…4 iunie 1920 – 4 iunie 2020… 100 de ani de istorie… un veac de la semnarea tratatului de la Trianon, unul dintre documentele care au pus capăt (din punct de vedere juridic) primului război mondial, actul ce a stabilit graniţele Ungariei şi, implicit, ale statelor vecine cu ea.
Pentru noi românii, Tratatul de la Trianon a ratificat o realitate istorică şi anume Unirea Transilvaniei cu regatul României, decisă prin voinţa liberă şi masiv exprimată a populaţiei ardelene la Alba Iulia, la 1 decembrie 1918, care desăvârşea astfel formarea statului naţional unitar român, după ce Basarabia şi Bucovina se ataşaseră trupului ţării în decursul aceluiaşi an.
Cu o suprafaţă de aproximativ 100.000 km pătraţi, Transilvania (denumire sub care înţelegem din punct de vedere istoric şi Banatul, Crişana şi Maramureşul, adică întreaga zonă ce s-a aflat timp de secole sub dominaţie maghiară) aducea regatului României un important spor teritorial şi de populaţie, dând greutate numelui de România Mare, nume pe care îl rosteam cu legitimă mândrie până în 1940.
Propaganda maghiară interbelică, continuată sub anumite forme şi astăzi, a demonizat numele de Trianon, considerat a fi suprema tragedie a Ungariei, care ar fi fost victima unei imense nedreptăţi decise de marile puteri. În realitate Ungaria nu a pierdut decât teritoriile pe care le stăpânise pe nedrept şi unde ungurii n-au reuşit să devină majoritari în ciuda unei politici fanatice de maghiarizare a celorlalte naţionalităţi.
Ardealul a fost câştigat de români, e adevărat, dar nu la Trianon, ci cu mult înainte… în şcolile Blajului, unde s-a format elita culturală transilvană… pe crestele Apusenilor, unde vitejii lui Horia şi Iancu s-au jertfit cu dârzenie de stâncă… dar şi la Mărăşeşti unde soldaţii români (regăţeni) şi-au vărsat sângele salvând Moldova şi dând o şansă Ardealului şi întregii Românii…
Dragi vecini maghiari, vă respectăm şi vrem să trăim în pace şi bună înţelegere. Dar nu mai fiţi supăraţi pe Trianon, acolo a fost doar o formalitate, istoria s-a scris în altă parte…
Fiind acum exact 10 ani la Versailles şi ştiind că ziua de 4 iunie se apropie, m-am dus la palatul Trianon. (Trianonul nu este, asa cum am crezut şi eu multă vreme, o localitate distinctă, ci este un palat din Versailles, aparţinând pe vremuri reginei Maria-Antoaneta). Am stat în faţa palatului Trianon şi am meditat la istoria noastră zbuciumată… şi m-am rugat lui Dumnezeu: ”Doamne, binecuvântează poporul român şi nu ne lăsa!”
