Schimbare de macaz: epurări cu caracter politic la IICCMER

IICCMER-ul ultimilor ani se pare că a dat dovadă de prea multă independenţă, reuşind să navigheze cu abilitate printre feluritele tabere ale politicii româneşti, care numai de o valorizare aşa cum se cuvine a memoriei trecutului recent nu au fost interesate. În plus, prin orientarea sa institutul s-a dovedit în permanenţă un ghimpe în coasta orientării progresiste. Din păcate, de-acum înainte nu va mai fi, ci se va alinia cuminte directivelor primite. Asta pentru că odată cu instaurarea guvernului Orban (la Bucureşti, nu la Budapesta!), figurile cele mai importante ale institutului au fost eliminate în etape succesive. Pretextele au fost de natură birocratică, prefabricate. Însă motivul real este, fireşte, cu totul altul şi ţine de fostele priorităţi ale institutului, care erau centrate pe rădăcinile regimului comunist, pe perioada stalinistă, pe martirii din închisorile comuniste sau pe cei căzuţi opunând rezistenţă armată. Atitudinea sa era una fundamentată pe valorile spirituale, dovedind totodată un spirit de echilibru şi echidistanţă faţă de diversele orientări politice ale acestor repere ale memoriei româneşti. Toate acestea nu sunt însă compatibile cu noile comandamente ideologice ale puterii actuale.

Ca atare, mai întâi a fost demis preşedintele institutului, teologul Radu Preda, care în urmă cu câteva luni fusese hirotonit şi întru preoţie. Asta deja era prea mult pentru progresiştii de azi (urmaşii în spirit ai comuniştilor de ieri), mânaţi de idiosincrazii anticlericale. Ulterior o altă figură importantă, istoricul Marius Oprea, a devenit şomer, în urma unor măsuri mai mult ca sigur coordonate. Mai întâi a venit o ordonanţă guvernamentală cu dedicaţie, care opreşte detaşările la stat ale celor angajaţi (fie şi formal) în mediul privat, cum era cazul lui Oprea. Iar mai apoi, pentru a împiedica o rezolvare firească şi o punere în acord cu noua reglementare, noua conducere a anunţat că nu intenţionează să mai scoată la concurs postul ocupat până deunăzi de Oprea. Pe scurt, folosind pârghiile legale care erau la dispoziţia celor care au pâinea şi cuţitul, la IICCMER s-a produs o epurare politică în toată regula a principalelor figuri indezirabile.

În funcţia de preşedinte a fost numită Alexandra Toader. O cercetătoare la CNSAS, cvasi-necunoscută publicului larg, care s-a remarcat mai degrabă prin solidarizarea cu aprecierea colegilor Demetriade şi Hodor asupra fenomenului Piteşti şi prin critica faţă de atitudinea conducerii CNSAS, care s-a delimitat de afirmaţiile lor. Despre anvergura ei culturală nu prea ştim nimic, probabil pentru că nici nu prea ar fi multe de ştiut.

În orice caz, imediat după instalare, noua conducere a transmis şi un semnal evident, care marchează o schimbare de macaz. Noile priorităţi ale institutului ţin mai degrabă de perioada ceauşistă. Într-un comunicat recent se afirmă: „Având în vedere informațiile apărute în presă, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) s-a sesizat din oficiu cu privire la împrejurările și condițiile în care domnul Meleșcanu Teodor Viorel a acționat, ca reprezentant al delegației române la reuniunile de la Viena din perioada 19-20 decembrie 1989, în contextul săvârșirii de infracțiuni contra umanității de către autoritățile regimului comunist în timpul evenimentelor de la Timișoara, soldate cu numeroase pierderi de vieți omenești și rănirea gravă a multor persoane.”

Nu că petele negre ale perioadei ceauşiste nu ar trebui şi ele studiate, şi cu siguranţă nu au fost ignorate nici până acum. Dar senzaţia care se impune e aceea că noua orientare a institutului va fi una de tip „progresist”. Care desigur că are toate motivele de a se contrapune regimului ceauşist de tip naţional-comunist, fiind practic la antipodul acestuia. Numai că, pe de altă parte, va privi ororile staliniste printr-o grilă foarte selectivă, omiţând aspectele incomode. Anume, pentru că între prezenta şi fosta ideologie sub semnul „progresismului” există şi o continuitate, o serie de elemente comune, care se cer mascate pe cât e posibil: ura împotriva valorilor tradiţionale, naţionale sau religioase. Aşa cum la vremea sa Piteştiul a însemnat o despărţire a apelor, o linie clară între bine şi rău, aceleaşi tabere de atunci se manifestă şi azi, dar la modul „soft”, la nivel ideatic. „Progresiştii” de azi susţin în fond o teză identică cu cea a torţionarilor de la vremea respectivă de la Piteşti: aceea că „victimele nu ar fi chiar victime”.

Pe scurt, memoria anticomunismului din România a încăput la nivel oficial pe mâna celor care duc mai departe lucrarea dizolvantă a ideologiei comuniste, camuflată azi sub alte denumiri politice. O realitate tristă, din păcate. Fapt care arată mai mult ca oricând şi importanţa păstrării acestei memorii „la firul ierbii”, prin activităţi şi organizaţii cu caracter neguvernamental, segment pe care activează şi Fundaţia şi revista noastră.

Lasă un răspuns

Adresa email nu va fi publicata.

Default thumbnail
Subiectul precedent

Ghid anticomunist

Subiectul următor

Roger Scruton: un cavaler al valorilor tradiţionale

Cele mai recente din

Popoare de frontieră

S-ar putea pune întrebarea pentru ce aniversarea primului centenar al Unirii Principatelor

Zilele Majadahondei

Sub această egidă am încadrat manifestările din Spania de anul acesta, desfăşurate