Aiud – 2020

Cei ce cinstire mai mare decât îngerii aveţi, căci îngerii au ajuns îngeri fără chinuri şi mucenicie, Vouă ne rugăm şi ne închinăm: Rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!

(Sf. Nicolae Velimirovici)

Pentru noi, care nu am purtat această Cruce şi nici nu stăm măcar îndeajuns în umbra ei, va fi întotdeauna greu să scriem ori să vorbim despre Aiud. Nu o putem face decât cu nevrednicie, cu inimă înfrântă şi smerită. Însă nici a tăcea nu putem, fiindcă, după vorba cronicarului, ne „ieste inimii durere”. Menirea Crucii de la Aiud este să acopere în eternitate cu umbra ei uriaşă întregul neam românesc. La Aiud Iisus a coborât în celulă, ca odinioară în peşteră. Dumnezeu a lucrat închip minunat într-o istorie asupra căreia satana se credea deja stăpân. La Aiud au mărturisit, au pătimit şi s-au jertfit cei mai buni români – cei mai curajoşi, cei mai demni, cei mai frumoşi, cei mai nobili. Iar Dumnezeu a prefăcut jertfa lor în izvor veşnic de lumină şi închisoarea, în loc sfânt. Nu avem mai puternici rugători în Biserica biruitoare, nu avem o mai mare îndreptăţire a demnităţii noastre naţionale decât a Sfinţilor Mărturisitori de la Aiud şi din celelalte temniţe şi lagăre comuniste.

Ziua luminoasă a comemorării anuale de la Aiud trebuia să fie ziua Înălţării Sfintei Cruci, pentru că sfinţii noştri, luând Crucea, au urmat lui Hristos. În biserica mănăstirii, ridicată întru pomenirea martirilor, în vecinătatea monumentului ce le cinsteşte memoria şi păstrează o parte din sfintele lor moaşte, Sfânta Liturghie a fost oficiată de cuviosul stareţ, protosinghelul Gavriil, împreună cu preoţii veniţi la comemorare. Majoritatea credincioşilor participanţi, localnici, ori sosiţi din toate colţurile ţării în număr destul de mare, au rămas în curtea pietruită a sfântului lăcaş. Înăuntru se intra doar cu mască şi de asta avea grijă un domn care distribuia aceste elemente de protecţie celor ce se înfăţişau înaintea Domnului cu faţa neacoperită. Parastasul a avut loc afară, sub soarele necruţător. Evocându-i apoi pe Sfinţii Mărturisitori, părintele stareţ a vorbit despre Cruce şi despre jertfa înţeleasă ca o condiţie existenţială a oricărui creştin. La sfârşit s-au împărţit cu generozitate pachete din partea mănăstirii.

Mulţumind pentru toate şi apreciind toate ostenelile, mi-aş permite totuşi o părere personală, fără a judeca pe nimeni şi ştiind că lucrurile nu prea mai au cum să se schimbe. Am simţit în arhitectura bisericii şi în amenajarea spaţiului un duh străin, diferit de cel al mănăstirilor noastre tradiţionale. Poate greşesc.

În partea a doua a programujlui, am urcat la monument pentru pomenire. Era firesc să fie pomeniţi şi la Cruce purtătorii Crucii, martirii temniţei şi ai Legiunii. Perimetrul relativ îngust din faţa monumentului a devenit neîncăpător. Au fost aduse scaune pentru seniorii prezenţi la comemorare, trecuţi prin calvarul închisorii: Demostene Andronescu, Jacques Iamandi, Marcel Petrişor. Ascultând, după parastas, cuvântul domnului Iamandi, am înţeles ce înseamnă libertatea spirituală în duh şi adevăr; am trăit o binecuvântată descătuşare sufletească. Despre semnificaţia Aiudului a vorbit în încheiere şi domnul Coriolan Baciu.

Fundaţia „George Manu” şi editura „Evdokimos” a pus la dispoziţia iubitorilor de adevăr un stand de cărţi cuprinzând o bogată literatură a mărturisirii.

Primejdia celei mai importante comemorări din viaţa noastră de acum este, cred, de a se pierde cumva într-o generalitate lipsită de contur. Cu timpul ne vom îndepărta de adevăr, dacă nu-l vom spune punctual şi până la capăt. Începând cu anii prigoanei antonesciene, la Aiud au fost concentraţi legionarii. Cei numiţi „mistici” în închisoare s-au sfinţit trăind aici asemenea pustnicilor din Tebaida ori din pustia Iordanului, deşi se aflau încă în lume. Aveau ore de rugăciune şi priveghere, ore de meditaţie şi de studiu, făceau nevoinţă şi se înfrânau de la orice rău. Sfântul Virgil Maxim, unul dintre ei, îi numeşte în cartea sa pe Valeriu Gafencu, Traian Trifan, Traian Marian, preotul Vasile Serghie, Ion Schiau, Marin Naidim, Nicolae Mazăre, Iulian Bălan, Petru Foti, Vasile Jacotă, Sebastian Avram, Constantin Pascu. Nu-l uităm nici pe prietenul apropiat al lui Valeriu, Ioan Ianolide; vor mai fi fiind şi alţii de care nu mai ştim. Toţi au dus o viaţă sfântă şi au fost mucenici, mărturisitori ai Dumnezeului adevărat, prin suferinţa şi jertfa lor. Prin calvarul de la Aiud au trecut marii duhovnici ai neamului: părintele Justin Pârvu şi părintele Arsenie Papacioc, amândoi formaţi în duhul Legiunii şi al Căpitanului.

Închisoarea Aiudului nu a fost doar, simbolic vorbind, un autentic aşezământ monahal, ci şi o adevărată universitate unde au ţinut prelegeri minţi strălucite. Ştiinţa, cultura, poezia au fost tot atâtea forme de rezistenţă, de supravieţuire spirituală. Despre Profesorul George Manu, care a avut un rol important în Mişcarea Legionară, personalitate enciclopedică, s-a spus că a fost „rectorul” acestei universităţi. Petre Ţuţea, filosof român, secretar general la Ministerul Economiei Naţionale în scurta perioadă  guvernării legionare, Mircea Vulcănescu, Nichifor Crainic au conferenţiat aici. Aici a creat poetul legionar Radu Gyr minunatele sale poeme, aleasă hrană pentru cei închişi, chinuiţi cu foamea, frigul şi torturile zilnice, pentru că omul nu se hrăneşte numai cu pâine.

Tuturor pătimitorilor de la Aiud, veşnică pomenire şi recunoştinţă veşnică!

Default thumbnail
Subiectul precedent

1940 - un an dramatic pentru istoria României (VI)

Default thumbnail
Subiectul următor

Gherla - 2020

Cele mai recente din