1940 – un an dramatic pentru istoria României (II)

Horia Sima se întoarce în țară

La 5 mai 1940 – se împlinesc luna aceasta 80 de ani – un grup de legionari conduși de Horia Sima (refugiați până atunci în Germania din cauza prigoanei carliste) au pornit spre țară, într-un ultim și incredibil efort de a produce răsturnarea regimului trădător și iresponsabil al regelui Carol al doilea și de a da țării în ultimul ceas ( am putea spune chiar ultima secundă) șansa salvării frontierelor amenințate și la răsărit și la apus și la miazăzi…, șansa salvării României Mari, rodul jertfelor de sânge a atâtor generații de români.

Hotărârea a fost luată după mari frământări…s-a sperat până în ultimul moment că regele Carol și guvernul său vor conștientiza gravitatea situației internaționale și vor reorienta România spre Axă blocând astfel manevrele Ungariei și Bulgariei (care cereau de mult la Berlin bucăți din trupul țării…) și dându – ne speranța (singura posibilă atunci) de a ne apăra în fața Uniunii Sovietice.

Grupul care pleca în țară  cuprindea, pe lângă  Horia Sima, pe Nicolae Petrașcu, Eugen Teodorescu, Traian Borobaru, Petre Dumitriu, Ion Boian, Ilie Rotea. Pentru a nu da de bănuit, au părăsit Germania în momente diferite și pe căi diferite, urmând a se regrupa în Iugoslavia în zona Banatului sârbesc. După intrarea în țară urma să se ia legătura cu legionarii din țară și să realizeze o mobilizare masivă în vederea unei revoluții contra regimului. Raziile jandarmilor sârbi dar și alți factori neprevăzuți au împiedicat finalizarea planului, totuși după multe peripeții Horia Sima și Nicolae Petrașcu au reușit să treacă granița în România în noaptea de 17 spre 18 mai.

O parte din legionarii din Berlin nu au făcut deplasarea spre țară din motive logistice (erau prea puține pașapoarte disponibile) sau fiindcă aveau misiuni de îndeplinit în capitala Reichului (Octavian Roșu a fost numit șeful grupului rămas dupa ce Papanace și-a schimbat atitudinea iar Victor Biriș  era angajat la radio Berlin secția română) iar Ciorogaru, Vojen și Constant rupseseră total legătura cu grupul deși legăturile lor în sferele guvernamentale germane ar fi putut servi efectiv cauzei Mișcării.

Legionarii din țară nu știau deocamdată nimic despre expediția pornită din Germania. Starea lor de spirit pendula între ușurarea produsă de destinderea tactică operată de rege în relațiile cu Mișcarea (mulți dintre ei fuseseră până de curând în închisori) și îngrijorarea crescândă pentru soarta țării înconjurate de dușmani. Atmosfera era destul de confuză și datorită repeziciunii cu care se succedau evenimentele dar și lipsei unui centru de comandă care să asigure unitatea în gândire și acțiune.

Principiul formulat de Horia Sima avea însă să coaguleze treptat masele legionare. Legiunea este un instrument spiritual și politic al Neamului.  Ea nu are obiective autonome, desprinse de Neam. Dacă salvarea țării nu e posibilă decât printr- o apropiere între Mișcare si rege (așa cum e el, cu mâinile pline de sânge…), legionarii vor pune pe primul loc interesul superior al Neamului. Dacă însă regele (obedient până la capăt față de oculta iudeo – masonică) continuă politica sinucigașă contra Germaniei, atunci legionarii nu mai au de ales, ci cu orice riscuri și sacrificii trebuie să încerce răsturnarea regelui tocmai pentru a mai da o șansă salvării țării.

“Întoarcerea în România îmi apărea ca o poruncă a destinului. Cu regele împreună țara nu mai putea fi salvată. Cu toată energia am dat zor pregătirilor de plecare pentru a o lua înaintea celor care pregăteau dezastrul României.” (Horia Sima, Sfârșitul unei domnii sângeroase )

Lasă un răspuns

Adresa email nu va fi publicata.

Default thumbnail
Subiectul precedent

“Deviza-i libertate și scopul ei, preasfânt”

Subiectul următor

Decemvirii (2)

Cele mai recente din

Decemvirii (4)

Complotul pentru asasinarea Căpitanului În numărul trecut al serialul nostru am aflat