1940 – un an dramatic pentru istoria României (VII)

Horia Sima devine Șeful Mișcării Legionare

La 6 septembrie 1940, în chiar ziua Biruinței, spre seară, când Bucureștiul și țara încă trăiau emoția și satisfacția abdicării regelui călău și sfârșitul regimului său sângeros, în casa Colonelului Zăvoianu se consuma un alt mare eveniment care avea să marcheze istoria Mișcării și a țării pentru o jumătate de secol: recunoașterea solemnă a lui Horia Sima ca Șef al Mișcării Legionare, urmaș legitim al Căpitanului. Să-l lăsăm pe Comandant să relateze direct momentul.

“Pe la orele 7 seara, tot în aceeași zi, 6 septembrie 1940, eram în casa colonelului Zăvoianu. Era normal ca membrii Forului Legionar să dorească să fie informați de ultimele evenimente și să-și dea părerea asupra momentului politic în care ne aflam. Când intru în salonul unde se țineau de obicei ședintele, cu aerul meu de totdeauna și fără să bănuiesc ceva, îi văd pe toți membrii Forului că se ridică în picioare, într-o atitudine solemnă. În numele tuturor ia apoi cuvântul Corneliu Georgescu, care mă salută ca urmaș al Căpitanului și îmi urează să am parte de ocrotirea cerului pentru a duce la biruință steagurile Legiunii. Aceasta a fost ceremonia de investitură  a mea ca șef al Legiunii. N-a durat mai mult  decât un minut. Nu mă așteptam la acest act și de aceea cu mare greutate am putut să însăilez câteva cuvinte de mulțumire. Le – am spus că trebuie să rămânem uniți pentru că mai avem de luptat până ce Legiunea se va impune în Stat și viața politică a țării. În acel moment erau de față următorii : Corneliu Georgescu, Ilie Gârneață, Radu Mironovici ( întemeietori ai Legiunii), Mile Lefter ( comandant al Bunei Vestiri), Vasile Iasinschi, colonelul Zăvoianu, Aristotel Gheorghiu și Popescu – Buzău.” ( Horia Sima, Sfârșitul unei domnii sângeroase)

Un moment important în contextul de atunci, un moment sublim din perspectiva istoriei legionare. O încununare splendidă a principiilor legionare. Șeful Legiunii, rezultat din focul luptei, este recunoscut simplu și firesc de către elita Mișcării, oamenii cu pondere în trecut și în prezent. Inițiativa sa, curajul său, viziunea sa și ( nu în ultimul rând) capacitatea de unificare a energiilor legionare l-au impus ca succesor legitim al Căpitanului. Momentul este fără îndoială o bucurie și o împlinire atât pentru Legiune cât și pentru persoana lui Horia Sima, dar nici urmă de festivism ieftin, de triumfalism zgomotos, de discursuri emfatice, de etalarea orgoliilor sau de lingușiri. Legionarii vorbesc puțin, oratoria lor este oratoria faptei.

S-a speculat enorm, de-a lungul timpului (  și cu naivitate dar și cu rea credință ) asupra acestei probleme a succesorului Căpitanului. Au zis unii sau alții ba că Horia Sima n-a fost printre fondatori, ba că era puțin cunoscut în primii ani,  ori că alții erau mult mai merituoși sau că cei mai buni au murit în închisori, etc, etc. Unora li s-ar fi părut normal ca succesorul să fie din familia Codreanu, alții ar fi vrut un moldovean, bucureștean sau macedonean și lista de preferințe subiective e foarte lungă dar toate acestea sunt străine de spiritul legionar.

Cu siguranță istoria Mișcării ar fi fost diferită dacă ar fi trăit Căpitanul până la 80 de ani sau dacă ar fi murit cu 5 ani mai repede: ar fi fost probabil diferită dacă Ion Moța nu murea în Spania sau dacă Gheorghe Clime ori Ion Banea ar fi supraviețuit prigoanei ; oricare din ei ar fi preluat șefia Legiunii s-ar fi confruntat cu imense greutăți interne și externe și cu defavorabila (dar inevitabila) comparație cu Căpitanul.

În acel context istoric însă, răspunsul pe care Mișcarea Legionară l-a dat țării și lumii s-a numit Horia Sima și a fost un răspuns ce a marcat conștiința românească și – într-o anumită măsură – istoria Europei și a lumii.

Default thumbnail
Subiectul precedent

Carlos Caballero Jurado : Incredibilă imixitiune a Rusiei în legătură cu un articol despre Krasny Bor

Subiectul următor

Decemvirii (7)

Cele mai recente din