Comemorare Sâmbăta de Sus

Sfârșitul lunii iulie a însemnat pentru grupul nostru noi acțiuni și noi provocări. Pe 26 iulie a avut loc comemorarea luptătorilor din grupul de rezistență armată anticomunistă conduși de Ion Gavrilă Ogoranu. Comemorare, deja tradițională, care are mereu loc în prima duminică de după Sfântul Ilie, după cum a stabilit liderul rezistenței și fostul șef al Frățiilor de Cruce din întreg Ardealul. Evenimentul de la Mănăstirea Brâncoveanu are loc anual din 1995 încoace și este în prezent organizat de Fundația care poartă numele marelui erou anticomunist, Ion Gavrilă Ogoranu.

În ajunul comemorării o parte a grupului nostru a participat alături de membri Fundației Ogoranu la un pelerinaj până la chilia lui Arsenie Boca. Asta s-a întâmplat pe o ploaie care a refuzat să se oprească pe parcursul pelerinajului de circa 6 ore. Traseul nu a fost deloc ușor, dar nici gradul de dificultate și nici ploaia nu ne-au putut opri. Întotdeauna, în momentele în care întâmpinăm dificultăți de ordin fizic, ne amintim de educația pe care o oferea Căpitanul legionarilor. Acesta îi îndemna pe tineri să nu ocolească niciun obstacol, iar acolo unde nu erau obstacole le creea el. Odată, aflați la munte, legionarii au fost îndemnați să se descalțe și să calce apăsat, chiar până la sânge, cu tălpile goale prin pietrișul de pe poteci. Căpitanul voia să îi obișnuiască pe legionari pentru chinurile din prigoanele ce vor urma. De altfel un procedeu obișnuit de tortură era bătaia la tălpi, atât în comunism cât și în vremurile de mai înainte. Cu acest exemplu în gând drumeția a devenit mult mai ușoară, o adevărată plăcere chiar.

A doua zi, duminică, ne-am regrupat cu toții în fața mănăstirii și am mărșăluit încolonați spre locul comemorării. Comemorarea se desfășoară la crucea ridicată de partizanii care mai erau în viață după în anii ’90. În anii ’50 Gavrilă Ogoranu împreună cu camarazii săi și-au promis că vor înălța o cruce în memoria camarazilor uciși de Securitate în momentul în care România va scăpa de sub jugul comunist. În anii 90 și-au amintit de ceea ce au făgăduit și au ridicat crucea care a fost sfințită pe 17 octombrie 1995. Pentru proiectul crucii Ogoranu s-a sfătuit cu arh. Nicolae Goga, președintele Fundației George Manu de la acea vreme, acesta l-a îndemnat să ia legătura cu arh. Anghel Marcu. Arhitectul Anghel Marcu a făcut atât proiectul pentru crucea de la Mănăstirea Brâncoveanu cât și proiectul pentru monumentul Calvarul Aiudului. Primele flori care au cinstit memoria partizanilor au fost depuse la cruce de către Regina Ana cu doua zile înainte de sfințirea crucii în octombrie 1995. Aceasta se afla în vizită la mănăstire și astfel a aflat despre povestea impresionantă rezistenței din munți.

Ne-am poziționat lângă mulțimea de oameni prezenți la comemorare. Am ales sa stăm drepți, nemișcați, în formație, în ciuda soarelui puternic. Am încercat dăm astfel o notă în plus de solemnitate comemorării. La comemorare au luat parte reprezentanți ai mai multor grupări naționaliste și culturale. Începând cu Fundația Ion Gavrilă Ogoranu, organizatorii evenimentului, omniprezenta Fundație Profesor George Manu, Fundația Gogu Puiu, AFDPR, Noua Dreaptă, grupul Uniți Sub Tricolor și altele. Fundația Profesor George Manu a reușit să fie prezentă la comemorare, în ciuda faptului că în același sfârșit de săptămână a fost parastasul a doua importante personalități legionare de după 1989. Doi legionari reprezentând două generații diferite. Este vorba de domnul Gelu Gheorghiu, trecut la domnul anul trecut pe 23 iulie, acesta reprezenta generația temnițelor comuniste. A doua personalitate fiind Costel Condurache, plecat dintre noi acum 7 ani, acesta reprezentând tânăra generație, plină de entuziasm și suflu naționalist din anii ’90.

La comemorarea de la Sâmbăta au luat cuvântul domnul Coriolan Baciu, executorul testamentar al lui Gavrilă Ogoranu, domnul Florin Dobrescu, președintele AFDPR Octav Bjoza și Alexandru Costache membru al Fundației Ogoranu. Cuvântările au luat sfârșit prin intonarea Imnului Legionarilor Căzuți scris de Simion Lefter.

După comemorarea care a adus în același loc mai mulți naționaliști din toate zonele țării grupul nostru s-a împărțit în două, o parte din noi a ales meargă la troița din Sâmbăta de Sus a secretarului general al Mișcării Legionare, Nicolae Petrașcu, pentru a aduce un omagiu. Acesta s-a născut la Sâmbăta de Sus și a mers la același liceu ca și Horia Sima, liceul Radu Negru din Făgăraș. A intrat în Mișcare în anul 1928 și a devenit șeful legionar al județului Sibiu în 1935, iar în 1936 a fost înaintat la gradul de comandant legionar pentru că a reușit tipărirea și distribuirea cărții „Pentru Legionari”, cenzurată pe vremea aceea. S-a căsătorit în 1937 cu sora lui Ion Banea, un alt legionar de legendă, și a avut doi fii Mihai și Horia. Nicolae Petrașcu a fost mai mereu alături de Horia Sima și nu a lipsit de la nici bătălie importantă purtată de Mișcare. În 1940 se întoarce în țară alături Horia Sima, dar este rănit și capturat de Siguranța lui Carol al II-lea. Circumstanțele interne și internaționale facilitează eliberarea tuturor legionarilor închiși la acea vreme. Aflat în libertate ajunge să joace un rol important la instaurarea Statului Național-Legionar la 6 septembrie 1940. În urmă loviturii de stat a lui Antonescu, el se refugiază în Germania unde este internat în lagărele Rostock, Buchenwald și Dachau. În 1944 se reîntoarce în țară, fiind parașutat, pentru a reorganiza Mișcarea, este arestat în 1948 (14/15 mai), trece pe la închisorile Văcărești, Aiud, Pitești și Jilava și este eliberat în August 1964. Se bucură de libertate doar o scurtă vreme deoarece moare în condiții suspecte în octombrie 1968. Securitatea lansează ridicola ipoteză a unei sinucideri, dar Nicolae Petrașcu avea venele tăiate, un cuțit înfipt în piept și fusese strangulat cu un cordon electric. Cerul s-a bucurat să primească sufletul unui nou martir din rândurile Mișcării, însă noi am fost să plângem un erou căzut prin mișelia Securității. Dumnezeu să-l odihnească!

Cealaltă parte a grupului nostru a luat calea munților pentru a călca pe cărările umblate de cei care au luptat în munți și pentru a ridica steagul pe care scrie „Sângele Martirilor” pe cea mai înaltă culme a României, vârful Moldoveanu. Deși traseul până pe vârf se poate parcurge într-o singură zi mai lungă, de vară, am ales să mergem cu cortul pentru a ne putea caza undeva pe drum la acel „hotel cu mii de stele”. Ne-am fixat cortul pe un platou, într-un loc ferit de fiorosul vând ce bântuie crestele Făgărașilor, am cautat să facem un foc pentru pentru a ne încălzi și am petrecut seara cu gândul eroii noștri, care se luptau cu Securitatea în această zonă. Măcar parțial și pentru câteva ore putem spune că am trăit și noi ceea ce au trăit eroii din munți. A doua zi am ajuns și în vârf pe o vreme care a facilitat acest lucru, dar am fost nevoiți coborâm pe o ploaie care nu a încetat până când nu ne-am văzut din nou la Cabana Sâmbăta.

Am ajuns acasă târziu, după miezul nopții, lăsând în urmă trei zile pline de evenimente, prieteni și camaraderie. A fost prima prezență mai însemnată a grupului Camarazii la această comemorare care a adus în rândurile noastre un nou suflu și încrederea în forțele proprii de a duce lupta naționalistă mai departe. Desigur, la un nivel foarte modest, dar având modelul rezistenței din munți și a eroilor Legionari.

Glorie eternă rezistenței armate anticomuniste din munții Făgăraș!

Lasă un răspuns

Adresa email nu va fi publicata.

Subiectul precedent

Comemorarea anuală Miercurea Ciuc

Subiectul următor

Gelu Gheorghiu, erou şi părinte - la 1 an de la plecarea în veşnicie -

Cele mai recente din

Decemvirii (4)

Complotul pentru asasinarea Căpitanului În numărul trecut al serialul nostru am aflat