1940 – un an dramatic pentru istoria României (I)

Grupul Legionar de la Berlin își exprimă poziția față de situația politică din țară

La data de 24 martie 1940 – se împlinesc luna aceasta 80 de ani – un grup de 32 de legionari refugiați la Berlin din cauza prigoanei dezlănțuite de regele Carol al doilea în anii precedenți (și care atinsese cruzimi inimaginabile) au simțit nevoia să-și precizeze public poziția față de evenimentele recente din țară care riscau să genereze o confuzie periculoasă. Regimul carlist simțea că pierde controlul situației, politica sa falimentară ducând la prăbușirea previzibilă a frontierelor țării; fiind tot mai nepopular pe plan intern și tot mai nesigur pe plan internațional a decis schimbarea tacticii față de legionari, înlocuind persecuția directă cu o aparentă destindere.

Documentul semnat la 24 martie la Berlin (cu ocazia şedinței de comemorare a profesorului Nae Ionescu, decedat recent în condiții suspecte) și intitulat „Poziția Mișcării Legionare față de așa-zisa împăcare între Garda de Fier și regimul actual din România” cuprinde în preambul o explicație a evoluției  de până atunci a politicii regimului carlist față de legionari. Se precizează că planul lui Carol și Armand Călinescu avea două faze: a) uciderea Căpitanului și b) captarea Mișcării rămase fără conducător. Faza a doua nu a reușit și atunci s-a recurs pe mai departe la asasinarea legionarilor de elită din lagăre și închisori. Se apreciază că destinderea inaugurată acum de regele Carol este o reluare a ideii de captare a Mișcării pentru a o face părtașă cu regimul său la asumarea responsabilităților în momentele critice ce vor urma și a nu-i permite să fie o alternativă viabilă în ochii poporului, dând impresia falsă că legionarii colaborează cu regimul. Concluziile documentului sunt următoarele:

1) Mișcarea Legionară se menține neclintită pe linia morală și politică fixată de Căpitanul nostru Corneliu Zelea Codreanu, atât pe planul politicii interne cât și pe cel al politicii externe

2) Declarațiile date de camarazii din țară nu pot angaja Mișcarea Legionară întrucât sunt smulse cu silnicie și sub amenințare de moarte și nici nu pot pune în discuție unitatea Mișcării

3)  Omagiază memoria profesorului Nae Ionescu care a preferat să moară decât să servească de unealtă manevrelor iudeo – masonice care au ca scop derutarea maselor legionare și atragerea României în război alături de statele democratice beligerante

4) Se pune în gardă severă față de toți care lucrează în cadrul Mișcării din sugestii și pentru interese străine

5) Crede în biruința Gărzii de Fier și în realizarea României legionare

Semnează comandanții legionari Constantin Papanace, Horia Sima, Dragomir – Jilava, Victor Silaghi, Nicolae Petrașcu, Nicu Șeitan, alături de soția Căpitanului – Elena Zelea Codreanu și Alex. Popovici, Nicolae Horodniceanu, Laurențiu Vereș, Ion Popa, Nicolae Smărăndescu, Stelian Stănicel, Titi Cristescu, Ilie Rotea, Iosif Găvăgină, Valeriu Lepa, Ion Boian, Virgil Mihăilescu, Octavian Roșu, Ion Tolcea, Iosif Vasiu, Adrian Brătianu, Eugen Teodorescu, Ilie Smultea, Valeriu Vințan, Traian Hanu, Nicolae Crăcea, Petre Ponta, Matei Biloiu, Tiana Silion, Traian Borobaru (Horia Sima, Sfârșitul unei domnii sângeroase).

Un exemplar din aceasta rezoluție, semnat numai de Horia Sima și Papanace a fost înaintat autorităților germane pentru a lua act de atitudinea grupului legionar Berlin față de evenimentele din țară. De menționat că documentul nu a fost semnat de legionarii care, deși se aflau la Berlin, se separaseră de grup având atitudini diferite, datorate unor calcule personale : Ciorogaru, Constant, Vojen, Trifa și părintele Borșa.

Manifestația grupului legionar din Berlin din 24 martie 1940 a avut un ecou pozitiv în masele legionare din țară  și a surprins și neliniștit cercurile guvernamentale românești. Se dovedea faptul că nici masacrele, nici momeala destinderii nu avuseseră niciun efect. Într-o formă care nu mai lăsa niciun dubiu, grupul legionar din Berlin (puțin numeros dar relevant calitativ) respingea orice tranzacție cu regimul carlist. Carol va continua în țară tratativele cu legionarii scoși din închisori (care aveau acum o poziție întărită) dar semnalele venite de la cei liberi din exil l-au făcut să înțeleagă că bunăvoința sau măcar neutralitatea legionarilor nu puteau fi obținute decât printr-o schimbare majoră a politicii sale. Schimbare care nu putea fi alta decât orientarea rapidă a țării spre Germania, singura care ar fi putut salva integritatea teritorială a țării, interesul național suprem în acel moment.

Subiectul precedent

Virtutea naţionalismului (2)

Default thumbnail
Subiectul următor

Nicolae Roșca și actualitatea mesajului legionar

Cele mai recente din