Azi 9 ianuarie 2021 se împlinesc 100 de ani de la naşterea domnului Nicolae Roșca ( + 2 aprilie 2013), figură de prim – plan a Mișcării Legionare din exil (înainte de ’89) și apoi din țară (după ‘89), președinte și părinte sufletesc al Fundației noastre “George Manu”. La acest ceas aniversar ne exprimăm încă o dată respectul nostru pentru viața exemplară și mesajul luminos al domnului Nicolae Roşca, reflectat constant în acțiunile, discursurile și opera sa scrisă.
Nicolae Roşca – Prezent !
*
NICOLAE ROŞCA
“VOI FASCIŞTII SUNTEŢI TERORIŞTII”
Comuniştii sunt meşteri mari în măsluirea adevărului . Ei au pătruns, ca nimeni alţii, în psihologia maselor, au studiat-o şi au descoperit legile după care se guvernează. Ei ştiu că printr-un bombardament masiv al minţilor omeneşti cu anumite idei-tip, cu anumite slogane, ajung să le impună, treptat-treptat, şi să întunece libertatea de gândire şi de decizie a indivizilor.
În felul acesta au reuşit să introducă în minţile oamenilor pe care-i guvernează şi a tuturor acelora asupra cărora au o înrâurire ideologică, nişte adevăruri sui-generis, care nu mai au nimic de-a face cu adevărul. Minciunile cele mai brutale, asupra unor inamici politici sau asupra unor evenimente, repetate cu încăpăţânare , zi de zi, fără odihnă, întrebuinţând toate mijloacele de comunicaţie pe care le au la îndemână, reuşesc să le imprime în creierele terorizate ale supuşilor lor. Lenin însuşi spune deschis că, minciunile repetate zilnic, cu perseverenţă, devin adevăruri în minţile oamenilor.
Aşa au fost şi sunt crescute, sub această permanentă ofensivă contra creierelor şi a funcţionării lor normale, tinerele generaţii române, în care s-au denaturat şi cunoştinţele şi conştiinţele.
Fenomenul este perceptibil chiar şi în Europa occidentală care suferă şi ea bombardamentul falsei informatici marxiste şi face ravagii în societatea oamenilor liberi, creându-le o confuzie mintală atât de profundă că nu mai pot distinge ce este adevăr de ceea ce este neadevăr, ce poate fi de ceea ce nu poate fi, care este raţiunea unor lucruri sau întâmplări şi care iraţionalitatea lor.
Aşa, spre exemplu, comuniştii -prin armatele lor de terorişti infiltrate peste tot în occident- îngrozesc lumea, provoacă atentate, explozii, dau lovituri la bănci cu prăzi importante, incendiază păduri, fabrici, hoteluri, ucid tot ceea ce cade în bătaia pistoalelor lor, fapte pe care apoi, printr-o ingenioasă manipulare a mijloacelor de informaţie, le atribuie aşa-zişilor fascişti. În Spania, în Italia, unde se omoară pe capete şi fără alegere -orice cetăţean în aceste ţări este ameninţat să-şi piardă viaţa, afară de comunişti, bineînţeles- găseşti scrise pe toate zidurile şi în toate latitudinile : VOI FASCIŞTII SUNTEŢI TERORIŞTII. Iar lumea ajunge să creadă. După atentatele cele mai sângeroase, marxiştii, ale căror pistoale fumegă încă, scot masele de roboţi pe stradă, strigând la unison “VOI FASCIŞTII SUNTEŢI TERORIŞTII”. Şi lumea crede. Târnăcopul propagandei insidioase loveşte fără încetare, spărgând minţile oamenilor.
X
X X
Astfel de acţiuni de denaturare a adevărului , de înghesuire a lui în ţarcurile unor interese de partid, această subtilă golire prealabilă a minţilor şi înmagazinare în ele a unor leit-motive şoptite insinuant şi neîntrerupt, le-au mai întrebuinţat şi alţii în trecut. Chiar ţara noastră cunoaşte astfel de sisteme care au precedat epoca comunistă. Ne referim la minciunile grosolane pe care le-au ţesut zi de zi, cu o perseverenţă diabolică, tot politicianismul român în jurul Mişcării Legionare. Ce nu s-a spus !?! Huligani, pistolari, terorişti, falsificatori de bani, “Omul şi pogonul”, vânduţi rând pe rând Berlinului, Romei, Moscovei, susţinuţi cu bani evreieşti , în legătură cu Lupeasca, . . . şi câte şi mai câte genialităţi de astea.
În această ofensivă de infamii, cei mai îndemânatici au fost, fără îndoială, liberalii români. Pentru a doborî un adversar politic pe care-l intuiau prea periculos pentru interesele şi pentru viitorul partidului lor, liberalii nu s-au dat înapoi de la nimic, mergând chiar până la ucideri de oameni. Şi după aceea tot ei strigau, vizând Mişcarea Legionară : terorişti, politica pistolului, şi alte inepţii de soiul acesta. La fel ca marxiştii de astăzi : “VOI FASCIŞTII SUNTEŢI TERORIŞTII”.
Faimoasele drepturi ale omului, de care atâta caz fac acum, au fost descoperite târziu de liberalii români. Ele au primit certificat de naştere în conştiinţa lor numai când nedreptăţile şi teroarea s-au proiectat şi peste ei şi au fost întemniţaţi şi exterminaţi de comunişti. Cât timp ţineau ei cuţitul în mână, Drepturile omului nu erau interesante. Când erau legionarii cei închişi, schingiuiţi şi ucişi, chiar şi de liberali, aceste preocupări idealiste pentru persoana umană erau absente la ei.
Din lunga listă a nedreptăţilor şi a samavolniciilor săvârşite de acest partid, în timpul repetatelor lor guvernări , vom reaminti deocamdată numai două momente : momentul Manciu şi momentul Duca. Adică acelea pentru care liberalii ne strigă şi astăzi , în unison cu comuniştii : “VOI FASCIŞTII SUNTEŢI TERORIŞTII”.
X
X X
MOMENTUL MANCIU
În anul 1924 este numit Prefect al Poliţiei din Iaşi, de către guvernul liberal, Manciu. Om sangvinar, acesta vine cu misiunea de a distruge, prin orice mijloace, mişcarea anticomunistă a studenţilor ieşeni, care se opunea bolşevismului şi agenţilor lui. (Mişcarea Legionară nu apăruse încă, ea fiind înfiinţată în 1927).
Numaidecât încep provocările poliţiei. Studenţii români sunt loviţi pe străzi de agenţii lui Manciu. Tot ei sunt arestaţi fără motiv şi bătuţi în beciurile poliţiei. Toate legile statului sunt călcate în picioare de bestiile asmuţite asupra tinerilor ieşeni. Studenţii protestează pe căi legale. Sunt sesizate forurile judecătoreşti. Studenţii se menţin calm şi aşteaptă rezultatul acuzărilor. Nimic. Părinţii sunt indignaţi. Se fac plângeri, respectiv la Bucureşti. Rezultatele sunt nule. Nu funcţionau încă Drepturile omului pentru partidul în guvern. Teroarea poliţiei creşte la străzi. Orice nenorocit de agent, ştiindu-se apărat , lovea cu sete, în stânga şi în dreapta, pe oricine le ieşea în cale.
În ziua de 31 mai 1924, un grup de 50 de studenţi şi elevi lucrau la o cărămidărie în vederea ridicării unui Cămin Cultural, la Iaşi. În timpul lucrului sunt asaltaţi de bandele poliţieneşti ale lui Manciu, întărite şi cu o unitate de jandarmi. Sunt legaţi în lanţuri şi duşi la poliţie, unde, fără a se anunţa Parchetul, încep bătăile şi schingiuirile. Printre cei arestaţi şi bătuţi se afla şi Corneliu Zelea Codreanu. S-au spart timpane la unii, s-a crăpat pielea de pe tălpile picioarelor, la alţii. Mulţi tineri care leşinau în timpul interogatoriului , erau reanimaţi cu o găleată de apă turnată în cap. Manciu în persoană (care mai era şi avocat, deci cunoscător al legilor) , cu o ură de iraţional, lovea alături de zbirii lui. Teroarea a durat până seara când părinţii, sesizaţi de cele ce se întâmplă cu copiii lor, pătrund cu forţa în Prefectura de Poliţie, însoţiţi de Primul procuror şi de Medicul legist al Tribunalului. Aceştia constată atentatul barbar, se întocmesc acte pe loc şi tinerii sunt transportaţi acasă sau la spitale, de părinţii lor.
Iată câteva titluri şi subtitluri apărute în ziarele epocii, înfierând bestialitatea funcţionarilor guvernului liberal :
“Studenţii au fost bătuţi de însuşi prefectul poliţiei” .
-UNIVERSUL 8/6/1924-
“Studenţii de la Iaşi au fost bătuţi. Ei au fost provocaţi de poliţie , schingiuiţi fără nici o vină. Un Prefect de poliţie bătăuş. Manciu trebuie destituit. Faptele de mai sus nu pot rămâne nepedepsite. Prefectul de poliţie, Manciu, dovedit agent provocator şi vinovat de torturarea studenţilor şi elevilor de liceu din Iaşi, trebuie să primească pedeapsa fărădelegilor lui” .
-UNIVERSUL 8/6/1924-
“Iaşii sub teroarea Prefectului de Poliţie . . . Transportaţi în beciurile poliţiei, aceşti studenţi au fost supuşi la cele mai groaznice chinuri. Unii dintre ei au fost spânzuraţi cu capul în jos, loviţi peste tălpile picioarelor cu vâna de bou. Studentul Corneliu Codreanu a fost legat, apoi pălmuit şi torturat de însuşi Prefectul de Poliţie. Sănătatea lui e zdruncinată. Ceilalţi studenţi arestaţi prezintă grave leziuni corporale. Trei sute de studenţi au reclamat faptele de mai sus procurorului general, cerând ca medicul legist să examineze starea colegilor torturaţi” .
-UNIVERSUL 10/6/1924-
Părinţii celor maltrataţi înjghebează o acţiune cetăţenească pentru tragerea la răspundere a lui Manciu şi cer destituirea lui. Următoarele telegrame au fost expediate Regelui şi Ministrului de Interne :
M.Sale Regelui
“Faţă de nelegalităţile poliţaiului Manciu
împotriva studenţilor şi copiilor noştri loviţi şi insultaţi zilnic, voind a ne întruni, am fost împiedecaţi de poliţie şi de jandarmi , cu toate că procurorul a aprobat întrunirea.
Supunem respectos Majestăţii Voastre
plângerea noastră şi rugăm a fi ocrotiţi< . (Urmează 1200 de semnături ).
Ministrului de Interne
“Copiii noştri luaţi de pe stradă şi sălbatic maltrataţi de Prefectul de poliţie Manciu. Cerem anchetă imediat, urmată de sancţiuni severe. Loviţi în sentimentele noastre părinteşti şi pierzând orice răbdare, aşteptăm neîntârziat dreptate< . (Urmează semnăturile părinţilor ) .
În acest timp Corneliu Zelea Codreanu, care pentru a treia oară era lovit (încă de două ori primise lovituri şi fusese înjurat pe stradă de Manciu şi agenţii lui, în văzul lumii ) , este zdrobit sufleteşte. El se retrage pe muntele Rarău unde stă singur o lună şi jumătate.
“. . . m-am ridicat încet la munte, ducând poveri în suflet, durerile umilinţii de ieri şi chinurile nelămurite pentru ziua de mâine . . . nici o privelişte nu-mi putea alunga dinaintea ochilor priveliştea infamiei şi umilinţii la care am fost expus, alături de tinerii mei camarazi . . . Stăteam pe gânduri şi-mi era ruşine să mă dau jos printre oameni “. Zbuciumul sufletesc al omului liber, crescut în cultul onoarei şi al demnităţii, care se vede atacat mârşav şi maltratat de cei care deţineau puterea şi o întrebuinţau după bunul lor plac. Codreanu îşi dă seama că este provocat cu insistenţă pentru a-l obliga să reacţioneze şi apoi să-l distrugă. Ce să facă ? Cum să procedeze când toate căile legale pe care le încercase le-a găsit zăvorâte ? Se lasă în voia sorţii.
“Mă cobor. Las totul în voia sorţii : eu nu pot să dau
nici o dezlegare. De acuma însă umblu cu revolverul la mine. Şi la cea dintâi provocare, trag. De la această hotărâre nu mă va clinti nimeni” .
Aşadar , autorităţile liberale sunt acelea care introduc pistolul în buzunarul lui Corneliu Codreanu, ca singura soluţie pentru a-şi apăra drepturile de cetăţean şi onoarea terfelită de toţi terchea-berchea guvernului.
Între timp, la cererea părinţilor şi a opiniei publice ieşene, se ordonă o anchetă şi este trimis de la Bucureşti inspectorul Văraru. Acesta constată teroarea lui Manciu şi face un raport obiectiv superiorilor săi. Răspunsul guvernului liberal este :
a/ Poliţaiul Manciu este decorat cu “Steaua României” pentru isprăvile lui.
b/ Toţi comisarii care au schingiuit sunt avansaţi în grad.
Era o indicaţie clară că Manciu îndeplinea un mandat, impunerea terorii guvernamentale -şi mai era şi decorat pentru zelul său de a aplica întocmai drepturile constituţionale ale sistemului democrat, aşa cum le înţelegeau liberalii.
În ziua de 25 octombrie 1924, ziua fatală cum o numeşte Corneliu Codreanu, acesta , avocat fiind – lua parte ca apărător în procesul deschis contra lui Manciu de studentul Comârzan, unul din schingiuiţii aceluia. În sala de judecată, în plină şedinţă şi în prezenţa avocaţilor şi a judecătorului, Manciu, urmat de o gloată de poliţişti, se năpusteşte asupra lui Codreanu pentru a-l lovi.
“În aceste împrejurări, -ne spune acesta- , cu riscul de a mă pierde strivit de cei douăzeci de poliţişti înarmaţi, am scos revolverul şi am tras. Am ţintit pe cine se apropia de mine ”.
Manciu cade răpus. Era primul agresor. Alţi doi comisari sunt răniţi. Restul fug în debandadă.
Această ultimă apărare a unui om încolţit de agresorii guvernului, batjocorit în demnitatea lui, lovit şi împins până pe pragul deznădejdii , au numit-o şi o numesc încă , liberalii, politica pistolului. La fel ca şi marxiştii : “VOI FASCIŞTII SUNTEŢI TERORIŞTII “ .
Actul de legitimă apărare a lui Codreanu a fost atât de evident, încât, în procesul pentru omorârea lui Manciu, care s-a judecat la Turnu-Severin, el a fost achitat în unanimitate, cu toate încercările guvernului liberal de a-i schimba cursul. În timpul şedinţelor, în faţa mărturiilor care se depuneau, lumea care asista la proces era indignată cu isprăvile poliţiştilor ieşeni, care depuneau ca martori. Un severinean enervat îmbrânceşte pe unul din comisarii care susţineau acuma că el nu a lovit pe nimeni, îl scoate cu violenţă din sală şi-i strigă :
“Canalie, să pleci de-aici că nu-ţi garantăm viaţa ! “ .
Apoi adresându-se tuturor comisarilor din Iaşi :
“Aţi schingiuit în mod barbar, cu mâinile voastre, pe aceşti copii. Dacă aţi fi făcut aşa ceva în Turnu-Severin, aţi fi fost măcelăriţi pe stradă de lume. Prezenţa voastră aici murdăreşte acest oraş ; plecaţi cu primul tren, altfel va fi rău de voi “ .
Aşadar , politicii de agresiuni barbare a guvernului liberal, care strivea cu suverană indiferenţă Drepturile omului, urmează împuşcarea în legitimă apărare a lui Manciu. Justiţia română a înţeles acest lucru şi l-a achitat pe Codreanu. Liberalii, însă, îi dau mereu înainte cu flaşneta : “VOI FASCIŞTII SUNTEŢI TERORIŞTII”.
X
X X
MOMENTUL DUCA
O nouă prigoană contra Mişcării Legionare, mult mai cruntă, este dezlănţuită de liberali în anul 1933. Ce înţelegem prin prigoană ? “Prigoana începea când justiţia era scoasă din angrenajul funcţionării ei şi legionarii lăsaţi pradă forţei brutale a Statului, adică a Puterii Executive manevrată de forţele tiranice. Numai după eliminarea totală a puterii juridice putea Statul să-şi desfăşoare toată capacitatea sa de teroare “ . (Horia Sima, Histoire du Mouvement, p.103 ) .
Care a fost raţiunea acestei sângeroase persecuţii ?
În anul 1933 începe procesul de europenizare a Uniunii Sovietice. Simţindu-se ameninţaţi direct de apariţia lui Hitler pe scena politică a Europei , toate cercurile pro-marxiste ale bătrânului continent sunt puse în stare de alarmă de bolşevici. Pentru ruperea carantinei în care fusese ţinută Rusia până atunci, atitudinea României -ţară de frontieră a Europei- era foarte importantă. Acolo apăruse şi creştea fără încetare, în ciuda încercărilor de a o distruge, o forţă anticomunistă : Mişcarea Legionară. Aceasta se opunea alinierii României în banda bolşevică, aliniere pe care o urmărea politica externă oficială, condusă de Titulescu. Pentru anihilarea comunismului rusesc (de fapt nu exista altul ) , pe care legionarii îl intuiau ca cel mai periculos pentru aşezările noastre româneşti, aceştia erau decişi să se alieze cu toţi aceia care l-ar fi putut combate, printre care şi cu Germania Naţional-Socialistă. Pentru a-şi doborî inamicul principal, Germania, Churchill a declarat public că se va alia şi cu dracul (referindu-se la bolşevici ). Pentru a doborî acest drac care ne primejduia existenţa noastră, a Românilor, Mişcarea Legionară era gata să se alieze cu toate forţele anticomuniste, fiind cea mai importantă -pe vremea aceea- Germania, sub regimul pe care ea şi-l alesese.
Aşadar, Legiunea era o piesă de bază în politica centro-europeană. Existenţa sau neexistenţa ei era de o importanţă capitală pentru conspiraţia pro-sovietică, care se pusese în mişcare. Trebuia distrusă. Cum guvernul naţional-ţărănist al lui Vaida Voevod, care era la putere în vara anului 1933, era considerat prea debil pentru această operaţie, cercurile “progresiste” interna]ionale îşi caută omul. Şi cel ce promite cel mai mult este I. G. Duca, fruntaş liberal. La 7 noiembrie 1933, regele Carol II însărcinează pe Duca cu formarea noului guvern şi cu pregătirea alegerilor, fixate pe 20/12/33.
Mişcarea Legionară participă la alegeri. Numaidecât Duca declanşează teroarea în ţară. Ministerul de Interne, prin forţele jandarmeriei, îi opresc cu forţa de la desfăşurarea liniştită a propagandei lor. Sunt împiedecaţi chiar de a-şi depune listele electorale la Tribunale, după normele constituţionale. Abuzurile acestea de putere, murdare şi contra legilor, au provocat ciocniri între poliţie şi legionari. Aceştia, cu toate riscurile pentru integritatea lor fizică, trebuia să treacă cu forţa printre cordoanele de poliţişti şi de jandarmi, pentru a-şi îndeplini drepturile cetăţeneşti. Au fost bătuţi, însângeraţi, iar când ripostau, erau arestaţi şi trimişi în judecată. Victimele terorii liberale erau şi acuzaţi. Stranii Drepturi ale omului !
Al doilea val de mişelii guvernamentale, pentru “îngrozirea legionarilor” , este uciderea directă. “Ordinul de a vărsa sânge inocent venea direct de la I. G. Duca, şeful guvernului. Subsecretarul de Stat la Interne, Victor Iamandi, supraveghea execuţia planului de exterminare a Legiunii “ .
În curs de două săptămâni sunt ucişi trei legionari. Toţi trei fără vină. Erau primele victime în România ale sistemului democrat aşa cum îl înţelegeau liberalii noştri.
Cu toate demersurile făcute, nici o anchetă judiciară nu a fost permisă pentru clarificarea faptelor şi pedepsirea vinovaţilor. Singurele măsuri luate de guvern au fost transferarea ucigaşilor în alte puncte ale ţării pentru a li se pierde urma. Ignorăm faptul, dacă la fel ca în cazul Manciu, au primit şi aceştia avansări şi decoraţii.
Cu toate aceste excese sângeroase ale guvernului, legionarii -la îndemnul lui Codreanu- păstrează calmul şi legalitatea. Nu asta interesa guvernul însă. În ziua de 9 decembrie 1933, Duca dizolvă Mişcarea Legionară, pentru a-i împiedeca prezentarea la alegeri. Nu vom insista prea mult asupra acestor întâmplări care s-au mai tratat în paginile acestui ziar. Mii de persoane au fost arestate ilegal şi aruncate în închisori. Nici un mandat de arestare nu a fost emis. Substituindu-se în mod abuziv puterii judiciare, arestările săvârşite de guvern erau, în realitate, sechestrare de persoane. S-au făcut proteste. S-a cerut intervenţia justiţiei. Fără rezultat. Eram în plin sistem democrat al drepturilor constituţionale. Moţa şi Marin, la eliberarea lor din închisoare au obţinut de la comandantul Jilavei, colonelul Izet, un certificat în care se recunoştea că deţinerea lor în acel loc a fost ilegală. Pe baza acestuia, ei au dat în judecată pe Ministrul de Interne, Victor Iamandi. Totul negativ.
Între timp alegerile au fost “câştigate” de liberali.
Indignaţi de excesele guvernului, trei legionari, care suferiseră legalităţile liberale, îl împuşcă pe Duca, la Sinaia, în noaptea, de 31/12/33 şi se predau autorităţilor. Aşadar cazul era rezolvat din punct de vedere poliţienesc. Nu şi din cel liberal. Un nou val de teroare se dezlănţuie. Din nou se violează casele oamenilor cu percheziţii nelegale, din nou se umplu carcerele. Sterie Ciumetti este chinuit îngrozitor pentru a desvălui locul unde se găsea Corneliu Codreanu. Când zbirii Ministrului de Interne, Iamandi, înţeleg că nu pot scoate nimic de la el, îl omoară şi-i aruncă corpul pe malul lacului Snagov, simulând un accident. Dus ca necunoscut la morgă, doctorul Nicolae Roşu, medic legist, îi determină moartea, fotografiază cadavrul schingiuit şi-l identifică ca fiind al legionarului Sterie Ciumetti. Pentru acest fapt care desvăluia bestialităţile guvernului, doctorul Roşu este azvârlit şi el în închisoare. Drepturile omului ? Ce ironie !
Ca turbată, poliţia caută pe Corneliu Codreanu pentru a-l lichida. Din fericire nu este de găsit. Între timp, poliţia lui Iamandi mai curăţă încă o duzină de legionari. Iată care erau principiile de libertate şi democraţie pe care le aplica partidul liberal, care principii, cu surpriză, le vedem afişate emfatic în nişte declaraţii ale unor reprezentanţi ai acestui partid, în exil.
Procesul se judecă la 17 martie 1934. Cu puţin înainte, Corneliu Codreanu, se prezintă Consiliului de Război, unde se judeca procesul. Justiţia militară, după lungi desbateri, în care s-au întrebuinţat toate presiunile, chiar şi cea regească, pentru a provoca o condamnare, achită în unanimitate Mişcarea Legionară. Nu sunt adevărate acuzaţiile care i se aduc : complot, mişcare teroristă, mişcare clandestină, anarhică, periculoasă pentru siguranţa Statului, care urmărea dărâmarea , prin forţă, a regimului constituţional, etc, etc. Toate aceste acuzaţii mincinoase ale liberalilor au fost spulberate cu uşurinţă în cursul procesului. Dar liberalii, cu o vădită rea-credinţă, pe care numai în regimurile marxiste o mai întâlneşti, îşi continuă plictisitoarea şi stupida muzicuţă ; “VOI FASCIŞTII SUNTEŢI TERORIŞTII” .
După trecerea furtunii, Corneliu Codreanu dă următorul comunicat :
“Camarazi,
A trecut cel mai greu an ; cel mai greu pe care l-am întâlnit în lupta noastră ; cel mai greu pe care, poate, de sute de ani, l-a întâlnit tineretul românesc. Bilanţul : 18.000 de arestări cu 18.000 de case călcate de barbari şi umplute de sânge nevinovat ; 300 de bolnavi în închisori, 16 morţi şi trei înmormântaţi de vii sub pământ” .
Dar liberalilor nu le poate intra în cap altceva decât răsuflatele slogane, made in URSS : “VOI FASCIŞTII SUNTEŢI TERORIŞTII” .
X
X X
Se vor întreba cititorii noştri, ce rost au aceste evocări -cunoscute de altfel- ale unor fapte petrecute acum jumătate de secol, când problemele ce ne apasă acum sunt altele ? De acord cu cei ce gândesc astfel. Nu noi, legionarii, suntem cei ce agităm amintirea acestor triste episoade ale politicii noastre moderne, ci unii refugiaţi, sosiţi aici cu creierul deteriorat de lunga convieţuire cu comuniştii şi care sunt şi neastâmpăraţi. Acum în urmă, au apărut şi nişte liberali -zic ei– care vor să scrie istoria cu cerneală simpatică, care să reliefeze numai ceea ce vor ei. Şi ceea ce vor ei este fals. Misiunea de a informa cere adevăr, cunoaştere şi bună-credinţă. Nu sunt calităţi liberale. Niciodată nu au fost.
Am redat cu atâtea detalii două momente din activitatea lor guvernamentală “de libertate şi democraţie”, pentru că aceşti domni şi-au pierdut şi memoria şi pudoarea. Ei desfăşoară în faţa ochilor exilului, a cărei inteligenţă o subestimează, nişte idei democratice idealiste, care nu au nimic de-a face cu realitatea. Nu a existat, în istoria noastră modernă, un partid politic cu un abis mai profund între activitatea lui şi ideologia care o susţine, ca partidul liberal.
Unul dintre aceşti tineri liberali, aterizat în lumea liberă pe coada unui baltag, ca şi vrăjitoarele neliniştilor copilăreşti care călătoreau -în lumea imaginaţiei noastre, pe coade de mătură, vrea să cureţe exilul românesc cu baltagul. (Se vede că metodele lui Duca s-au transmis pe cale genetică şi copiilor. Ceea ce nu a transmis nimeni acestui domn a fost o cât de mică doză de bună creştere) . Dar nu îl luăm în serios. Considerăm că numai un vis tulburat de copil l-a făcut să scrie ceea ce nu trebuie. (Românul numeşte altfel această tristă meteahnă) .
Alt tânăr liberal se ia de piept cu toate totalitarismele, în dorinţa de a apăra principiile de libertate şi democraţie, care, după spusele dumnealui, au fost cultivate în permanenţă de liberali. (Ceea ce nu este adevărat) . Se pare că aceste nobile principii i-au fost frânte partidului dumnealui de totalitarişti. De toţi totalitariştii şi în special de cei de dreapta. De când a intrat în uzul raţiunii acest domn, nu a auzit decât de moartea violentă a lui Duca, a lui Iamandi şi a 63 de alţi foşti demnitari. Toţi, ucişi de cei care au practicat lupta politică cu pistolul. Sărmani oameni nevinovaţi care au plătit cu viaţa măreţul vis liberal de libertate şi democraţie !
Domnilor noi (sau tineri ) liberali, despre Mişcarea Legionară se poate scrie cu imparţialitate, se poate scrie cu simpatie sau chiar cu patimă. În nici un caz însă, nu se poate scrie cu bufonisme. Când se suflă în flaut trebuie cunoscute o serie de reguli ale armoniei. În caz contrar se ajunge la cacofonie.
Ei bine, Mişcarea Legionară nu a făcut politică cu pistolul. (De fapt nu a fost lăsată să facă politică) . Ea a întrebuinţat pistolul numai în cazuri extreme (când nu i se mai lăsase altă cale de apărare) contra politicii mitralierelor, care -asta da- a fost făcută de partidul liberal pe tot parcursul istoriei româneşti recente. Să nu se uite că primele ucideri oficiale, adică săvârşite de o echipă guvernamentală care avea misiunea de a apăra individul şi drepturile sale, au fost iniţiate de liberali. După aceea s-a transmis ca focul pulberii şi au fost practicate şi de alte grupări democrate sau dictatoriale. Dar politica mitralierelor a fost introdusă în moravurile politicii româneşti de partidul liberal. (Desigur, când era la guvern şi avea în mână toată puterea statală, căci în opoziţie pozau -ca şi acum- în mieluşei) .
Acuma se plâng domnii liberali de totalitarisme ? (Şi noi la fel, chiar şi de totalitarismul liberal ) . Dar să vedem unde se aflau liberalii când se puneau în mişcare totalitarismele la noi ? (Îl lăsăm pe cel de dreapta, care, am văzut că a fost combătut de ei. Şi cum a fost combătut ! A fost singurul “totalitarism” faţă de care şi-au arătat toată ferocitatea lor. Poate pentru că era singurul anticomunist). Dar să le vedem pe celelalte.
“În ziua de 11 februarie 1938, regele Carol a suspendat Constituţia şi a desfiinţat partidele, supunând unui plebiscit noua rânduială . . . Partidul liberal şi-a dat imediat consimţământul, ratificând lovitura de Stat. Adversari ai regimului dictaturii regale au fost : naţional-ţărăniştii , Garda de Fier, . . . .<
Pamfil Şeicaru, Istoria Partidelor, vol.II, p.244.
Să-i mai întrebăm pe domnii noi (sau tineri) liberali, unde se afla partidul părinţilor lor, când s-a iniţiat celălalt totalitarism, cel marxist ? Nu se pupau liberalii cu bolşevicii ruşi, în timp ce legionarii, totalitarismul de dreapta, zăceau în închisori sau se luptau încă pe fronturi, opunându-se totalitarismului de stânga, care acuma nu mai place liberalilor ? Ce istorie au învăţat tinerii liberali ?
Ne amintim că după uciderea lui Corneliu Zelea Codreanu de dictatura regală (ministrul Justiţiei fiind liberalul Victor Iamandi ) domnul Dinu Brătianu , şeful partidului, a fost întrebat dacă admite asasinatul politic. Domnia sa a răspuns că nu, nu admite asasinatul politic, dar înţelege că uciderea lui Codreanu a fost o raţiune de Stat. (Intră acest concept în Declaraţia drepturilor omului, religia cea nouă a liberalilor ?) Când d-l Brătianu a fost omorât la rândul său de totalitarismul marxist căruia domnia sa i-a dat adeziunea, o fi gândit oare la fel ? O fi considerat şi moartea proprie tot raţiune de Stat ?
Cu toate că suntem inamici politici, credem că a fost o crimă fioroasă. Cum crimă fioroasă a fost uciderea lui Corneliu Zelea Codreanu. Cum crime fioroase au fost victimele legionare suprimate de însuşi partidul liberal.
Deocamdată atât din dosarul voluminos al liberalilor. Lăsăm pentru un articol viitor, dacă va fi nevoie, pe Victor Iamandi şi pe cei 63 de alţi foşti demnitari, ucişi la Jilava. Până acuma nu s-a scris prea mult despre aceştia. Nu ştiam în ce categorie zoologică să-i clasificăm, căci , ca oameni, ne era ruşine să-i pomenim. Ne pare bine că-i reclamă liberalii. Astfel se explică şi bestialitatea de care au dat dovadă în activităţile lor politice şi zona zoologică în care se încadrează.
Sugerăm tinerilor refugiaţi români, care în ţară nu au putut afla decât ceea ce comuniştii le-au permis să afle, decât ceea ce le-a fost băgat cu sila în capete în acea vastă operaţie de întoarcere pe dos a creierelor, că odată ajunşi în exil să se documenteze bine. Să citească. Să afle. Să nu le fie teamă să citească tot ceea ce nu au putut în ţară, chiar şi ceea ce au scris inamicii lor politici, (dacă în exil se mai poate vorbi de aşa ceva, în faţa problemelor în care este scufundat poporul românesc). Ar putea afla lucruri interesante pe care nu le-au ştiut niciodată. Asta le-ar întări posibilitatea unor critici obiective.
Iar noilor (sau tinerilor) liberali, le spunem doar atât : mai încet cu sloganele necontrolate, căci mai aproape de adevăr şi tot în rimă ar putea fi următorul : VOI LIBERALII, SUNTEŢI CRIMINALII !
Si tacuises . . .
Revista „Carpaţii”, oct.-nov. 1980
