2020 a fost încă de la început un an anapoda. Ne-am trezit pe nepusă masă cu măști și restricții, cu toate libertățile garantate de Constituție încălcate sau limitate, cu bisericile păzite de jandarmi și cu granițele închise. Cine și-ar fi imaginat acum un an că viața noastră urma să se dea peste cap, că o să ne amintim cu jind vremea în care obișnuiam să ieșim pe stradă „în fața goală”, să circulăm liber fără să verificăm cât e ceasul și pe unde avem voie să staționăm… Un an întreg condamnat și întemnițat pe suprafața întregii planete sub greutatea unui singur verdict: pandemie. Nu mă număr printre cei care susțin că totul e o minciună, virusul există, dar reacția planetară de „apărare” împotriva lui e în fapt o dictatură care ne sugrumă libertatea cu pretenția de a ne salva viața.
Desigur noi românii nu suntem la prima dictatură, la prima condamnare și nici la prima întemniţare. Cu aproape 80 de ani în urmă avea să ne lovească din plin cea mai sângeroasă dintre pandemiile istoriei: comunismul. O plagă satanică neeradicată până în prezent. Ca orice virus, comunismul a suferit mutații după mutații, adaptându-și structura și metodele, capsida și materialul genetic pentru o contaminare cât mai eficientă și mai agresivă. Organismele occidentale necontaminate inițial au făcut un joc perfid îndemnând România să reziste comunismului până când i se va transmite vaccinul salvator: ajutor armat pentru înlăturarea molimei bolșevice. S-a rezistat și s-a luptat ani de zile doar cu imunitatea proprie în fața unui colos: în munți, în temnițe și în exil. Vaccinul promis de americani pe calea aerului nu a venit niciodată lăsând virusului cale liberă de acțiune. Trădarea Occidentului a permis virusului ca în timp să se multiplice în celulele parazitate reușind astăzi să îmbolnăvească întreaga planetă. Asta este adevărata pandemie care ne ucide sufletul și ne multilează mințile: virusul neomarxismului. Virusul ăsta ce conține în genomul său materialul genetic mutant al lui Stalin și Lenin provoacă boli mortale: ateism, corectitudine politică, egalitate de gen, anihilarea memoriei neamului, promiscuitate sexuală, abuz ideologic, intoxicare prin mass-media, feminism și multe altele.
Pentru numărul de Crăciun al revistei noastre mi-aș fi dorit să scriu un cu totul alt tip de articol, dar izbucnirea (deloc bruscă şi nicidecum neaşteptată) a unui nou focar de pandemie ideologică mi-a schimbat planul. Focarul îl reprezintă USR (alt USR, aceeași direcție…), iar pacientul rezistent la virus este prietenul meu Sorin Lavric. Cine este Sorin Lavric presupun că știți cu toții, după cum probabil știți și că în urma alegerilor din 6 decembrie 2020 a devenit senator în Parlamentul României din partea nou înfiinţatului partid AUR.
Că să lamurim din start o problemă de orientare politică, am să vă spun deschis că nu am votat și că nu mai votez de mulți ani (dar am prieteni foarte apropiaţi care votează şi le respect decizia). Ştiu că la afirmaţia asta voi primi deopotrivă aplauze şi huiduieli, nu îmi pasă nici de unele şi nici de altele. Nu voi accepta niciodată ideea votării „răului cel mai mic”, pentru că am crezut și cred cu tărie că răul mic sau mare este la fel de rău. Aș vota cu drag binele cel mai mic dacă l-aș vedea undeva, măcar cât un bob de mac. Eu nu l-am văzut nici anii trecuți, nu l-am văzut nici în alegerile din 6 decembrie 2020. Poate că după ațâția ani de rău nu mai pot distinge deloc binele? Nu exclud nici asta, dar până la proba contrarie rămân la părerea mea. Nu am pretenția că atitudinea mea este cea universal corectă și nu vă îndemn să îmi urmați exemplul, fiecare judecă și acționează după cum știe, poate sau vrea. Prin acestea veți înțelege că nu am votat AUR și că nu îl consider nici măcar bobul de mac. Precizez încă o dată, şi o voi face ori de câte ori voi considera necesar, că Fundaţia Profesor George Manu nu a susţinut, nu susţine şi nu va susţine nicio formaţiune politică, dar membrii ei pot exprima opinii politice în nume personal.
Să revenim însă la USR. În data de 8 decembrie 2020 Uniunea Scriitorilor din România publica un comunicat halucinant prin care anunța „în mod firesc și necesar” sfârșitul relațiilor sale contractuale cu Sorin Lavric. USR și-a motivat decizia prin faptul că „a luat act cu stupoare de declarațiile politice radicale pe care dl Sorin Lavric, proaspăt parlamentar, le-a făcut, cu privire la cadrul democratic în care se desfășoară viața politică din țara noastră.” Comunicatul continuă pe același ton grav: „Respingem orice tentativă de destructurare a cadrului democratic și orice atac la adresa minorităților naționale, religioase etc. și condamnăm orice formă de discriminare. Prin urmare, ne delimităm, ca breaslă, de declarațiile și atitudinile politice ale dlui Sorin Lavric, invitându-l să reflecteze la implicațiile lor nocive pentru democrație și pentru atmosfera din spațiul public.”
La doar 2 zile de la data alegerilor, Sorin Lavric a reușit să se dovedească un radical, un pericol pentru cadrul democratic și altele ca acestea. Faptul ar fi uimitor în sine şi probabil fară precedent, dacă ar fi real. În fapt Sorin Lavric nu a avut nici timp și nici loc să destructureze nimic, probabil abia a reușit să se calibreze puțin pe coordonatele noii sale poziții. A avut un singur mesaj public (până la data comunicatului USR) prin care a reușit ceea ce alți scriitori nu au reușit în zeci de ani de activitate politică: să fie declarat indezirabil de propria breaslă și să fie dat afară!
Comunicatul USR este o mizerie cap coadă. Nu găsesc un alt termen mai delicat. Să vedem de ce. Mesajul transmis de Sorin Lavric după intrarea sa cu AUR în Parlament nu justifică cu nimic o reacție de genul acesta. Nu voi reproduce aici integral textul discursului, îl puteți găsi pe internet: https://r3media.ro/multumiri/. Tonul mesajului este unul cu mult mai euforic și mai mistic decât era cazul, promisiunile sunt pe cât de frumoase pe atât de imposibil de realizat. „În patru ani vom disloca partidele din Parlament. Vom schimba figurile, vom primeni limba, vom aduce bucuria de a fi români.” Ce i se poate imputa? Nu am pretenţia de a vorbi decât în numele meu: idealismul şi exaltarea, încurcarea planurilor – ce are politica cu primenirea limbii când noi nu avem apă caldă şi căldură, economia e pe butucii pandemiei şi spitalele sunt în colaps? – o efervescenţă prea mare şi un mesaj prea puţin politic. Dar asta nu e o crimă și în niciun caz una de competența USR. Fiţi oneşti şi comparaţi cu discursurile altor politicieni care nu au nici nivelul intelectual şi nici vocabularul lui Sorin Lavric. Chiar dacă nu îi împărtăşesc idealismul pe acest palier, trebuie să recunosc că Parlamentul va fi cu mult mai interesant cu el la pupitru.
Acești domni din USR vor să dea impresia că s-au trezit brusc în fața „dușmanului de clasă” chiar dacă până pe 7 decembrie au stau cu el la aceeaşi masă. Şi dacă tot s-au trezit, s-au decis să acționeze sovietic: execuție publică. Evident imorală, ilegală şi pe deasupra prost făcută. Cum să pretinzi că peste noapte directorul tău de programe interne s-a radicalizat? Încotro priveaţi cu toţii dragi USR-işti de n-aţi observat până acum că un om se radicalizează în curtea voastră, păi unde-i vigilenţa, tovarăşi? Cum să judeci politic dar să elimini literar un om după primul său discurs de la intrarea în Parlament (reamintesc faptul că nici măcar nu a fost validat şi învestit în mandatul de senator!), tu, un organism cultural? De ce este Sorin Lavric singurul scriitor-politician sancționat în acest fel? În baza căror prevederi legale şi competenţe poate USR să apere cadrul democratic al României şi să-i nominalizeze pe „destructuratori”? Citesc şi recitesc comunicatul şi mă crucesc.
Care sunt relațiile pe care USR ţine să le rupă public cu Sorin Lavric? Păi nici mai mult nici mai puțin decât un contract de muncă, Sorin Lavric fiind redactor la „România Literară”. Probabil dumnealor, scriitori și oameni mai puțini ancorați în realitățile administrative, își imaginează că oamenii se dau afară din serviciu prin comunicate literare. Domnilor, un contract de muncă se închide în anumite condiții, există obligativitatea unui preaviz, decizia demiterii se comunică în scris angajatului și sub sancţiunea nulității trebuie să fie motivată în fapt și în drept și să conțină în clar și termenul pentru contestarea în instanță a demiterii (Codul Muncii, art 62, 3). Comunicarea în scris a concedierii nu înseamnă că angajatul află vestea demiterii din presă, cum s-a întâmplat în cazul de față! Încă ceva, Codul Muncii interzice concedierea pe motiv de opțiune politică (Codul Muncii, art. 59, a), pentru că tăind toate aberaţiile conexe cu democraţii destabilizate şi radicalizări, acesta rămâne obiectul demiterii. Ar fi şi altele, dar să mai muncească și avocații Uniunii ca să le descopere, atât mai spun, Codul Muncii poate fi o lectură fascinantă… Sper că Sorin Lavric va lua decizia de a-i acționa în instanță, e o cauză câștigată din start.
Ce alte relații mai sunt între cele două părți? Așa cum am spus deja, Sorin Lavric este și directorul de programe interne al USR. Aici nu știu cât de contractuală este relația, din câte știu directorul de programe este ales în funcţie de Consiliul Director al Uniunii și presupun că destituirea din funcție se face tot printr-o decizie luată în urma convocării Consiliului Director, nu prin comunicat de presă… S-a întrunit de urgenţă acest Consiliu şi a stabilit prin 50% plus 1 voturi că Sorin Lavric este suspendat din funcţie? Mă îndoiesc profund… Veţi încerca să vă acoperiţi acum rapid cu acte datate anterior nefericitului comunicat? Să fie tot Consiliul format din ticăloşi dispuşi să accepte aceste dublu abuz (execuţie politică şi fals în acte)?
Presa a legat în mod abuziv comunicatul stupid al Uniunii de tot felul de pasaje din cărțile lui Sorin Lavric sau de fragmentele din conferințele şi aparițiile sale publice anterioare momentului 6 decembrie 2020. Acuzaţiile la adresa cărții „Decoct de femeie” sunt ca un tzunami. Brusc toată floarea cea vestită a presei, a feminismului, a habarniştilor de tot felul face critică literară și mai grav, înțelege proza sub forma unor puncte din programul politic al autorului. Le recomand tuturor să treacă de la decoct la infuzie, poate îi ajută mai mult, dar până atunci pariez că prostia şi reaua lor intenţie vor transforma „Decoct de femeie” (carte apărută în 2019 și care a beneficiat în general de recenzii negative) într-un bestseller.
Îl cunosc pe Sorin Lavric de vreo 15 ani, avem păreri diferite în multe privințe, în mod clar avem opțiuni politice diferite, ne desparte o imensă distanță intelectuală și culturală de la capătul căreia îl asigur și pe această cale de respectul și prietenia mea. Și da, am citit și „Decoct de femeie” la data apariției ei, nu frunzărind recenzii negative în căutare de citate şocante, și recunosc că nu mi-a plăcut. Sinceritatea cu care Sorin Lavric pune pe hârtie nişte trăiri absolut intime şi necenzurate nu m-a îngrozit şi nu m-a ofensat în demnitatea mea de femeie – aşa cum văd că se ofensează şi scandalizează astăzi chiar şi unii bărbaţi. Doamnelor, cartea nu este despre voi, ci despre şabloanele filosofico-feminine din capul lui Sorin Lavric pe care nu vă obligă nimeni să le citiţi şi nici să le aprobaţi! Vă aşezaţi singure şi de bunăvoie în aceste şabloane desenate egoist de bisturiul dorinţelor şi fantasmelor lui Sorin Lavric şi îl scoateţi pe el vinovat pentru asta. Oare atunci când l-aţi citit pe Baudelaire cu Litaniile sale către Satan v-aţi simtit brusc şi personal abuzate religios şi satanizate? Domnilor, oare cu toţii gândiţi numai lucruri minunate, gingaşe şi nevinovate despre femei de aveţi tupeul de a vă oripila public de sinceritatea literară a (recunosc exagerată şi mult mai plastică decât aveam nevoie) lui Sorin Lavric?
Să fim serioși, cum să judeci un scriitor după o părticică din creația sa literară? Păi în cazul ăsta sesizez Ministerul Educației să ia măsuri împotriva numitului Creangă Ion care a îndrăznit să scrie pe lângă „Amintiri din copilărie” și alte lucrări (ce tupeu!), între ele şi una nerecomandată minorilor, aşadar jos cu el din manuale că din USR nu-l mai poate concedia literar dl. Manolescu.
Dacă Sorin Lavric este un pericol pentru destructurarea cadrului democratic rezolvăm problema scoțându-l din breasla scriitorilor? Adică îi dăm mai mult timp pentru politică să poată destructura mai bine. Incredibil! Cum rezolvăm domnilor problema minorităților discriminate de Budai Deleanu, păi se cade dragi tovarăși să avem un scriitor care a publicat „Țiganiada” sau un Eliade cu „La țigănci?”, jos cu ei din manuale și din literatură că politică, slavă Domnului, nu mai pot face din mormânt. Am putea umple bibliorafturi cu asemenea exemple, dar cui prodest?
Vreți să îl linşaţi public pe Sorin Lavric? Perfect! Așteptați măcar să-și ia mandatul în primire și lăsăți omul să apuce să şi greșească. Sau o fi o nouă măsură a pandemiei ideologice linșajul preventiv în caz că omul nu va greși? Ce ne facem atunci? Mai bine ne acoperim de pe acum. Şi dacă tot vreţi să linşaţi ca măsură de urgenţă, o puteţi face inteligent respectând cadrul legal. Bietul Cod al Muncii! Nu-i chiar așa de greu de citit și de urmat. Vă recomand să îl studiați savurând un decoct cu esența preferată…