Ofensiva accelerată a “Mondialismului”, patronată de Capitalismul internaţional şi sălbatic (cum l-a caracterizat un înalt prelat al Bisericii), va provoca o replică neaşteptată în lumea popoarelor : alianţa între democraţie şi naţionalism.
Ar părea imposibil ca acest pronostic să se realizeze într-o zi şi chiar pare insolit sau fantastic. În general se afirmă că există un antagonism iremediabil între Naţionalism şi Democraţie. Pentru că -se spune- Naţionalismul exaltează orgoliul unei voinţe de a guverna o Naţiune, ceea ce ar putea da naştere unei forme de guvernământ autoritar sau chiar unei dictaturi. Şi, în nici un caz, Naţionalismul nu s-ar putea acomoda cu esenţa Democraţiei.
Naţionalismul a împins câteodată la formarea de State imperialiste, aşa cum ne arată cu prisosinţă Fascismul şi Naţional-socialismul german, în epoca noastră.
“Şi totuşi se învârteşte.”, cum ar spune Galilei. Şi nu pentru că noi dorim sau detestăm ca această apropiere între Naţionalism şi Democraţie să se întâmple. Dar, pentru că acest act intră în natura lucrurilor de a se produce. Această alianţă trebuie să se cimenteze volens-nolens.
Există probleme mult mai necesare şi inevitabile, care trebuie acceptate imperativ, pentru a scăpa de un pericol mai iminent decât altul. Este ceea ce se întâmplă sub ochii noştri. Există situaţii care cer acţiuni ce nu se puteau accepta cu decenii în urmă.
Aşa este şi cu alianţa Naţionalism-Democraţie. Ea a devenit astăzi o necesitate politică, chiar dacă anumitor oameni li s-ar părea că este o apropiere contra legilor naturii.
În adevăr, aşa-zisele Guverne Mondiale, în formare astăzi în unele continente şi mâine putând acoperi toată planeta, ameninţă deja -în egală măsură- atât existenţa Naţiunilor cât şi sistemele democratice de guvernare.
Un Guvern Mondial se va suprapune dominant deasupra vieţii popoarelor, reducându-le la simple conglomerate etnice. Energiile lor creatoare nu vor mai servi pentru dezvoltarea culturii naţionale. Totul se deviază spre finalităţi strict materiale, spre profit şi acumulare de bogăţii.
Dar, în acelaşi timp, Mondialismul dă lovitura de graţie şi Democraţiilor, căci anulează voinţa naţională, care se exprimă prin partide şi Parlament, înlocuindu-le cu o Administraţie Centrală. În locul guvernelor ratificate prin alegeri, apar cercuri anonime de funcţionari, care înlocuiesc atât legislativul cât şi executivul din orice ţară.
Noi “comisii”, care nu sunt obligate de nici o răspundere faţă de naţiune, fac legi valabile pentru mai multe State. Şi tot ele, aceste “comisii”, veghează la aplicarea lor. Prin acest procedeu, procesul democratic este dărâmat din temelii, căci dispar adevăratele instituţii prin care se exprimă voinţa popoarelor.
În faţa unui Guvern Mondial atotputernic -care va dispune şi de mijloace coercitive- Naţiunea nu va mai avea nici un drept de acces în Stat şi, bineînţeles, nici o posibilitate de a face apel la democraţie.
Dintr-o singură lovitură se vor suprima cele două centre ale Statului : Naţiunea şi Democraţia. Oamenii se vor trezi conduşi de o altă forţă care nu emană deloc din voinţa lor. Astfel, va dispărea şi atât de trâmbiţata Naţiune Suverană, ca şi Democraţia drepturilor omului. Va rămâne numai o masă de indivizi, fără identitate naţională şi spirituală, care va accepta, în indiferenţa generală, deciziile impuse de această instanţă supremă şi anonimă, a cărei origine şi compoziţie nu va fi cunoscută de nimeni.
Pentru a împiedica acest dezastru al civilizaţiei noastre – de a-şi termina zilele într-un amestec hibrid de popoare şi rase guvernate de un Centru Anonim şi Puternic- nu există decât un singur leac : alianţa între cele două columne de susţinere a lumii moderne, Naţionalismul şi Democraţia. Căci amândouă sunt ameninţate în aceeaşi măsură şi trebuie, prin urmare, să formeze un bloc de voinţe indestructibile, ca să se opună cu putere inamicilor lor din umbră.
Nu trebuie permis ca Materialismul, învins în Estul european, să revină sub forma Capitalismului sălbatic al mondialiştilor, căci, în acest caz, naţiunile vor redeveni sclavele altor “Politbirouri”, dezvoltate sub o altă etichetă, şi care ar decide destinul lumii.
Vom rămâne mereu captivi, sclavi !
Poate vom fi mai bine îmbrăcaţi şi mai bine hrăniţi. Vom trăi în amăgirea unei bunăstări, a unei îndestulări decorative, dar, în forul lor interior, oamenii ar rămâne sclavi ! Ei ar merge fără să gândească spre propria lor degradare.
Pentru a nu ajunge victime ale acestui final întunecat, salvarea nu poate fi decât crearea acestui Front comun între Democraţie şi Naţionalism.
Horia Sima – fragment din „Ordinea naturală a lumii”, 1992
