Decemvirii (6)

Mihai Stelelescu judecat de Consiliul de Onoare

În urma descinderii legionare din casa Gheorghiade, complotul împotriva vieţii Căpitanului fusese lămurit pe de-a-ntregul. Gheorghiade dispare din peisajul bucureştean după ce este audiat de Consiliul de Război unde susţine că nu are nicio legătură cu tentativă de asasinat, iar Stelescu rămâne izolat între camarazii săi în temniţa Craiovei.

Aşa cum spuneam şi în numărul trecut, Mihai Stelescu este eliberat împreună cu toţi legionarii închişi la Craiova în jurul datei de 20 septembrie. Soseşte la Bucureşti unde înţelege dimensiunea situaţiei în care se află. Legionarii vechi îi cer socoteală direct şi i se aduce la cunoştinţă faptul că va fi judecat de un Consiliu de Onoare. Nu am găsit nicio menţiune despre vreo întâlnire între Stelescu şi Căpitan la revenirea în Bucureşti. Cert este că se formează un Consiliu de Onoare cu scopul de a judeca cazul Stelescu.

Constiturea Consiliului

Consiliul, pentru care în literatura legionară se foloseşte alternativ şi termenul de Juriu, era alcătuit din 23 de persoane, preşedintele fiind Generalul Cantacuzino. Consiliul este convocat de Căpitan şi tot el este cel care îi stabileşte componenţa. Între cei 22 de juraţi se găsesc mulţi comandanţi legionari, dar şi mulţi gălăţeni, foşti şi actuali membri ai Frăţiei de Cruce Dunărea Galaţi. Consiliul este convocat la sediul din Gutenberg pentru data de 22 septembrie 1934. Convocarea îi este transmisă şi lui Stelescu care o acceptă.

Cum anume a luat Căpitanul decizia formării Consiliului nu se regăseşte clar în volumele de memorialistică. După cum ştiţi, Mişcarea se afla în afara legii după procesul Duca, nemaiputând activa politic şi neavând nici dreptul de a avea publicaţii. Aşadar, sursele legionare contemporane lipsesc, iar volumele apărute ulterior în exil sau în ţară după ‘90 sunt destul de sărace şi uneori contradictorii pe acest subiect. Desigur, legionarii care aflaseră povestea complotului erau extrem de porniţi împotriva lui Stelescu. Nu degeaba Căpitanul transmisese lui Caratănase că va răspunde personal pentru orice ieşire violentă în temniţa Craiovei.

În memoriile sale „Totul pentru ţară, nimic pentru noi” inginerul Tudor Cucu notează: Macedonenii intransigenţi, în frunte cu Generalul Cantacuzino (…) elita legionară (…) era în expectativă alarmantă. Lumea legionară veche din jurul Căpitanului era abia ţinută în frâu de Ion Bordeianu, din ordinul confidenţial al Căpitanului (…). Însuşi Mihai Stelescu avea o atitudine conciliantă la cererea majorităţii legionare care dorea să fie judecat. Stelescu acceptă. Căpitanul, după ce reuşise recuperarea celor contaminaţi, ţinea mult să îl recupereze şi pe Stelescu.

Numele juraţilor sunt consemnate de Constantin Dumitrescu-Zăpadă în broşura „Trădătorul”. Din păcate, este singura sursă care le enumără în totalitate. Le voi reda aici în ordinea în care le-a enumerat Zăpadă: Petre Ţocu, Traian Cotigă, Valeriu Sandu, Alexandru Cantacuzino, Ion Caratănase, Puiu Traian, Ion Bordeianu, Vasile Cristescu, Nicoleta Nicolescu, Gheorghe Costea, Gheorghe Dima, Ion Nicolae, Alexandru Butnaru, Iosif Bozântan, Ion Ştefănescu, Constantin Patriche, Gheorghe Grecu şi, bineînţeles, Generalul Cantacuzino. Cel mai tânăr membru al juriului era Gheorghe Grecu care avea 21 de ani şi era la acel moment şeful FDC Dunărea Galaţi.

Aşa cum puteţi observa, cu multe dintre numele înşirate mai sus ne-am tot întâlnit pe parcursul serialului Decemvirii. Aceştia fie îl însoţiseră pe Stelescu în lupte şi marşuri, fie serviseră sub comanda lui în FDC Dunărea şi chiar în Cetăţui, fuseseră implicaţi direct în descoperirea complotului sau reprezentau piloni morali ai Mişcării. Nu am o explicaţie pentru lipsa lui Ion Moţa din componenţa juriului. El trebuia să fie acolo, ca prim şef al tuturor frăţiilor şi ca instanţă supremă în judecarea abaterilor morale. Desigur, absenţa lui are o explicaţie pe care încă nu am reuşit să o pătrundem, dar mi s-a părut important să o semnalez. A nu se înţelege din asta că a dezaprobat judecata. Vom vedea în numerele viitoare atitudinea lui faţă de trădare şi de Stelescu.

Judecata trădării

Judecata se desfăşoară pe parcursul zilelor de 22, 23, 24 şi 25 septembrie într-o sală a casei Cantacuzino, amenajată cu prezidiu şi scaune pentru juraţi, iar sentinţa va fi pronunţată în dată de 25 septembrie. Dezbaterile nu au fost publice, la ele participând pe parcursul acelor zile numai membrii Consiliului, Căpitanul, Stelescu – în calitate de acuzat şi Cotea, ca martor. În 22 septembrie singurul audiat de către Consiliu este Căpitanul. Acesta va explica în faţa juriului o parte din acuzaţiile aduse de Stelescu pe parcursul anului 1934 şi anume presupusele relaţii de colaborare cu Elena Lupescu şi aşa zisa protecţie pe care aceasta i-o acordase în timpul prigoanei din 1933. Subiectul fiind unul cunoscut şi relatat pe larg în mai multe cărţi legionare, nu voi insista asupra lui.

În 23 septembrie şedinţa a început prin cuvântarea Generalului Cantacuzino care a prezentat pe scurt etapele complotului şi obţinerea dovezilor. Apoi i-a poftit în cameră, în faţa juriului, pe Stelescu şi Cotea. La apariţia lui Stelescu, după cum precizează Dumitrescu Zăpadă, Generalul i s-a adresat cu următoarea alocuţiune: „Domnule Stelescu, în faptul prezentării dumneavoastră în urma invitaţiunei, se dovedeşte cu prisosinţă că primiţi lucrarea Comisiunii de onoare instituită”. Stelescu: „Da.”

Potrivit lui Gheorghe Grecu, ale cărui memorii le avem în manuscris, urmând a le publica în perioada viitoare într-un volum, Petre Ţocu (vechi legionar gălăţean şi prieten al lui Stelescu) a fost însărcinat cu escortarea acestuia la sediu în toate zilele procesului. Grecu povesteşte că în derularea lucrărilor Consiliului juraţii solicitau Generalului intervenţia pentru diverse întrebări adresate celor doi. Cotea a fost întrebat cum i-a vorbit Stelescu despre Mişcare, cum i-a vorbit despre Căpitan. Redăm din manuscrisul Gheorghe Grecu: Odată, pe când domnul Stelescu a venit la Galaţi, după ce a fost ales deputat, mi-a vorbit despre Legiune, despre cum trebuie să fie un legionar, ce este Mişcarea Legionară, cum trebuie să se comporte un legionar. (…) Mi-a spus domnul Stelescu „Ştii că după răspunsul la mesaj din Parlament, Căpitanul nu a mai luat cuvântul, nici el, nici ceilalţi parlamentari legionari. Niciunul, în afară de mine. Eu, în ce mă priveşte, luasem deja hotărârea că de aici încolo mă voi bizui numai pe tineri. Numai ei sunt capabili de jertfe şi sacrificii. Numai ei, tineri aşa ca dumneata, nu sunt stăpâniţi de patimi şi de vicii. Voi veţi salva ţara de mâine, nu cei care încasează azi funcţii şi posturi mari dând năvală în Mişcare”.

Declaraţiile lui Stelescu

Potrivit broşurii „Trădătorul” a lui Dumitrescu Zăpadă, Căpitanul însuşi a adresat mai multe întrebări lui Stelescu în faţa juriului. Aceasta a avut loc în a treia zi a procesului, 24 septembrie:

„Căpitanul: Nu mi s-a cerut niciodată vreo aprobare pentru vreo tabăra legionară la Budachi. Prima dată când am luat cunoştinţă cu această tabăra a fost citind ziarul Curentul. Cine a scris articolul apărut în Curentul, relativ la tabăra de la Budachi?

Stelescu: Eu l-am scris şi l-am trimis lui Gheorghiade spre publicare.

Căpitanul: Când a cunoscut Stelescu prima dată pe Gheorghiade?

Stelescu: Am auzit vorbindu-se de el prin casă şi după Jilava i-am cunoscut familia mai întâi şi pe urmă pe el.

Căpitanul: Din câte l-ai cunoscut pe Luca Gheorghiade, îl crezi capabil să-l pună pe Cotea să mă omoare?

Stelescu: Relativ la Gheorghiade, din câte am văzut până acu, îl cred capabil de orice, în urma tuturor informaţiunilor primite până în prezent.

Căpitanul: Ce însărcinări a avut Cotea la Budachi din partea lui Stelescu?

Stelescu: Cotea ca şef de grupă. Cotea era bine apreciat de mine.

Căpitanul: Ne găsim între două realităţi: una, legătura de bună apreciere între Stelescu-Cotea, a doua, legătura de bune raporturi între Stelescu-Gheorghiade. Punctul negru de la mijloc: cine a făcut legătura dintre Cotea şi Gheorghiade? Nu i se pare lui Stelescu că ar putea să cadă o supoziţie chiar asupra lui? Stelescu, în calitate de comandant legionar, cunoscător al întregului ansamblu, n-ar putea să ne dea vreo lămurire asupra următoarelor întrebări: Cine a putut face legătura între Cotea şi Gheorghiade, care este nedezminţită?

Stelescu: Într-adevăr, este o vină a mea.

Căpitanul: În ce loc l-ai prezentat pe Cotea lui Gheorghiade?

Stelescu: Cu ocazia venirii noastre de la Budachi, în Gara de Nord, l-am prezentat pe Cotea lui Gheorghiade.

Căpitanul: Este lucru dovedit că Gheorghiade a pus la cale omorârea mea. Cum explică Stelescu că pentru acest lucru l-a găsit Gheorghiade tocmai pe Cotea, omul de încredere al lui Stelescu?

Stelescu: Astăzi, după faptele întâmplate şi aducându-mi aminte de declaraţiile lui Tătărăscu atunci, când cu ocazia ridicării stării de asediu, că nu ridică starea de asediu deoarece abia acum începe distrugerea cuiburilor extremiste, îmi dau seama că am fost rulat de acest Gheorghiade, în slujba acestor planuri.

Căpitanul: Ţi-am pus această întrebare pentru că datoria fiecărui legionar şi cu atât mai mult a unui comandant legionar este de a păstra cât mai mult atenţiunea încordată în direcţia tuturor persoanelor cu care vine în contact. Cred că este extraordinar de penibil că un comandant legionar al cărui om cu care lucrează în stânga, împreună cu cel cu care lucrează în dreapta, să fie în pragul de a mă omorî, după lungi conciliabule, iar comandantul legionar să nu ştie nimic.

Stelescu: Recunosc că sunt vinovat şi că aceasta se datoreşte mie. Chiar şi Vasile Cotea a cerut permisiunea juriului de a adresa o întrebare lui Mihai Stelescu. Acesta l-a întrebat dacă îşi aminteşte de o anumită întâlnire la care Stelescu l-a convocat după ieşirea de la Jilava, la ora 16, pe Bulevardul Elisabeta, la intrarea din Cişmigiu şi unde Stelescu i-a spus că la acea oră Căpitanul era în viaţă pentru că îl proteja Elena Lupescu. Stelescu recunoaşte toate detaliile arătate de Cotea, mai puţin afirmaţia despre Căpitan şi Lupeasca, spunând, după mărturia lui Gheorghe Grecu: Vezi dumneata, iar faci o încurcătură, că eu ţi-aş fi spus… Afirmaţie tăiată dur de Cotea care îi reproşează legitim: Da, eu le încurc, eu le uit totdeauna pe toate! Văd că dumneata îţi aduci aminte următoarele: că mi-ai dat telefon, că dacă am timp să ne întâlnim la ora 16 la intrarea principală în Cişmigiu, pe bulevardul Elisabeta. Îţi aduci aminte că m-ai îmbrăţişat şi, culmea, nu-ţi aduci aminte de prima frază pe care mi-ai spus-o pe nerăsuflate despre Lupeasca şi Căpitanul. Nu ţi se pare că-i prea gogonată minciuna?

Gheorghe Grecu menţionează în continuare că Stelescu a negat constant toate dovezile aduse şi toate elementele din mărturiile lui Cotea până la un moment dat în care Vasile Cotea a izbucnit: Până acum parcă mai aveam ceva respect pentru dumneata, dar acum s-a rupt totul în mine. Eşti o zdreanţă, eşti un trădător, un mincinos de ultima speţă! Vânzător de suflete ce eşti! Te-am iubit şi te-am ascultat ca pe părinţii mei, iar dumneata m-ai împins la crimă!.

Ultimul cuvânt în faţa Consiliului de Onoare l-a avut tot Mihai Stelescu. Acesta a făcut un istoric al activităţii sale în Mişcarea Legionară, reamintind toate momentele de lupte şi de glorie date în cadrul FDC Dunărea, apoi toate victoriile din campaniile electorale, momentul acţiunii de la mormântul Eroului necunoscut etc. Grecu notează în memoriile sale: Stelescu lasă să-i alunece dintr-o geantă două teancuri de reviste de-ale Frăţiei din Galaţi pe care, atingându-le uşor cu mâna, le răspândi în evantai pe toată suprafaţa mesei. Coperţile revistelor arătau imagini din Mişcarea Legionară, inclusiv fotografii ale celor prezenţi. Şi apoi, într-un elan plin de patos, dar cu voce scăzută ca să dea greutate luptelor lui din trecut, a continuat: „Cine a mai cântat Mişcarea şi pe Căpitan cum le-am cântat eu?” Şi cu acestea Stelescu îşi încheie pledoaria într-un emoţional apogeu.

Potrivit lui Dumitrescu Zăpadă, Stelescu ar fi încheiat pledoaria astfel: Observ printre judecătorii mei foarte mulţi camarazi gălăţeni. Am scris Căpitanului o scrisoare în care arătam că sunt îndurerat rămânând pe planul al doilea în Mişcare, eu cerând însărcinări precise, nu mi se dădeau ordine de lucru, de aceea m-am apropiat de acel Gheorghiade care a dus la acea nenorocire de complot. Căpitanul a spus că de multe ori am lucrat fără intenţie, dar l-am pus în faţa faptului împlinit. Pe aceeaşi bază pregătisem o tabără la munte cu acest Gheorghiade. Sunt clipele cele mai grele din viaţa mea, care pentru mine va rămâne o rană deschisă. Azi are loc sfârşitul unei vieţi, pentru mine nu este altă speranţă. Gheorghiade a fost omul nefast. Sunt vinovat că l-am ţinut aproape. Am avut într-adevăr în faţa lui îndoieli şi nelămuriri. S-a spus că mulţi dintre legionarii cei noi vor muri. Ei bine, am şi eu acest drept de a muri pentru Legiune, chiar dacă voi fi dat afară. Ce voi face eu dacă voi fi dat afară? Eu nu pot trăi în altă parte. Nu voi rămâne în comunitatea legionară, voi rămâne în credinţa legionară. Nu voi pleca în altă parte. Jocul nimănui nu voi face. Eu cred că sufletul meu nu a fost rătăcit, poate că sufletul meu a fost numai greşit. Sufletul meu care a trăit şi a aspirat numai pe culmi, niciodată nu se va coborî în mocirlă.

Pronunţarea şi comunicarea sentinţei

După pledoaria lui Mihai Stelescu, Generalul Cantacuzino întreabă juraţii dacă mai au de pus întrebări. Cum aceştia răspund prin tăcere, Stelescu şi Cotea sunt invitaţi să părăsească sala, iar juraţii rămân să delibereze. Singurul care povesteşte cu câteva detalii acest moment este Gheorghe Grecu din manuscrisul căruia continuăm să cităm: A început o discuţie între Ţocu şi nişte camarazi din afara grupului nostru gălăţean. Vorbeau despre nişte lămuriri şi explicaţii suplimentare şi asta a durat cam 15-20 de minute. Ce a urmat este cea mai clară imagine care mi-a rămas din acesta judecată. Mi-e greu să vorbesc despre asta pentru că ar arăta poate o lipsă de modestie din partea mea. Dar trebuie să redau adevărul momentului. Dintr-o dată m-am pomenit în picioare şi, cu mâinile întinse deasupra mesei, m-am adresat acestui grup care cerea lămuriri şi desigur şi lui Ţocu: „Nu avem destule dovezi ale trădării lui Stelescu?” Şi imediat m-am aşezat la locul meu.

După această intervenţie nu s-a mai discutat nimic. S-a păstrat încă un timp tăcerea, fiecare reflectând la cele auzite şi la gravitatea situaţiei care trebuia tranşată. La un moment dat Generalul a adresat tuturor o singură întrebare: Este Mihai Stelescu vinovat de înaltă trădare faţă de Legiune şi faţă de Căpitan? Fiecare dintre cei 22 de legionari răspunde „Da”. Hotărârea este adusă imediat la cunoştinţa Căpitanului care nu a participat alături de Juriu la pronunţarea sentinţei. Acesta o va completa, dând o şansă lui Stelescu de a se reabilita în viitor. Era data de 25 septembrie 1934 şi după patru zile de judecată cazul Stelescu fusese închis.

Imediat după aceea sentinţa a fost transmisă lui Mihai Stelescu într-un plic sigilat prin şoferul legionar Grigore Ion State, viitorul Decemvir. Acesta, aşa cum avea să declare la proces, nu a ştiut la acel moment ce anume transporta în plic. A aflat mai târziu, dar faptul l-a motivat o dată în plus să îşi dorească pedepsirea trădătorului.

Lumea legionară a aflat sentinţa la scurtă vreme prin intermediul a trei circulări redactate şi semnate de Căpitan în data de 25 septembrie 1934. Toate au fost transmise către legionarii din ţară. Prima se referă la judecarea cazului Stelescu, la sentinţa juriului şi la hotărârile luate de Căpitan în urma sentinţei, adică eliminarea lui Stelescu din Mişcare cu posibilitatea revenirii într-un viitor nu foarte apropiat. A doua fixează sancţiuni pentru organizaţia condusă direct de Stelescu şi pentru mai mulţi legionari din apropierea sa, citează cu ordin de zi pe legionarii de la Budachi care au respins de la prima încercare mişeliile lui Stelescu. Tot aici fixează şi un set de reguli-reper care să ajute legionarului să nu cadă în capcanele în care Stelescu a căzut sau s-a aruncat de bunăvoie. Cea de-a treia hotărăşte eliminarea lui Cotea, căruia i se va acorda aceeaşi şansă de revenire în viitor şi interzice categoric legionarilor orice legătură cu Mihai Stelescu. Mai mult, toate cântecele legionare scrise de Stelescu au fost din acel moment interzise în Legiune. Foarte curând ele vor fi înlocuite cu extraordinarele marşuri realizate de echipa Nelu Mânzatu (muzică) şi Radu Gyr (versuri). Deşi sunt arhicunoscute din volumul Căpitanului, „Circulări şi Manifeste”, redăm integral circularele conex acestui text.

Dintr-o dată Stelescu se vede eliminat din viaţa Legiunii, fiindu-i tăiate şi toate legăturile şi posibilităţile de contact în rândul legionarilor. Aşa cum vom vedea în viitoarele episoade ale serialului, Stelescu nu se va ţine de promisiunea făcută în cadrul Consiliului şi va coborî în mocirlă şi cu trupul şi cu sufletul. Dar despre asta vom vorbi altă dată.

Durerea Căpitanului

Şi din redactarea circularelor se vede durerea şi lovitura pe care a resimţit-o Căpitanul. Eu cred că a sperat până în ultima clipă într-o răsturnare de situaţie. Şi cred că cele relatate de inginerul Cucu sunt reale, ar fi mai amânat judecata în speranţa că Stelescu se va redresa, dar devenise destul de clar că nu se întrezărea aşa ceva, iar presiunea legionară creştea pe măsură ce Căpitanul evita să tranşeze situaţia. Sunt convinsă că şansa de răscumpărare a păcatului prin viitoare fapte de jertfă i-a acordat-o din toată inima.

La terminarea lucrărilor Consiliului de Onoare, Gheorghe Grecu povesteşte cu ce cuvinte s-a despărţit Căpitanul de ei: Eram împreună cu vreo 5-6 camarazi chiar în faţa scărilor de la intrare, imediat după ce Căpitanul dăduse hotărârea finală după verdict. Tocmai ne despărţisem de Căpitan care ne vorbise despre Stelescu, încheind cu cuvintele: „Cred că am îndreptat vârful sabiei lui Stelescu spre duşmanii noştri”.

O altă mărturie despre Căpitan, în legătură cu trădarea lui Stelescu, o avem de la un alt inginer, Virgil Ionescu. El însuşi unul dintre obiectele urii lui Mihai Stelescu, Ionescu era nou în Legiune, dar Căpitanul ţinea foarte mult la el, dându-i însărcinări şi funcţiuni pe care Stelescu considera că nu le merită;Virgil Ionescu notează în cartea sa memorialistică „Pe drumul crucilor căzute”: Cazul Stelescu a zdruncinat şi răvăşit peste măsură pe Căpitan, rănindu-l în mândria lui pentru Legiune. Atunci, şi de multe ori în urmare, l-am auzit punându-şi chinuitoarea întrebare: „Unde am greşit în educaţia pe care o fac legionarilor, ca în Legiune să se fi putut creşte un monstru sufletesc ca Stelescu? (…) Căpitanul, găsindu-se vinovat, s-a autopedepsit. Şase luni n-a mai dormit în pat, ci pe duşumeaua goală, acoperindu-se în frigul iernii numai cu o pătură subţire de cazarmă.”

Nici nu apucase să se usuce bine cerneala de pe circularele Căpitanului, că Mihai Stelescu se aruncase într-o luptă şi mai mârşavă şi mai veninoasă decât cea pentru care fusese judecat. În numărul viitor vom vedea ce s-a mai petrecut în anul 1934, ce reacţii au avut vechii legionari gălăţeni la aflarea sentinţei, ce este şi cum a luat fiinţă Cruciada Românismului, cum a încercat Stelescu să lanseze intrigi încercând să racoleze legionari vechi şi cum şi-a redactat testamentul.

*

25 septembrie 1934

TRĂDAREA

 Camarazi,

Consiliul de onoare, compus din Comandanţi legionari cu gradele câştigate în lupte şi din legionari cu legământ, sub preşedinţia domnului General Cantacuzino-Grănicerul, pentru a cerceta „Cazul Stelescu“, astăzi la ora 3 şi jumătate s-a pronunţat în modul următor, după o deliberare de 4 ore:

1. Mihail Stelescu este vinovat ca legionar.
2. Este vinovat de înaltă trădare.
3. Mihail Stelescu, faţă de Codul de onoare, este şi rămâne dezonorat şi deci descalificat.

Hotărîrea este dată în unanimitatea Consiliului, compus din 23 persoane.

1. În urma acestei sentinţe, subsemnatul, Şef al Gărzii de Fier, hotărăsc eliminarea din Gardă a lui Mihail Stelescu pe termen nelimitat.
2. Felicit Consiliul de onoare şi pe Preşedintele său, Generalul Cantacuzino-Grănicerul, pentru sănătatea şi înălţimea morală a sentinţei date.

III. Acord lui Stelescu drepul ca, într-un viitor cât de îndepărtat, care rămâne la aprecierea mea, să-şi poată răscumpăra în faţa aceluiaşi Consiliu de onoare, convocat de mine în acest scop, numai prin jertfă, onoarea pierdută şi păcatul făptuit.

C.Z.C.

25 septembrie 1934

CIRCULARĂ

Desfiinţez pentru totdeauna sectorul III Albastru din Capitală, având în vedere faptul că aici a început şi a continuat fostul comandant legionar Stelescu acţiunea sa de trădare.

Voiesc să se ştie că mediul, care permite măcar prin neatenţie ridicarea unui trădător din mijlocul său, este răspunzător şi trebuie desfiinţat.

Rămâne deci pentru istoria acestei Gărzi de Fier, desfiinţat şi fără drept de reînfiinţare, corpul legionarilor şi organizaţia politică din acest sector.

Legionarii aflători se vor putea afilia individual celorlalte sectoare.

Se desfiinţează, pentru acelaşi motiv, Frăţiile de Cruce din Capitală.

Se elimină din Garda de Fier, pentru un timp de 3 ani, legionarul Tcaciuc Todor, Petrescu şi Mazilescu, care fiind la Budachi în imediat contact, şefi de grupă sub directă comandă a lui Stelescu, n-au avut nici atenţia necesară de a observă că lângă ei se pregăteşte un complot pentru distrugerea mişcării, şi nici demnitatea necesară de a apărea, ca cei şapte, în faţa celei dintâi tentative în acest scop.

Se elimină, pe timp de 5 ani, legionarul Otto Stoparek din Galaţi, pentru participare la acţiunea de destrămare a Gărzii, începută de Mihail Stelescu.

Citez cu ordin de zi, pe întreaga Gardă de Fier, pe cei şapte legionari, din tabăra Budachi: Dumitrescu, Cuza, Marinescu, Vişan Ion, Bârsan Eugen, Crăciunescu Petre şi Burcea Ion care la prima încercare de destrămare, afişată de Stelescu în tabăra Budachi, au ieşit în faţa frontului, cerând socoteală, înfierând faptul şi părăsind până la urmă tabăra.

Să fie atitudinea legionară a acestor camarazi un exemplu pentru toţi legionarii din întreaga ţară.

În urma acestor întâmplări nenorocite, care au atins onoarea – niciodată, până acum pătată – a Gărzii noastre, care au atins mândria nostră: Disciplină, Încrederea nelimitată în şefi şi Blocul nostru sufletesc de care se înfricoşau toţi adversarii, impunător în faţa oricui ne cunoştea, stăm răniţi în mândria noastră şi onoarea noastră de armată.

De acum cu această pată vom rămâne şi vom intra cu ea în mormântul istoriei.

FIŢI ATENŢI:

1. Nu vă lăsăţi ademeniţi de vorbe, de laude sau de banii duşmanilor, sau ai atâtor oameni suspecţi, puşi în slujba lor.
2. Nu lucraţi niciodată sub sugestia acestor oameni. Lucrează numai din ordin, sau din iniţiativa ta proprie.
3. Fereşte-te de cei ce îţi trimit daruri.
4. Fii atent.
5. Nu permite constituirea de grupuri separate în cadrul Gărzii, sau împrăştierea de ideologii în scopul acesta: „Noi suntem extrema dreaptă sau stângă a Gărzii, Grupul cutare etc” .

Grupurile duc la fărâmiţarea mişcării, la distrugerea unităţii ei.

Repet: Vina această este aproape de vina trădării.

Garda este o unitate perfectă şi este o crimă orice tendinţă de a sparge această unitate.

6. Nu te gândi la tine, la persoană ta, la locul în care eşti pus.

Nu-ţi creia drepturi pentru ce faci. Lasă să ţi se recunoască.

Gloria noastră stă în singurul drept pe care singuri ni l-am luat de la început: acela de a da pentru Gardă totul, fără a pretinde nimic în schimb.

C.Z.C.

25 septembrie 1934

CIRCULARĂ

Legionarul Cotea Vasile este eliminat pentru totdeauna din Gardă pentru hotărârea luată şi pregătirile făcute în scopul de a-şi asasina pe propriul său şef.

Cotea a recunoscut. Nu a negat şi şi-a cerut pedeapsa.

Uzând de linia creştină a mişcării noastre şi de convingerea mea creştină, acord acelaşi drept şi lui Cotea de a-şi răscumpăra, în decursul anilor – numai prin jertfă, – păcatul făptuit faţă de Gardă.

C.Z.C.

Dispoziţii:

În urma ord. No. 1 privitor la Mihail Stelescu:

Nici un legionar nu mai poate avea vreun contact de vreo natură oarecare cu cei doi eliminaţi. Nu li se poate întinde mâna. Armata legionară nu va mai cânta niciodată corurile alcătuite de Mihail Stelescu.