Gelu Gheorghiu, erou şi părinte – la 1 an de la plecarea în veşnicie –

Sâmbăta, 25 iulie, la biserica Sf. Ilie Gorgani din Bucureşti a avut loc parastasul la 1 an de la trecerea la cele veşnice a domnului Gelu Gheorghiu, preşedintele Fundaţiei noastre „George Manu” şi multă vreme redactorul – şef al revistei noastre „Permanenţe”, un om care a dăruit Mişcării Legionare 70 de ani din viaţă şi peste 15 ani de jertfă în temniţele comuniste. Rugăciunile pentru veşnica sa odihnă s-au alăturat celor pentru mai tânărul camarad Costel Condurache, trecut la cele veşnice acum 7 ani.

Ceremonia religioasă a fost oficiată de preoţii Emanoil Băbuş, Ioan Şişmanian de la Mânăstirea Petru Vodă, Flavius Iosif şi Florin Dorofte, cu participarea unui grup de camarazi, simpatizanţi şi prieteni a căror comuniune de rugăciune şi dragoste i-a făcut PREZENŢI pe cei plecaţi, dar rămaşi vii între noi şi în noi. Un cuvânt omagial din partea „Fundaţiei George Manu” a fost rostit de părintele Marius Vişovan, care a evocat în special marele caracter şi eroismul de durată al domnului Gelu Gheorghiu (mai ales atitudinea eroică de la Piteşti), dar şi meritele „generaţiei continuităţii”, reprezentate de Costel Condurache, care a salvat o mare parte din moştenirea generaţiei prigoanei, făcând posibilă evoluţia spre viitor a crezului naţional şi creştin. A luat cuvântul şi seniorul camarad Jacques Iamandi care a mulţumit celor prezenţi pentru efortul de mobilizare şi frumoasa dovadă de unitate.

Rugăciunile au continuat la mormintele domnului Gelu Gheorghiu şi al lui Costel Condurache, unde s-a intonat de fiecare dată „Imnul Legionarilor Căzuţi”, iar agapele frăţeşti ne-au hrănit şi trupeşte, completând bucuria întâlnirii celor veniţi nu doar din Bucureşti, dar şi din Moldova, Oltenia şi Ardeal…

„Fundaţia Profesor George Manu” a oferit cu această ocazie tuturor participanţilor un volum In memoriam Gelu Gheorghiu, Un „bandit irecuperabil”, cuprinzând articole de şi despre Gelu Gheorghiu, lucrarea conturând astfel în bună măsură personalitatea şi activitatea acestui mare luptător şi adevărat părinte pentru noi cei mai tineri.

Gelu Gheorghiu şi Costel Condurache – PREZENT!

Permanenţe

Redăm în continuare cuvântul părintelui Marius Vişovan:

Iubiţi fraţi întru Cristos,

Ne rugăm azi pentru odihna veşnică a două suflete care ne-au fost şi ne sunt foarte dragi: domnul Gelu Gheorghiu care a trecut la cele veşnice la o vârstă venerabilă, acum un an, preşedintele Fundaţiei noastre şi Costel Condurache, minunat prieten şi camarad, de la a cărui trecere la cele veşnice se împlinesc 7 ani.

Avem în faţă două generaţii ale Mişcării Legionare: Domnul Gelu Gheorghiu reprezintă generaţia luptei şi prigoanei, generaţia temniţelor comuniste. Este unul  dintre sutele de mii de tineri români, cu suflet curat, care s-au opus comunismului, jertfindu-şi libertatea, tinereţea, şi mulţi dintre ei, viaţa. S-au opus comunismului nu pentru a salva o democraţie masonică care, sub aparenţa unui joc politic de suprafaţă, ascundea multă corupţie şi ticăloşie şi pe care România a experimentat-o din plin în anii ‘20-’30, ci pentru a salva identitatea creştină a neamului românesc, valorile nobile ale sufletului românesc, ameninţat de bolşevizare, adică satanizare, aşa cum profetic avertizase Căpitanul încă din 1936. Domnul Gelu a făcut, aşadar, parte dintr-o oaste creştină, o oaste de eroi ai credinţei care şi-au vărsat sângele în munţi, în închisori şi în lagăre şi acest sânge s-a unit mistic cu sângele lui Cristos de pe cruce, căpătând astfel o valoare mântuitoare. Din sângele martirilor noştri izvorăşte harul care dă puterea noilor generaţii să mărturisească credinţa. Marele scriitor roman Tertulian spunea „Sanguis martirorum semen christianorum” (pe jertfa martirilor de ieri clădim credinţa şi mărturia noastră de azi).

Domnul Gelu Gheorghiu, pe lângă bunătatea şi blândeţea cu care ne copleşea, cu care ne cucerea atunci când ne îndruma ca un adevărat părinte, a mai avut o calitate imensă: o modestie rară. Nimeni nu putea bănui, în spatele simplităţii şi stilului său natural şi amabil, figura unui mare luptător, cu o dârzenie de stâncă şi aici ne vorbesc documentele de mare valoare: cartea lui Dumitru Bordeianu, „Mărturisiri din mlaştina disperării”, cel mai complet document despre reeducarea de la Piteşti. Ni-l arată pe Gelu Gheorghiu la înălţimea sa morală uriaşă. În mijlocul celei mai îngrozitoare terori pe care a cunoscut-o Europa vreodată, care a fost la Piteşti, Gelu Gheorghiu nu numai că n-a făcut compromisuri, dar a fost cel care avea puterea să-i încurajeze pe ceilalţi, să aducă o lumină, o speranţă, o clipă de seninătate în cele mai îngrozitoare condiţii. Bordeianu nu foloseşte cuvântul înger, dar îmi permit să-l folosesc eu. Era un chip de înger în mijlocul iadului. Aşa va rămâne în istoria eroismului românesc domnul Gelu Gheorghiu. Lângă el în celulă se afla şi tatăl meu şi mulţi alţii care au dat mărturia cea bună şi-au plecat de mult în Legiunea Arhanghelilor din ceruri.

Eroismul de durată este o noţiune din doctrina legionară formulată de Ion Moţa şi dezvoltată de Horia Sima. Domnul Gelu Gheorghiu este un exemplu al eroismului de durată, dacă ar fi să spunem doar că la 95 de ani încă lucra la Fundaţie.

Costel Condurache face parte dintr-o altă generaţie, a celor care au cunoscut Mişcarea Legionară după 90 şi a avut o enormă dragoste pentru adevărul neamului românesc, ascuns şi falsificat atâta vreme şi acest adevăr l-a sorbit direct de la izvor, din mărturia nemijlocită a unor mari mărturisitori pe care Dumnezeu i-a învrednicit să supravieţuiască şi să trăiască după 90. În Clujul acelor ani putea fi cunoscut şi ascultat Ion Bohotici, Ioan Gherasim, părintele Liviu Brânzaş şi alţii. Costel a fost cucerit de idealul lor, a fost înflăcărat de a mărturisi şi el aceleaşi valori. Apoi a cunoscut şi alte nume mari la Bucureşti, la Lugoj, la Ploieşti, la Braşov, la Constanţa, la Petru Vodă, în Făgăraş, în Maramureş. A fost neobosit, a alergat în toate colţurile ţării pentru a face prezent acest spirit în tot spaţiul românesc, cu mijloace extrem de modeste, pentru a răspândi adevărul istoric, prin cărţile şi revistele care se puteau publica, prin crucile, monumentele, troiţele, plăcile memoriale care trebuiau să fixeze nişte repere acolo unde au fost locurile  suferinţei şi pătimirii româneşti.

Aceasta a fost munca statornică a lui Costel şi a încă câtorva, nu foarte mulţi. De aceea eu mi-aş permite să numesc generaţia lui Costel, generaţia continuităţii. Din această muncă a lor s-a făcut legătura dintre generaţia prigoanei şi generaţia celor tineri şi foarte tineri de astăzi care nu mai au ocazia să cunoască direct generaţia prigoanei. Fără munca lui Costel şi a încă câtorva, foarte multe dintre mărturiile de suflet ale martirilor noştri ar fi rămas necunoscute sau ignorate, legătura trecutului de jertfă cu prezentul ar fi fost mult mai slabă. Mulţumim generaţiei continuităţii!

Dumnezeu să-i primească cu sfinţii şi drepţii Săi!

In Memoriam Gelu Gheorghiu

N-am avut şansa de a cunoaşte decât doar câţiva „întârziaţi”, în acest început de veac, care, unul câte unul, s-au ridicat la cer pe drumul de foc şi biruinţă început acum aproape o sută de ani, spre Învierea Neamului românesc, la cea de a doua venire a Domnului nostru Iisus Hristos. Între aceştia am avut marea bucurie să-l aflu pe Domnul Gelu Gheorghiu, acea figură luminoasă pe care o descoperisem în teribilele Mărturisiri din Mlaştina disperării ale lui Dumitru Bordeianu.

Există o tendinţă nefericită la memorialiştii temniţelor comuniste de a cosmetiza apartenenţa neomartirilor secolului XX la Mişcarea Legionară, mai concret a „Generaţiei 49”, folosindu-se  argumentul că aceştia ar fi stigmatizaţi pe nedrept, ei făcând de fapt parte „doar din Frăţiile de Cruce”. Acest lucru a condus până la nefericita şi, pe drept cuvânt, ruşinoasa omitere a sacrificiului victimelor prigoanelor celor două dictaturi anterioare celei comuniste. O fac istoricii şi o face Biserica, trădându-şi astfel propria raţiune a existenţei lor: Adevărul.

Gelu Gheorghiu a făcut parte din această glorioasă şcoală a prefacerii Omului în Erou. Aceşti prunci ai lui Moţa şi ai Bădiţei Istrate şi-au început şi şi-au împlinit drumul sub Cruce. Nimeni n-a fost mai Legionar decât ei, pentru că nimeni n-a trecut ca ei prin toate cernerile pământeşti, pentru a se curăţa de toată zgura omenească, înălţându-şi sufletele purificate de baia suferinţei, prinos la Tronul Ceresc pentru Nemurirea noastră, a celor ce le vom urma.

Prin tot ce a făcut şi a spus atunci când au vrut să-l facă să-şi pângărească acest bun de preţ, sufletul, care  înţelesese că nu îi mai aparţinea doar lui, că nu doar el l-ar fi pierdut, ci şi Fraţii cu care pornise odată şi întregul neam românesc, căruia i se pusese zălog, Gelu Gheorghiu şi-a onorat jurământul depus pe altarul jertfelor martirilor Neamului. Nu şi-a trădat Crezul, camarazii sau şefii. N-a putut să-şi nege dragostea, căci în acest singur cuvânt se rezumă întreaga esenţă a acestei înalte trăiri.

A mers până la capăt cu noi, n-a ţinut nimic pentru el. De noi depinde, de felul în care ne vom învrednici să-i mărturisim faptele şi să ni le asumăm, pe ale sale şi pe ale camarazilor săi, să ajungem să ne bucurăm de slava la care ei ne-au vrut martori.

„Odată şi odată va rămâne după noi cenuşa, cum rămâne după orice în lume, dar va fi rămas şi o flacără de lumină, care va fi trecut prin noaptea existenţei şi pe care, în felul nostru, n-o mai fi avut-o nimeni”. (Vasile Băncilă)

Gelu Gheorghiu, PREZENT!

Veşnică-i fie pomenirea!

Călin Gabor, Spania

Subiectul precedent

Comemorare Sâmbăta de Sus

Default thumbnail
Subiectul următor

Crez naţionalist

Cele mai recente din