În urmă cu 83 de ani, în luna aprilie a fost judecat procesul celor 10 legionari care au pedepsit trădarea, eliminând pe cel care a comis-o: Mihai Stelescu. Am început să lucrez acest material cu intenția de a reface firul procesului Decemvirilor. Pe măsură ce m-am afundat în articolele din presa vremii și am reluat mărturiile din proces mi-am dat seama că, pentru a fi înţeleasă corespunzător lucrarea trebuie începută din altă parte.
Decemvirii reprezintă un capitol extrem de important al istoriei legionare despre care din păcate se cunosc puține detalii și se scriu și mai puține. Motivele sunt lesne de înțeles. Mișcarea Legionară trăiește o prigoană continuă de aproape 100 de ani neavând răgaz de a expune şi analiza subiecte complicate ale istoriei sale. În timpul scurtei guvernări legionare din 1940-1941 Decemvirii au fost deshumaţi și înviați în conștiința contemporanilor timp de 4 luni. Apoi a venit urgia mai lungă și mai sângeroasă decât cele dinaintea ei. După 1990 legionarii au continuat să fie acuzați pe nedrept, de terorism, violență, anarhie etc. Cei care au supraviețuit celor 3 prigoane (carlistă, antonesciană și comunistă) în țară sau exil, au încercat să readucă lumina și adevărul descătuşându-și istoria și camarazii din temnițele memoriei. Din păcate s-au ciocnit de același zid de ură și mişelie ridicat de carlism în anii ‘30, întărit de Antonescu în anii ‘40 și fortificat de comunism între 1944 și 1989.
Cum să vorbești despre Decemvirii duri şi granitari (vorba lui Valeriu Cârdu) când personalităţi legionare cu mult mai blânde, mai cunoscute şi mai iubite sunt puse şi azi la zid? Cazul Radu Gyr este exemplul perfect de comuniune ideologică antilegionară între carlism, antonescianism, comunism, neomarxism și iudaism (şi mă tem că acestui şir select se vor adăuga în viitor şi alte „isme”). Scriitor legionar trimis pe front de Antonescu pentru a fi eliminat în Batalioanele de reeducare de la Sărata, ajunge să fie judecat ulterior de comuniști pentru crime de război înfăptuite înainte de a merge pe front! Simpla existenţă a operei sale literare și politice legionare îi asigură și astăzi statutul de criminal și intră că atare sub incidența noii legii pentru ascunderea adevărului, legea 217/2015. Ca să nu mai spun că una dintre acuzațiile pe care Tribunalul Poporului i le aducea lui Gyr a fost crearea cântecelor închinate Decemvirilor. Dacă el e şi azi considerat criminal (în parte şi) pentru ca i-a cântat pe cei 10 în versurile sale, cum ar fi catalogaţi Decemvirii, care, spre deosebire de el, au şi tras…?
Dacă așa stă treaba de atâția zeci de ani, cum, când și cui să vorbești deschis despre Decemvirii care, spre deosebire de Radu Gyr, au luat într-adevăr viața unui om? Cum să explici fapta lor lumii de azi care nu-i cunoaşte, când nici cea de ieri în care au trăit n-a înțeles-o? Cum ar putea să fie coborâtă adevărata istorie a Decemvirilor în sufletele celor de azi? Nu știu… dar ceea ce știu cu absolută siguranță este faptul că faţă de ei avem datoria morală și legionară de a încerca sfărâmarea zidului de ură și de mişelie.
Așadar voi începe o serie de articole închinate Decemvirilor în care vă propun să facem împreună o călătorie în trecutul Mișcării Legionare. Vom reface întregul fir al poveștii Decemvirilor, cronologic, fără să decupăm ceea ce ne e greu de înțeles sau explicat, folosind în principal mărturii ale epocii (presă, interogatorii și declarații).
În numărul curent veţi face cunoștință cu cei 10 bărbați pe care istoria legionară i-a botezat cu supra numele Decemviri. Apoi vom vedea cine a fost Mihail Stelescu, prin ce s-a făcut vinovat de trădare, cum a fost pedepsit, cum s-a desfășurat procesul Decemvirilor și ce s-a întâmplat cu ei după condamnare, ajungând la finalul demersului pe marginea mormântului de la Jilava unde îi vom scoate de sub gigantică piatră ce le-a sfărâmat piepturile.
Ion Caratănase
Născut în 1909 la Hârșova în familia Gheorghiţă și Vlădiţa Caratănase, urmase gimnaziul la Hârșova și liceul de comerț superior la Galați. Membru al Frăției de Cruce „Dunărea Galați” de la înființarea acesteia (mai 1925), se află împreună cu Mihai Stelescu în prima liniei a luptei încă dinaintea întemeierii Mișcării Legionare.
Nu a existat bătălie legionară la care să nu fi participat și la care să nu fi obținut rezultate demne de laudă: munca depusă la cărămidăria de la Ungheni, participare marșul din Bucovina, la marșul în Basarabia, bătălia pentru camioneta legionară, în prima linie a frontului în alegerile de la Neamț…
La începutul anilor 1930 se înscrie la Academia Comercială din Constanța. Formează primele cuiburi legionare atât în Hârșova cât și Constanța. Între tinerii pe care Caratănase i-a recrutat pentru Mișcare se numără Virgil Teodorescu, Puiu Traian, Eugen Teodorescu sau Nicolae Roșca (secretar general al Senatului Mişcării Legionare din exil şi preşedinte al Fundaţiei Profesor George Manu). Oriunde era nevoie de echipe legionare bine pregătite pentru a desţeleni județe sau pentru a face propagandă electorală era trimisă echipa condusă de Caratănase. Așa a fost în alegerile din 1932 la Tutova, în Bucovina și la Covurlui, Mișcarea obținând 5 mandate de deputat între care unul pentru Mihai Stelescu.
În primăvara lui 1933 Caratănase este arestat pentru prima dată înaintea unei adunări legionare organizate la Hârșova. Cu o zi înaintea evenimentului, a fost arestat pentru a nu pregăti cum se cuvenea sosirea Profesorului Codreanu. Adunarea a fost oprită de jandarmerie, iar profesorul a conferențiat în curtea familiei Caratănase.
Pentru alegerile din toamna lui 1933 Caratănase conduce exemplar lupta electorală pe toată Dobrogea până la jumătatea lunii noiembrie, când este din nou arestat în plină campanie electorală la Toxof (satul lui Bănică Dobre). Scoaterea Gărzii de Fier în afara legii îl găsește pe Caratănase în temnița Constanței unde avea să mai rămână până în primăvară anului 1934 (până se dă verdictul în procesul Grazii de Fier).
În 15 mai 1934 a fost deschisă o mare tabără legionară la Giulești (prima tabără de muncă din București), care cuprindea o grădină de zarzavat și o cărămidărie, pe terenul donat Mișcării de Dimitrie Micescu (avocat, unul din marii prieteni ai Legiunii, decedat timpuriu în toamna lui ’34, fratele sinistrului Istrate Micescu). Comandat al taberei a fost numit Ion Caratănase. Sute de legionari au lucrat sub comanda sa în vara aceea, realizând 80.000 de cărămizi. În cadrul taberei, la 4 iulie 1934, Caratănase avea să fie înaintat la gradul de comandant legionar și să primească din mâinile Căpitanului cea mai înaltă distincție legionară, Crucea Albă.
La începutul lunii august în tabără au venit câțiva camarazi buzoieni conduși de Ion Constantin, înainte de plecarea din tabără au jucat piesa de teatru „Zorile” de Şt. O. Iosif. A doua zi Caratănase a fost ridicat de poliție și interogat în legătură cu reprezentația teatrală. Autoritățile au decis că s-a încălcat legea întrucât în cadrul piesei s-a intonat „Deșteaptă-te Române!” cântec interzis deoarece România se găsea sub stare de asediu… Tabăra a fost închisă de autorități la 17 august 1934, iar cărămizilie confiscate.
În aprilie 1936, Ion Caratănase participa la Congresul Studențesc de la Târgu Mureș în calitate de vicepreședinte al Uniunii Naționale a Studenților Creștini din România (funcţie în care fusese ales în 1935). După doi ani de la trădarea lui Stelescu, în iulie 1936, Caratănase decide să formeze o echipă pentru pedepsirea acestuia. Acelaşi lucru face pe cont propriu şi Iosif Bozânţan. Cei doi vechi camarazi se întâlnesc întâmplător în Bucureşti şi, povestindu-şi planurile, realizează că cele două echipe trebuie să acţioneze împreună atât pentru a nu se încurca reciproc pe teren cât şi pentru a da un exemplu istoric.
În noaptea de 29 noiembrie 1938, înainte de plecarea din Râmnicu Sărat spre moarte, Caratănase îi spune lui Ţălnariu: „Greu e că merge și Căpitanul cu noi! El trebuia să trăiască…” Ultimele gânduri merg către mama sa pe care deși o știa tare că stânca, roagă să fie încurajată și de camarazi, la fratele său Vasile și sora Elena, ambii legionari (amândoi arestați în 1938).
În noiembrie 1940, în cadrul deshumărilor de la Jilava primele oseminte scoase din mormântul comun sunt ale decemvirului Ion Caratănase. Avea în buzunare o gumă de șters, un briceag, un port-țigaret și o cutie cu chibrituri, o batistă cu monograma sa… Mama își recunoaște copilul la marginea gropii…
Iosif Bozânţan
Iosif Bozânţan s-a născut în 1911 la Văşad, Sălaj (astăzi Bihor), într-o familie greco-catolică. Tatăl, Vasile a murit pe front luptând în Primul Război Mondial. Mama, Maria, a rămas să-și crească singură cei doi băieți: Victor și Iosif. În copilărie Bozânţan vede cum clopotele bisericii din sat au fost date jos de unguri care le-au topit pentru a face din ele gloanțe, imagine a durerii românilor aflați sub ocupație pe care o va păstra toată viața în suflet.
Deși mama sa ar fi dorit să ia calea călugăriei, Iosif Bozânţan va îmbrățișa o carieră de avocat. Totuși, după mărturiile comandantului legionar Virgil Ionescu, deși nu a mers în mănăstire, Bozânţan și-a păstrat castitatea până la moarte. Absolvent al Academiei de Drept din Oradea, va funcționa ca avocat în cadrul P.T.T. Oradea. Legionar vechi dinainte de 1930, participă în toate marile lupte legionare.
În mai 1933 se înființează „Echipa Morții”, un grup de legionari de elită care străbat țara în cântece și marșuri făcând cunoscut numele și misiunea Mișcării. Din echipă făceau parte: Iosif Bozânţan, Sterie Ciumetti, Niky Constantinescu, Petre Țocu, Constantin Savin, Traian Clime etc. Echipa a pornit din București și a încheiat periplul la Arad. Legionarii au fost nu de puține ori bătuți, arestați, întemnițați abuziv e parcursul acestui traseu. Astfel Bozânţan intră pentru prima dată în arest la Oravița unde va fi reținut o zi, apoi eliberat împreună cu camarazii, este bătut groaznic de jandarmi la Chier, Arad (unde lui Ciumetti i se rupe mâna în bătaie), rearestat alături de toată echipa pentru „rebeliune” (deși repet, ei au fost cei bătuți!) și întemnițat la Arad. A urmat un proces în care au pledat Moța, Marin și însuși Căpitanul, cu toții fiind achitați.
Nu trece bine episodul „Echipa Morții” că începe campania electorală. Bozânţan este iar în prima linie în fruntea unei echipe legionare. Arestat în iarna lui 1933 odată cu începerea prigoanei Duca, va rămâne în temniță până în primăvara lui 1934 când se dă verdict de achitare în procesul Gărzii de Fier.
În aprilie 1934 reprezintă studențimea legionară în cadrul Congresului Studențesc de la Băile Herculane alături de camarazii Emil Bulbuc, Valeriu Sandu și Virgil Rădulescu. Între anii 1934-1936 va edita la Oradea revista legionară „Străjerul” altaturi de Victor Corbuţ.
În septembrie 1934 Iosif Bozânţan face parte din Consiliului de Onoare convocat pe Căpitan pentru judecarea lui Stelescu, acesta fiind găsit vinovat de înaltă trădare. Bozânţan aude cu urechile lui mărturia trădării chiar din gura lui Stelescu.
Vara lui 1935 îl găsește pe Bozânţan în Bihorul său natal alături de Victor Corbuţ, organizând și conducând tabăra de muncă de la Mănăstirea Izbuc. De la 30 iunie și până la 15 septembrie s-au lucrat zeci de mii de cărămizi folosite la construcția Mănăstirii.
În aprilie 1936 participă la Congresul Studențesc de la Târgu Mureș. Așa cum știți, în cadrul Congresului s-a discutat deschis despre intențiile autorităților de a suprima viața Căpitanului și de a o dezlănțui o prigoană anti-legionară de tipul prigoanei Duca. În fața acestor odioase planuri ale autorităților, legionarii propun crearea unor echipe pentru pedepsirea vinovaților morali și a trădătorilor. Se fac multe arestări post Congres. Este arestat și Bozânţan. Eliberat până la judecare, va fi condamnat în toamna anului 1937 (după procesul Stelescu) la 6 luni de închisoare și în procesul studenților de la Târgu Mureș.
La momentul pedepsirii lui Stelescu, Iosif Bozânţan era doctorand la drept în Universitatea din Cluj.
În toamna lui 1937 (la câteva luni de la condamnarea Decemvirilor), au loc alegerile anuale pentru președenția Uniunii Naționale a Studenţilor Creștini din România. Noul președinte ales cu unanimitate de voturi este Iosif Bozânţan. La 10 decembrie 1937, Ziua Studențimii, după sărbătoarea organizată la Casa Studenților, studențimea legionară se încolonează și merge la Văcărești unde era închis Bozânţan. Studenții erau conduși de Viorel Trifa – șeful Centrului Studențesc București, și de ceilați conducători ai studențimii bucureștene Victor Dragomirescu și Gheorghe Istrate. În fața închisorii Văcărești mulțimea își mărturisește încrederea și solidaritatea cu președintele său Iosif Bozânţan și cu ceilalți Decemviri.
În noaptea Sfântului Andrei 1938, Iosif Bozânţan pornește spre moarte cu gândul la Mișcare și la Ardeal: „Fiți tari și credincioși Legiunii! Țara e în mare pericol. Nu lăsați Ardealul în robia ungurilor.” Închină un ultim gând mult încercatei sale mame „Parcă văd umbra mamei alungată de la mormântul meu… Nu îngăduiți această durere. Dați-i voi câtă mângâiere veți putea”. Se desparte de iconița cu Sfântul Anton (pentru care avea o evlavie deosebită) dăruind-o lui Ţălnariu.
La deshumările de la Jilava trupul lui Bozânţan este identificat de biata mamă după îmbrăcăminte și dantură. Trupul său fusese aruncat în groapa comună chiar lângă cel al Căpitanului.
Pentru Maria, mama lui Iosif Bozânţan, cumplitele încercări nu s-au terminat pe marginea gropii de la Jilava. În 21/22 septembrie 1939 avea să-și piardă și al doilea fiu, Victor Bozânţan asasinat de prigoana carlistă în Satu Mare. Soțul căzut pe front pentru Unirea României, iar cei doi fii asasinați de cei care conduceau România Mare clădită și cu sângele lui Vasile Bozânţan…
Ştefan Curcă
Născut în 1913 la comuna Neagra Şarului, județul Câmpulung (astăzi Suceava), Ştefan Curcă urmează cursurile Academiei Comerciale de la Cluj. Fost șef al Grupului Legionar de la Academia Comercială din Cluj, Ștefan Curcă s-a format ca legionar sub comanda lui Ion Banea.
În anul 1935 la Cluj începe lupta construirii căminului studențesc Ardealul Tânăr Legionar. Pentru ridicarea lui se deschid tabere de sprijin la Chintău și la Baciu. Comanda taberei de la Chintău a avut-o Ștefan Curcă, aici, 479 de legionari și 56 de legionare au lucrat 135.000 de cărămizi între 18 iunie și 13 septembrie 1935. În tabăra de la Chintău Ștefan Curcă a compus imnul taberei, cunoscutul cântec legionar „Ardealul tânăr legionar”. În urma eforturilor deosebite a primit din partea Căpitanului „Crucea Albă”.
În noaptea masacrului Curcă a venit în grabă să-i înapoieze lui Ţălnariu bocancii, el fiind adus la Râmnic în sandale. În fața refuzului lui Talnariu de a-și lua încălțămintea înapoi, Curcă a concluzionat „Bine! Trebuie să meargă frontul uniform echipat și la moarte! Un camarad din cuibul Trăiască Moartea te salută cu Trăiască Legiunea și Căpitanul”.
La deshumarea de la Jilava, al treilea trup ivit din groapa comună a fost cel al lui Ștefan Curcă. Încă dinainte de a fi complet dezgropat i se recunosc haina, cojocelul și veregheta de aur. Apoi îi apare fața încă nealterată după mărturiile celor care au participat la deshumare. În acel moment se apropie spre marginea gropii două femei venite să-și recupereze odorul…
Ioan Pele
Născut la Bihor în comuna Urşad în 1911 într-o familie de țărani de munte, Ion Pele, orfan de război, va crește prin grija și efortul maicii sale, Zina.
După cum mărturisea în 1936, în timpul liceului a început să creadă din ce în ce mai mult și mai viu în Hristos și în neamul românesc. Cu aceste icoane arzându-i în suflet se înscrie în Mișcarea Legionară.
Student la Facultatea de Drept din Cluj, legionar format în școala lui Bozânţan, Pele îl urmează cu bucurie la București pentru a pedepsi trădarea.
În noiembrie 1940, la Jilava, trupul cel mai greu de identificat a fost al lui Ioan Pele. Cu greu a fost recunoscut după forma feţei, bricheta și tabachera din buzunar. Din partea lui nu a venit nimeni să asiste la deshumare și să facă recunoașterea.
Grigore Ion State
Singurul Decemvir fără studii superioare este Grigore Ion State. Născut în 1904 la Vălenii de Munte, într-o familie modestă, State urmează numai două clase de liceu comercial. După izbucnirea Primului Război Mondial este nevoit să întrerupă studiile din cauza stării materiale extrem de grele. Tatăl și fratele mai mare au luptat și au căzut pe front. Rămas singurul sprijin ai mamei, al fraților şi surorilor mai mici, Grigore începe să lucreze ca muncitor, apoi ca șofer într-un garaj de automobile din Bucureșți.
În 1934 intră în Legiune. Toată vara acelui an State este nelipsit din tabăra de muncă Giulești unde lucrează alături de camarazi la fabricarea cărămizilor. În toamna lui 1934, după ce Consiliul de Onoare al Legiunii judecă trădarea lui Stelescu, Grigore Ion State este șoferul legionar desemnat să înmâneze acestuia scrisoarea cu verdictul procesului. State a aflat ulterior despre verdict și despre prețiosul plic pe care a trebuit să-l înmâneze: sentința pentru trădător.
În 1935 lucrează într-o altă tabăra de muncă unde se fac cărămizi, în comuna Ferdinand din Râmnicu Sărat, în acea tabăra au intrat într-o zi jandarmii arestând pe toți cei care se aflau la lucru. State și camarazii au fost arestați ilegal timp de trei săptămâni. În prima parte a verii lui 1936 s-a aflat la lucru în tabăra la Carmen Sylva.
Deși încadrat de puțină vreme în Legiune (în comparație cu ceilalți Decemviri) State adusese sute de șoferi în cadrul Corpul Muncitoresc al Mișcării Legionare. Șef al cuibului „Iancu Jianu”, State a fost avansat de Căpitan la gradul de instructor legionar în 14 noiembrie 1935, pentru munca depusă pentru amenajarea Cooperativei Legionare.
Grigore Ion State era căsătorit și avea un băiețel în vârstă de 8 ani (în 1938) pe nume Dinu. Înainte de a fi ridicat de jandarmi de la Râmnicu Sărat ultimele gânduri merg către soție și copil: „Pentru soţioara mea, repet ce ți-am spus și altă dată: i-am fost toată viața credincios. Să știe și ea asta și mor cu conștiința împăcată. Avem un copil, pe Dinu, crește-l așa cum am vrut eu, da-i viață legionară. În casa mea deasupra icoanei am așezat baioneta fratelui meu mai mare, căzut pe front ca voluntar. Ia-o și învață-l cum să o mânuiască! Strânge-i bine mâna pe ea, că să crească în iubire de neam. Copilul meu să fie legionar. Atât te rog!”
Din groapa comună de la Jilava, în noiembrie 1940, Grigore Ion State a fost al nouălea trup ridicat din țărână. Este recunoscut de soție după verighetă și îmbrăcăminte.
Ion (Jean) Atanasiu
Singurul oltean din echipă, Ion Atanasiu, s-a născut în 1913 la comuna Spineni, Olt, singurul copil al familiei. Tată sau era învățător în satul natal unde micul Jean urmează clasele primare. Studiile liceale le va face la Bucureșți în cadrul Seminarul Teologic Sfântul Nifon, apoi se va înscrie la factultatea de Teologie din București.
În timpul studenţiei va cunoaște și va adera la Mișcarea Legionară. Atanasiu a făcut parte din echipa inițială a lui Caratănase.
Spre moarte a plecat vesel și, pentru că era din fire elegant, și-a făcut din vestonul de pușcăriaș haină de costum atașându-și o batistă cochet împăturită într-un buzunar închipuit deasupra inimii. A plecat rostind: „A venit timpul să facem nuntă (…) vestește părinților mei cât de frumos am plecat!”
Doar că bieții sai părinți au refuzat să creadă că unicul lor fiu a fost împușcat așa cum anunța comunicatul autorităților difuzat la radio. Până la instaurarea Statului Național Legionar au reușit să se convingă singuri că Jean al lor e viu şi a fugit în străinătate cu Căpitanul.
În cumplitul moment al deshumarii al optulea trup recuperat din țărână este greu de recunoscut. Se așează pe marginea gropii și se caută semne de identificare, în buzunarul vestonului se găsește o hârtiuță pe care încă se deslușește clar o rugăciune. Era trupul lui Jean Atanasiu. Tatăl era de față… După ce a revenit la Spineni a cauzut grav bolnav rămânând în grija soției.
Gavrilă Bogdan
Gavrilă Bogdan s-a născut în 1913 în comuna Lazuri (de Beiuş), Bihor. Mama sa a murit timpuriu cerând-i pe patul de moarte să se facă preot. Cum familia nu era prea înstărită, atât Gavrilă cât și tatăl acestuia au muncit din greu pentru a obține banii necesari înscrierii la Facultatea de Teologie din Oradea. Legionar, membru al echipei Bozânţan, Bogdan era în anul IV de facultate la momentul pedepsirii lui Stelescu.
În noaptea reînvierii de la Jilava, Gavrilă Bogdan este recunoscut de familie și camarazi după fularul de la gât, după dantură, lenjeria de corp și tabachera de lemn în care se mai găseau câteva țigări.
Sora mai mare a lui Gavrilă, Ana, era căsătorită și avea un băiețel de 10 ani în 1938. Peste alți zece ani, în funebrul mai 1948, fiul Anei și nepotul decemvirului Gavrilă Bogdan avea să intre în temniță ca frate de cruce și să pătimească acolo 12 ani. Este vorba despre camaradul nostru Dănilă (Nilă) Roman, trecut la Domnul în anul 2016.
Radu Vlad
Radu Vlad s-a născut în Blajanii Buzăului în anul 1914 și este cel mai tânăr dintre Decemviri. Student la Facultatea de Teologie din București, legionar, Vlad participă în aprilie 1936 la Congresul Studențesc de la Târgu Mureș. Este martor al agresiunilor făcute și cu acea ocazie de autorități: în gara Lunca Bradului armata deschide focul asupra trenului care aducea studenții la Congres. Radu Vlad făcea parte din echipa lui Caratănase.
Înainte de a ieși din temnița Râmnicu Sărat, Vlad rostește: „Noi murim. Vă rămâne marea datorie: să ne răzbunaţi. Fiți neîndurători cu bestiile și camarila, care terfelesc onoarea țării. Terminați cu ei! Trăiască Legiunea și Căpitanul”.
La lumina reflectoarelor, în fumul de tămâie și în rugăciunile legionarilor care lucrau la dezgroparea adevărului, trupul lui Vlad Radu a fost scos din marginea de nord a mormântului comun. Familia și camarazii îl identifică după medalionul de la gât, cărticica de rugăciuni din buzunarul bluzei vărgate și tabachera, în care se găseau intacte două țigări.
Ştefan (Fane) Georgescu
Ştefan Georgescu s-a născut la Constanța în anul 1911. Familia Georgescu va da Mișcării doi legionari: Ștefan și Mitică. În 1927 pe când se afla într-o colonie din Dobrogea a avut bucuria de a-l întâlni pe Corneliu Zelea Codreanu. Din acel moment viață lui se va schimba. În 1930 se înscrie în Frăția de Cruce fiind recrutat de Caratănase.
Student la Facultatea de Teologie din București, Georgescu va participa alături de camarazii săi la Congresul Studențesc de la Brașov în decembrie 1932.
În campania electorală pentru alegerile din iarna lui 1933 Georgescu se avantă în luptă cu echipele lui Caratănase. În noaptea de 22/23 noiembrie 1933 echipa formată din Puiu Traian, Eugen şi Mihai Teodorescu, Fane Georgescu, Virgil Teodorescu, Manu şi Florea lipea afișe electorale în Constanţa. Virgil Teodorescu este împușcat de jandarmi și cade în brațele camarazilor săi. La 10 decembrie 1933, în noaptea în care autoritățile au scos abuziv în afara legii Garda de Fier, Ștefan Georgescu împreună cu toată echipa de propagandă au fost arestați, fiind duși întâi în lagărul de la casa Buta, apoi în temnița Constanței și de acolo la închisoarea Galați unde aveau să rămână până în primăvară lui 1934.
După terminarea prigoanei Duca, Fane Georgescu a fost înaintat la gradul de Comandant ajutor primind Crucea Albă. A continuat să activeze neobosit atât în Bucureșți cât și în Tulcea, Durostor și Caliacra.
După pedepsirea lui Stelescu și intrarea în temniță devine din ce în ce mai bolnav. De la Jilava s-a ales cu un reumatism dureros. La Aiud a făcut cancer la stomac, iar în Râmnicu Sărat a contractat o furunculoză generalizată. Deși avea mereu dureri atroce (nici nu mai putea ridica brațele), continua să își mențină seninătatea și să îi încânte pe camarazi cu cântecele sale.
La despărțirea de camarazii de la Râmnic le va spune: „Plec la moarte… Am venit să îmi iau rămas bun. Comunica Federației (studenților constănțeni) să nu dea înapoi. Să ducă steagul Legiunii prin luptă până la victorie.”
Între cei care au dus steagul Legiunii la victorie s-a numărat și fratele său, Alexandru Georgescu (Mitică). În 3-6 septembrie 1940 Mitică a condus revoluția legionară la Centrala Telefonică din Constanța.
În noaptea deshumărilor cel de-al doilea legionar scos din groapa Jilavei a fost Fane Georgescu, recunoscut după portofel și îmbrăcăminte.
Ion Trandafir
Trandafir s-a născut la București în anul 1912. În 1917, în timp ce tatăl său Vasile era pe front, mama sa moare lăsând orfani trei copilași, Ion (cel mai mare), Lucia și Valentin. Copiii sunt crescuți până la terminarea războiului de bunica maternă în comuna Catul din Basarabia.
Cu o inteligenţă ieşită din comun, Ion Trandafir este admis la vârsta de 10 ani la Liceul Mihai Viteazu din Bucureșți luând cu brio examenele pentru acordarea dispensei de vârstă. În timpul liceului se îmbolnăvește de plămâni și i se recomandă o vacanță mai lungă în munții Neamțului pentru refacerea sănătăţii. Va fi una din întâlnirile decisive ale vieții lui: muntele pe care îl va iubi și al cărui pionier va fi. Cea de-a doua mare întâlnire a vieții sale a fost Mișcarea Legionară pe care o descoperă tot în timpul liceului.
În vacanțele școlare Ion muncea fără oprire când într-un atelier mecanic, la o forjă, la lemnarie, fiind extrem de pasionat de tot ce se putea construi și repara (în timpul detenției la Văcărești a făcut instalația electrică pentru toate celulele Decemvirilor, iar la Râmnic servea și de electrician și de meșter bun la toate). În timpul liceului a învațăt stenografia și desenul industrial. Pentru abilităţile sale în stenografie este solicitat de Mihai Stelescu şi devine unul din colaboratorii lui cei mai apropiaţi în anii 1932-1933.
Ion Trandafir era student la Facultatea de Chimie și absolvise Institutul Electrotehnic. În timpul studenției se dedică educării fraților de cruce. În 1933 înființează cuibul „Caraiman”. Verile le petrece pe munte, alcătuind noi trasee pentru iubitorii potecilor, montând marcaje de orientare etc. Membru al Clubului Alpin Român, în 20 octombrie 1935, Trandafir face alături de Nicolae Baticu și de Dan Popescu primul traseu din peretele nordic al Galbenelelor, denumit Traseul Furcilor (Bucegi), gradul IV de dificultate. Alpinistii români consideră şi astăzi că data de 20 octombrie 1935, şi escalada celor 3 reprezintă actul de naştere al alpinismului profesionist în România.
Trandafir făcea parte din echipa lui Caratănase. Chiar in ziua pedepsirii lui Stelescu, 16 iulie 1936, Ion Trandafir împlinea 24 de ani…
În noaptea îndepărtării pietrei de pe mormânt, la marginea gropii stătea tatăl, Vasile, și sora sa Lucia Trandafir – comandanta Cetăţuilor Legionare pe ţară (1936-1940). Ion Trandafir, al patrulea martir scos din groapa mişeliei Regelui Carol, este recunoscut imediat de familie după cojocul ce-l purta în permanenţă, precum și după lenjerie și îmbrăcăminte.
Camarazii Decemviri – PREZENT!
