Legiunea sub tirul calomniilor

În numărul trecut al revistei am urmărit „nașterea” cruciadei lui Mihail Stelescu așa cum reiese din amintirile lui Alexandru Talex. Apariția lui Panait Istrati în rândul colaboratorilor nu a impulsionat și alte personalități de stânga să îl urmeze, nici cele de dreapta nu s-au ivit în paginile revistei nou apărute.

Finanțarea și distribuirea „Cruciadei Românismului”

Știm deja că revista avea apariție săptămânală și că prețul de vânzare era de 2 lei. Comandantul legionar Gheorghe Potolea, erou al Primului Război Mondial avea să declare la Procesul Decemvirilor („Buna Vestire”, 22 aprilie 1937) că revista lui Stelescu era trimisă gratuit către legionarii importanți din zonă (Potolea fiind în județul Covurlui) deși aceștia nu o doreau și nu plăteau abonament. Același lucru îl mărturisise și Vasile Iasinschi care primea acasă la Rădăuți repectiva revistă.

Deși legionarilor le era evident faptul că mișcarea lui Stelescu era finanţată de duşmani cu acordul explicit al autorităților, nu au reușit să dovedească public numele binefacatorilor lui Stelescu decât în anul 1937. În cadrul Procesului Decemvirilor mai mulți martori vor declara sub jurământ că finațarea revistei a fost făcută de Generalul Rădescu la însărcinarea primită de la  Mareșalului Averescu și că toate cheltuielile căminului și ale cantinei erau achitate de prințul Constantin Karadjea (deseori scris Caragea).

Primul martor chestionat pe acest subiect este Gheorghe Sandulovici, secretarul lui Mihai Stelescu și membru al „Cruciadei Românismului”. Fragment din depoziția lui Gheorghe Sandulovici („Buna Vestire”, 20 aprilie 1937):

Av. Mihail Polihroniade: Să spună d. Sandulovici de unde avea Stelescu bani pentru cămin, cantină, revistă, etc?

Gh. Sandulovici: Cu chestiunile financiare se ocupa dl. g-ral. Rădescu.

Av. Runcanu: Căminul cantina și revista necesitau cheltuieli mari? Se solda cu pierderi sau cu beneficii?

Gh. Sandulovici: Căminul și cantina erau întrebuințate de dl. C. Caragea care era în mișcarea noastră.

Av. V. Vojen: Câți cruciați locuiau în cămin?

Gh. Sandulovici: Între 8-12-16 când mai veneau și din provincie.

Av. V. Vojen: Ce tiraj avea revista? Câte retururi aveați?

Gh. Sandulovici: 10.000 exemplare săptămânal. Cam o mie.

Av. V. Vojen: Revista se distribuia și gratuit?

Gh. Sandulovici: Nu. Prin abonamente: se trimetea revista la anumite persoane care apoi erau considerate ca abonate.

Legat de abonamente răspunsul lui Sandulovici ne arată că erau considerați ca abonați cei cărora li s-a trimis revista, nicio mențiune asupra faptului că acei oameni erau sau nu plătitori de abonament. Avocații Decemvirilor cer în urma mărturiei lui Sandulovici citarea că martor a Generalului Rădescu. Astfel, prin intermediul „Bunei Vestiri” din 20 aprilie 1937 putem afla direct din gura domniei sale mai multe lucruri interesante. Primul a fost audiat gen. Rădescu ca informator. D-sa face anumite precizări în ceeace privește plecarea lui Stelescu din legiune. În continuare d-sa mai arată că a avut o însărcinare de la Mareșalul Averescu de a trata cu o anumită direcție. Apoi dă lămuriri cum a apărut „Cruciada Românismului” și din ce fonduri apărea, ce raporturi existau între d-sa și Stelescu. („Buna Vestire”, 20 aprilie 1937)

Fragment din depoziția Generalului Nicolae Rădescu („Buna Vestire”, 20 aprilie 1937):

Av. Alexandru Constant: ce sume a dat dl. General pentru scoaterea revistei „Cruciada Românismului”?

Gen. Rădescu: Primele 2-3 numere le-am scos cu banii mei. Un număr costa 6-7000 lei.

Av. Alexandru Constant: Cine subvenționa căminul și cantina?

Gen. Rădescu: D. Caragea dădea lunar circa 15 mii lei. Deasemeni d. Caragea mai completa și suma necesară scoaterii revistei dacă era cazul.

Profesorul Ioan Copuzeanu face un calcul din care rezultă un cost mult mai mare al revistei decât cel declarat de Rădescu:

Apărarea: Cam cât ar costa un număr din „Cruciada Românismului”?

  1. Copuzeanu: 2000 de exemplare fără clișee costă în mediu 5000 lei. Un exemplar se ridică la 3 lei deci cu 70 bani mai mult decât prețul de vânzare. („Buna Vestire”, 23 aprilie 1937).

Mențiunea făcută de Copuzeanu este foarte importantă întrucât el avea toată informația necesară pentru o evaluare corectă a costurilor. Ioan Copuzeanu era proprietarul celebrei  edituri și tipografii interbelice care îi purta numele. Așadar la 10.000 de exemplare săptămânal costul ar fi de 25.000 lei, plus banii de clisee, plus expediția ziarului. Dacă adăugăm şi cei 15.000 lei lunar aferenţi căminului și cantinei ajungem la peste 120.000 lei lunar, fără plata redactorilor și colaboratorilor. Și în tot acest timp Mihai Stelescu era șomer…

Averescu, Rădescu, Stelescu

Așa cum vom vedea ulterior, Gen. Rădescu nu și-a limitat sprijinul față de Stelescu numai prin ajutorul financiar evocat în depoziția de la proces: bani pentru tipărirea primelor numere ale gazetei. Tandemul Averescu-Rădescu este cât se poate de interesant. Mareșalul Averescu fusese un susținător loial al Casei Regale, fiind omul de încredere al Regelui Ferdinand  și un mare susținător al restaurației. Ulterior relațiile sale cu Regele Carol al II-lea se deteriorează pe fondul nemulţumirior acumulate de Averescu împotriva camarilei și în special a Elenei Lupescu. Generalul Rădescu la rândul său a fost împotriva camarilei.

Politic cei doi se intersectează în primăvara lui 1933 când Rădescu demisionează din cadrele active ale armatei și se înscrie în Partidul Poporului (condus de Mareșalul Averescu). În 1934 gruparea lui Averescu (cu tot cu Rădescu în ea) inițiază alături de georgişti (PNL-Brătianu) o alianța politică numită „Frontul Constituțional”. Scopul acestei alianțe era de a lupta împotriva guvernului Tătărăscu și de a condamna public amestecul camarilei în actul de guvernare. Frontul a încercat și cooptarea lui Maniu, tentativă care a eșuat.

Ce legătură au toate astea cu Stelescu? Sinceră să fiu nu m-am lămurit încă. Știm că în 1933 Averescu a manifestat simpatie și interes pentru Mișcarea Legionară. La rândul ei Legiunea în frunte cu Căpitanul au aplaudat prezența Mareșalului Averescu pe șantierul de la Casa Verde și l-au susținut în alegerile din 1933, când de altfel au susținut și pe Gh. Brătianu și pe Maniu:

Voturile voastre în număr de peste 200.000 (două sute de mii), le veţi împărţi după cum urmează, ascultându-mă şi de această dată fără şovăire. 

  1. Legionarii din Ardeal vor vota cu Iuliu Maniu; 
  2. Legionarii din Vechiul Regat şi celelalte ţinuturi vor vota cu Gheorghe Brătianu; 
  3. În judeţele în care candidează personal Mareşalul Averescu, îi veţi da voturile şi vă veţi pune la dispoziţia sa în orice provincie ar candida.

Veţi lupta pentru aceşti trei oameni cu acelaşi dor ce aţi fi luptat pentru propria voastră mişcare. Veţi pune în joc toate puterile voastre pentru că să-i vedeţi bruitori, aşa cum aţi dori să ne vedeţi pe noi. (Corneliu Zelea Codreanu, „Circulari și Manifeste”).

Să fi văzut Averescu în Stelescu un mijloc în plus de atac asupra camarilei? Să fi crezut Averescu că gruparea lui Stelescu este numeroasă și cu șanse de joc în arena politică? Greu de crezut. De ce să finanţezi un asemenea exponat? Era clar că acesta își poate face auzite calomniile doar cu acordul tacit al autorităților, al Regelui şi camarilei împotriva cărora lupta Frontul. Cum s-a ajuns de la un triunghi Gheorghiade-Franasovici-Șeicaru la un altul format din Rădescu-Averescu-Brătianu? Eu cred ca cele două triunghiuri au făcut parte din aceeaşi problemă.

Cert este că pe lângă finanțarea „Cruciadei Românismului” Averescu-Rădescu-Brătianu încearcă să pună încărcătură politică în gruparea lui Stelescu care devine parte integrantă a Frontului Constituțional.

Cenzura și dublul ei standard

Revista lui Mihai Stelescu apărea și circula nestingherită în timp ce ziarele legionare sau cele deținute de persoane conexe Mișcării erau cenzurate. Și nu mă refer aici nici măcar la reviste cu nume explicit legionar. În acea perioada așa cum am mai spus, chiar și celebra revistă a Pr. Ioan Moța, „Libertatea”, a fost interzisă. Interzisă în 1933 „Libertatea” va reapărea abia din aprilie 1936.

La începutul anului 1935 Colonelul Ștefan Zăvoianu a încercat de mai multe ori să reia tipărirea revistei sale, „Dacia” care nu fusese nici pe departe o revista legionară, reamintim că Ștefan Zăvoianu s-a alăturat Mișcării abia în prigoana Duca (adică fix înainte de cenzură). Citim în revista „Flori de Crin” (nr. aprilie-mai 1935) întemeiată de preotul greco-catolic Teofil Băliban despre încercările disperate ale colonelului de a obține aprobarea necesară publicării: i s-a interzis înainte de apariție în trei rânduri chiar și după ce odată a fost primit autorizația și lucrările de tipar erau începute. În continuarea textului vedem ce reacție originală a avut colonelul în fața abuzurilor la care era supus: prin cererea înregistrată sub nr. 24562-1935 domnia sa a cerut Ministerului de Justiție să-și schimbe numele său românesc în numele jidovesc Solomon Zibstein. Aceasta pentru ca să înceteze odată prigoana ce de aproape doi ani s-a dezlănțuit asupra sa și a familiei sale.

Zăvoianu a reușit să obțină până la urmă aprobarea de tipărire, dar s-a ciocnit de o cu totul altă problemă: Mihai Stelescu i-a cumpărat colaboratorii, lăsându-l cu redacția goală. Deși se dăduse autorizație pentru reapariția ziarului „Dacia”, cu două zile înainte de data fixării apariției, Stelescu a recrutat elemente tinere, sărace în „Cruciada Românismului” în proportie de 80% pe care îi ademenea cu bani – mărturia ziaristului Ioan Diaconescu la Procesul Decemvirilor („Buna Vestire” 22 aprilie 1937).

De la jurnalistul Sergiu Florescu aflăm și de existența unui „pui” al „Cruciadei” la Chișinău: Stelescu a editat cunoscuta gazetă. La scurt timp a început să apară la Chișinău „Basarabia cruciară”. Am urmărit pe naivul editor și am constatat că primea bani de la masoni.  Eu eram continuu interogat de cunoscuți cu privire la relațiile răspândite de către Stelescu. Eu scoteam la Chișinău „România Creștină”. Am fost suspendat de dl. Inculeţ pe motiv că gazeta mea revoluţionază masele. („Buna Vestire” 22 aprilie 1937).

Neculai Totu informează asupra modalității de expediere a ziarului lui Stelescu: Pe când organizația noastră era dizolvată noi n-aveam niciun ziar, lui Stelescu i s-a dat aprobarea pentru a scoate „Cruciada Românismului” în care era atacat șeful nostru Corneliu Zelea Codreanu. Noi n-aveam nicio posibilitate de a spulbera aceste infamii. Stelescu trimitea gratuit tuturor legionarilor mai vechi și la intelectualii de la sate. Ceva mai mult și în același timp mai grav: Stelescu expedia „Cruciada Românismului” prin ziarul „Dimineața”. („Buna Vestire”, 23 aprilie 1937)

Calomniile lui Stelescu întrec orice limită

Să revenim la textele „Cruciadei”. Anul editorial 1935 debutează cu texte din ce în ce mai agresive la adresa Căpitanului. Încercând să se calibreze pe sufletul lui Panait Istrati, Stelescu începe să facă comparații între legionarii și luptătorii sovieticii, iar pe Căpitan din „trădător” cum îl numea în 1934 îl transformă în „vierme” și în „asasin al lui I. Gh. Duca” – teză asupra căreia va insista și în viitor încercând chiar să deschidă un proces penal, fără niciun succes. Să vedem un fragment semnat de Mihail Stelescu în „Cruciada Românismului” din 10 ianuarie 1935:

Nu reneg nimic din scurtul meu trecut și din cei 10 ani de lupta dusă zi de zi în slujba românismului alături de camarazii mei. Camarazii mei Panait Istrati, te rog s-o crezi, sunt unii din ei tot atât de curați și de uriași bolizi incandescenţi ca și acei pe care îi găsești în Rusia Sovietică. Au în dezavantajul lor același foc purificativ și măreț al oamenilor ce se hrănesc cu jar și nu cu pâine. Mulți din camarazii mei sunt oameni, după cum, din nenorocire, puținii lor conducători sunt viermi. Fiindcă i-am văzut pe aceștia din urmă viermi și fiindcă am spus-o, mi-am luat pedeapsa, mi s-a montat o poveste care să mă compromită și am fost stigmatizat cu numele de „trădător”. Da, trădător al viermilor, dar, abia atunci, în loc să fiu înfrânt am devenit un învingător. Altfel nu veneam la dumneata. (…)

M-am rupt pentru că n-am mai crezut. Omul pentru care am propovăduit 7 ani de-a rândul, când m-am apropiat de sufletul lui l-am găsit sec și ambițios. L-am descoperit setos de sânge și de cununi de aur. N-am găsit în el „revoluționarul”, omul de flăcări și de geniu. Minciuna vorbelor lui m-a îndurerat, micimea gândurilor lui m-au încovoiat înăuntrul meu unde am găsit lumina și am plecat. Am plecat nu de lângă ei, nu de lângă mormintele camarazilor mei, în jurul cărora n-am ars candele de decor, ci suferință tăcută și credincioasă. Am plecat de lângă el, omul ce se ridică pe morminte cu mâinile pătate de sânge, singurul fapt pe care l-a impus și care i-a adus gloria.

„Duetul” Stelescu-Panait Istrati continuă în paginile „Cruciadei” câteva luni. Stelescu escaladeaza propria-i abjecție cu fiecare articol nou, în timp ce Panait Istrati îi ridică de fiecare dată mingea la fileu, îndemnându-l să escaladeze mai departe. Urat și-a petrecut Istrati ultimele luni de viață. Ce tragedie, să te hrănești pe patul de moarte cu calomnie și să te tratezi cu tablete de minciună! Păcat. La 16 aprilie 1936 Panait Istrati moare sărac și marginalizat. Banii pentru înmormântare îi dă Casa Regală, iar Mihai Stelescu și Alexandru Talex sunt organizatorii funeraliilor. L-am căutat pe Panait Istrati la Bellu. L-am găsit singur, prafuit şi gri, fără niciuo urmă de viaţă în jurul său. Nici măcar resturi de flori sau de lumânări care să arate că cineva în trecutul apropiat şi-a oprit o secundă paşii ca să-i mângâie sau să-i compătimească eternitatea.

Înainte de moartea lui Istrati, Mihai Stelescu publică una din cele mai mari mizerii pe care mintea lui bolnavă de ură le-a putut inventa. Este vorba despre o scrisoare deschisă pe care i-o adresează Căpitanului din paginile „Cruciadei”. Că să înțelegeți pe deplin dimensiunea sufletească a lui Stelescu vom reda integral scrisoarea în completarea prezentului text. Așa cum veți vedea, este o istorie „de dos” a vieții și luptei Căpitanului. Din perioada LANC și până la zi (aprilie 1936) totul a fost „imoralitate”, „interes”, „lașitate”. Pentru prima dată Stelescu aruncă public ideea că se pregătește asasinarea lui. Bietul rătăcit! Poate că singurul legionar care nu a dorit moartea lui Mihai Stelescu a fost Căpitanul. Citind și recitind textul am avut senzația că e decupat dintr-o sesiune de reeducare de la Pitești sau Aiud. Aici însă nu a fost vorba de constrângere prin bătaie, foame, îndelungă detenție în regim de exterminare… Și m-am întrebat ce-ar fi fost cu Stelescu dacă prin minune ar fi ajuns în Pitești? În Aiud? Câte suflete ar fi pierdut? Câte suflete ar fi mutilat? Bine punctează Comandantul: Mihail Stelescu era din stofa din care se fac trădătorii. („Istoria Mişcării Legionare”).

Legiunea sub tirul calomniilor

Atmosfera primelor luni alea anului 1935 cred că s-a desprins destul de clar din cadrele de mai sus. Va imaginați ce era în tot acest timp în sufletul Căpitanului și al legionarilor. După cum spune și Totu, erau blocați de autorități într-o situație care le interzicea orice reacție publică. Nu se puteau apara, nu puteau da replica, erau pur și simplu condamnați la mitraliere continuă de pe baricada Stelescu, fără scut de protecţie și fară arme. Cu toate astea Căpitanul a interzis categoric orice acțiune care ar fi dat autorităților dreptul legal de a reacționa încă o dată violent împotriva legionarilor. În martie 1935 Căpitanul scria:

Îmi închipui ce greu trebuie să fie pentru voi toţi de prin fundul satelor, în lipsa oricăror informaţii, de veşti. Ele nu vin din cauza cenzurii şi a prigonirilor. 

La voi nu sosesc decât veşti rele, insulte, calomnii, minciuni, doar vă veţi îndoi şi veţi părăși poziţia de luptă. Tot ce este suflu de trădare în ţara această aruncă cu noroi şi cu bale de venin peste rănile noastre, căpătate în mijlocul atâtor şi atâtor primejdii, din timpul luptelor trecute. 

Prin întunerecul şi necunoscutul acesta, lipsiţi de orice îndrumare şi directivă, păşesc zeci de mii de legionari, conduşi numai de instinctul lor sănătos, de onoare şi credinţă neşovăitoare în biruinţa steagului legionar.  Ce tablou impresionant: această trupă legionară, răsfirată pe tot cuprinsul ţării şi lipsită de orice comandă, merge în aceeaşi admirabilă cadenţă sufletească pe drumurile victoriei; sigură de ea, în contra tuturor uneltirilor, ademenirilor, încercărilor perfide. (…)

Va trebui să mai stăm aşa. Guvern, jidani, masoni, ocultă şi toţi ceilalţi pigmei cred că în neputinţa de a activă, opriţi de la orice acţiune, ne vom rătăci unii de alţîi, ne vom răsfira, ne vom împărţi pe la alte grupări şi blocul nostru sufletesc care a băgat groază în jidănime, se va sparge în două, în trei, etc.  

Aceste zile, nu vor apuca ei să le vadă cu ochii. Pentru că niciodată sufletul legionar nu va fi rupt în două.

Altceva vor vedea. Vor vedea Biruinţa legionară.

Şi în ziua această, dezarmaţi, biruiţi, zăpăciţi – aşa infami cum sunt – vor încerca să strige: „Trăiască legionarii!”

Aveţi cuvântul meu că le vom răspunde: 

– „Înapoi, Canalii!”

Căci după sute de ani de triumf a Canaliei, a sosit ceasul, că ea, Canalia din mijlocul Românilor, să fie strivită! („Circulari și Manifeste”)

Desigur unii au venit şi cu idei proaste… dar au avut luciditatea de a le supune atenţiei şefilor ierarhici care au scris Căpitanului. De plildă, câțiva legionari brăileni au hotărât de scoată o revistă. Ştim că la Brăila Mihai Stelescu avea un „cuib” de cruciați și un cămin în care aceștia aveau sediul. Aveam două [cămine] în ţară, la Galaţi şi la Brăila. Cel de la Galaţi era subvenţionat de la centru, iar cel de la Brăila, după prima lună se întreţinea singur, Gheorghe Sandulovici („Buna Vestire”, 20 aprilie 1937).

Căpitanul interzice categoric acțiunea brăilenilor, cerându-le să părăsească Mișcarea dacă nu se pot supune ordinului „tăcere” și, dacă aleg să meargă înainte cu tipărirea ilegală a ziarului, să publice pe prima pagină declarația de părăsire a Mișcării. Căpitanul își încheie scrisoarea adresată Organizației Brăila: Mişcarea n-a murit şi nici să nu se sperie nimeni că va muri. Eu sunt aici şi răspund de victorie. Dar vreau să nu se mişte nimeni fără ordinul meu.

Marea biruință a acelor momente a constat în faptul că niciun legionar nu a mișcat. Îndurerați, revoltați, zdrobiți sufletește au înghițit paharul umilinței în tăcere, așa cum li s-a cerut. Gestul de mai târziu al Decemvirilor, așa cum vedeți, vine după ani de stăpânire, după ani de ascultare, după ani de reprimare pe toate planurile: cuvânt, acțiune, apărare, revoltă.

În numărul următor vom vedea cum a decurs Congresul Studențesc de la Craiova, vom descoperi alte planuri de suprimare a Căpitanului, vom afla cum și de ce s-a întâlnit Căpitanul cu Stelescu, de ce a rupt Căpitanul orice relație cu Averescu și Gh. Brătianu, cum a devenit Ionel Moța liderul oficial al „generației de la 1922” şi ce învăţături a dat legionarilor la Carmen Sylva.

*

Mihai Stelescu: O scrisoare către Corneliu Zelea Codreanu

„Nu-ţi scriu d-le Codreanu, această scrisoare ca un particular şi nici ca un dizident, sau ca un m ce are de răfuit o nemulţumire cu dumneata.

Îţi scriu în numele unui tineret care te-a crezut mai mare decât eşti şi de care ţi-ai bătut joc, deşi el te ridicase pe umerii şi mormintele lor. Îţi scriu ca un om care am crezut zece ani în vorbele-ţi mincinoase, dar n-am înţeles să mă înham la carul d-tale de sânge pentru a promova un criminal. Am stat alături atâta timp cât ai reuşit să-ţi ascunzi micimea sufletului d-tale.

Când te-am văzut de aproape, m-am îngrozit şi azi iată-mă iar pe linia iniţială a curăţeniei absolute, a atitudinii dârze şi demne pe care ai murdărit-o o clipă. D-ta. Numai dumneata ai murdărit-o.

Cei care au rămas în jurul d-tale te cred încă sincer, căci ei au sufletul curat şi de aceea te mai urmează. Dar câţi dintre ei nu stau zdrobiţi sufleteşte de deziluzia ce le-a dat-o idolul lor? Şi de acest lucru sunt şi eu vinovat. Te-am ridicat în ochii lor, am minţit ca să creez un mit de paie. Te-am lăudat, înşelat de făţărnicia cuvintelor d-tale. Le-am dat exemplu nebunia mea în lupte. Azi au dreptul să vină să-mi ceară socoteală, de ce i-am dus pe un drum greşit.

Ai minţit de la început. Când te-ai separat de profesorul Cuza, ai spus lumii că te separi pe chestiuni de principii. Realitatea era că nu ai reuşit să te alegi deputat la Putna cu ocazia primelor alegeri în care a participat L.A.N.C. Mai mult, anumite certuri familiale dintre familia d-tale şi a profesorului Cuza, au adus schisma dogmatică. Şi, în plus, ambiţia d-tale deşartă înregimentată în Ligă, căci formaseşi Legiunea. Iată realitatea, nu minciunile pe care le-ai debitat.

În «Cărticica şefului de Cuib» care este o plagiatură după «Călăuza Legionarului», făcută de un prieten al meu, ai pus pe acelaşi plan de duşmănie pe cuzişti şi pe comunişti. Se vede că era o ură ceva mai mare decât teoretică.

Dar relativ la Cărticica şefului de Cuib, e bine să ne oprim puţin. Toată cărţulia e, în afară de cele plagiate, o educaţie special făcută ce se repetă la tot pasul, că «legionarul» să nu creadă nici mort că „marele Căpitan” ar putea greşi vreodată. Tot ce va auzi, e taxat cu ani înainte drept calomnie. Ba, mai mult, ai căutat să infiltrezi în sufletul tinerilor ce te-au urmat fraze ca acestea: „Legionarii vor trebui să meargă uniţi chiar pe un drum rău”. Straşnică educaţie pentru folosu-ţi personal. Cine nu crede, să controleze. Să citească atent şi va vedea adevărul.

Şi apoi, cum ai debutat! Primul judeţ organizat în care s-au adunat băieţi ce-au ridicat apoi mişcarea a fost Covurlui, judeţ organizat de mine, când nici nu ne cunoşteam încă. Primele cântece au înflorit acolo, pe malul Dunării, ca şi primele cuiburi de băieţi. Aşa au făcut şi alţii în alte părţi. Numele tău, popularizat cu mare meşteşug cu ocazia procesului Manciu, se răspândise cu reclamă mare. Cum cum mai toate femeile încalţă azi ciorapul „Adesgo”, căruia i se face atâta reclamă, aşa voiau şi oamenii conducător pe „Codreanu”, căruia tot atâta reclamă i se făcuse. Şi s-a filmat şi nunta; botezai copii cu sutele; şi câte altele… Iată, deci, secretul unei ascensiuni rapide. Iar noi, cei tineri, văzându-te pe un cal alb sau negru, cu crucea în mână (ca la Cahul), vedeam realizându-se basmele şi poveştile din cărţi şi te urmam din romantism.

Dar visul a trecut ca orice vis. Au venit realităţile. Vaida Voevod îţi compunea primul manifest al Gărzii de Fier şi-ţi dădea bani să faci divertismente politice. A declarat-o chiar domnia sa la procesul din anul trecut. Iar legionarii călătoreau pe căile ferate cu foi gratuite de la Ministerul de Interne. Ştii, din acelea ce-mi dădeai ca să aduc pe gălăţeni la Iaşi.

Şi în timpul acela tunai şi fulgerai în contra celor ce mâncau banii statului. Iar noi, tâmpiţii, credeam că aşa e bine, că aşa ne spuneai. Şi astfel, cu permise libere pe căile ferate, colindam ţara, „la luptă”. Şi se lupta, într-adevăr, şi cu jandarmii, dar şi cu băuturica.

Sistemul de educaţie al d-tale şi al tatălui d-tale a viciat atâtea suflete curate. Toţi eram târâţi în mocirla imoralităţii. Unii ne-am salvat la timp, alţii… îi plâng, dar nu ei sunt vinovaţi.

Şi fiindcă îţi scriu deschis, îţi voi vorbi tot deschis. Din această scrisoare tineretul are de învăţat ce se ascunde sub pulpanele cămăşilor naţionale de paradă şi surtucul nemţesc pe care îl porţi astăzi.

La Agapia, la sfânta mânăstire Agapia am primit în suflet prima lovitură de zdruncinare a încrederii mele în virtutea d-tale şi a celor propovăduite de d-ta. V-am văzut desfrânaţi în ultimul hal. Atâta decădere din partea d-tale, care te închinai făţarnic şi cu atâta evlavie, e o crimă. Maicile erau pentru muschetari, după cum mi se predica, sa fiu şi eu… desfătarea lor.

De ce n-am plecat atunci? Pentru că eram cu toţii ameţiţi de mirajul muschetăriei şi al victoriei de mâine. Doar cărţile de căpătâi ale tineretului, recomandate de d-ta, erau „Cei trei Muschetari” şi altele de acelaşi soi. Şi era normal să caute toţi a pune în practică lectura!…

Şi tot astfel ai început munca „constructivă”. Nu pentru construcţie, ci pentru reclamă. Când s-a pornit la făcut digul de la Vişani, se ştia bine că nu va fi permis şi totuşi ai trimis tineri acolo, ca să fie stâlciţi în bătaie pentru reclama d-tale. D-ta aşteptai în gara Buzău şi când ai fost informat că au început bătăile, ai şters-o la Bucureşti. Straşnic „Căpitan”!

Începusem să te cunosc. Te priveam mai atent. Ţi-aduci aminte că atunci când eu am vrut să depun „Crucea de la Eroul Necunoscut” peste capul d-tale, în ziua depunerii crucii ai fugit la Iaşi?

Peste tot s-au bătut şi au murit legionarii pentru d-ta. D-ta veneai în urmă să te ovaţionaze lumea la procese sau să-i îngropi.

La Teiuş cădeau băieţi, la Mihalţi, iar eu treceam prin gloanţe şi d-ta stăteai după perdea într-o casă din oraş. La fel ai făcut la Reşiţa şi peste tot. Unde e curajul de „Căpitan”? Unde e comanda d-tale? Dacă eşti o stea predestinată, poţi înfrunta şi moartea. Numai laşii fug de ea.

Ştiu că-mi vei spune că în 1925 ai făcut un act de vitejie. Nu e cazul să-l discutăm. Ne lovim de autoritatea lucrului judecat, deşi acolo n-a fost vitejie, ci ură personală şi dorinţa de afirmare.

Dar aşa cum ai fost mut pe terenul faptelor, tot aşa şi în Parlament. Dacă eşti aşa de mare „Căpitan”, de ce n-ai zdrobit prin discursurile d-tale Camera? Cine te-a auzit? Iar eu, care vorbeam, îţi devenisem pai în ochi. Ţi-aduci aminte de ziua când tatăl d-tale mi-a spus, că de aceea vorbesc, că intenţionez să iau şefia Gărzii de Fier? Se vede că şi tatăl d-tale îşi dădea seama de ce calităţi trebuie să dispună un conducător. Invidia încolţise în sufletul d-tale, iar eu ţi-am oferit demisia mea. N-ai primit-o pe motivul că „ce va zice lumea”. Iată ce te interesa! De atunci ai căutat mereu să scapi de mine. Te incomodam. Nu mai eram entuziastul orb de altădată. Vedeam şi ceream lămuriri. Le-am căpătat indirect.

Ai început să-ţi apropii oameni deocheaţi şi arivişti. L-ai adus pe Virgil Ionescu, care nu ştiu dacă în vinele sale se găseşte măcar o picătură de sânge românesc. Acest om a devenit mâna d-tale dreaptă. L-ai făcut şeful Dobrogei. Iar el, drept mulţumire, ţi-a adus fonduri de la Malaxa et Compania. Ai mai luat bani şi de la alţii. Opreai şi din diurnele palamentarilor bani. Din totalul de 120.000 lunar, opreai 80.000 lei şi achitai din ei datoriile familiei d-tale. Cred că nu e cazul să specificăm şi nume. Chiar unul din aghiotanţii d-tale existenţi, Nicolae Totu, era foarte contrariat de ce faci cu banii. Lucruri mici, murdare, dar de aici se desprinde omul care eşti în mare. Ai dus un tineret la groapă şi pe altul la râpă.

Înainte de dizolvare ţi-ai trimis ciracii să trateze cu Victor Iamandi, ca apoi, după trei zile, să fii totuşi dizolvat.

Trec peste epoca acelor frământări de tristă amintire. Dar un fapt e de reţinut. În timp ce toţi stăteam la Jilava, d-ta te adăposteai la o doamnă. Era o persoană duşmană acţiunii d-tale. Cum de v-aţi împăcat aşa de bine? Ce poveste eşti gata să mai inventezi şi asupra acestui fapt? Eu ştiu o lozincă, la duşmani nu se doarme când camarazii suferă afară.

Şi apoi la proces! Eşti singurul care din toţi ai spus un categoric „Nu!”. Eşti singurul care nu ştia ce să mai jertfească pentru ca să se apere de perspective puţin surâzătoare. De curând m-ai făcut „trădător”. Dar la proces care din noi doi era? Ai fost aşa de mic! Şi mai speri să conduci o ţară? Află că România nu e o ţară de nebuni.

Atunci te-am descoperit complet şi d-ta ai simţit-o. Voiam să ţip pe faţă, dar interveneai prin alţii să tac. Totuşi am început să ţip, că vroiam primenire de aer. Ori revenire la linia normală, sau trebuia să te părăsesc. Ai simţit, ţi-ai dat seama că mulţi vor fi aceia care te vor părăsi. Şi cu vechea-ţi artă de a taxa orice adevăr ce te supăra, drept calomnie, iar pe cel ce te atacă, un vândut, când în fond d-ta erai acela, ai început atmosfera de defăimare a mea. Nereuşind, l-ai pus pe Generalul Cantacuzino să mă trimită la Rm. Vâlcea şi ştie Generalul ce vorbe mi-a spus el atunci! Am fost arestat şi condamnat la 1 an închisoare, iar d-ta ai aranjat în aşa fel să se descopere un complot pus la cale de mine în contra d-tale. Astfel legitimai că afirmaţiile mele erau tendinţe de distrugere a persoanei d-tale.

Dar pentru prima dată în viaţa d-tale, acel complot l-ai montat prost, poate fiindcă era contra d-tale. Aţa albă cu care a fost cusut s-a văzut de la distanţă. Toată mascarada de la proces şi declaraţiile ordonate te-au făcut de râs. N-ai reuşit atunci să asmuţi ura vreunui legionar în contra mea, căci asta urmăreai.

Atunci ai început educaţia legionarilor în acest sens. Posed toate ordinele d-tale şi instrucţiunile de ură date în contra mea. Pregăteşti, după sistemul d-tale, o crimă prin sugestia maselor. Dar iată că se mai găseşte şi câte un suflet care dezvăluie deodată planul.

Ca o verificare, că urmăreşti cu orice preţ să mă cumperi sau să mă distrugi, este venirea unuia din fraţii d-tale la mine. Ce căuta un frate al d-tale în casa mea dacă sunt ceea ce spui? Eu i-am spus trimisului care căuta să fie diplomat că mă voi împăca cu d-ta: „Dacă arzi ce iubeşti şi vei iubi ce ai ars”.

Azi, după ce vezi că mediaţiunile nu ţi-au reuşit, încerci asasinarea mea. O ştiu. Mi-o spun cei ce asistă la şedinţele d-tale, mi-o spun cele trei scrisori semnate de intimii d-tale, o ştie toată lumea care îţi cunoaşte mentalitatea.

Iată de ce îţi scriu. Vrei să mă omori fizic? Nu mi-e teamă de glonţul de oţel, deşi ştiu că numai cu el mă poţi omorî. Eu însă am gloanţe care te omoară moralmente şi află că nu le-am tras încă pe toate.

E o luptă inegală, o recunosc, dar e tare frumoasă, pentru că se dă între întuneric şi lumină. Vino, de ai curajul, şi mă împuşcă singur, nu mai trimite la ocnă pe alţii…”

Publicată în „Cruciada Românului”, în 4 aprilie 1935, republicată în vol. „Pasiuni şi crime regale” de Ioana Damaschin, Editura Junimea Română, Târgovişte 1998

Cuvântul Românesc, noiembrie 1998, an 24, nr. 264

 

Lasă un răspuns

Adresa email nu va fi publicata.

Default thumbnail
Subiectul precedent

1940 - un an dramatic pentru istoria României (VIII)

Subiectul următor

Din culisele evenimentelor tragice din 27 noiembrie 1940

Cele mai recente din

Decemvirii (7)

Vestea trădării lui Stelescu Vestea trădării lui Stelescu confirmată de juriu şi

Decemvirii (6)

Mihai Stelelescu judecat de Consiliul de Onoare În urma descinderii legionare din

Decemvirii (5)

Casa Gheorghiade şi sticluţele de otravă În numărul trecut am oprit firul

Decemvirii (4)

Complotul pentru asasinarea Căpitanului În numărul trecut al serialul nostru am aflat

Decemvirii (3)

Trădătorul Mihai Stelescu 1933-1934 context politic Finalul anului 1933 aduce cu sine