Acum 80 de ani, mai precis la 7 iulie 1940, Horia Sima demisionează din guvernul Gigurtu la doar câteva zile după numirea în funcţia de Ministru al Cultelor şi Artelor, arătând astfel că Mişcarea Legionară nu acceptă un rol decorativ în acele momente dramatice când ţara se prăbuşea şi nu are niciun motiv să devină asociată la o tragedie naţională a cărei responsabilitate o purtau alţii şi pe care ea a făcut tot posibilul să o împiedice.
Negocierile regimului carlist cu Mişcarea Legionară – concretizate la vârf prin audienţele lui Horia Sima la regele Carol din 18 iunie şi 2 iulie – au dat speranţa că se va putea găsi o soluţie de ultim moment pentru a opri prăbuşirea frontierelor. Legionarii sperau – şi Horia Sima a pledat constant în acest sens – ca primind o pondere importantă în guvernul României ar putea convinge Germania şi Italia să nu accepte revendicările Ungariei şi Bulgariei, iar în privinţa Uniunii Sovietice (chiar dacă prevederile secrete ale pactului Ribbentropp-Molotov nu erau cunoscute) se putea intui că o alianţă cu Germania era cea mai bună garanţie în acel moment. Demiterea guvernului Tătărescu şi formarea guvernului Gigurtu (aparent mai „de dreapta”) părea să fie o confirmare a unei asemenea evoluţii.
Văzând însă că nici după cedarea Basarabiei, Bucovinei şi ţinutului Herţa (cu tot valul de tragedii din timpul retragerii şi refugiului în masă) regimul carlist nu acceptă nicio schimbare de fond, fiind preocupat exclusiv de salvarea puterii dictatoriale şi deloc preocupat de salvarea teritoriilor ţării (care puteau fi liniştit sacrificate, cum se va şi întâmpla de fapt), Horia Sima decide retragerea de la guvernare şi va demisiona la 7 iulie (nu va fi însă urmat de ceilalţi 3 miniştri legionari, ceea ce va stârni o anumită confuzie favorabilă regimului), continuând însă prin contacte politice intense să propună formarea unui guvern de predominanţă legionară.
Consultările regulate şi febrile între fruntaşii legionari din Bucureşti şi din ţară vor căpăta şi o formă organizată prin alcătuirea Forului Legionar care cuprindea pe cei 3 membri fondatori încă în viaţă şi alţi lideri marcanţi între care – evident – şi Horia Sima. Preocuparea majoritară, dacă nu exclusivă, era găsirea unei soluţii politice salvatoare în colaborare cu regele. Doar când cedarea Ardealului de nord şi a Cadrilaterului vor deveni iminente şi autorităţile se vor dovedi iresponsabile refuzând orice schimbare, Horia Sima va pregăti răsturnarea regimului carlist pe cale insurecţională.