Trădătorul Mihai Stelescu

1933-1934 context politic

Finalul anului 1933 aduce cu sine a treia dizolvare a Mişcării Legionare și aruncă Garda de Fier în focul prigoanei Duca. Deși faptele sunt bine cunoscute, reiau pe scurt un rezumat al monstruozităţilor comise ilegal (nu mai spun imoral) de către autoritățile statului român împotriva Gărzii de Fier și a membrilor săi. De la finele lunii noiembrie 1933 legionarii încep să fie asasinați pe stradă de jandarmerie din ordinele guvernului. Până la sfârşitul lui decembrie 1933 sunt uciși astfel 6 legionari începând cu Virgil Teodorescu și terminând cu Sterie Ciumetti – primii martiri ai Mișcării Legionare. Într-o singură zi – 9 decembrie (ziua în care Garda de Fier este scoasă abuziv în afara legii) – și în noaptea care îi urmează, mii de legionari sunt bătuți barbar și arestați – 18.000 potrivit Căpitanului, sediile Mișcării sunt sigliate, presa legionară este interzisă, mii de locuințe de legionari sunt călcate noaptea de autorități în cadrul unor percheziții violente. Autoritățile îl caută peste tot pe Căpitan pentru a-l asasina. Slavă Domnului nu îl găsesc la acea vreme, dar din nenorocire, se ajunge astfel la asasinarea lui Sterie Ciumetti, secretarul Mișcării, care refuză să dezvăluie unde se ascundea Corneliu Zelea Codreanu.

În 29 decembrie 1933 Nicadorii pun capăt prigoanei Duca în singurul mod în care această putea fi oprită la acel moment: eliminarea fizică a lui I. Gh. Duca. Sacrificiul lor a însemnat asigurarea supraviețuirii Mișcării Legionare și a Căpitanului. Dacă Duca nu ar fi fost oprit, Mișcarea ieșea total din istoria neamului atunci și nimic din toată măreția și jertfă ei ulterioară n-ar mai fi existat, de la Moța-Marin la martirii Prigoanei celei Mari, de la Statul Național Legionar până la sfinții închisorilor, de la Armata Națională de la Viena și până la rezistență din munți… Fără Nicadori n-ați fi avut șansa să cunoașteți pe niciunul din fabuloșii legionarii pe care i-ați cunoscut înainte și după 1990 și niciunul dintre noi nu ne-am afla azi aici: nici eu n-aș mai scrie un text despre Decemvirii și nici dvs. nu l-ați citi. Fără Nicadori neamul românesc ar fi rămas blocat în aistorie la anul 1933.

După căderea lui Duca se formează la 30 decembrie 1933 un nou guvern care va funcționa până în 4 ianuarie 1934 sub conducerea doctorului Constantin Angelescu. În tot acest interval (și mult timp după) întreaga camarilă tremura de frica Mișcării Legionare. Cu toții se simțeau vizați și se ascundeau fiecare pe unde putea. Constantin Argetoianu nota în memoriile sale: „Funeraliile lui Duca s-au desfășurat într-o atmosferă de dramă. Uciderea lui aruncase spaima în Guvern, la Palat și mai ales în Camarilă. Fiecare se credea osândit, socotea că doborârea lui Ducă fusese numai un început, şi tremura pentru pielea lui. Sfidătoarea atitudine a asasinilor întărise și mai mult pe acești oameni cu suflet de iepure în credința că există în sertarele legionarilor un plan de masacru general. Imaginația începuse să lucreze și în atmosfera de lașitate generală ce domnește la noi se povesteau fel de fel asupra batalionului morții și a isprăvilor sale… in futurum. Doctorul Angelescu umplea patru perechi de izmene pe zi, miniștrii nu mai ieșeau din casă, iar vedetele Camarilei intraseră în gaură de șarpe. Titulescu se văiarea în pat, Tabacovici îl freca la tălpi și supraveghea ţucalul. Wieder trăsese zăvorul; Puiu Dumitrescu amuţise, Lupeasca pusese să se răspândească zvonul că e în străinătate. Regele tremura. În ziua înmormântării, miniștrii s-au dus la Ateneu ca și cum ar fi ieșit din tranșee, la atac. Regele a anunțat că vine, apoi că nu vine, în fine iar că vine… Toți erau convinși că o bombă îi va curăţa pe toți! Pană şi locul unde urma să se desfășoare ceremonia nu a fost fixat decât în ultimul moment și abia a putut sä se hotărască Guvernul între Ateneu şi biserica Sf. Gheorghe! În fine, în cele din urmă, s-a hotărât Ateneul şi s-a mai hotărât ca Regele să nu vie! Am aflat cu toții și cu un supliment de întristare, că Majestatea Să era gripată și că regretă din suflet că nu putea aduce un ultim salut credinciosului său sfetnic…“

Desigur eliminarea fizică imediată a lui Corneliu Codreanu și a altor căpetenii legionare ar fi fost cea mai sigură variantă în viziunea autorităților. Dar atât el cât și Moța erau de negăsit. Constantin Angelescu s-a dovedit a fi mult mai slab decât mizase camarila, îngrozit de frică ezita să ia măsuri forte și în general ezită să ia orice fel de măsuri. Tot Argetoianu notează: Ce se întâmplase? Se întâmplase mai întâi, că în trei zile Angelescu dedese deplină dovadă despre incapacitatea lui totală de a face față evenimentelor. În Consiliile de Miniștri care au avut loc duminică şi luni, orice măsură mai drastică propusă de unul sau de altul, era imediat înlăturată de către președintele Consiliului care murea de frica oricărei răspunderi. Refuza pe rând toate măsurile celorlalți, dar nu avea, el, nici una de propus. La toate, nu răspundea decât cu un: „E prăpăd mă, e prăpăd!” și cu un „Stai domnule să mai vedem!” La Guvern domnea anarhia şi frică…

În contextul acesta Regele pregătea aducerea la putere ca prim-ministru a lui Richard Franasovici, austriac ce obținuse cetățenia română la 1906, om de bază al camarilei, liberal. Regele semnează decretul de numire însă se ciocnește de probleme în interiorul Partidului Liberal care nu acceptă numirea lui Franasovici. Mai mult Dinu Brătianu era decis atunci să scindeze partidul în două în fața umilinței de a avea în persoana lui Franasovici un premier liberal. După 2-3 zile de lupte politice dure se ajunge la o oarecare înțelegere liberală internă. Tătărăscu va fi noul premier și Franasovici va rămâne ministrul Lucrărilor Publice și Comunicațiilor (post pe care îl avea din vremea lui Duca și pe care îl va păstra până în noiembrie 1937).

Detenția la Jilava, primele semne ale trădării

Să revenim însă la Mihai Stelescu. Acesta scapă de arestările din noiembrie-decembrie 1933 și, deși primise ordin pentru organizarea unei mari manifestații a studenţimii legionare în 10 decembrie, eșuează în mod lamentabil în misiunea trasată de Căpitan. Va fi și el arestat după căderea lui Duca, la începutul lunii februarie 1934 și încarcerat la Jilava alături de elita Mișcării Legionare (Ionel Moța, Ilie Gârneață, Gen. Cantacuzino, prof. Codreanu, Gh. Clime, Nicolae Totu, Nae Ionescu, Nichifor Crainic etc), dar și de alți legionari mai puțin importanți arestați și ei la grămadă de autorități. Stelescu alături de o parte a celor arestați este eliberat în jur de 5 martie 1934. Mandatul lor de arestare cu valabilitate de 30 de zile a expirat la această dată, iar judecătorul de instrucție generalul Mihail Ionescu considerând că instrucția în cazul lor era terminată hotărăște eliberea lui Nae Ionescu, Mihai Stelescu, Elena Zelea Codreanu și a altor legionari, și judecarea lor în stare de libertate. Nae Ionescu va fi însă rearestat din cauza lui Titulescu care la aflarea veștii eliberării profesorului a amenințat că își da demisia din guvern.

Împotriva legionarilor se deschide „procesul Gărzii de Fier” care avea ca scop incriminarea și condamnarea acesteia în cazul Duca. Verdictul procesului va aduce însă dreptate, atât Garda cât și membri ei (în afara Nicadorilor bineînțeles) sunt declarați nevinovați. Căpitanul reuşeşte să stea ascuns până în ajunul procesului, cu 3 zile înainte de începerea acestuia se prezintă la Consiliul de Război însoțit de Col. Ștefan Zăvoianu și Pr. Cristescu și se predă.

Primele nemulțumiri vizibile și publice ale lui Mihai Stelescu apar în timpul acestei detenții la Jilava. Între legionarii închiși începe să vorbească despre gestul Căpitanului de a se ascunde în loc să pătimească împreună cu ei în temniță. Presupusa sa nemulțumire nu putea avea în fapt niciun temei, se știa deja că autoritățile îl căutau ca să îl asasineze și cauza morții lui Ciumetti survenită fix din cauză că nu a acceptat să îl trădeze, era bine știută de toţi legionarii.

Stelescu știa foarte bine că hotărârea nepredării voluntare a Căpitanului fusese luată nu de acesta, ci de un Consiliu Legionar întrunit în casa Generalului Cantacuzino care optase din rațiuni politice și procedurale pentru ascunderea Căpitanului până la judecarea procesului. Rațiunea politică: predarea ar fi fost mai mult ca sigur urmată de asasinarea Căpitanului înainte de a fi dus la judecată, iar o astfel de jertfă nu ar fi servit cu nimic nici Mișcării și nici țării, cei care au susținut până în pânzele albe inutilitatea jertfei la acel moment au fost Generalul Cantacuzino, Nae Ionescu și Gheorghe Clime. Rațiunea procedurală: absența Căpitanului dintre arestați ar fi forțat arestarea Generalului Cantacuzino ca lider principal al legionarilor, ceea ce ar fi însemnat că judecarea procesului Gărzii de Fier ar fi fost făcută de un Consiliu de Război format numai din generali (datorită gradului pe care îl avea Cantacuzino, legea nu permitea să fie judecat de autorităţi civile și nici de autorități militare cu grad mai mic decât al său), deci nu de justiția civilă posibil aservită puterii. Rațiunea procedurală a fost invocată și susținută de Ion Moța. Din acel moment siguranța Căpitanului a fost luată că sarcină de Colonelul Zăvoianu care se va achita de ea cu brio ținându-l ascuns și în viață până la începerea procesului.

Mai mult, toți cei arestați în procesul Gărzii de Fier au fost capturați de autorități, nu se predase nimeni de bunăvoie (evident în afara Nicadorilor). Moța de pildă reușește să stea ascuns până la începutul lunii februarie deși era vânat de autorități încă din 29 decembrie. Stelescu se afla fix în aceeași situație, arestat în februarie în urmă capturării sale de către autorități.

Pe lângă nemulțumirea legată de absența fizică a Căpitanului din închisoare, Stelescu începe să discute ipotetic și despre asasinarea acestuia de către autorități și despre viitoarea conducere a Mișcării. Despre atitudinea lui Stelescu la Jilava aflăm concret din depoziția lui Virgil Rădulescu dată la procesul Decemvirilor: În închisoare când toți legionarii erau îngrijorați de soarta Căpitanului unul singur își păstra clamul. Acesta era Mihai Stelescu. Din ce în ce atitudinea lui Stelescu în insultele ce le adresa Căpitanului devenea mai vehement. Valeriu Sandu și el arestat la Jilava și apropiat al lui Stelescu în trecut mărturisește la procesul Decemvirilor: … ne-am întâlnit în fine la Jiilava. Aici s-a produs divorțul sufletesc între noi și el. Stelescu spunea mereu că dacă va muri Căpitanul cine îi va lua locul?

Tot la Jilava Stelescu se poziționează împotriva conducerii legionare din închisoare, în special a lui Ion Moța. Vasile Iasinschi va declara la procesul Decemvirilor că: în închisoarea Jilava Stelescu cauta să saboteze autoritatea mucenicului Ionel Moța. Mi-a făcut o impresie detestabilă. 

Constantin Dumitrescu-Zăpadă redă şi el o astfel de situație petrecută la Jilava citându-l pe Stelescu: „Dacă cumva Căpitanul a fost ucis, eu nu voi mai asculta comanda lui Moța, a lui Banea sau oricui s-ar crede îndreptățit la succesiune, ci revendic șefia”. Desigur ieșirea lui Stelescu a produs celor prezenți un dezgust total, astfel încât bădia Sebastian Erhan i-a replicat: „Mi-e scârbă camarade Stelescu că tocmai pe dumneata, comandant legionar, te aud vorbind de moartea Căpitanului. Noi toți ne rugăm lui Dumnezeu să-l țină sănătos, noi nu admitem să gândim că e mort şi dumneata te gândești cine i-ar lua locul. Amar şi jale de ţară când nu ar mai fi Căpitanul.”

Aprilie – Iunie 1934, cimentarea tandemului Stelescu-Gheorghiade

Odată pus în libertate Stelescu începe să se comporte vizibil diferit, atitudine observată de camarazi. Prietenul său Luca Gheorghiade, președintele Legiunii Sportive (organizația înființată de Stelescu alături de Voicu Popescu fără legătură directă cu Mișcarea Legionară), începe să facă tot felul de comentarii publice la adresa Căpitanului. Astfel încep să apară zvonuri despre originea străină a Căpitanului, despre lipsa lui de moralitate, despre o presupusă relație cu Elena Lupescu, subvenţii primite de la evrei etc. Potrivit mărturiei lui Caratănase de la proces, în primăvara lui 1934 legionarii au cerut îndepărtarea lui Gheorghiade, dar Stelescu l-a apărat în fața Căpitanului. Trandafir mărturisește tot la proces că era stenograful lui Stelescu și că după eliberarea de la Jilava nu-l mai recunoștea, de parcă ar fi fost un cu totul alt Stelescu.

În acest timp Codreanu care era informat atât despre intrigile lui Stelescu de la Jilava cât și despre aberațiile răspândite de Gheorghiade continuă să își mențină încrederea în Stelescu nădăjduind în îndreptarea lui. Cea mai bună dovadă în acest sens este fotografia făcută în primăvara lui 1934 în care apare umăr la umăr alături de Stelescu și Gheorghiade în mijlocul unei mulțimi legionare. În stânga Căpitanul îmbrăcat în cămaşă verde este Mihai Stelescu, iar în dreapta, îmbrăcat în alb şi cu cravată este Luca Gheorghiade.

Ce se întâmplase de fapt cu Stelescu? Acesta se căsătorise în 1932 cu o fată din familia lui Gheorghiade. Sursele legionare menționează toate o legătură de rudenie între soţia lui Stelescu şi Gheorghiade, unele precizând că acesta era fratele soției, altele că ar fi fost unchiul ei. Cert este că nu am găsit nicăieri numele soţiei lui Stelescu, nici vreo altă informaţie legată de ea. După numirea lui Gheorghiade în fruntea Legiunii Sportive acesta începe să finanțeze puternic organizația, furnizează din bani proprii toate echipamentele sportive necesare antrenamentelor şi competiţiilor. Gheorghiade căruia Stelescu îi spunea „unchiul Luchi” începe treptat să îl stipendieze şi pe Stelescu pe plan personal – probabil la început sub pretextul legăturii de rudenie – și să îi stimuleze orgoliul. Desigur Gheorghiade nu acționa din marea sa dragoste paternă față de soții Stelescu. Camarila care încerca să distrugă Mișcarea prin crearea unor dizidenţe în rândul legionarilor şi prin suprimarea conducătorului și a liderilor, căutase și găsise o breșă ideală pentru aplicarea ambelor variante în funcție de oportunitatea lor de moment.

Lipsa de reacție a lui Stelescu la ordinul primit la 9 decembrie 1933 pentru organizarea manifestaţiei studențești ca și intrigile anti-Căpitan pe care le rostește la Jilava în februarie-martie 1934, nu pot fi decât consecințele unei treceri a lui Stelescu în tabăra camarilei încă din toamna/iarna lui 1933. În memoriile sale, Tudor V. Cucu notează reacția lui Stelescu la ordinul primit pentru manifestaţia din 10 decembrie 1933: … după dizolvarea Gărzii de Fier de către Duca la 9 decembrie, Victor Silaghi este trimis de Căpitan cu un bilet scris către Stelescu, cu recomandarea să nu-l citească. Stelescu desconspiră acțiunea, desfăcând biletul ridică mâna în sus exclamand: „Măi Victore, tu știi câte milioane face acest bilet?” Silaghi îl smulge instantaneu din mâna lui Stelescu și, tot fără să îl citească, îl aruncă în foc. „Mai Mișule, te ţii numai de glume!” Era în luna decembrie 1933. Stelescu nu a dat curs acțiunii din bilet, pierde din vedere sau nu dă importanţă. A fost considerată drept glumă.

Desigur la acel moment (decembrie 1933) planul camarilei presupunea dispariţia fizică a Căpitanului prin asasinarea lui de către autorităţi. După reacția fermă a Nicadorilor la prigoana Duca și mai ales după ce autoritățile eșuează să îl captureze pe Căpitan imediat după moartea lui Duca, frică de vorbea Argetoianu face ca acest plan inițial să nu mai fie agreat de camarilă. Cum autoritățile nu mai îndrăzneau să își asume prin structurile statului asasinarea lui Codreanu trebuia găsită o altă cale de suprimare a lui care să nu implice direct camarila. Soluția ideală era asasinarea lui Codreanu de către un alt lider legionar. Punctul slab al Mișcării a fost localizat în persoana lui Mihai Stelescu. De atunci efortul camarilei în atragerea și securizarea lui a fost imens.

Odată cu prigoana Duca și cu dizolvarea Gărzii, Stelescu pierduse mandatul de deputat și odată cu el, salariu lunar în valoare de 30.000 lei. Practic rămăsese șomer în martie 1934 după ieșirea din închisoare. După cum mărturisesc foștii săi camarazi, Stelescu era un tip elegant, cu apetit pentru petreceri și călătorii (din salariul de deputat legionar își plimbase soția la Nisa și pe Coasta de Azur), plăceri costisitoare care necesitau fonduri constante. Mai mult, chiar el argumentase Căpitanului în 1932 că nu poate depune salariul de deputat în folosul Mișcării (din cei 30.000 lei primiți ca salariu lunar, deputații legionari aveau dreptul să păstreze doar 8000 lei pentru întreținerea proprie) pentru că este recent căsătorit și că are nevoie de bani.

Desigur în acesta situație Stelescu devine absolut dependent financiar de „unchiul Luchi”. Acesta aflându-se în poziție de forță în raport cu Mihai Stelescu plusează expluatându-i orgoliul. Stelescu începe să se vadă deasupra liderilor legionari (Moța, Banea etc), apoi se vede egalul Căpitanului și ulterior devine convins că este superior lui Codreanu atât prin cultură, oratorie, abilitate organizatorică dar și prin cantitatea de jertfă oferită Mișcării. Din toate acestea Stelescu ajunge să se considere singurul îndreptățit să conducă Mișcarea. Nu atât de la partea financiară, ci mai ales din mândrie începe marea trădare a lui Mihai Stelescu care va duce în curând la tentativă de asasinat asupra Căpitanului și, după descoperirea și eșuarea acesteia, la un atac constant împotriva Mişcării, la murdării şi minciuni oribile vărsate de un necinstit sufleteşte asupra sufletelor de crin.

În afară faptului că era rudă cu Stelescu din partea soției să vedem ce se știe despre acest Luca Gheorghiade. Ei bine și el este un personaj extrem de interesant. Luca Gheorghiade s-a născut la 19 ianuarie 1894 la Turnu Măgurele. Parcursul lui educațional începe la Roșiori de Vede unde termină școala primară, la București unde absolvă Liceul Francez și Facultatea de Drept. Va pleca mai apoi în Franța la Lyon unde va studia economia politică. Reîntors în România va fi numit inspector în Ministerul Muncii, apoi director general în Ministerul Basarabiei la Chișinău, director în Ministerul Telecomunicațiilor și inspector al Serviciului Maritim Român (scurtă biografie preluată din volumul „Figuri Contemporane din Basarabia 1939”). Intersecția lui cu Mișcarea Legionară se produce după 1930, anul în care Mihai Stelescu se mută la București. Alături de Stelescu îl găsim implicat în Legiunea Sportivă pe care ajunge să o și conducă. În 1933 debutează că scriitor cu romanul „A două viață a lui Șerban Varu”. Cu toate astea de la începutul prigoanei Duca, adică fix din 10 decembrie 1933 conduce revista liberală „Înainte” ce se tipărește la București şi se redactează în sediul ziarului „Curentul”, în care publică texte împotriva Căpitanului – fapt pentru care legionarii cer fără succes îndepărtarea lui din interiorul Mișcării în primvara lui 1934. Luca Gheorghiade era un apropiat al lui Pamfil Șeicaru cu care colabora la „Curentul”, dar și al lui Richard Franasovici, care îl numește director în Ministerul Comunicațiilor pe care îl conducea.

Tot Virgil Rădulescu mărturisește despre legăturile Stelescu-Gheorghiade: Într-o zi după ce am ieșit din închisoare l-am întâlnit pe Stelescu în fața Cercului Militar. Atunci mai era cu o persoană care mi-a fost prezentată. Era cu Luca Gheorghiade. Din acel moment Stelescu a intrat pe panta mărturisirilor. Și nu cu mult mai târziu mi-a spus „Corneliu Zelea Codreanu ne-a trădat!” Luca Gheorghiade era numai un executant al dispoziţiilor celor mai mari. Cu un cuvânt era numai o unealtă plătită prin intermediul căreia acele persoane urmăreau asasinarea Căpitanului. La un moment dat Luca Gheorghiade când eram și cu Dumitrescu-Zăpadă ne-a spus: „Corneliu Zelea Codreanu trebuie omorât prin orice mijloace”. Totuși Stelescu îl lauda pe Gheorghiade de față cu noi. Astfel după o convorbire între Dumitrescu-Zăpadă, Gheorghe Beza și cu mine am ajuns la convingerea că Stelescu era trădătorul. De aici încolo noi am continuat să îl urmărim spre a vedea cine sunt acele persoane care l-au făcut pe Stelescu să ajungă la trădare. Împreună cu Stelescu l-am vizitat pe Gheorghiade acasă și am luat masa de mai multe ori împreună. Cu aceste ocazii Gheorghiade insulta pe Căpitan față de mine și Stelescu fără nicio jenă. Totodată am constatat că Stelescu aprobă atitudinea lui Gheorghiade. Gheorghiade mergea mai departe și în vreo trei rânduri i-a dat lui Stelescu mari sume de bani între 30-50 mii lei de fiecare dată.

Iulie 1934 pregătirea asasinatului – tabăra de la Budachi

Pentru reușita planului de exterminare a Căpitanului, Mihai Stelescu avea nevoie de adepți și executanți din rândul legionarilor. Agitaţiile făcute în temnița Jilavei și zvonurile lansate după eliberare nu produceau adepți, ba chiar dimpotrivă. Un singur legionar înscris recent în Mişcare avea să îl urmeze pe Stelescu, este vorba despre Sergiu Lecca, ziarist, angajat în acțiuni de spionaj diplomatic la fel ca fratele său Radu Lecca. Sergiu Lecca apăruse în Legiune adus de Stelescu undeva în anul 1933. Lecca este și el arestat în procesul Gărzii de Fier și cu această ocazie depune mărturie împotriva Mișcării Legionare în fața Consilului de Război. În afară de Lecca care, fiind un preţios, nu era genul de executant al treburilor murdare, Stelescu miza de partea sa pe Virgil Rădulescu, Gheorghe Beza și Constantin Dumitrescu-Zăpadă, dar nu i-a considerat pregătiţi pentru a fi unelte de execuţie, cei trei aflând despre complot într-o fază mult mai avansată a acestuia şi în momentul în care au aflat au şi dat alarma în cadrul Mişcarii ceea ce a dus la dejucarea planului infam.

Atenția lui Stelescu s-a îndreaptat către un tânăr frate de cruce de 19 ani, absolvent al Școlii Normale, învățătorul Vasile Cotea. Cotea îl adora pe Stelescu şi de aceea Stelescu, profintând de curăţia lui sufletească şi de dragostea ce i-o purta, îi otrăveşte fără milă sufletul împotriva Căpitanului. Cotea devine un fel de asistent al său, mereu împreună, Stelescu îi vorbește despre „trădarea” făcută de Căpitan, despre presupusa relație a Căpitanului cu Elena Lupescu, despre bani pe care acesta i-ar fi primit de la evrei prin mijlocirea ei etc. Bietul Cotea cade în capcană încet și sigur astfel încât va ajunge să fie convins de „adevărul” spus de domnul comandant legionar Mihai Stelescu și de faptul că singura cale de salvare a Mișcării este eliminiarea Căpitanului și preluarea conducerii ei de către Stelescu.

În 5 iulie 1934 Căpitanul deschide tabăra de la Rarău. În 8 iulie 1934 Mihai Stelescu trimite o circulară tuturor șefilor de județ anunțând o tabără pentru formarea cadrelor, solicitând ca fiecare județ să trimită doi din cei mai bine pregătiți legionari. Era vorba despre o tabără pe care Mihai Stelescu o deschidea împreună cu Legiunea Sportivă – fără aprobarea Căpitanului – pentru formarea cadrelor, dar și pentru odihna legionarilor trecuți prin temnițe și suferințe în prigoana Duca. Tabăra urmă să înceapă în cursul lunii iulie pe malul marii, la Budachi, în județul Cetatea Albă. În tabără se strâng iniţial aproximativ 35 de legionari care constată că participanții nu erau neapărat cei trecuți prin temnițe în iarna care trecuse, ci mulți apropiați ai lui Stelescu și frați de cruce. Tabăra era finanțată integral de Luca Gheorghiade care oferise în total 70,000 lei pentru această acțiune, fapt pe care Stelescu îl anunţă şi public în tabără.

Tabăra de la Budachi nu semăna cu celelalte tabere legionare. Nicolae Manolescu-Puțuri povesteşte ca martor în procesul Decemvirilor că: La Budachi aveam o mâncare foarte bună. Nu făceam nimic. Ne distram făcând baie și cântam cântecele lui Stelescu. La Carmen Sylva însă munceam și discutam cu mai multă seriozitate problemele puse de Căpitan. Manolescu-Puțuri a plecat la Budachi din Bucureşti  împreună cu Stelescu, totuși a simțit dintru început că ceva nu e în ordine acolo: Am plecat împreună cu Stelescu în tabăra de la Budachi. Dar am fost suspicios și mă hotărâsem să plec. Cotea mi-a spus să rămân. Cântam totdeauna cântecele lui. Iar la terminare strigam referenul: „Răsplata muncii laurii vor fi/ Iar trădătorilor moarte.” La un alt cântec Cotea s-a oprit la pasajul „Codreanu este nădejdea”. Noi l-am întrebat de ce? Iar el ne-a spus tot felul de mârșăvii la adresa Căpitanului. Stelescu ne-a cerut să jurăm că atunci când vom veni la București ne vom supune lui. La Budachi Stelescu primea scrisori și bani de la Luca Gheorghiade.

La Budachi Stelescu discuta personal cu fiecare legionar din tabără încercând să evalueze care e starea de spirit, pe câți i-ar putea convinge și atrage de partea sa. Stelescu împarte pe echipe legionarii aflaţi în tabără vorbindu-le despre șansa de a face istorie, șansă pe care urma să o aibă doar cea mai bună echipă dintre cele prezente. Are discuții particulare foarte lungi cu Cotea, Constantin Dumitrescu-Prahova menționează că durau peste 3 ore. Prin Cotea Stelescu testează la Budachi reacțiile legionarilor și încearcă să strecoare în cât mai multe suflete îndoiala față de moralitatea Căpitanului. Cotea începe să deschidă discuții despre „trădarea” făcută de Căpitan și despre toate celelalte mizerii învățate de la Stelescu, insistând că ar trebui înlocuit de la conducerea Mișcării. Legionarii nu sunt deloc încântați de aceste discuții, cer lămuriri lui Stelescu care îi sfătuiește să nu-l judece prea aspru pe Cotea care e necopt, dar are un fond sufletesc bun.

Într-o zi însă Cotea intră în cortul în care dormeau camarazii prahoveni și văzând acolo fotografia Căpitanului o rupe în fața lor. Imediat după această întâmplare prahovenii prin șeful lor Constantin Dumitrescu-Prahova (e vorba despre Costică Dumitrescu, poreclit „Fachirul” în temniţele comuniste, ulterior călugărit cu numele de monahul Marcu Dumitrescu de la Sihăstria) cer socoteală lui Stelescu pentru atitudinea și faptele lui Cotea solicitând sancţionarea faptelor. Situația devenise tensionată în tabără. Stelescu deschide frontul legionar și, fără a face inițial acuzații directe la adresa Căpitanului, scuză în fața tuturor pe Cotea prezentându-l încă o dată că pe un element bun dar tânăr, încă necopt, dar cu fond sufletesc bun. Explicația aceasta vagă nu mai este acceptată și se cer lămuriri suplimentare și sancționarea lui Cotea. Atunci Stelescu începe să vorbească și el despre „trădarea” Căpitanului și despre Mișcarea Legionară care ar fi fost asemeni unui vas spart (prin „trădarea” Căpitanului) care acum trebuie adunat de pe jos ciob cu ciob și refăcut. Discuția este oprită brusc de prahoveni care anunță că părăsesc imediat tabăra ceea ce se și întâmplă. Tabăra Budachi se pustiește rapid, majoritatea legionarilor o părăsesc odată cu prahovenii – Dumitrescu-Prahova, Cuza, Marinescu, Ion Vişan, Eugen Bârsan, Petre Crăciunescu şi Ion Burcea – sau imediat după ei. Stelescu rămâne pe loc încă câteva zile alături de Cotea și câțiva frați de cruce.

De la Budachi prahovenii se opresc direct la București unde raportează dlui Clime toate câte se petrecuseră acolo. Dumitrescu-Prahova află cu această ocazie că tabăra de la Budachi nu a fost aprobată de Căpitan, care nu fusese nici măcar anunțat de Stelescu că ar dori să organizeze o tabără. Adevărul este că atât conducerea Mișcării cât și Căpitanul aflaseră de existența taberei legionare de la Budachi condusă de Stelescu din ziarul „Curentul” în care Gheorghiade publicase cu avizul lui Pamfil Şeicaru un text laudativ la adresa taberei și a lui Stelescu. Textul fusese scris de Stelescu și predat spre publicare lui Gheorghiade.

Dl. Clime raportează la rândul lui toate cele aflate Căpitanului care se afla în tabăra de la Rarău. Se ordonă monitorizarea atentă a lui Stelescu. La acel moment nimeni nu bănuia o uneltire în vederea asasinării, ci o încercare de rupere a Mișcării prin crearea unei dizidente legionare. În acest sens Căpitanul hotărăște recuperarea și redresarea lui Stelescu și a tinerilor care îl urmau.

În 6 august 1934 Stelescu revine la Bucureșți alături de Cotea. La Gara de Nord sunt așteptați de Gheorghiade care primește de la cei doi salutul „Trăiască Gheorghiade”. Cotea face cunoştinţă cu „binefăcătorul” Ghorghiade care în mod generos finanţase tabăra de la Budachi.

După sosirea în Bucureșți Stelescu este chemat la secretariatul general al Mișcării unde este luat în primire de mai mulți comandanți legionari care îi cer să sancționeze promt abaterile lui Cotea chiar înainte de a se pronunța Căpitanul în această problema. Stelescu îl elimina pe Cotea din Mișcare că să nu stârnească o reacție mai dură a camarazilor săi, însă în același timp continuă să se întâlnească cu Cotea și cu Luca Gheorghiade punând la punct faza de execuţie a planului de asasinare a Căpitanului.

Despre finanțările primite de Stelescu prin Gheorghiade și despre tabăra Budachi avem și mărturia prof. Ion Dobre (în „Trădătorul” de Constantin Dumitrescu-Zăpadă): Pe Stelescu l-am cunoscut în toamna lui 1933. Înainte de plecarea la Budachi Stelescu mi-a arătat 20,000 lei și îmi spuse „Vrei să mă cunoști pe mine? Citește-l pe Fouche. Lucrez întotdeauna pe două fronturi” Știu că timp de aproape o lună nu era zi când Stelescu să nu se întâlnească cu Gheorghiade și să nu ia masa la acesta. Am observat adesea cum îi cerea bani și-i dădea totdeauna mai mult decât trebuie. O dată a plecat cu Gheorghiade spre „Curentul”, eu l-am întâlnit așteptând jos și în mai puțin de 30 de minute a venit Gheorghiade cu 30,000 lei. După ce s-a întâmplat rebeilunea de la Budachi și o parte din legionari s-au retras, Stelescu mi-a spus satisfăcut: „Ai văzut dle Dobre, dacă din 25 de inși care știu ce este între mine și Căpitan cinci trec de partea lui și douăzeci rămân cu mine, închipuieşte-ţi ce coeficient voi avea pe țară!” După întoarcerea de la Budachi deși Cotea era eliminat chiar de el, totuși Stelescu era foarte des vizitat de acesta.

În numărul următor vom vedea ce s-a întâmplat la Congresul Studențesc de la Râmnicu Vâlcea din august 1934, cum s-a încercat asasinarea prin împuşcare a Căpitanului pe Rarău și cum s-a descoperit complotul din jurul asasinării Căpitanului cu cianură.

Lasă un răspuns

Adresa email nu va fi publicata.

Default thumbnail
Subiectul precedent

1940 - un an dramatic pentru istoria României (III)

Default thumbnail
Subiectul următor

30 de ani de democrație?

Cele mai recente din

Decemvirii (5)

Casa Gheorghiade şi sticluţele de otravă În numărul trecut am oprit firul

Decemvirii (4)

Complotul pentru asasinarea Căpitanului În numărul trecut al serialul nostru am aflat

Decemvirii (2)

Dacă în numărul trecut aţi făcut cunoştinţă cu Decemvirii, acum vom vedea