1940 – un an dramatic pentru istoria României (V)

Generalul Antonescu este internat la mănăstirea Bistrița

La 9 iulie 1940 generalul Antonescu, considerat periculos de către regele Carol al doilea, este îndepărtat din București, constrâns la domiciliu forțat în mănăstirea Bistrița din județul Vâlcea, unde va rămâne până după Diktatul de la Viena. Cauza cea mai probabilă a acestei internări a constituit-o scrisoarea pe care Antonescu a trimis-o regelui după cedarea Basarabiei și Bucovinei, prin care exprimă un protest vehement.

Cu două săptămâni înainte, la 27 iunie, când tragedia abia se declanșase, Ion Antonescu și Horia Sima s-au întâlnit în casa doctorului Alexandru Popovici, din București, str. Mântuleasa 38, și au pus bazele unei colaborări. “Domnule general, a spus Horia Sima, eu voi acționa pe plan politic iar dvs. pe plan militar. La un moment dat cele două linii ar putea să se întâlnească determinând schimbarea politică dorită. În eventualitatea unui moment decisiv, vă recomand să recurgeți la serviciile generalului Coroamă, comandantul diviziei de gardă. E un om care simpatizează cu Mișcarea.”

La decizia de internare a lui Antonescu  e posibil să fi concurat și recenta demisie a lui Horia Sima din guvern  ( pe 7 iulie ), regele temându-se de crearea unui front comun de opoziție între Mișcarea Legionară și generalul Antonescu ( care exprima, chiar daca într-o formă neorganizată, starea crescândă de nemulțumire din cadrul Armatei ). La acestea se adăuga și un element personal – ura de moarte dintre Antonescu și Moruzov din perioada procesului de bigamie intentat generalului la instigația Palatului, pe baza unor dovezi procurate de Moruzov.

În perioada detenției la Bistrița, generalul Antonescu a ținut permanent legătura cu Fabricius, ambasadorul Germaniei la București, prin avocatul Mihai Antonescu ( simplă coincidență de nume), trimițându-i memorii în care propunea alinierea României la Puterile Axei. Aceste memorii l-au impresionat pe Fabricius și l-au făcut să dea referințe favorabile generalului în rapoartele trimise la Berlin, numindu-l “der Beste Mann der Nation”. Colaborarea reciproc interesată ( acum secretă, mai târziu oficială) între Antonescu și Fabricius va constitui un element cheie în evoluția situației politice din România în toamna anului 1940.

Horia Sima și generalul Antonescu nu s-au mai putut întâlni în perioada următoare, însă înțelegerea între ei a funcționat în cursul evenimentelor din septembrie. Datorită insurecției legionare din 3 septembrie, Antonescu va fi numit de rege ca prim – ministru, cu scopul  înăbușirii acesteia, dar el va da ordin să fie eliberați legionarii arestați și va numi pe generalul Coroamă în fruntea trupelor din Capitală, ceea ce se va dovedi decisiv, prin refuzul acestuia de a executa ordinul regelui de a trage în masele de manifestanți care îi cereau abdicarea.

Generalul Dumitru Coroamă, un militar valoros și un om de mare caracter, nu-și putea manifesta pe față simpatiile față de Mișcarea Legionară, ceea ce i-ar fi atras destituirea imediat. Era însă rudenie mai îndepărtată cu Căpitanul și, aproape inexplicabil, serviciile secrete carliste nu au aflat acest lucru.  Prin aceste fisuri ale angrenajului diabolic, Providența își face simțită puterea. În noaptea de 5 spre 6 septembrie 1940 generalul Coroamă va juca un rol providențial în salvarea a mii de vieți și în îndreptarea cursului istoriei naționale.

Lasă un răspuns

Adresa email nu va fi publicata.

Subiectul precedent

Virtutea naţionalismului (6)

Default thumbnail
Subiectul următor

Pr. Veniamin Micle, dimensiunea plenară a didascaliei

Cele mai recente din

Decemvirii (5)

Casa Gheorghiade şi sticluţele de otravă În numărul trecut am oprit firul