Victorii istorice – Răsturnarea regelui Carol II

După instaurarea dictaturii regale în Februarie 1938, Mişcarea Legionară trăieşte epoca neagră a „Marii Prigoane” care îşi aduce sute de pierderi, printre care şi cea a Căpitanului, Nicadorilor şi Decemvriştilor. Zeci de mii de legionari zac în închisori, alte zeci de mii trăiesc o viaţă de cârtiţe, în deznădejdea prezentului şi neliniştea viitorului. Credinţa legionară a devenit eroism de durată în tăcerea propriului suflet. Activitatea continuă prin Manifeste şi Memorii clandestine.

Regele lşi guvernul răspund prin arestări masive şi asasinate organizate. La 30 noiembrie 1938 dispare Corneliu Zelea Codreanu, ucis mişeleşte din ordinul regelui Carol II. Prigoana se înteţeşte. Dictatura regală devine înfiorătoare. Armand Călinescu, ajuns Prim-Ministru, asigură „liniştirea” prin teroare. În aparenţă totul pare în ordine.

La 21 septembrie 1939, Călinescu, călăul Mişcării Legionare, cade fulgerat de „Echipa Miti Dumitrescu”. Un nou masacru de legionari e dezlănţuit, urmat de o acalmie surprinzătoare. Cercurile oculte din jurul regelui încep să privească din alt unghi problema legionară, întrevăzând anularea Gărzii de Fierprintr-o încercare de apropiere şi neutralizare a elementelor de primă importanţă.

Începe confruntarea subtilă, pe frontul diplomatic al discuţiilor, pentru o „înţelegere” între Garda de Fier şi rege. E epoca în care iscusinţa politică a şefului Mişcării Legionare e pusă în evidenţă prin rezultatele obţinute. Cu stoicism şi statornicie şi atitudini şi decizii, răstoarnă toate încercările de compromitere şi anihilare a Legiunii, puse la cale de cercurile oligarhice şi oculte, patronate de Palat.

Negocierile întreprinse nu ajung la niciun rezultat pozitiv pentru forţele oculte. Intenţiile regale de subordonare a Mişcării dorinţelor lui sunt prea vizibile şi inacceptabile pentru Legiune. Divergenţele de opinii devin tensiune. Confruntarea decisivă planează ca o sabie a lui Damocles.

La 3 septembrie 1940 Horia Sima ia iniţiativa şi pune în mişcare acţiunea ireversibilă a răsturnării lui Carol II. Printr-un Manifest (datat 1 septembrie 1940) cere abdicarea regelui ţării. Regele şi camarila intră în panică.

La 6 septembrie 1940 regele abdică sub presiunea maselor populare ce afluiază spre inima Bucureştiului în coloane strânse şi cântând imnuri legionare. Cu această dată se încheie una din epocile cele mai mişelnice ale istoriei naţionale. Cu alungarea regelui nevrednic ia sfârşit domnia bunului plac, predominanţa ocultelor şi instabilitatea politică.

VICTORIA  legionară de la 3-6 septembrie 1940 marchează profund istoria neamului românesc. Prin iscusinţa conducerii şi sacrificiului legionar, neamul recapătă încredere în propria-i existenţă şi întrevede viitorul sub alte auspicii. O pagină neagră a istoriei fusese întoarsă. Garda de Fier, cu toate pierderile suferite în ultimii ani, avusese curajul şi capacitatea să răstoarne o tiranie susţinută de coaliţia celor mai puternice oculte.

Pentru a se înţelege importanţa victoriei asupra regelui Carol II, trebuie luat în consideraţie o sumă de fapte care determină complexitatea situaţiei, gravitatea conjuncturii interne şi poziţia precară a Mişcării Legionare.

Regele Carol II, în cei zece ani de domnie, îşi crase o infinitate de elemente docile pe care le manevra cu abilitate în acţiunile lui dictatoriale. Armele lui de predilecţie erau: „poziţiile de prestigiu”, „decoraţiile”, „posturile politice” pe care le distribuia cu dezinvoltură tuturor celor care voiau să-l servească, pretându-se meschinelor sale pofte şi năzuinţi.

Dar complexitatea situaţiei venea şi din altă parte. Cu tgoată ambiţia şi suficienţa lui, regele Carol II era plin de slăbiciuni de care camarila palaciană profita pentru a impune regelui anumite atitudini şi decizii. Îngâmfat, vanitos, depravat, putea fi mânuit cu uşurinţă de îndată ce i se mângâiau defectele. Astfel, ocultele puteau interveni oricând în viaţa publică a ţării pentru a le fi protejate interesele sau pentru a impune o situaţie conformă planurilor lor.

Exista, deci, o dublă presiune în viaţa politică a României. Una, ocultă, care dirija din umbră liniile mari ale unor interese străine naţiunii şi alta, executivă, oarbă şi brutală, în întregime la cheremul megalomaniei regale. Regele constituia elementul cheie, receptacol de sugestii şi distribuitor de ordine.

Din cauza acestei structurări oculto-politice, conjunctura internă devenise o tragică împerechere de nemulţumiri, revoltă mocnindă şi necruţătoare presiuni guvernamentale. Dictatura regală impusese deja dizolvarea partidelor, cenzura, bunul plac al domniei discreţionare. Regim hibrid, plin de cruzime şi indiferenţă faţă de persoana umană, nu profita decât dictatorului regal şi ocultelor care-l manevrau.

Cât priveşte poziţia Mişcării Legionare, e deajuns să reamintim că, supusă presiunilor exercitate de Armand Călinescu, supravieţuia în clandestinitate completă. Zeci de mii de legionari umpluseră închisorile şi câmpurile de concentrare carliste, iar o mică parte din elita legionară, în frunte cu şeful suprem al Mişcării, de abia reuşise să se refugieze în străinătate, unde continua lupta. O situaţie cum nu se poate mai stânjenitoare, fără perspective, mijloace sau sprijin logistic. O poziţie precară, pe care nu i-o invidia nimeni şi din care cu greu o altă formaţie politică ar fi putut spera să se desprindă.

Şi totuşi… în pofida acestei realităţi tragice, Mişcarea Legionară a reuşit să răstoarne la 180 de grade tot cadrul instituţional şi să măture în câteva ore atmosfera pestilenţială instalată de regele Carol şi clica care-l susţinea. O VICTORIE rară şi semnificativă pentru o organizaţie pusă la index, urmărită, decimată, cu cadrele conducătoare profund reduse. Existau însă, anumite trăsături specifice Mişcării Legionare care au contribuit la realizarea profundei modificări:

Mai întâi trebuie amintită organizaţia interioară a Mişcării în unităţi reduse numeric (cuiburi), dar profund sudate spiritualiceşte, prin educaţie şi disciplină. Desfiinţarea oficială a Gărzii de Fier nu zdruncina întru nimic poziţia organizatorică şi tactică a acestor unităţi care constituiau prin ele înşile nuclee de luptă, încărcate de entuziasm şi forţă de sacrificiu.

Apoi, nu trebuie uitată unitatea de vederi şi acţiune a cadrelor conducătoare. Strânse mănunchi în jurul şefului Legiunii, constituiau un Stat major fidel şi decis, care a contribuit în mod sensibil în modificarea situaţiei. Defecţiunile în rândurile conducătoare au fost rare în Mişcarea Legionară şi fără nicio semnificaţie pronunţată.

În al treilea rând trebuie relevat curajul şi capacitatea politică a şefului suprem, Horia Sima, care a ştiut să dozeze acţiunile personale şi a le trupelor legionare pentru ca „actul” de la 3 septembrie să devină ultimatum ireversibil.

Astfel, VICTORIA legionară asupra dictaturii regale este o consecinţă a trei elemente specifice Gărzii de Fier: disciplină – fidelitate – unitate de conducere. Aceste atribute au constituit temelia întregului efort încoronat prin renunţarea regelui Carol II la tron, răsturnarea dictaturii şi instaurarea Statului Legionar.

Pe plan istoric, această VICTORIE reprezintă voinţa întregii naţiuni – întruchipată în încrederea deplină acordată efortului legionar – de a termina cu o stare de lucruri înfricoşătoare şi profund umilitoare.

VICTORIA de la 3-6 septembrie 1940 a însemnat în acelaşi timp o biruinţă asupra ocultelor. Se păstra regimul monarhic ca formă tradiţională, dar se elimina influenţa nefastă a grupurilor politice, precum şi a celor de interese centrifuge destinului naţional. De-acum, aspiraţiile româneşti puteau intra în faza realizărilor.

Faust Brădescu („Victorii legionare”)

Lasă un răspuns

Adresa email nu va fi publicata.

Subiectul precedent

Decemvirii (6)

Subiectul următor

Dreptul la memorie: Comemorarea Anuală Râșnov

Cele mai recente din

Decemvirii (6)

Mihai Stelelescu judecat de Consiliul de Onoare În urma descinderii legionare din

Default thumbnail

Gherla – 2020

Data de 13 septembrie 2020 a avut pentru noi o triplă însemnătate.