Virtutea naţionalismului (9)

Note după „Virtutea naţionalismului” de Yoram Hazony. Virtutea naţionalismului.

Capitolul final al cărţii lui Hazony, ca un corolar al acesteia, poartă acelaşi titlu: „Virtutea naţionalismului”. După ce rezumă ideile orânduirii politice bazată pe state naţionale, pledând pentru caracteristicile ei, atât în privinţa menţinerii păcii prin localizarea conflictelor dar şi în ceea ce priveşte cadrul pe care îl crează pentru autodeterminarea şi competiţia productivă între naţiuni, Hazony explică cum înţelege el calitatea de „naţionalist”, pe care şi-o asumă.

Aceasta presupune nu doar loialitate faţă de propria naţiune şi interesele aceseia, ci şi adoptarea unei perspective mai largi, chiar de factură universalistă, prin care se recunoaşte interesul superior al întregii umanităţi pentru un concert de naţiuni libere şi independente. Acest tipar poate constitui un reper şi un scop pentru politica inter-naţională, dincolo de interesul specific al fiecărei naţiuni.

Pe plan extern naţionalistul se poziţionează împotriva proiectelor imperialiste, a instituţiilor internaţionale coercitive sau a teoriilor universaliste, în numele cărora politicienii se implică în chestiuni interne ale unor ţări îndepărtate, pe care nici nu le cunosc în profunzime. Pe plan intern naţionalistul este dedicat binelui propriei naţiuni, coeziunii acesteia precum şi moştenirii ei culturale care poartă pecetea unicităţii.

Fireşte, au fost şi naţionalişti care au comis lucruri reprobabile în numele apărării interesului naţiunii căreia îi aparţin. De asemenea, Hazony recunoaşte şi faptul că o orânduire bazată pe statul naţional nu îi transformă pe oameni în îngeri. Dar e convins de faptul că a milita pentru cauza unui imperiu, pentru a aduce întreaga omenire sub dominaţia unei unice autorităţi şi ideologii, este un fapt mult mai rău. Cele mai mari dezastre din istoria omenirii le-au produs imperialiştii: Napoleon, Hitler, Stalin.

Hazony nu se arată deloc convins de teoria ideologilor liberali, după care concepţia lor nu ar avea nimic de-a face cu imperialismele trecutului. Toate aceste idei sunt privite drept utopice, abstracte, care în cele din urmă vor degenera în ura ireductibilă faţă de particularismele care nu se lasă subordonate. Caz în care singura modalitate de a le face să se supună va rămâne tot recursul la forţă, cu nimic diferit faţă de cel al imperialiştilor din trecut.

Prin urmare, pentru Hazony naţionalismul constituie o virtute atât din perspectiva unei orânduiri politice mondiale care îl aşează la temelie, cât şi din cea a fiecărui individ în parte. El contrazice apăsat teoriile universaliştilor după care naţionalismul ar fi mai degrabă un viciu, care corupe personalitatea omului. Nu crede într-o lume utopică în care graniţele au fost abolite. Dimpotrivă, naţionalismul constituie o virtute şi pe plan individual. Prin orientarea după reperul orânduirii bazate pe state naţionale, individul poate dezvolta anumite trăsături de caracter care ar fi imposibil de dobândit prin situarea într-o paradigmă universalistă.

Anume, loialitatea faţă de propriul neam, faţă de tradiţia moştenită generează o atitudine de onoare şi spirit de sacrificiu, care a fasonat în primul rând orânduirea tribală, pre-naţională. Aceasta este moştenită şi de către naţionalist, care se situează la mijlocul distanţei dintre universalist şi tribalist. Naţionalistul este de asemenea un particularist, precum acesta din urmă. Dar el manifestă şi tendinţa către un ideal superior propriei naţiuni, dar altul decât cel al unei unice doctrine universaliste.

Bunăstarea propriei naţiuni este privită drept posibilă doar într-o orânduire bazată pe state naţionale. Acest ideal presupune o anumită umilinţă şi un respect autentic faţă de realizările altor naţiuni. Naţionalistul e conştient de adevărul, frumuseţea şi valoarea propriei tradiţii naţionale, dar ştie şi că aceasta nu reprezintă suma întregii creaţii umane. El realizează că şi alte naţiuni îşi au la rândul lor bogăţia lor spirituală, ea constând adesea din elemente care îi lipsesc celei proprii.

În sufletul unui naţionalist există adesea o tensiune fertilă între loialitatea sa intensă faţă de tradiţiile moştenite ale propriei naţiuni şi scepticismul şi empirismul  care rezultă din conştientizarea diversităţii acestor tradiţii – atât în rândurile triburilor care alcătuiesc propria naţiune, cât şi cele aparţinând unor naţiuni străine.

Hazony consideră această tensiune drept o mare virtute pentru un individ, iar roadele ei în termeni de înţelegere politică şi morală nu pot fi întrecute de cele izvorâte din altă dispoziţie interioară. Teoriile oricărui salvaţionism universal, în special cea a unui imperiu liberal, năzuiesc în mod implacabil la impunerea unui conformism şi la demantelarea efectelor atitudinilor de contrabalansare, nu doar la nivel de naţiuni, ci şi în sufletul individului.

Dintre toate dispoziţiile politice care ne sunt cunoscute, numai naţionalismul poate oferi o echilibrare consistentă la adresa acestui fanatism universalist, consfinţind diversitatea naţiunilor independente ca o virtute a ordinii politice, iar toleranţa şi aprecierea acestei diversităţi drept o virtute a individului.

Lasă un răspuns

Adresa email nu va fi publicata.

Subiectul precedent

Sorin Lavric: condamnat pentru delict de opinie

Default thumbnail
Subiectul următor

Părintele Serafim Rose: „Orice lucru bun din lume Îl arată pe Dumnezeu”

Cele mai recente din

DECEMVIRII (9)

Studenţimea condamnă trădarea lui Stelescu În primăvara lui 1935 camarila pune la