Complotul pentru asasinarea Căpitanului

În numărul trecut al serialul nostru am aflat că în 4 august 1934 Mihai Stelescu revenise la Bucureşti din tabăra Budachi, fiind aşteptat în Gara de Nord de Luca Gheorghiade. Imediat după aceea îl elimină pe Cotea din Mişcare la presiunile făcute de liderii legionari care au cerut sancţionarea abaterilor acestuia înainte de pronunţarea Căpitanului asupra problemei.

Dincolo de eliminarea oficială a lui Vasile Cotea, planul de suprimare a Căpitanului mergea înainte. Astfel, după mărturiile date de Cotea în faţa Căpitanului în data de 6 septembrie 1934, după însemnările lui Constantin Dumitrecu-Zăpadă (ambele consemnate de Constantin Dumitrecu Zăpadă în broşura „Trădătorul”) şi după mărturiile date de mai mulţi legionari în cadrul procesului Decemvirilor (preluate din ziarul „Buna Vestire”), aflăm cum complotul a fost pus la punct imediat după întoarcerea de la Budachi şi etapele prin care s-a trecut până la descoperirea şi dovedirea acestuia.

Asasinare prin împuşcare

Planul asasinării lui Corneliu Zelea Codreanu este prezentat pentru prima dată lui Cotea de către Stelescu în data de 8 august 1934, ambii aflându-se acasă la Stelescu. Cotea este chemat în acelaşi loc a doua zi la ora 10 când îşi va face apariţia şi Gheorghiade care îl preia pe Cotea în vederea pregătirii sale fizice şi psihologige pentru asasinat. Gheorghiade îi furnizează un revolver şi îi vorbeşte despre necesitatea efectuării unor exerciţii de tragere, în acest sens invitându-l la ţară la una din moşiile sale pentru antrenament. Data eliminării prin împuşcare a Căpitanului a fost stabilită pentru ziua de 15 august, Adormirea Maicii Domnului. Cotea urma să plece cu trenul spre tabăra legionară de la Rarău în care se afla la acel moment Căpitanul şi să execute planul, după care avea să raporteze „victoria” şi apoi să reia legătura cu Stelescu.

Pentru o mai bună şi mai clară înţelegere a paragrafelor de mai sus am ataşat acestui text mărturia integrală dată de Vasile Cotea în faţa Căpitanului în data de 6 septembrie 1934. Iată şi un fragment din însemnările lui Dumitrescu-Zăpadă pe acelaşi subiect: „Stelescu a eliminat de formă pe Cotea, dar l-a invitat pe de altă parte la el acasă unde a venit şi Luca Gheorghiade şi toţi trei au pus la cale împuşcarea Căpitanului de către Cotea (…) data împuşcării Căpitanului au stabilit-o pentru 15 august, la Rarău, unde urma să plece Cotea. Au hotărât – era la 9 august – ca Stelescu şi Cotea să nu se mai vadă. Stelescu a plecat apoi după ce s-a prezentat Generalului Cantacuzino, ca şi cum nu se întâmplase nimic, la congresul studenţesc de la Râmnicu Vâlcea, în timp ce Cotea, la ţară, trebuia să facă exerciţii de tragere”.

Între sosirea de la Budachi, planul de asasinare a Căpitanului şi plecarea la Vâlcea, Stelescu poartă la Bucureşti discuţii cu diverşi legionari, pe care îi consideră mai apropiaţi sau mai uşor de convins. Între ei se află şi legionarul Mihail Livadaru a cărui mărturie despre discuţia avută cu Stelescu este consemnată în broşura lui Dumitrescu Zăpadă: Vizitând pe Stelescu înainte cu o zi de congresul studenţilor olteni, după o discuţie de câteva ore, mi-a declarat textual printre altele: „Dizidenţa mea porneşte din vară, de când Căpitanul s-a înconjurat de anumiţi tipi suspecţi şi dăunători Mişcării. De ce se revoltă toată lumea că-mi face Pamfil Şeicaru reclamă? Ce, nu sunt eu tot atât cât Căpitanul în mişcare? [despre Căpitanul] nu îl mai am în sufletul meu, nu mai există pentru mine”.

Congresul studenţesc de la Râmnicu Vâlcea

Deşi mai mulţi legionari îşi puneau semne de întrebare legate de tulburările făcute de Stelescu în timpul detenţiei la Jilava şi în tabăra Budachi, acesta îşi păstrase toate funcţiile şi gradul legionar, nefiind până la acel moment sancţionat sau atenţionat în vreun fel de Căpitan. Astfel că în perioada 10-14 august 1934 Stelescu, în fruntea unei delegaţii legionare, participă la Congresul de la Râmnicu Vâlcea. La momentul august 1934 Stelescu deţinea şi funcţia de vice-preşedinte al Centrului Studenţesc Bucureşti, iar în echipa cu care a plecat la Vâlcea erau mulţi reprezentanţi ai studenţimii legionare din diverse colţuri ale ţării.

Congresul de la Râmnicu Vâlcea nu era un congres naţional al studenţimii, ci un congres regional al studenţilor olteni, în cadrul căruia studenţimea legionară nu era majoritară (cum s-a întâmplat în cazul altor congrese studenţeşti din anii ‘30). Literatura legionară (şi nu numai) pomeneşte uneori faptul că acest congres ar fi fost convocat sau organizat de Mihai Stelescu special pentru a fi departe de locul şi momentul asasinatului comis asupra Căpitanului. Într-adevăr, Stelescu a profitat de faptul că acest congres urma să aibă loc în perioada respectivă, cu aprobarea autorităţilor, pentru a se distanţa fizic de acţiunea lui Cotea şi pentru a provoca propria sa arestare împreună cu a altor legionari prezenţi la congres, dar faptul că el ar fi fost iniţiatorul congresului nu se confirmă.

Aşadar, legionarii conduşi de Stelescu ajung la Râmnicu Vâlcea. Congresul este prezidat de PSS Episcopul Râmnicului Vartolomeu Stănescu care în prima zi a congresului a ţinut atât un serviciu divin, cât şi o prelegere. Potrivit „Gazetei de Transilvania” din 23.08.1934 aflăm că lucrările congresului au fost întrerupte de autorităţi la finele zilei de sâmbătă şi că studenţilor li s-a comunicat că între timp congresul fusese interzis: Studenţii din Oltenia şi Valea Timocului urmau să-şi ţină sâmbătă şi luni obişnuitul lor congres anual. În acest scop au sosit la Râmnicu Vâlcea numeroşi studenţi. Iar sâmbătă a şi avut loc o şedinţă festivă pe care a prezidat-o PSS Vartolomeu. Au rostit cu acest prilej cuvântări reprezentanţii studenţimii, Episcopul Vartolomeu şi fostul deputat gardist Stelescu. După ce s-a hotărât ca dezbaterile să continuie luni, Episcopul Vatolomeu se pregătea să ridice şedinţa când şi-au făcut apariţia în sală primul procuror Fundăţeanu şi judele de instrucţie Liscu, punând în vedere congresiştilor că acest congres este interzis de guvern şi, ca atare, nu pot să îl ţină. Datorită intervenţiei Episcopului, congresiştii s-au împrăştiat apoi în linişte. Măsura a produs o penibilă impresie în toate cercurile.

Aflăm astfel că Stelescu a luat cuvântul în prima zi a congresului, fără să ştim însă ce anume a avut de spus. Cu siguranţă discursul lui nu a putut avea nicun element de contestare sau de incriminare a Căpitanului pentru că se afla în prezenţa multor legionari devotaţi acestuia şi Mişcării sale care ar fi protestat şi reacţionat ferm la prima tentativă de acest fel, mai mult, aceştia nu l-ar mai fi urmat ulterior în năstruşnicul său marş ce avea să-i ducă pe toţi la închisoare. Între legionarii prezenţi la Vâlcea sub comanda lui Stelescu menţionez doar pe: Ion Caratănase şi Ştefan Georgescu (viitorii Decemviri), Gheorghe Istrate, Victor Dragomirescu, Gheorghe Bâlborea (secretarul lui Ionel Moţa), Dumitru Banea, Laurian Ţălnariu.

După sistarea lucrărilor congresului, într-una din zile Mihai Stelescu decide ca echipa sa, compusă din aproximativ 50 de legionari, să facă un marş prin Râmnicu Vâlcea prin care să protesteze împotriva unei iniţiative a liberalilor care propuseseră ridicarea unei statui a lui I. Gh. Duca în centrul oraşului. Coloana se pune în marş, legionarii traversează Râmnicu Vâlcea intonând cântece legionare. Desigur, autorităţile intervin prompt pentru arestarea lor. O scurtă paranteză, am observat că în special istoricii care au scris în ultimii ani despre congresul de la Vâlcea şi despre arestarea legionarilor insistă asupra faptului că s-a cântat în timpul marşului „Sfântă tinereţe legionară” care prin versurile ei glorifica violenţa şi pe recent arestaţii Nicadori. Faptul este imposibil din cauza că „Sfântă tinereţe legionară” a fost compus abia în 1936. Cu siguranţă a fost glorificată jertfă Nicadorilor, dar prin „Cântecul Nicadorilor” care la acel moment era pe buzele tuturor legionarilor. Intonarea aceluiaşi cântec doi ani mai târziu în timpul congresului studenţesc de la Târgu Mureş va sta la baza altor arestări şi a procesului ce le-a urmat.

Arestarea echipei Stelescu

Atât Mihai Stelescu cât şi toţi cei care l-au urmat ştiau că aventura lor va fi sancţionată de autorităţi în baza cadrului legal pe care acestea îl confectionaseră pentru a putea acţiona împotriva legionarilor. O să va întrebaţi de ce au făcut ce le-a cerut Stelescu în condiţiile astea. Părerea mea este că majoritatea celor implicaţi în marş nu au fost entuziasmaţi de acţiunea în sine (care nu era nici spectaculoasă şi cu atât mai puţin necesară), dar au urmat legionăreşte ordinul dat de comandatul Stelescu, şeful delegaţiei lor.

Să explicăm puţin motivele pentru care un asemenea marş echivala din start cu arestarea. România se afla din data de 30 decembrie 1933 sub stare de asediu (reînnoită la 15 martie 1933 de guvernul Tătărăscu) care interzicea explicit orice adunare, întrunire publică neautorizată de autorităţi, în plus la 7 aprilie 1934 apăruse în Monitorul Oficial „Legea pentru apărarea ordinii în stat” care viza în mod explicit Garda de Fier şi care prevedea printre altele: art 4. Se consideră infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare corecţională de la 1-5 ani şi interdicţiunea corecţională pe acelaşi interval: a) Purtarea, chiar ascunsă, de orice uniforme, costume speciale, steaguri sau orice alte embleme care învederează participarea la activitatea unei grupări politice dizolvate; b) Ţinerea oricăror adunări, formarea de cortegii, precum şi orice fel de acţiune politică, publică sau clandestină, de către membrii grupărilor dizolvate.

Grupul Stelescu este înconjurat de jandarmi în plină stradă. La comanda lui Mihai Stelescu legionarii opun rezistenţă arestării, se aşează jos ţinându-se unul de altul. Până la urmă sunt ridicaţi cu forţa şi arestaţi la ordinul primului procuror Nicolae Fundăţeanu – cel care anunţase şi interzicerea congresului cu câteva zile în urmă. Arestaţii sunt întemniţaţi la Râmnicu Valcea. Evident încălcaseră legea, atât prin întrunirea publică neautorizată, cât şi prin mărşăluire în formaţie, intonare de cântece legionare explicite etc. Toţi legionarii participanţi la congres au luat parte la marşul lui Stelescu, toţi au fost arestaţi şi judecaţi în stare de arest şi 39 dintre ei au fost condamnaţi de instanţă la pedepse cuprinse între 2 ani şi 6 luni închisoare. Potrivit documentelor publicate de prof. Sorin Oane pe istorielocala.ro, condamnarea cea mai mare, 2 ani de detenţie, nu o primeşte Stelescu, ci Caratănase! Stelescu ia 1 an şi jumătate. Tot de la el aflăm numele tuturor condamnaţilor (39 legionari) şi achitaţilor (10 legionari). Între arestaţii şi condamnaţii de atunci de la Vâlcea avem şi trei legionare: Tiana Silion, Anastasia Popescu (mama Sica) şi Zoica Stănescu.

Cu toţii se înscriu la apel pentru contestarea sentinţei, dar până la judecata acestuia continuă să stea în închisoare la Vâlcea. Regimul de detenţie, spre surprinderea lor, este deosebit de bun, total diferit de cel cu care legionarii se obişnuiseră sub prigoana Duca şi ulterior în timpul procesului Gărzii de Fier. Mitu Banea poveste în cartea lui „Acuzat, martor, apărător în procesul vieţii mele”: N-am trăit niciodată aşa bine: liberi în închisoare, iar masa ne-o aduceau comunele din jur.

Până la acest moment toată acţiunea lui Stelescu dăduse rezultate conform planului său. Martor al apărării în procesul Decemvirilor, Virgil Rădulescu declară că Stelescu şi-a calculat din timp prezenţa şi arestarea de la Râmnicu Vâlcea pentru a-i folosi ca alibi pentru asasinarea Căpitanului: Când a venit Stelescu de la Budachi mi-a spus „Căpitanul trebuie asasinat. Dar pentru aceasta trebuie să găsesc momentul şi modalitatea. În momentul când va fi asasinat eu nu trebuie să fiu de faţă şi nici în Bucureşţi. Mihai Stelescu a plecat la Râmnicu Vâlcea pentru a produce un fapt pentru care să fie arestat şi chiar condamnat.

Acelaşi lucru îl confirmă şi Ion Caratănase în mărturia sa dată la proces: La Râmnicu Vâlcea am fost arestaţi din cauza lui Stelescu. El aranjase totul ca în timp ce se afla în închisoare să fie suprimat Căpitanul şi să se credă că el n-are nimic comun cu diabolica faptă a celor ce formau complotul. Ceva mai mult, să pară un erou, prin faptul că se afla în închisoare. Iar când va ieşi să i se încredinţeze conducerea Mişcării Legionare.

De la împuşcare la otrăvire

În timpul acesta Vasile Cotea, care se despărţise de Stelescu în casa Gheorghiade pe 9 august, rămăsese în Bucureşţi şi urma să meargă la ţară în perioada 11-13 august 1934 să facă exerciţiile de tragere, apoi să plece la Rarău pentru a-l executa pe Căpitan la 15 august. Având însă multe frământări şi dubii, Cotea se abate de la planul iniţial pentru a se lămuri sufleteşte. Până la urmă va lua decizia să îl omoare pe Căpitan şi apoi să se sinucidă. Ca să îşi explice ambele acţiuni va redacta 3 scrisori în jurul datei de 15 august cu care se va prezenta la Gheorghiade. Acesta le citeşte, îl felicită şi le reţine, dar îl încredinţează pe Cotea că nu e nevoie să se sinucidă, asigurându-i securitatea post-asasinat prin terţi sus-puşi. Probabil acesta este momentul în care se renunţă la ideea iniţială de asasinare prin împuşcare şi se trece la planul de rezervă: otrăvirea cu cianură de potasiu. Cred că ezitările lui Cotea l-au făcut pe Gheorghiade să caute o soluţie care să necesite mai puţin eroism şi curaj din partea asasinului.

După eşuarea tentativei de împuşcare pe Rarău, redactarea şi predarea scrisorilor către Gheorghiade, se află despre arestarea lui Stelescu la Vâlcea. După mărturia lui Cotea, la aflarea veştii Gheorghiade se impacientează până când primeşte asigurări de la Pamfil Şeicaru că guvernul va rezolva problema şi că Stelescu va fi liber. Gheorghiade îl trimite pe Cotea la închisoarea din Vâlcea unde are o discuţie de mai multe ore cu Stelescu. Întâlnirea celor 2 este văzută de mai mulţi legionari închişi atunci cu Stelescu, dar niciunul nu participă la convorbirea dintre ei. Mitu Banea, după cum notează în memoriile sale, schimbă câteva cuvinte cu Cotea, fără să bănuiască absolut nimic la acel moment: Am observat într-o zi, nu în curtea centrală a închisorii, ci într-una mai mică, pe Cotea vorbind cu Stelescu. N-am bănuit nimic. Cotea îmi spune: „Să n-aveţi grijă, vine dl. Moţa şi Vasile Marin să va apere şi veţi scapa”. „Bine, bine” – am zis eu şi m-am dus la ei. Era ultima înţelegere între conspiratori.

În acelaşi  timp Virgil Rădulescu află că Stelescu a fost arestat la Vâlcea şi se convinge de realitatea acţiunii criminale pusă la cale de tandemul Stelescu-Gheorghiade: Deşi am fost pus în faţa unor dovezi şi mi s-au spus toate, eu nu puteam să cred că Stelescu va fi capabil de a săvârşi o monstruozitate, omorând pe Corneliu Zelea Codreanu. În momentul în care am aflat că a fost arestat, mi-am făcut convingerea că Stelescu aranjase totul.

Rădulescu rămâne pe lângă Gheorghiade, încredinţându-l că se află de partea sa. În felul acesta rămâne conectat la toată derularea planului şi află toate detaliile în timp real. Totodată îl cheamă la Bucureşţi pe camaradul său gălăţean Constantin Dumitrescu-Zăpadă (crescut în Frăţiile lui Stelescu, Dumitrescu gafase grav în decembrie 1930 când, de capul său, luase hotărârea de a-l asasina pe directorul ziarului „Adevărul”, Emil Socor; atentatul se produce, dar Socor este rănit superficial, Dumitrescu intră în închisoare, dar acţiunea lui va servi autorităţilor drept motiv pentru prima dizolvare a Gărzii de Fier în ianuarie 1931) pe care îl pune la curent cu acţiunea şi îl prezintă lui Gheorghiade ca aliat în complot. După mărturiile lui Dumitrescu Zăpadă (în „Trădătorul”) la 27 august merge împreună cu Virgil Rădulescu acasă la Gheorghiade unde li se arată scrisorile şi testamentul lui Cotea.

Virgil Rădulescu declara la procesul Decemvirilor: Într-o zi, când eram invitatul lui Gheorghiade la masă, mi s-au arătat două scrisori şi un testament. Erau scrisorile lui Vasile Cotea care trebuia să asasineze pe Căpitan. Una era adresată procurorului şi alta părinţilor lui. În ambele arată că s-a sinucis. Mi s-a mai arătat şi un testament către legionari în care Cotea arăta că şi-a făcut o mare misiune suprimând pe Corneliu Zelea Codreanu.

Tot Virgil Rădulescu şi tot la proces declara că Luca Gheorghiade i-a arătat sticluţele cu cianură de potasiu: Altădată, pe când eram cu Dumitrescu-Zăpadă tot în casa lui Gheorghiade, el a scos din buzunar două tuburi care erau învelite într-o hârtie specială şi le-a pus pe masă. Şi Dumitrescu-Zăpadă notează în broşura lui: Canalia a dizolvat în faţă noastră un baston de cianură de potasiu.

În acest timp Stelescu, aflat în temniţă la Vâlcea, continua cu insinuările anti-Căpitan după modelul aplicat cu câteva luni în urmă la Jilava. Mitu Banea descrie o astfel de situaţie în cartea sa: Stelescu mă invită într-o zi la discuţie prin curte şi printre altele îmi spune: „Măi Mitule, unde mai este formula legionari ai ceasului întâi, peste voi şi munca voastră nu va trece nimeni?” (aşa a spus Căpitanul). Eu nu ştiam nimic de acţiunile lui. „Şi nu-i aşa?” – am întrebat eu. „Nu! -răspunde el. Uite, a dat comanda la o tabără de muncă avocatului Ion Victor Vojen!”. „Foarte bine – am zis eu -, cei noi care vin în Mişcare să lucreze. Dar, după cum văd, tu îl ataci pe Căpitan!” A încercat să-mi dovedească faptul că am înţeles greşit. Nu am bănuit nimic, îl ştiam ambiţios şi atât. 

Dezvăluirea şi dejucarea complotului

La finalul lunii august Virgil Rădulescu şi Dumitrescu-Zăpadă realizează că planul asasinatului intră pe ultima sută de metri şi că este momentul să îl anunţe pe Căpitan. Acesta nu se mai afla de mult la Rarău, ci pe malul mării, la Carmen Sylva (unde peste 1 an, în 1935 o să deschisă una din cele mai cunoscute tabere de muncă legionară). Rădulescu şi Dumitrescu îl cooptează şi pe Gheorghe Beza (altă figură problematică, armân, nelegionar, Beza a tras în iulie 1930 în ministrul Constantin Angelescu pe fondul nedreptăţilor făcute de autorităţi românilor din Cadrilater, printr-un complex de împrejurări Codreanu este arestat în legătură cu Beza pe care nici nu îl cunoştea, ambii sunt achitaţi la procesul care a urmat) pe care îl pun la curent cu asasinatul ce se pregăteşte. Din cauza antecedentelor lui Dumitrescu şi Beza (părerea mea este că nu se bucurau de prea multă credibilitate în ochii legionarilor) se decide ca Rădulescu să fie cel care să plece şi să povestească toate cele aflate lui Neculai Totu, în timp ce ei rămân în Bucureşţi pentru a supraveghea casa lui Gheorghiade. Totu vine de urgenţă la Bucureşti, se încredinţează de spusele celor trei apoi pleacă de urgenţă la Carmen Sylva împreună cu Beza şi expun Căpitanului întreaga situaţie. Era 1 septembrie 1934. Corneliu Zelea Codreanu îi sfătuieşte să îl intercepteze pe Cotea cu care doreşte să discute personal.

Neculai Totu era încă din 1934 o legendă vie a Legiunii. Pe lângă o credinţă de fier în Hristos, neam şi Căpitan, Totu avea şi o doză mare de muschetarism, dublată de o inventivitate şi un simţ al umorului devenite ulterior proverbiale. Uzând de toate aceste calităţi, Totu reuşeşte să îl convingă pe Cotea că este la curent cu planul Stelescu-Gheorghiade şi că îl aprobă. Pretinzând că îi va asigura transportul către Carmen Sylva pentru finalizarea planului de asasinare a Căpitanului, Totu îl convinge pe Cotea să urce într-o maşină cu care ar fi trebuit să ajungă împreună până la Feteşţi. Iată ce declara despre toate acestea însuşi Totu, din poziţia de martor al apărării în procesul Decemvirilor: Stelescu lansase o serie de infamii la adresa Căpitanului. Stelescu a înfiinţat o tabără la Budachi cu bani de la Luca Gheorghiade. Pe când veneam cu vaporul de la Ismail, un camarad mi-a spus că Stelescu intenţionează să asasineze pe Corneliu Zelea Codreanu. Venind la Bucureşti ştirea mi-a fost confirmată de Dumitrescu Zăpadă şi Gh. Beza. Eu m-am dus la Carmen Sylva şi i-am comunicat Căpitanului. Printr-o stratagemă am adus la sediu pe V. Cotea care ne-a furnizat lucruri importante în legătură cu complotul ce urma ca să execute pe Căpitan.

Maşina în care s-a urcat Cotea nu a ajuns la Feteşţi, ci a oprit în strada Gutenberg numărul 3, sediul Mişcării Legionare. Coborând din maşină Cotea se găseşte faţă în faţă cu cel pe care plecase să îl asasineze, Corneliu Zelea Codreanu. În „Istoria Mişcării Legionare” Comandantul Horia Sima descrie întâlnirea dintre cei doi: Prima persoană care îl primeşte a fost Căpitanul care îi mângâie obrajii şi îi spune cu tristeţe „Ei bine, Cotea, ce rău ţi-am făcut ca tu să vrei să mă omorî?”Cotea, plângând, divulgă tot complotul.

În casa Generalului Cantacuzino Cotea va divulga aşadar tot complotul şi, a doua zi după aceasta va da mărturii scrise pe care, aşa cum am mai spus, le puteţi citi în continuarea acestui text. În diverse publicaţii a apărut de-a lungul vremii ideea că Vasile Cotea a fost sechestrat la sediul legionar şi a mărturisit complotul prin constrângere (fizică şi psihologică). Nu mă îndoiesc de faptul că un Neculai Totu, de pildă (şi alţii), şi-ar fi dorit cu sinceritate să îl bată pe Cotea pentru nebunia la care era cât pe ce să se facă părtaş, totuşi nu cred că a existat o sechestrare şi o constragere pentru că la starea sufletească în care se află bietul Cotea o asemenea reacţie l-ar fi făcut să nege totul fiind încredinţat mai mult ca niciodată de necesitatea dispariţiei Căpitanului şi de faptul că Stelescu avea dreptate în tot ce îi spusese despre acesta. Cotea nu cred că avea tăria să îl mintă în faţă pe Căpitan, aflându-se şi în prezenţa legionarilor cu care până deunăzi complotase – Rădulescu şi Dumitrescu. În plus, dacă Vasile Cotea era bătut, sechestrat etc, nu cred că ar mai fi depus mărturie împotriva lui Stelescu-Gheorgiade în cadrul judecăţii făcute de Consiliul Legionar în 20-24 septembrie 1934. De la data mărturiei lui în faţă Căpitanului şi până la judecată au trecut mai bine de două săptămâni, nu putea fi sechestrat toată perioada asta!

În data de 6 septembrie 1934 întreaga conspiraţie cade sub tragica mărturie a lui Cotea, dar mărturia lui nu era suficientă pentru a demonstra tot adevărul despre tandemul Stelescu-Gheorghiade şi nici pentru a se putea deschide o acţiune în instanţă pentru tentativă de asasinat. Lipseau probele fizice…

Cum au fost obţinute acestea, care a fost reacţia autoriţărilor, cum a aflat Stelescu că planul a fost zădărnicit şi cum s-a desfăşurat judecata trădării sale în faţă Consiliului Legionar vom încerca să arătăm în numărul viitor al „Permanenţelor”.

[în imagine : 13 septembrie 1933, ziua Căpitanului –  Stelescu, în dreapta Căpitanului, cu o cruce pe piept]

*

Iată declaraţiile lui Cotea:

„Pe Pamfil Şeicaru l-am cunoscut  a doua zi după condamnarea de la Râmnicu Vâlcea. În seara condamnării – ziarele nu ştiau încă – Gheorghiade le-a dat informaţia condamnării la Curentul. Mi-a spus disperat: „O nenorocire, a fost condamnat Stelescu! Mi-a comunicat cineva la telefon”. Gheorghiade era în culmea disperării. S-a dus repede la Pamfil Şeicaru care i-a spus să n-aibă nicio grijă că se va schimba sentinţa înainte de a fi aflată.Şeicaru s-a dus imediat la Tătărăscu şi s-a întors după 20 de minute în biroul său. Gheorghiade vine radios, spunându-mi că totul se va face. I-a promis Tătărăscu lui Şeicaru.„Că vor fi achitaţi, fie la Tribunal, fie la Curtea de Apel, dar Cotea să dea o listă cine trebuie să fie achitat şi cine nu, după simpatiile lui Stelescu”. Antonescu, Ministrul Justiţiei, a spus celor care s-au dus la el: „Trebuie să vă împăcaţi, căci Codreanu vrea condamnarea legionarilor, iar Stelescu cere achitarea”. (Cuvinte mincinoase rostite anume spre a întări credinţa lui Cotea că legionarii sunt trădaţi de Căpitan)

Când să plecăm de la redacţia Curentului, se cobora Pamfil Şeicaru care i-a făcut semn să mă recomande. Pamfil Şeicaru mi-a spus însufleţit: „Domnule Cotea, spune lui Stelescu că voi pune tot la contribuţie ca să-l scap. Toate uşile îmi sunt deschise. Îi  voi da bani să plece în străinătate, fiindcă Mişu Stelescu este o capacitate şi nu trebuie să se piardă. Trebuie să scăpăm ţara de toţi hoţii şi Mişu Stelescu să fie şef” (Declaraţie scrisă de Cotea cu mână proprie în faţa juriului de onoare).”

În faţa Căpitanului

(Interogatoriul luat lui Cotea în noaptea de 6.IX.1934)

Căpitanul: „Să ne spui de când îl cunoşti pe Luca Gheorghiade?”Cotea răspunde: „Din ziua de când am venit de la Budachi (6 aug). La coborârea din tren, când ne aştepta la gară, am strigat: „Trăiască Gheorghiade” Se spusese la Budachi că banii sunt daţi de Gheorghiade”.Căpitanul: „Cât s-a cheltuit acolo?”Cotea: „Până la 65-70.000 lei, după spusele lui Gheorghiade.”Căpitanul: „La ce dată fixaserăţi pentru prima oară să mă ucideţi pe mine?”Cotea: „La 15 august 1934, de Sfânta Maria”.Căpitanul: „Când aţi luat pentru prima dată hotărârea să mă ucideţi pe mine? În ce casă?”Cotea: „După întoarcerea de la Budachi, în casă la Stelescu. În una din zile m-am dus acasă la Stelescu, unde am ajuns la acest subiect cu Stelescu singur. A doua zi am venit la 10 dimineaţa, chemat de el şi am discutat acelaşi subiect.Se deschide uşa furtunos şi apare Gheorghiade, îl strânge pe Stelescu în braţe; apoi mă vede şi pe mine şi mă strânge în braţe când află că sunt Cotea. Apoi îi spune lui Stelescu: „Mişule, eşti nebun! Trebuie să-l omorâm. Nu-i aşa, Cotea?” Am răspuns „da”. Stelescu a răspuns şi el „da”. Gheorghiade ne-a spus apoi: „Să mergem, dragă Cotea. Hai la mine să-ţi dau tot ce-ţi trebuie ca să-l curăţăm. Trebuie să nu îl mai vezi pe Stelescu, decât după „victorie”. Adică după suprimarea Căpitanului. Mi-am luat rămas bun de la Stelescu plângând şi apoi am plecat cu Gheorghiade acasă la el. Se purta cu mine mai bine ca un tată. Îmi spuse: „Uite un revolver”, şi-mi dădu un Browning-Steyer cu 8 focuri şi-mi arătă cum să-l utilizez. Rămânea să mă duc la ţară pentru trageri de exerciţiu, la 11-13 august. La 15 august trebuia să plec la Rarău ca să fiţi „curăţat”, în tren sau în tabără, după ocazie. Mi s-au dat 1000 de lei ca să plec la ţară ca să fac trageri. Am depăşit termenul de 15 august ca să mă pot lămuri sufleteşte.”Căpitanul: „Câte scrisori ai lăsat?”Cotea răspunde: „Trei. Una, adresată familiei, una, procurorului de serviciu şi alta, camarazilor. Către procuror spuneam că ucid fiindcă trebuie ca ţara să nu cadă pradă unui impostor. În cea de-a treia spuneam camarazilor legionari care au suferit în închisori cum am intrat în legături cu Stelescu, ce mi-a spus rău despre Căpitan şi, în sfârşit, să mă ierte că tot ce ştiam era adevărat fiindcă trebuia să cred pe camaradul Stelescu. Am scris scrisorile cam pe la 15 august şi le-am ţinut la mine. Mi le-a cerut Gheorghiade să mi le citească; după ce le-a citit, m-a sărutat cu entuziasm: „Eşti un adevărat erou.”Scrisorile au rămas la Gheorghiade; la urmă mi-a spus: „tu nu trebuie să mori, Cotea, nici nu ştii ce personalităţi mari sunt în joc care te pun pe tine în siguranţă”.Căpitanul: „Ce urma să facă după moartea mea?”Cotea răspunde: „Să ia conducerea Gărzii Stelescu cu Gheorghiade. După „victorie” Stelescu ar fi fost „Căpitanul Gărzii”.”

(declaraţia lui Cotea scrisă cu mână proprie în faţa Căpitanului şi a 30 de legionari şi repetată în faţa juriului de onoare)

Lasă un răspuns

Adresa email nu va fi publicata.

Default thumbnail
Subiectul precedent

1940 - un an dramatic pentru istoria României ( IV)

Subiectul următor

Există un sens al istoriei?

Cele mai recente din

Decemvirii (3)

Trădătorul Mihai Stelescu 1933-1934 context politic Finalul anului 1933 aduce cu sine

Decemvirii (2)

Dacă în numărul trecut aţi făcut cunoştinţă cu Decemvirii, acum vom vedea