Aproape uitaţi, trecuţi sub obrocul tăcerii, foştii luptători anticomunişţi, martirii noştri care sunt eroi naţionali ai acestei ţări, care au plătit cu viaţa, schingiuiţi prin bătaie, tortură, foamete sau gloanţe, murind în chinuri şi suferinţă pentru neam, credinţă şi libertate în anchete şi gulagurile roşii, impuse forţat după tehnica vecinilor noştri răsăriteni care ne-au ocupat ţara. Aceşti vecini au pus la dispoziţie, dezinteresaţi, veneticilor proletari, experienţa arsenalului lor criminal al reeducarilor prin moarte pentru a ajuta la instaurarea cu forţa a Raiului Bolşevic comunist şi ateu. Acuz şi cu regret constat faptul ruşinos şi condamnabil că toţi cei care aveau obligaţia de a nu lasă să fie dată uitării şi pângărită memoria acestor eroi, pe care avem datoria sfântă de a o cinsti trecând-o pentru veşnicie în istorie, şi-au ratat menirea, ignorând acest fenomen unic în întreg lagărul socialist.
Ca moldovean get-beget, salut şi aduc omagiul meu acestui grup de actori ieşeni ai Teatrului Naţional care au recitat de acasă „Speranţa din spatele gratiilor”, un spectacol de poezie din creaţia poeţilor martiri care au cântat în versurile lor istoria calvarului românesc. Ei au dezlănţuit furia codoşilor, a cozilor de topor, a năpârcilor, a veneticilor şi a vânzătorilor de ţară, a mercenarilor cuvântului politic corect care pentru a-şi justifica simbria, aidoma „românilor” de teapa lui Radu Florian sau Vladimir Tismăneanu, care chiar şi atunci când îşi imaginează că ne iau apărarea insultă România şi poporul român, ei fiind descendenţi din tată în fiu ai celor care au fost aduşi pe tancurile sovietice ca liberatori ai ţării vândute, precum Ana Pauker şi Emil Bodnăraş, Pantiuşa şi Nicolschi etc. Aceştia din urmă au inventat vigilenţa, lupta de clasă, planificând moartea burgheziei, înfiinţând temuta poliţie politică, Securitatea, care a devenit spaima cetăţenilor paşnici. Aceşţi criminali în umbra Comitetului Central al unui partid fantomă au pus la cale execuţia elitelor religioase, culturale, militare şi politice, precum şi lichidarea forţată a ţărănimii şi burgheziei. Cei care şi azi ne dictează morala, făcându-şi cruci şi bătând mătănii, furând şi jefuind ţara şi cetăţeanul sunt cei care ţi-au ucis tatăl şi neamul, practicând politica jafului şi a dezastrului naţional.
În Săptămâna Patimilor, la Teatrul Naţional Iaşi, se recită din poeţi legionari care au luptat riscându-şi viaţa contra ocupaţiei unui regim criminal şi ateu.
Martiri ai unei istorii naţionale pe care au scris-o cu sângele lor sunt aceşti poeţi patrioţi:
Ionel Zeană, Virgil Maxim, Aurel Pastramagiu, Demostene Andronescu, Constantin Oprişan, Aurel Dragodan, Petre Strihan, Eugen Măgirescu, Petru C. Baciu… Cinste lor! Celor care mai trăiesc, precum amicul meu Demostene Andronescu. Iar celor decedaţi, fie-le veşnică pomenire.
În 1927, la Iaşi, se înfiinţa „Legiunea Arhanghelul Mihail”, titulatură sub care a funcţionat Mişcarea Legionară, principala organizaţie care a încercat să apere România creştină interbelică. Catalogarea acestei organizaţii drept fascistă este o altă fantasmagorie, inventată fără probe, pentru care dovezile sunt categoric contrare şi, evident, o neagă. De fapt sunt invenţii cu care au încearcat de ani de zile să compromită mişcarea unui tineret venit de la icoane, care în scurt timp a devenit inamicul public numărul unu al masoneriei şi politicienilor veroşi pentru că acest tineret sub conducerea studentului în drept Corneliu Zelea Codreanu jură să facă politică fără a se fura, fără a se îmbogăţi, avea credinţă şi lupta pentru libertate.
Noi, cei născuţi pe acest pământ, pe care străbunii noştri l-au apărat din tată în fiu, am simţit pe propria noastră piele binefacerile regimului criminal bolşevic, ca şi întreaga ţară terorizată de apariţia dubei negre a Securităţii care însemna de cele mai multe ori moartea sau o mare parte din viaţă şi carierele pierdute, precum şi persecuţia urmaşilor. În spiritul dragostei de Dumnezeu şi a dreptăţii, am luptat cu cei care ne încălcau libertăţile, drepturile şi credinţa.
Ca mărturie a credinţei, în această săptămână a patimilor în care duşmanii Bisericii l-au răstignit pe Fiul lui Dumnezeu, se recită la Iaşi din poezia martirilor, mărturie nu scrisă de eroi, ci memorată, pentru martirii gulagurilor securiste pentru istoria unei ţări cotropite şi contra veneticilor care au programat şi executat teroarea.
Ruşine Institutului pentru Studierea unui Holocaust pentru că nu a avut loc în România niciun holocaust împotriva evreilor. Monarhia şi Antonescu, deşi sub ocupaţie germană, prin manevre riscante au făcut posibilă salvarea multora dintre cei care astăzi acuză.
Minciunile sfruntate care aduc acuzaţii inventate şi gratuite poporului nostru sunt ale celor care vor să calce adevărul şi istoria în picioare. Ele sunt demne de iudele care ne-au vândut Mossad-ului pe câţiva ţechini ca dl. A. Florian şi acoliţii săi care cultivă, bine plătiţi, minciuna cuvântului politic corect obligatoriu pentru accesul în politică la conducerea unui institut fondat pe baza unor minciuni debitate de un escroc internaţional.
Bineînţeles, au fost şi somităţi căzute în dizgraţie pentru că au recunoscut adevărul şi au refuzat să participle la minciună.
Acestea sunt cuvintele de protest şi indignare ale unui fost deţinut politic, care contestă amestecul unor terţe persoane pe care le-am primit conform tradiţiei cu pâine şi sare şi care conform talionului, drept recunoştinţă, ne scuipă.
Vă rog pe dumneavoastră să trageţi concluziile de rigoare.
Pentru conformitate,
Vasile J. Iamandi
P.S. Onoare şi respect românilor născuţi, nu făcuţi, de la Iaşi, felicitări şi Hristos a Înviat!
Pentru dl. Cristian Hadji Culea: Institutul lui Wiesel şi cenzura v-au făcut nemuritori!