Sub această egidă am încadrat manifestările din Spania de anul acesta, desfăşurate de către membrii şi simpatizanţii Fundaţiei Profesor George Manu, cu ocazia comemorării a 83 de ani de la jertfa martirilor legionari pe frontul Războiului Civil din Spania, la care au luat parte luptând în tabăra naţional-creştină.
Aşa cum se anunţase anterior în programul fundaţiei, vineri, 10 ianuarie, în preajma orei prânzului ne-am aflat în Cimitirul Martirilor din Paracuellos de Jarama, unde am fost aşteptaţi de către preşedintele Frăţiei Martirilor, domnul Jose Calle şi de câteva măicuţe catolice din ordinul ce se îngrijeşte de acest loc sacru. Dânsul a avut amabilitatea de a ne însoţi pe durata celor două ore în care s-a încadrat vizita noastră, explicându-ne printr-o amplă expunere cum a fost pregătit şi dus la capăt de către forţele republicane, precum şi contextul în care s-a produs, cel mai mare genocid din timpul Războiului Civil spaniol, în cele şapte gropi comune calculându-se că ar fi îngropate peste 8000 de persoane asasinate, între ele aflându-se şi şeful naţional al sindicatului universitar – SEU, Alejandro Salazar, la a cărui cruce am lăsat cei cinci trandafiri, închipuind săgeţile falangiste, şi am intonat cu toţii Cara al Sol, imnul Falangei Spaniole. S-a vizitat şi capela, unde Pr. Marius Vişovan a rostit atât în limba română, cât şi în spaniolă Rugăciunea Celor Căzuţi, după care punctul final al acestei vizite l-a constituit fotografia de grup de pe treptele intrării locaşului.
De la Paracuellos ne-am îndreptat spre cimitirul din Mingorrubio, în care se găseşte noul loc de veci al Generalisimului Franco. Aici vizita a fost mult mai scurtă, cripta fiind închisă, chiar şi familia este nevoită a cere cheia autorităţilor pentru a o vizita. S-a rostit Tatăl Nostru şi s-a pornit mai departe spre Sierra de Guadarrama, pentru a vizita El Valle de los Caidos.
Şi în acest an ne-am bucurat să fim însoţiţi de către prietena noastră Carmen Cendan, care a avut amabilitatea de a fi ghidul nostru de lux, aportul său fiind absolut indispensabil pentru această vizită foarte dragă nouă. După descrierea excepţională a Basilicei, ne-am recules în faţa Altarului, la mormântul lui Jose Antonio, şeful naţional şi fondatorul Falangei, pe al cărui mormânt am depus cei cinci trandafiri legaţi în tricolorul românesc. Acelaşi gest l-am repetat şi în partea opusă, pe marmura ce ocupă acum locul plăcii funerare a Generalisimului, loc în care Pr. Marius Vişovan a rostit, din nou în ambele limbi, Rugăciunea pentru El Valle de los Caidos.
Am încheiat şi această vizită şi am ponit spre ultima escală a zilei: Muzeul Diviziei Albastre. Cu greu aş putea exprima în cuvinte, atenţia cu care camarazii spanioli au pregătit această vizită, chiar şi în condiţiile în care noi triplam numărul vizitatorilor care puteau intra în mod obişnuit odată.
Pe durata a aproape două ore, într-o atmosferă plină de camaraderie, ne-am bucurat să putem admira uniforme, armament, hărţi, steaguri şi multe alte materiale absolut originale cu care aceşti oameni minunaţi recreează istoria vie a voluntarilor spanioli de pe Frontul de Răsărit.
În acelaşi timp, o altă delegaţie a Fundaţiei era prezentată membrilor Falangei, aflaţi în sediul Vechii Gărzi, de către chiar protagonistul acelei seri, a cărui ultimă lucrare era prezentată: La Falange de Galicia En Linea de Combate, domnul Jose Luis Jerez Riesco. După încheierea actului fetele noastre au fost îmbrăţisate cu căldură de către cei prezenţi, iar şeful naţional al Falangei, Manuel Andrino, le-a arătat sediul organizaţiei, precum şi biroul lui Jose Antonio, fotografiindu-se atât el, cât şi domnul Jerez cu preşedinta noastră, Cezarina Condurache. Astfel se încheia o zi a cărei agendă am completat-o în cel mai satisfăcător chip pe care am fi îndrăznit să ni-l dorim.
Sâmbătă, 11 ianuarie, ne-am dat întâlnire la Căminul Moţa-Marin în localitatea madrilenă Aravaca. Astăzi, acest cămin care se ridicase la iniţiativa Comandantului Horia Sima, la începutul anilor cincizeci, „din obolul greu agonisit al legionarilor împrăştiaţi pe faţa întregului pământ”, „întru preamărirea jertfei lui Moţa si Marin…”, „întru strângerea prieteniei între Spania şi România…”, a rămas ca un martor trist al trecerii prin aceste locuri a unor oameni excepţionali, care au avut un crez şi atât cât le-a stat omeneşte în putinţă au căutat să nu şi-l trădeze până-n cea de pe urmă clipă a vieţii lor. De pe trotuar, în faţa porţii ferecate de către cei care astăzi stăpânesc ceea ce altădată era o oază de românism, am rememorat realizarea acestui măreţ proiect, dând citire actului oficial al punerii pietrei de temelie.
De-aici am plecat la Cimitirul Martirilor, „Camposanto de Aravaca”, în ale cărui gropi comune zac peste 800 de martiri – falangişti, clerici, monarhişti etc. – asasinaţi de către marxişti în anul 1936.
Aici ne dădusem întâlnire cu fotograful nostru şi al Falangei, camaradul spaniol Fernando Martinez Garcia care ne însoţeşte an de an în periplul nostru şi cu Manuel Andrino, şeful naţional al Falangei spaniole, care îngrijeşte acest loc sfânt în al cărui pământ se găsesc şi rămăsiţele pământeşti ale unuia dintre fondatorii mişcării spaniole, Ramiro Ledesma Ramos. De menţionat că atât la Cămin, cât şi la Cimitirul Martirilor, am fost însoţiţi şi de unul dintre invitaţii speciali ai fundaţiei, Carlos Caballero Jurado.
A avut loc o evocare a celor căzuţi în acest loc, Manuel dedicându-le un cuvânt plin de simţire creştinească, subliniind că se roagă atât pentru martirii lor, cât şi pentru asasinii acestora. Părintele Marius Vişovan a rostit în ambele limbi La Oracion de Los Caidos – Rugăciunea pentru cei căzuţi –, actul încheindu-se cu depunerea trandafirilor cu tricolorul românesc şi cu intonarea imnului Cara al Sol. După fotografiile de rigoare ne-am îndreptat cu toţii la Majadahonda, la Monument.
Comemorarea din anul acesta s-a desfăşurat în acelaşi cadru de prietenie cu camarazii spanioli, care încă din anul 1941 îi omagiază pe Martirii noştri, prin acest loc perindându-se de-a lungul a aproape 80 de ani figuri eroice ale luptei anticomuniste, ca Ricardo Villalba, Garcia Rebull, Luis Nieto ş.a., şi bineînţeles, cum a devenit tradiţional în ultimii ani, cu absenţa reprezentanţilor Bisericii noastre strămoşeşti. Au intervenit Pr. Marius Vişovan din partea Fundaţiei George Manu, Sorin Olariu din partea Fundaţiei Ion Gavrilă Ogoranu şi Miguel Menendez Piñar din partea Asociaţiei Pentru Custodierea Monumentului.
Şi-n acest an ne-am bucurat de excelenta ospitalitate a Hotelului Majadahonda, care pentru al cincilea an consecutiv a găzduit, atât masa frăţească, la care în fiecare an camarazii spanioli ne dublează în număr, ceea ce nu ascundem că ne onorează şi ne bucură enorm, cât şi conferinţa comemorativă, în condiţii de maximă intimitate şi siguranţă. Trebuie spus că nu o dată s-a încercat intimidarea administraţiei hotelului, fiind semnalaţi în presă drept gazde ale unor „manifestări fasciste”, fără a ceda vreodată la acest tip de şantaj.
Conferinţa s-a desfăşurat pe durata a aproximativ două ore, incluzând o pauză de cca. 20 de minute, în care mulţi dintre asistenţi au profitat pentru a primi un autograf din partea lui Carlos Caballero pe cartea Armata Naţională a Guvernului de la Viena, a cărei a doua ediţie a fost prezentată de către Editura Evdokimos, în cadrul acestui act.
Au intervenit, strălucitor şi de această dată: Jose Luis Jerez Riesco, Manuel Andrino, Gen. Blas Piñar şi Pr. Marius Vişovan, Carlos Caballero Jurado (discurs pe care îl vom reda mai jos, urmând ca în numerele următoare ale revistei să le publicăm şi pe celelalte). Publicul român a avut la dispoziţie traducerea majorităţii discursurilor.
Cea de-a treia zi, duminică, 12 ianuarie, am început-o la Parohia Sfântul Ioan Casian, din Guadalajara, unde am participat la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, la sfârşitul căreia Părintele Emilian Geabana, parohul acestei comunităţi de români, a săvârşit parastasul pentru Ion Moţa, Vasile Marin, Corneliu Zelea Codreanu, Horia Sima, George Manu, Părintele Arhimandrit Justin, Mihai Eminescu, Gelu Gheorghiu. În Veci Pomenirea lor.
La sfârşit a avut loc o mică agapă, în timpul căreia am aflat că părintele nu avea binecuvântare pentru a ne însoţi la cimitirul din Madrid, unde în anii trecuţi le făcusem pomenirea românilor înmormântaţi acolo. Este vorba de românii care au trăit şi au murit în exil, ortodocşi.
Cu sufletul îndoit (al meu, pentru că în febra plecării n-am apucat să comunic vestea) am pornit spre următorul obiectiv: Cimitirul San Isidro din Madrid. Aici am depus cei cinci trandafiri la mormântul surorii fondatorului Falangei, şi şefa naţională a Secţiunii Feminine, Pilar Primo de Rivera, prietenă de nădejde a exilului românesc şi participantă asiduă la comemorările de la Majadajonda. Ne-am despărţit şi de ea cântând Cara al Sol, însoţiţi şi de această dată de camaradul Fernando, care pe lângă imortalizări, ne-a servit şi de ghid în această aripă a imensului cimitir metropolitan.
Ultima escală, Cimitirul Civil Almudena din Madrid. În acest cimitir se află înmormântaţi necatolicii, între ei şi ai noştri, cum am scris mai sus, ortodocşi. Se disting datorită crucilor bizantine din piatră şi al gardului legionar gravat pe plăcile funerare. Am trecut pe la fiecare, lăsându-le câte o floare şi un tricolor legat la cruce, evocându-i pe fiecare cu ceea ce am ştiut despre ei, unindu-se la acest moment emoţionant şi prietena noastră Carmen Cendan, care i-a cunoscut personal, adolescentă fiind, pe Traian Popescu şi pe soţia acestuia, Kika, cum era alintată. Ca în fiecare an am încheiat cântând la mormântul Familiei Sturdza şi al lui Bâzu Cantacuzino, Imnul Legionarului Căzut.
Luni, 13 ianuarie, un grup s-a deplasat la Toledo, unde au vizitat mormântul românului de suflet Blas Piñar. Cu siguranţă cel mai frumos mod de a încheia un şir de manifestări care au avut în centrul lor comemorarea jertfei lui Moţa şi Marin, care a unit prin sângele sfânt al martirilor ultimei Cruciade popoarele noastre latine. Popoare la frontiera Creştinătăţii.
