Flori de aur din Maramureș

Oferim cititorilor noștri ultimul episod al serialului nostru încheind, prin cuvintele lui Aurel Vișovan, acest itinerariu spiritual în spațiul mărturisirii credinței ca rezistență împotriva răului și afirmare a valorilor nobile ale identității noastre. (M.V.)

Între timp, căzuse ca un trăznet ştirea revoltei de la Braşov din noiembrie 1987…. Pentru moment, lumea nu ştia ce să creadă! Să spere? Să-i fie frică? Ceva se mişca şi la noi în ţară, dar a lipsit curajul unei solidarizări generale, iar sistemul represiv şi-a spus cuvântul. Mişcarea spontană din Braşov a fost rapid reprimată, soldându-se cu arestări, închisoare, teroare. Când te gândești că au avut curajul să cânte „Deşteaptă-te, române!”…  Deşi revolta de la Brașov a fost reprimată dur, lumea a început să gândească cu mai mult curaj. Începeau să se audă şi la noi „scârţâiturile” sistemului. Marele curaj însă lipsea! Prigoana a fost prea lungă – mai mult de 40 de ani! Elitele conducătoare au fost distruse sau reduse la neputinţă. Întreg poporul român gândea într-un glas:- Trebuie să vină o minune, să ne poată scăpa! „Dacă aţi avea credinţă în voi cât un grăunte de muştar, aţi putea muta şi munţii!”- spunea Mântuitorul. Credinţa, însă, slăbise mult; nefiind destul de puternică, ne îngenuncheaseră prigonitorii. Acum se încerca o revenire, timidă, dar insistentă, totuşi.

Preoţii mai vechi din rezistenţă organizaseră în taină cursuri de teologie pentru pregătirea de noi preoţi. Nu mică ne-a fost surprinderea când, în anul III, Marius ne spune că vrea să urmeze Teologia, să devină preot. La început, am fost cam descumpăniţi.-  Tată, dar înțelegeţi-mă! E atâta nevoie de preoţi!-     Bine, dar cum ? Biserica Greco-Catolică este interzisă, activează în clandestinitate. La vară vrei să te căsătoreşti… Din ce veţi trăi?… Până la urmă, am căzut de acord. După terminarea Facultăţii de Matematică, paralel cu activitatea de profesor, pentru a-şi asigura minimul necesar subzistenței familiei, va putea să-şi urmeze chemarea…

În august, între anul III şi IV, a fost planificată nunta. Am găsit înţelegere la preotul paroh de la biserica romano-catolică din Sighet, biserica pe care o frecventam de atâţia ani, care ne-a promis să oficieze în limba română. Era o dovadă de mare curaj! Astfel, în 19 august 1989, chiar în ziua arestării mele în urmă cu 41 de ani, a avut loc evenimentul. A fost într-adevăr un eveniment. Veniseră de la Cluj colegi de facultate, tineri greco-catolici, prieteni. Naşii erau părintele profesor Balea Grigore şi soția lui. Se umpluse biserica, în care s-au înălţat acorduri muzicale în limba română. A fost un moment înălţător. Corul tinerilor venit din Cluj s-a ridicat ca un imn spre bolta bisericii, implorând ca binecuvântarea cerului să se reverse asupra tinerilor căsătoriţi, asupra Bisericii creştine şi asupra neamului nostru. Au fost însă şi dintre aceia care, invitaţi fiind, nu au avut curajul să intre în biserică, de frica unor  consecinţe politice din partea Partidului omniprezent… Începuse totuși să înmugurească credinţa, mai ales în sufletele celor tineri…

Dar lucrurile în  țară se degradau cu viteză mare…minciuna luase proporţii catastrofale. Televizorul – cu 2 ore program pe zi – ne bombarda cu date despre realizări absolut imaginare. În mizeria cumplită în care se zbătea țara, eram anunţaţi că totul merge excelent. Ne aflam pe marele şi neabătutul drum spre comunism, paradisul omenirii. În aceste slogane nu mai credea nimeni, chiar nimeni. Dar poporul răbda şi aştepta…

Ne pregăteam de Crăciun, scriam felicitările, când deodată la te-levizor… se înfierau dezordinile „huliganilor” de la Timişoara. Nu înţelegeam nimic. Deschidem aparatul de radio – la fel. Apoi „Europa Liberă” – singura noastră gură de aer spre exterior. Aflăm astfel primele veşti. La Timişoara se striga:-        Vrem libertate! –       Jos comunismul! -Jos Ceauşescu!... Şi că în oamenii ce umpleau străzile s-a tras cu mitraliera. Am înmărmurit. Chiar au avut curajul să se ridice împotriva regimului? Ne îngrozeam la gândul că această revoltă va fi înecată în sânge. La televizor, mitinguri împotriva bandelor de “huligani” ce jefuiau magazinele din Timişoara – aşa erau denumiţi cei ce nemaiputând suporta, încercau să scuture lanţurile. Nu mai ştiam ce să credem. O revoluţie adevărată părea imposibilă. După vreo două zile, la televizorul pe care acum nu-1 mai părăseam, îl auzim pe Ion Caramitru înconjurat de mai mulţi, toţi transfiguraţi.- Fraţilor, trăiască libertatea! Dictatorul şi soţia lui au fugit! Abia după aceea am aflat ce a fost de fapt la Timişoara şi Bucureşti…Dar cine erau cei ce trăgeau după ce Ceauşescu a fugit? Enigmă ! Diversionişti. Terorişti. Așa ni se spunea.

La Cluj lumea ieşise pe străzi cu acelaşi curaj. Ne-am îngrozit la gândul că Marius şi soţia lui erau acolo. Eu, care în ’48 pornisem cu atâta curaj, asumându-mi toate sacrificiile posibile, tremuram la gândul că acum fiul meu ar putea fi în pericol, ştiindu-1 cât era de entuziast în faţa unei cauze nobile. Două zile nu am reuşit să luăm legătura cu el. În sfârşit, un telefon ! Erau pregătiţi să vină acasă, dar Clujul a fost blocat, nu se putea ajunge la gară.  Ne-a povestit atâtea, greu de rezumat în câteva cuvinte. Oscilam între groaza de cele întâmplate şi bucuria pentru lovitura dată comunismului. Îi aştept la gară. Trenul soseşte cu întârziere. La ora 4 dimineaţa o tăcere suspectă pe străzile oraşului.  În prima zi după sosire, Marius merge imediat în centrul oraşului şi din balconul primăriei se adresează mulţimii adunate. Era o frenezie dublată de o umbră de neîncredere, teamă…, de îndoială. Oare chiar am scăpat de Ceauşescu? Oare chiar am scăpat de comunism? Se sfârşise o eră. Dar oare începuse o alta, mai bună? Bunul Dumnezeu să ne ocrotească!

***

Şi au trecut ani – vreo 11 la număr – de la Revoluţia plătită cu atâtea jertfe. Dar ce s-a ales din toate visurile noastre? Mă tem că cele neîmplinite le depăşesc cu mult pe cele realizate. Marius şi soţia lui Magdalena au primit posturi de profesori în Sighet. Urmărindu-şi adevărata chemare, Marius a făcut apoi Facultatea de Teologie şi a devenit preot greco-catolic. În 1990 au avut primul copil – o fetiţă. Astăzi au cinci – două fete şi trei băieţi, spre bucuria părinţilor şi a bunicilor lor – Aurelia, Cristina, Iuliu, Mihai și Liviu. Privindu-i, simt că întineresc. Pentru ei am scris aceste rânduri, pentru ei şi pentru cei ca ei şi pentru cei ce vor veni în urma lor. Pentru ei înalţ fierbinte rugă:- Fă, Doamne, România o ţară ca soarele sfânt de pe cer! (Aurel Vișovan, Dincoace de gratii, 2001 )

 

PS Iubiți cititori, aici se încheie acest lung serial intitulat « Flori de aur din Maramureș », în care am încercat să prezentăm mărturii (unele inedite altele deja publicate) de credință și viață spirituală din acest colț de țară, luminos și însângerat în același timp, care a dat multe jertfe pe altarul demnității naționale. Sper că prin aceste mărturii am slujit Adevărului și i-am ajutat pe românii din restul țării să cunoască Maramureșul prin eroii și martirii săi.

Lasă un răspuns

Adresa email nu va fi publicata.

Default thumbnail
Subiectul precedent

Vrem Catedrale, nu planuri cincinale

Subiectul următor

Manipulare în numele … luptei împotriva „fake news”

Cele mai recente din