Casa Gheorghiade şi sticluţele de otravă
În numărul trecut am oprit firul evenimentelor în data de 6 septembrie 1934, dată la care complotul împotriva Căpitanului fusese descoperit, iar Cotea dezvăluise toate detaliile asasinatului chiar în faţa lui Corneliu Zelea Codreanu. Să vedem ce s-a petrecut imediat după aceasta.
Legionarii pătrund în casa Gheorghiade
În urma mărturiilor date de Cotea şi a detaliilor furnizate de Virgil Rădulescu şi Constantin Dumitrescu Zăpadă (martori direcţi), planul asasinării Căpitanului prin otrăvire cu cianură de potasiu a fost dejucat, dar trebuia şi dovedit. Cea mai bună cale era aceea de a obţine probe fizice, sticluţele cu cianură de potasiu. Ele fuseseră văzute şi de Cotea şi de Rădulescu şi de Dumitrescu-Zăpadă în casa lui Gheorghiade. Obţinerea lor era singura cale prin care se putea dovedi că Luca Gheorghiade era iniţiator şi co-organizator al complotului, alături de Stelescu.
În 6 septembrie 1934 legionarii prezenţi la sediul din Gutenberg la momentul declaraţiilor făcute de Cotea, decid ad-hoc să facă o percheziţie la domiciliul lui Luca Ghorghiade. Nu ştim dacă ideea i-a aparţinut Căpitanului sau unuia dintre legionarii prezenţi. Eu tind să cred că Generalul Cantacuzino a fost cel care a venit cu această propunere. Desigur că „percheziţie” nu este cuvântul cel mai potrivit pentru acţiunea legionarilor noştri, deşi el este folosit ca atare, atât în literatura legionară, cât şi de presa epocii. Percheziţie nu pot face decât autorităţile în urma obţinerii unui mandat din partea procurorului. Desigur, în cazul de faţă nu putea fi vorba despre aşa ceva, mai întâi pentru că autorităţile odată avizate l-ar fi avertizat pe Gheorghiade care ar fi distrus probele şi apoi pentru că simpla declaraţie a lui Cotea ar fi fost probabil insuficientă pentru ca autorităţile să dispună percheziţia.
S-a format aşadar o echipa alcătuită din Căpitan, Generalul Cantacuzino, Beza, Dumitrescu-Zăpadă, Gheorghe Clime, Vasile Iovin, Aurel Serafim, Vasile Cotea care s-au deplasat în Piaţa Romană, strada Dorobanţi, la casa lui Gheorghiade. Acesta nu se află în locuinţa la momentul percheziţiei. Servitoarea, văzând un număr mare de persoane care încearcă să pătrundă cu forţa în casă, a intrat în panică încuind uşa. Legionarii au forţat intrarea, servitoarea a început să ţipe, iar lumea de pe stradă a început să sesizeze că acolo se petrece ceva. Alarmaţi de strigătele femeii, trecătorii, crezând că este vorba despre o tentativă de jaf, intervin pentru imobilizarea „prădătorilor”. Între timp legionari deja intraţi în casa lui Gheorghiade ridică din dulapul indicat de Cotea, Beza şi Dumitrescu două sticluţe de otravă şi revolvere. Situaţia a devenit din ce în ce mai complicată odată cu implicarea oamenilor de pe stradă. Apar altercaţii violente, astfel că se ajunge la utilizarea armelor pentru împrăştierea mulţimii adunate. Focurile de armă atrag atenţia sergentului de stradă care va aresta pe Gheorghe Beza, Dumitrecu-Zăpadă şi Aurel Serafim pentru uz de armă. Căpitanul, Generalul şi ceilalţi părăsesc locuinţa din Piaţa Romană, cu tot cu probele incriminatorii.
Din volumul de documente „Ideologie şi formaţiuni de dreapta în România. Vol. IV” coordonat de Ioan Scurtu aflăm cum a relatat presa spectaculoasa descindere legionară la casa lui Gheorghiade:
„Corriere della Serra”, Roma, 8 septembrie 1934: Membrii Gărzii de Fier din România au descoperit un complot împotriva şefului lor Corneliu Zelea Codreanu. (…) Ca urmare a declaraţiilor făcute de Cotea, partizanii lui Codreanu au pastruns cu forţa în apartamentul unui oarecare Gheorghiade, de unde au sechestrat documente compromiţătoare pentru conjuraţi. Poliţia i-a surprins aici, dar n-a reuşit să aresteze decât pe trei tineri. Ceilalţi au scăpat împreună cu materialul sechestrat.
„Naţionalul”, Bucureşti, 10 septembrie 1934: Înştiinţaţi legionarii domnului Corneliu Codreanu au urmărit de aproape pregătirile complotiştilor. În ultimul moment, făcând o descindere acasă la domnul Luca Gheorghiade unde s-ar fi găsit o puternică otravă de acid prusic şi un revolver încărcat. Descinderea fiind făcută fără acordul Parchetului, cei care au participat la ea au fost arestaţi şi înaintaţi Consiliului de Război.
Aşa cum reiese din fragmentele de mai sus, presa, deşi ostilă Gărzii de Fier, supusă autorităţilor şi verificată de cenzură, vorbeşte totuşi despre existenţa complotului şi descrie în termeni destul de oneşti momentul pătrunderii în casa Gheorghiade.
O mărturie mult mai spumoasă şi mai detaliată o avem de la doctorul Vasile Iovin, unul dintre cei care au pătruns alături de Căpitan în casa Gheorghiade: Descinderea la Gheorghiade, pentru descoperirea corpului delict al complotului a fost făcută de Căpitan, Generalul Cantacuzino, Beza, Dumitrescu-Zăpadă, Cotea, eu. Înainte de plecare, Căpitanul a pus mâna pe umărul meu şi mi-a zis: „Măi Iovine, mergem la Gheorghiade, complicele lui Stelescu, să luăm din casa lui arma şi otrava cu care au vrut să mă asasineze. Tu eşti boxer şi Gheorghiade e tot boxer. Cum intri, îl iei în pumni şi noi trecem mai departe”. Ajunşi la locuinţa lui Gheorghiade ne deschide servitoarea. Gheorghiade nu era acasă, aşa că nu am avut ocazia să mă bat cu el. În locuinţă au intrat numai Dumitrescu-Zăpadă şi Beza, au luat lucrurile din locul ştiut şi au ieşit. Între timp servitoarea s-a strecurat pe coridor şi a început să strige „hoţii!” Locuinţa era la etajul întâi. Căpitanul şi Generalul au coborât din vreme. Eu cu Beza şi Dumitrescu-Zăpadă, ultimii. La ţipetele servitoarei s-a adunat lume multă în stradă. Beza şi Dumitrescu-Zăpadă ieşind primii şi părând grăbiţi să fugă, lumea i-a luat la bătaie. Pe mine nimeni nu m-a mai băgat în seamă. Norocul lor a fost că a venit poliţia repede, chemată de vecini. („Mărturii despre legiune 1927-1967”)
Cei trei legionari arestaţi, Gheorghe Beza, Dumitrecu-Zăpadă şi Aurel Serafim, sunt predaţi de sergent la Consiliul de Război unde căpitanul Paul Barbu Dimescu de la cabinetul 10 instrucţie este însărcinat cu cercetarea cazului. În zilele de 7 şi 8 septembrie Dimescu convoacă pentru audieri pe toţi cei care au pătruns în forţă în casa lui Gheorghiade. După audieri se decide într-o primă fază păstrarea în arestul Consiliului de Război a celor trei arestaţi, sub acuzaţia de tulburare a ordinii publice, delict care cădea la acel moment sub incidenţa instanţelor militare. Ulterior, după audierea tuturor mărturiilor celor implicaţi, instanţa militară îşi declină competenţa, întrucât acuzaţia iniţială de tulburare a ordinii publice se dovedeşte greşită. Beza, Zăpadă şi Serafim sunt eliberaţi, iar cazul lor (transformat între timp în „violare de domiciliu particular”), la pachet cu tentativa de asasinat împotriva Căpitanului, sunt transferate instanţelor civile spre cercetare.
Arhimede mort. Arhimede trăieşte.
Să lăsăm pentru moment cele ce s-au petrecut în Bucureşti în jurul descinderii din strada Dorobanţi şi să îl urmărim pe Stelescu. Aşa cum spuneam şi în numărul trecut, la momentul septembrie 1934 Stelescu se afla în arest la Râmnicu Vâlcea aşteptând de la Gheorghiade mesajul codat din care să rezulte că misiunea lui Cotea se încheiase cu succes.
Mihai Stelescu nici nu bănuia că între timp planul asasinatului fusese descoperit şi că sticluţele cu otravă de aflau acum în mâinile legionarilor. La dată de 6 septembrie procesul Stelescu se judecă în recurs la Craiova unde fuseseră aduşi toţi legionarii implicaţi. Pentru a forţa demascarea trădătorului, Căpitanul decide să-i trimită în temniţă telegrama mult aşteptată. Aşadar Corneliu Zelea Codreanu expediază telegrama cu textul „Arhimede mort. Luchi”. Stelescu, deşi probabil că în prima fază a crezut în reuşita diabolicului plan, nu s-a manifestat public din precauţie, dar potrivit legionarilor care se aflau închişi cu el la Craiova, imediat după primire a expediat la rândul lui nişte telegrame, probabil pentru confirmarea informaţiei primite. Vestea dispariţiei lui Codreanu ar fi făcut senzaţie în presă şi în rândul populaţiei, ecourile s-ar fi făcut auzite până în temniţa Craiova şi totuşi nu se auzea nimic în acest sens. Între timp o nouă telegramă ajunge la Stelescu. De data aceasta textul era: Arhimede trăieşte. Luchi.
Martor al apărării în procesul Decemvirilor, Tănase Rădulescu declara în faţa instanţei: „Avocat Alexandru Constant: Ai fost în închisoare la R. Vâlcea şi Craiova cu Stelescu? Tănase Rădulescu: Da.
Avocat Alexandru Constant: S-au primit telegrame?
Tănase Rădulescu: Da. O telegramă – „Arhimede mort. Luchi”. După această telegramă Stelescu a trimis prin casierul grupului de la închisoare trei telegrame: una lui Dumitrescu, alta lui Luca Gheorghiade şi a treia nu îmi amintesc anume cui s-a trimis.
Ștefan Georgescu, în calitate de acuzat, va declara la proces: „La congresul de la Râmnicu Vâlcea am luat şi eu parte ca reprezentant al studenţilor din Dobrogea. Am fost arestat. În închisoare Stelescu ridica tot felul de probleme pe care eu, ca teolog, nu le puteam admite. Tot în închisoare a venit Cotea Vasile care i-a raportat lui Stelescu că n-a putut executa pe Căpitan în tabăra de la Rarău. În timp ce ne judecam în apel la Craiova s-au primit două telegrame: 1. Arhimede mort. Luchi. 2. Arhimede trăieşte. Luchi.
Stelescu pierde comanda
Cu siguranţă, cea de-a doua telegramă l-a îngrozit pe Stelescu, evident nu doar pentru că tentativa de asasinat ar fi eşuat din nou, ci pentru că fusese descoperit. Desigur se aştepta la repercusiuni rapide şi directe, care nu au întârziat să apară. Aşa cum am mai spus, unul dintre legionarii arestaţi şi întemniţaţi cu Stelescu în urma congresului de la Râmnicu Vâlcea este Mitu Banea care povesteşte în cartea sa „Acuzat, martor, apărător în procesul vieţii mele” că, imediat după episodul telegramelor, în temniţa de la Craiova se anunţă sosirea Generalului Cantacuzino. Evident, prezenţa lui înseamnă bucurie mare pentru legionari, dar nu pentru toţi… Aşezaţi în front, legionarii îl aşteaptă pe bătrânul general, la apariţia lui, Mihai Stelescu având gradul cel mai mare dintre cei aflaţi în temniţa Craiova, iese la raport. Generalul însă îi face semn să se retragă. Iată un fragment din memoriile lui Mitu Banea: Ne trezim cu dl. general Cantacuzino la închisoare după o zi, două după cele spuse mai sus. Noi eram aliniaţi în curte. Stelescu se repede în faţa generalului să-i dea raportul. Bătrânul general îi face semn că n’are nevoie de raportul lui: „Care te numeşti Caratănase?” „Eu, domnule general” – răspunde Caratănase. „Din ordinul Căpitanului iei comanda şi să nu se întâmple nimic! De orice gest agresiv răspunzi în faţa Căpitanului!” „Am înţeles, domnule general! Legionari! Pe loc repaus” – ne comandă el (noi rămăsesem în poziţie de drepţi încă de la venirea domnului general). La comanda lui, luăm poziţia repaus. Stelescu zice: „Norii negri deasupra capului meu, dar…” Atunci Caratanase îl opreşte să mai zică ceva. Eu m’am îngrozit. Unii au crezut că nu-i decât o schimbare de şefie, dar cum să-l îndepărteze de noi, să nu mai avem contact cu el, care avea grad de comandant? A rămas izolat, afară de un student oltean, nimeni nu mai vorbea cu el.
Situaţia la care Banea a fost martor direct era una nemaîntâlnită în mijlocul legionarilor. Desigur că abateri, eliminări temporare, avertizări şi chiar excluderi mai existaseră, dar ele se făceau prin circulară sau ordin de zi semnate de Căpitan. Şi nu fusese niciodată vorba despre un grad legionar. După cum aţi putut citi mai sus, comanda care i se ia lui Stelescu i se pune în sarcina lui Caratănase. Aşa cum am notat şi în biografia acestuia, publicată în primul număr al serialului nostru, Caratănase era unul dintre legionarii cei mai apropiaţi de Stelescu pentru că făcuseră echipă în nenumărate bătălii electorale sau propagandistice. Niciunul dintre întemniţaţii de la Craiova nu îl cunoştea de atâta timp şi nu luptase cu el cot la cot, aşa cum o făcuse Caratănase. Cât priveşte ordinul de a împiedica orice gest agresiv, cu siguranţă că a fost de neînţeles, atât pentru Caratănase, cât şi pentru ceilalţi legionari. Vă reamintesc că la acel moment niciunul dintre cei aproape 40 de legionari nu bănuia sub nicio formă o trădare atât de abjectă din partea lui Stelescu. Desigur, în zilele ce aveau să curgă după plecarea Generalului vestea se putea strecura în arestul de la Craiova şi de aceea Căpitanul a dorit să dea un semnal ferm că nu doreşte şi nu aprobă sancţionarea lui Stelescu.
Între timp se judecă recursul şi la terminarea acestuia toţi legionarii, în frunte cu Mihai Stelescu au fost eliberaţi, plecând fiecare pe la casele lor. Deşi în situaţii similare legionarii primiseră condamnări cu executare, de data aceasta verdictul de achitare vine unanim, după cum promisese şi Pamfil Şeicaru în discuţiile cu Gheorghiade, cele pe care le auzise, ca martor direct, şi Vasile Cotea. Implicarea autorităţilor în eliberarea legionarilor reiese şi dintr-un fragment al memoriilor lui Constantin Argetoianu (publicate după 1990 în seria de volume „Memorii”): La Craiova, procesul lui Stelescu şi al gardişti1or (în apel), condamnaţi la Vâlcea. Am autorizat pe prietenii mei să-i apere. Radian a văzut pe Zizi Cantacuzino care i-a confirmat că la percheziţia făcută la Ghiorghiade au găsit dovezile că se pusese la cale uciderea lui Zelea Codreanu. Promotorul planului ar fi fost… Pamfil Şeicaru (!!) cu autorizaţia lu Franasovici şi a lui Tătărescu! Zelea şi Zizi bănuiesc pe Stelescu, clasat acum în categoria suspecţilor şi menit să fie anchetat, după proces, de organele de disciplină legionare.
Verdictul de achitare de la Craiova vine în jurul datei de 20 septembrie. Stelescu însă avea să intre în numai câteva zile într-un nou proces al cărui verdict îl va scoate pentru totdeauna din Mişcarea Legionară faţă de care se va dovedi vinovat de trădare.
Cum s-a desfăşurat procesul, care a fost componenţa „completului de judecată”, cine l-a acuzat pe Stelescu şi cum s-a apărat acesta, vom vedea în numărul viitor al revistei noastre. Tot atunci vom vedea ce ordine a emis Căpitanul în urma „procesului Stelescu”.
