune proprie în 1991).

Monstruosul dictator comunist Nicolae Ceaușescu fusese înlăturat în decembrie 1989 și România dorea să-și recupereze istoria adevărată, eliberată din rușinoasa manipulare comunistă. Dar ceea eu nu mi-aș fi putut imagina niciodată era faptul că volumul publicat de mine și de Richard avea să trezească interesul românilor. Și de această dată, tot prin Vicente Talon am stabilit un prim contact cu un oficial român, colonelul Ion Aramă care mi-a spus că dorește să traducă și să publice cartea în română. Moartea l-a surprins înainte de a-și putea concretiza ideea. Dar – producându-mi o mare bucurie – în 2008 a apărut traducerea românească a volumului semnat de mine și de Richard Landwehr (iar în 2011 a apărut și o versiune în italiană).

Se închidea astfel ciclul inițial și la mai bine de 30 de ani după ce citisem „Pentru legionari” îi puteam mulțumi lui Codreanu și Mișcării Legionare printr-o acțiune concretă și evidentă publicând această carte care va rămâne o dovadă a formației mele de militant politic inspirată de lectura inițială a cărții „Pentru legionari”.

Și întotdeauna, profitând de toate ocaziile care mi s-au ivit, am făcut tot posibilul să arăt că Garda de Fier a reprezentat avangarda luptei europene împotriva comunismului. Într-una din cărțile mele recent apărute, „Division Azul din 1941 până în prezent” am încercat să lămuresc originile mișcării europene a voluntarilor anticomuniști și în mod special am integrat acolo textul lui Neculai Totu „Note de pe frontul spaniol” care cred că este cel mai elocvent pentru înțelegerea apariției mișcării de voluntari, care n-are nimic de a face cu o atitudine servilă față de al Treilea Reich sau cu germanofilia. În aceeași manieră și în aceeași carte am subliniat interesul manifestat din România pentru ca Division Azul să meargă la luptă cot la cot cu trupele române care se lansaseră deja în campania împotriva stalinismului.

Astăzi, aici, la Majadahonda, lângă locul unde au căzut Moța și Marin, pot să mă adresez vouă pentru a-mi arăta recunoștința față de Codreanu, Moța, Marin, Sima, Popescu și față de toți ai voștri. Cei ce au căzut aici sunt frați de credință și de spirit cu cei care au căzut în Possad și la Krasny Bor, pentru că și unii și alții au luptat împotriva aceleași hidre a materialismului personificată de aberația marxistă. Istoria a ales să fie români care au căzut aici, pe pământul nostru, și a ales ca mulți din compatrioții noștri să își dea viața în ghețurile din Rusia. Dar asta e secundar. Important e faptul că erau camarazi europeni, frați de credință animați de același spirit.

Carlos Caballero Jurado

profesor, scriitor și istoric militar

Lasă un răspuns

Adresa email nu va fi publicata.

Subiectul precedent

Roger Scruton: un cavaler al valorilor tradiţionale

Subiectul următor

Asasinarea Căpitanului: cum s-a aflat cumplita veste în familia Codreanu, în lagărul de la Vaslui şi în temniţa Râmnic

Cele mai recente din

Decemvirii (4)

Complotul pentru asasinarea Căpitanului În numărul trecut al serialul nostru am aflat