1940 – un an dramatic pentru istoria României (III)

Horia Sima este eliberat din detenție

La 13 iunie 1940 – luna aceasta se împlinesc 80 de ani – Horia Sima este eliberat din arestul Siguranței din București, după 3 săptămâni de detenție în care a stat într-o maximă tensiune alternând între riscul iminent al lichidării fizice și apariția unor speranțe într-o evoluție pozitivă a evenimentelor.

Arestat imediat după intrarea în țară, lângă frontiera iugoslavă, dus la Timișoara și de acolo transportat sub pază severă la București, Horia Sima va fi ținut legat de pat cu cătușe (noaptea și o parte a zilei) și interogat în mod repetat de înalte oficialități ale dictaturii carliste, șeful Jandarmeriei – generalul Bengliu, ministrul de interne Ghelmegeanu, directorul Siguranței – Niki Ștefănescu și șeful Serviciului Secret al Armatei – Moruzov. Cu toții aveau mâinile pătate de sângele legionarilor fiind vinovați direct de masacrele din anii precedenți și în alte condiții nu ar fi ezitat să-l ucidă în tortúri groaznice sau să-l execute sumar.

Acum însă ei simțeau, împreună cu regele Carol, că regimul se clătina serios în urma falimentului politicii externe dar și a lipsei unei reale popularități pe plan intern și încercau să se salveze. Pentru ei acum Horia Sima era un prizonier valoros de la care și prin care puteau obține avantaje politice consistente – dezarmarea legionarilor din țară (care puteau oricând forma comandouri gen Miti Dumitrescu pentru a-și răzbuna camarazii uciși), cosmetizarea regimului prin înființarea unui partid naționalist (cu rol de partid unic și controlat de rege și oamenii lui) în care să intre masiv și legionarii (dar fără să li se dea poziții cheie), în fine orientarea propagandistică spre Germania și Italia, mimând o imitare a nazismului și fascismului, dar făcând de fapt  concesii minime de suprafață.

Toate aceste presupuneri și calcule își aveau partea lor de realism, dar erau eronate în câteva puncte esențiale, după cum se va vedea (unul din ele fiind susținerea germană de care care s-ar fi bucurat legionarii). Pe moment însă, Horia Sima se va prevala de această stare de spirit în sferele regimului și va încerca să întoarcă situația în favoarea Mișcării Legionare. Nu credea nicio clipă în buna credință a regelui și a călăilor carliști, dar nici nu putea exclude total o schimbare politică de ultim moment care să încerce să salveze România Mare printr-o alianță cu Germania. Franța era pe punctul de a capitula, iar la București panica era maximă…

Pentru a da curs acestei posibile colaborări, lui Horia Sima i se va permite să contacteze mulți legionari din București și din țară și să le explice contextul politic și calea de urmat. Intuiția a fost corectă și legionarii au răspuns pozitiv apelului lui Horia Sima, acceptând să predea armele ușoare de care mai dispuneau unii din ei și să agreeze intrarea într-un nou partid care să schimbe politica țării (măsuri care veneau logic în continuarea destinderii la care ei deja se angajaseră în lunile precedente). Un demers politic major de succes nu putea însa avea loc cu Horia Sima în detenție, de aceea la 13 iunie el a fost pus în libertate, continuând pe scară largă contactele cu masa legionarilor și menținând legătura cu autoritățile care păreau (cel puțin pe termen scurt) bine intenționate. Momentul de vârf al acestei aparente reconfigurări a relațiilor dintre regimul carlist și Mișcarea Legionară va fi primirea lui Horia Sima  în audiență la rege la 18 iunie (și apoi din nou la 2 iulie și 7 iulie). În mod evident țara respira o altă atmosferă… consecințele practice vor fi însa minime, regele Carol nedorind să facă schimbări reale în aparatul său de putere, rezervându-le legionarilor doar un rol decorativ.

Despre momentul eliberării sale din detenție Comandantul va scrie mai târziu:

Au existat mai multe circumstanțe politice favorabile eliberării mele, dar niciuna nu a jucat un rol decisiv. Am simțit din primele zile mâna ocrotitoare a lui Dumnezeu. Parcă eram separat de inamicii mei printr-o barieră invizibilă care îi impiedica să se repeadă asupra mea să mă sfâșie. Nu poate fi o simplă întâmplare că am fost eliberat de la Siguranță la 13 iunie, ziua Sfântului Anton, la a cărui ajutor ne-a îndrumat Căpitanul să alergăm când a început prigoana.       

(Horia Sima, Sfârșitul unei domnii sângeroase)

Lasă un răspuns

Adresa email nu va fi publicata.

Subiectul precedent

Virtutea naţionalismului (4)

Subiectul următor

Decemvirii (3)

Cele mai recente din

Decemvirii (3)

Trădătorul Mihai Stelescu 1933-1934 context politic Finalul anului 1933 aduce cu sine