Ajunşi în Parlamentul European, până şi reprezentanţii progresismului de la noi se minunează în numele raţiunii faţă de bigotismul care domină actualmente mentalitatea vest-europenilor atunci când vine vorba de utopia aşa-zisei „protecţii a climei”. Pe scurt, programul pe termen mediu şi lung al UE, numit „Green Deal”, prevede renunţarea programatică la toate sursele de energie fosilă şi trecerea la energiile „verzi”, deşi tehnologiile în cauză nu sunt încă suficient de avansate pentru a fi o soluţie viabilă pe scară largă. Acest program impus în numele ideologiei „verzi” presupune costuri astronomice. Dacă rezultatele în privinţa evoluţiei climatice sunt cât se poate de incerte, impactul social va fi unul major şi cât se poate de cert.
Realitatea experiată la faţa locului l-a făcut pe europarlamentarul USR Cristian Ghinea să publice în „Dilema Veche” din 27 februarie -4 martie 2020 textul intitulat „Green Deal va aduce un val de euroscepticism în estul Europei” în care analizează cu luciditate posibilele consecinţe ale acestui program de un gigantism utopic. Reproducem mai jos câteva fragmente din articolul amintit.
*
„Ludovic Orban a zis recent la o conferință în București: „La ora actuală, la Bruxelles, cel puţin la nivelul Comisiei Europene, dar nu numai, este o adevărată religie cu Green Deal şi aproape orice argument încerci să pui în discuţie este respins ab initio“. Are dreptate. De multe ori, discuția asta cu Green Deal are în esență un pattern religios. Te lepezi de fosili? Crezi în Green? Eram aproape sigur că amendamentul cu interzicerea în 2020 e genul de jucărie a grupului Verde. Amendamentul a trecut însă la votul în plen. Mă întîlnesc apoi cu o colegă dintr-o țară nordică, europarlamentar PPE. Îi zic: „Ăsta e un amendament care nu are nici un efect, doar ne facem de rîs“. Ea răspunde nervoasă: „Eu votez contra la tot ce e cu fosil, din principiu, urăsc combustibilii fosili“. Acest gen de dialog e destul de frecvent în discuțiile informale. Acesta e momentul cînd discuția se desprinde de logică, de politici, de schimbare reală și trece în tărîmul lui „eu cred“ / „eu mă lepăd“ / trebuie să semnalez că sînt o persoană virtuoasă.
(…)
Politicile verzi au în practică un defect care schimbă destul de mult liniile politice tradiționale: cu cît ești mai sărac, cu atît te afectează mai mult. Se creează astfel o nouă lume a resentimentelor. Pe de o parte, elitele urbane, mobile, educate, pentru care a fi verde e un mod de viață, înseamnă a crede în ceva și a te lepăda de altceva și sînt dispuse să plătească taxe pe subiect. De cealaltă parte, cei care se simt disprețuiți pentru că nu cred destul, nu li se pare o prioritate să se lepede de un mod de viață la care au aspirat și care acum le este furat.
(…)
În România, jumătate din locuitori se încălzesc cu lemne, care intră la regenerabile în statistici. Doar că românii ar vrea și ei să se încălzească cu gaz. Dacă trecem pe gaz, stricăm ținta de energie regenerabilă. Sau, ca să zic altfel, ca să fim green la încălzire, ar trebui să le zicem la jumătate din români: voi trageți fum pe nas în continuare iarna și sărim peste ce aveau nemții încă de-acum 70 de ani, vedem dacă prindeți următoarea revoluție tehnologică (ea deocamdată nu există), dar băgăm bani în cercetare și sîntem optimiști, așteptați vreo 30 de ani și mai vedem. Ne chinuim acum din PE să ținem cumva posibilitatea de a finanța rețele de gaz din fonduri europene. Doar că gazul a devenit și el parte din Rău și trebuie să ne lepădăm și de el. (…) Dar cum UE crede că astea sînt probleme ale trecutului, zice: hai să folosiți banii pe care vi-i dăm ca să fiți verzi. Pentru că intrăm într-o spirală de așteptări diferite și de așteptări care devin înșelate. România nu și-a rezolvat problemele vechi și i se cere să folosească banii primiți de la UE cu prioritate pentru unele noi. Ceea ce sună ca dracu’. Și dacă nu spunem noi asta – proeuropenii –, o vor spune antieuropenii. Și vor avea dreptate.”
