DECEMVIRII (9)

/

Studenţimea condamnă trădarea lui Stelescu

În primăvara lui 1935 camarila pune la cale o nouă lovitură împotriva Mişcării Legionare, încercând destabiliziarea morală a studenţimii. La acel moment centrele studenţeşti se aflau în majoritate sub conducere legionară, iar atitudinea şi acţiunile generale ale studenţimii române începeau să se confunde cu cele ale Mişcării. Camarila a venit cu un plan extrem de iscusit şi anume întoarcerea la izvoare şi devierea acestora.

Asociaţia „Generaţia Mişcării Studenţeşti de la 1922”

Aşa cum bine ştiţi, renaşterea morală şi spirituală a studenţimii române s-a datorat luptei şi jertfei generaţiei de la 1922. Desigur, din această generaţie nu toţi exponenţii săi au urmat calea legionară. Unii dintre ei, deşi au luptat şi au trăit onorabil, au ales să se dedice carierei şi familiei, având o prezenţă constantă în viaţa publică, alţii au continuat să activeze pe linia A.C. Cuza-Octavian Goga, iar alţii, profitând de prestigiul luptei din tinereţe, îşi duceau existenţa în diverse posturi bine plătite, abandonând idealurile de început. Uneltele Palatului au reuşit să capaciteze o parte din membrii categoriilor enumerate mai sus şi să îi stimuleze pentru a formă o structură menită să devieze studenţimea contemporană de pe calea legionarismului. Aşa a luat fiinţă la începutul anului 1935 Blocul Generaţiei Studenţeşti de la 1922 sub conducerea inginerului Popescu-Botoşani. Înţelegând scopurile camarilei – crearea unei confuzii în rândurile studenţimii – Căpitanul decide să îl însărcineze pe Ion Moţa cu crearea unei asociaţii similare care să contracareze acţiunea Blocului.

La începutul lui aprilie 1935 Ionel Moţa – unanim recunoscut ca lider al generaţiei de la 1922 – convoacă la Bucureşti pe toţi studenţii generaţiei 1922, dar şi pe toţi studenţii care după 1922 au avut roluri de conducere şi reprezentare în viaţa studenţească, la întemeierea Asociaţiei Generaţia Mişcării Studenţeşti de la 1922. Pentru a nu fi considerată o acţiune de propagandă legionară, Moţa nu convoacă seriile studenţeşti recente, din rândul cărora conducătorii erau în parte legionari. Bineînţeles între cei convocaţi se numărau şi membrii Blocului Generaţiei Studenţeşti de la 1922. Guvernul nu a interzis adunarea iniţiată de Moţa pentru că a considerat că reprezentanţii Blocului pot opri înfiinţarea noii Asociaţii şi pot menţine starea de confuzie în rândurile studenţimii.

Întrunirea are loc în sala mare a Palatului Studenţilor în Medicină din Bucureşti. La apelul lui Moţa se prezintă în număr mare cei convocaţi, iar apartenenţa lor sufletească şi politică era legionară. Legionarul Ion Fleşeriu, prezent la acest Congres, avea să noteze: În una din sălile Congresului se face verificarea şi recunoaşterea celor cu drept de participare. După aproape zece ani ne reîntâlnim atâţia şi atâţia colegi de facultate. Majoritatea erau legionari trecuţi prin prigoane, luptători din perioada „spărgătorilor de fronturi”, ostaşi încercaţi ai Căpitanului, a căror credinţă în dreptatea cauzei legionare n-au putut-o îndoi ori frânge nici baionetele jandarmilor, nici bătăile poliţiei. Aceşti ostaşi erau chemaţi acum la discuţii academice, la judecarea unei situaţii, la luarea de hotărâri ce priveau viitorul generaţiilor viitoare ai căror paşi trebuiau feriţi de rătăciri. (Ion Fleşeriu, Amintiri)

Din partea Blocului participa în prezidiu dr. Ion Simionescu (martirizat peste ani la Canal), Popoescu-Borosani şi dr. Constantin Dănulescu (membru al Partidului Naţional Creştin al lui Cuza-Goga, viitor secretar de stat în guvernul Antonescu şi fugar sub regimul comunist). Chiar înainte de începerea şedinţei în sală îşi face apariţia şi Mihai Stelescu, provocând evident indignarea celor prezenţi. La vederea lui Stelescu, Ion Moţa se ridică în picioare şi rosteşte: După tot ceea ce a făcut, după toate atacurile murdare pe care le-a declanşat împotriva Căpitanului de la tribuna unei publicaţii întreţinute de duşmani, este un om nedemn de a se afla printre noi (Horia Sima, Istoria Mişcării Legionare). Cu siguranţă Moţa clocotea, dar cuvintele sale stăpânite îl fac pe Stelescu să părăsească sala, oprind totodată o reacţie violentă a legionarilor împotriva lui. Mă gândesc că probabil Stelescu pe asta şi miza – pe scandal, poate că apariţia sa era menită să provoace o acţiune violentă a legionarilor care ar fi dus la anularea şedinţei.

După acest episod încep dezbaterile. Dănulescu contestă prezenţa studenţilor care cronologic nu aparţineau generaţiei 1922, considerând că prezenţa acestora atrage de la sine nulitatea noii organizaţii. Moţa descrie Generaţia de la 1922 prin prisma idealului şi insistă asupra faptului că sintagma Generaţia 1922 nu se poate delimita în timp, ea nereprezentând un reper strict cronologic, ci un reper al luptei pentru acelaşi ideal. Discursul lui Moţa  a ridicat asistenţa în picioare, dar a supărat membrii Blocului care au încercat tensionarea atmosferei. Intrând în dezbateri se observă de la început o tendinţă separatistă a grupului Simionescu-Botoşani, grup infim faţă de cei peste 100 de membri prezenţi. Având orientări politice voiau să provoace o dezbinare, să dărâme unitatea. Ionel Moţa face toate sforţările ca să împiedice o defecţiune. Se vede însă treaba că grupul respectiv venise la congres tocmai ca să facă dificultăţi. Văzându-se nesprijiniţi de membrii congresului,  merg până la a provoca scandal, deci sistem cuzist. Răspunsul le-a fost dat repede. Scandalagii au fost liniştiţi. În nici o jumătate de oră şi fără măcar să se simtă ceva, Totu Nicolae făcuse ordine. (Ion Fleşeriu, Amintiri)

Şedinţele continuă pe parcursul a trei zile, timp în care Moţa face toate eforturile pentru a readuce în sală membrii Blocului, trimite chiar o delegaţie care să le ceară revenirea pentru exprimarea părerilor în public înainte de votare, membrii Blocului refuză. La votul din finalul Congresului Ion Moţa este ales cu unanimitate de voturi preşedinte al Asociaţiei „Generaţia Mişcării Studenţeşti de la 1922”, iar comitetul de conducere a fost compus din Radu Budişteanu, Ion Fotiade, Gheorghe Furdui, Ion Banea, Nicolae Roşu şi Ion Istrate, secretari fiind Fănică Anastasescu şi Sima Simulescu.

Aşadar, de acum exista o Asociaţie cu conducere exclusiv legionară, legitimă prin apartenenţa şefilor la generaţia 1922, şi legitimată de majoritatea membrilor generaţiei 1922. Planul camarilei a fost zădărnicit. Ion Moţa va rămâne preşedintele Asociaţie, fiind reales în funcţie şi în 1936. În 1937, după moartea lui Moţa, în funcţia de preşedinte al Asociaţiei „Generaţia Mişcării Studenţeşti de la 1922” va fi ales Ilie Gârneaţă.

Congresul Studenţesc de la Craiova

Acţiunea lui Moţa a avut o însemnătate uriaşă din multe puncte de vedere. Achitându-se în mod exemplar de misiunea trasată de Căpitan, Moţa pune punct confuziei dorite de autorităţi în lumea studenţească. La scurtă vreme după înfiinţarea Asociaţiei „Generaţia Mişcării Studenţeşti de la 1922” va avea loc la Craiova, între 17 şi 19 Aprilie 1935, Congresul General Studenţesc pentru anul 1935. De acum apele erau limpezi. Acesta va fi primul Congres în care studenţimea va fi majoritar legionară, de aceea Comandantul Horia Sima îl numea Congresul unanimităţii legionare.

Congresul a fost condus de Traian Cotigă din poziţia sa de preşedinte al Uniunii Naţionale a Studenţilor Creştini din România şi toţi reprezentanţii Centrelor Studenţeşti din ţară participanţi la Congresul de la Craiova, erau legionari. Cotigă îl proclamă pe Ion Moţa drept preşedinte de onoare al Congresului la care, deşi nu participa fizic, trimite studenţilor un extraordinar text „Esenţialul” care se va citi la desschiderea lucrărilor Congresului, text pe care îl puteţi citi şi dvs. în completarea acestui articol.

Iată care era starea de spirit a studenţilor aflaţi la Craiova: Deşi dezbaterile s-au derulat în condiţii de perfectă libertate, nimenea nu s-a ridicat să susţină puncte de vedere diferite de acelea ale reprezentanţilor legionari. Spiritul Legiunii îmbrăţişa, ca un fluid invizibil, pe miile de congresişti. Cântece legionare erau intonate de masa întreagă de studenţi. Toţi oratorii, conducători ai centrelor Universitare Studenţeşti, erau legionari. Toţi au glorificat pe Căpitan şi toţi şi-au manifestat adeziunea necondiţionată la idealurile Mişcării. Congresul de la Craiova a fost o manifestare a elanului şi a tinereţii, care a demonstrat în chip strălucit că studenţii se integraseră, erau absorbiţi în spiritualitatea legionară. (Horia Sima, Istoria Mişcării Legionare).

Arderea simbolică a trădării

Mihai Stelescu nu vine la Craiova, dar trădarea lui apasă greu pe sufletul legionar al Congresului. Durerea trădării este prezentă în toate piepturile studenţeşţi şi răbufneşte printr-un gest simbolic de pedepsire, desigur nu a lui Mihai Stelescu, ci a „operei” sale. „Cruciada Românismului”, alături de ziarele iudeo-masonice, sunt arse de studenţi chiar la pupitrul prezidiului Congresului.

Evenimentul este descris în revista greco-catolică „Flori de Crin”, prin condeiul părintelui profesor doctor Titus Mălai, sub titlul de „Focul simbolic de la Craiova”: Studente şi studenţi creştini, suflete din sufletul neamului nostru, adunaţi la Craiova în congresul 17-19 IV a. c., ţin să oficieze un ceremonial neobişnuit: ard în public unele ciuperci otrăvite ale scrisului cotidian şi periodic. Se procedează simbolic la înfierarea concretă a trădării. Se ard pe scenă foile „Cruciadă Românismului”, „Acţiunea Srudenţească”, „Cioclii” şi ziarul „Dimineaţa”, pe care Congresul le califică de oficine ale tuturor trădătorilor de neam. Ne închipuim elanul de însufleţire colectivă ce se desprinde din miile de piepturi viguroase ale asistenţei părtaşă la acest sacrificiu de avertisment. E oferit pentru afirmarea unei demnităţi. Victimele?… Scrisul unor duşmani declaraţi ai sufletului românesc, litera tipărită a anarhiei morale, meschinele unele ale internaţionalei destrabalate şi cozi de topor ale trădării. („Flori de Crin”, mai-iunie 1935).

Aceeaşi revista face în acelaşi număr şi o scurtă şi deloc admirativă prezentare a revistei lui Stelescu „Cruciada Românismului”: Cruciada Românismului, director Mihai Stelescu. O revista frumoasă la înfăţişare, dar plină de cea mai neagră ură. Cei ce o citesc chiar numai o dată cu obiectivitate se îngrozesc de aşa pătimaş dor de răzbunare ce urmează din călcarea poruncii fundamentale a lui Iisus – iubirea, de care, prin nenumăratele-i articole calomnioase se face vinovată pretinsa Cruciadă a Românismului.

Tot în cadrul sesiunilor Congresului un loc aparte îl are discursul lui Alecu Cantacuzino „Românul de Mâine”, o extraordinară analiză legionară a omului nou şi o viziune de excepţie asupra românului legionar. Desigur, conferinţa lui Alecu a ridicat asistenţa în picioare şi a venit ca un balsam peste suflete legionare greu apăsate de durerea trădării lui Stelescu. Vom reda doar câteva pasaje din respectiva conferinţă (vă recomand cu insistenţă lectura ei integrală).

Românul de mâine va avea să se lepede de următoarele năravuri: îngăduinta, şmecheria, incorectitudinea, repulsia pentru sforţare, pasivitatea în reacţiuni, resemnarea, dorinţa de câştiguri lesnicioase şi repezi, dorul după o viaţă tihnită, în genere călităţile burgheze.

Toate aceste feluri de purtare micşorează sau chiar anihilează vigoarea revoluţiei naţionale.

Păziţi-vă, camarazi, de aceste defecte, dar mai cu seamă vreau să strig, păziţi-vă de lepra trădării.

Cu stigmatul ruşinii în suflet, trebuie să admitem că cei mai vrednici eroi ai neamului nostru au murit trădaţi. (…)

Acum, în vremurile noastre, trădarea a devenit o industrie rentabilă.

Se creează pepiniere de trădători.

Se cultivă cu premeditare şi cu ştiinţă bacilul trădării, cum se cultivă ciupercile cu gunoi.

Mediul românesc de astăzi, spre ruşinea noastră, încurajează şi permite creşterea şi propăşirea trădătorilor.

Generaţia noastră are datoria să cauterizeze această bubă, iar cel ce poartă lepra trădării va fi ars pe rug. (…)

Să rezumăm. Sentimentele care vor trebui cultivate în românul de mâine sunt: intransigenţa, tenacitatea, mândria, violenţa, vitejia, ambiţiunea, cinstea excesivă, dragul muncii, rigiditatea, voinţa puterii, voinţa de afirmaţie, încrederea în sine, simţul demnităţii de om, intoleranţa, creştinismul şi antijudaismul. (…) 

Românul de mâine va fi aliberal.

Românul de mâine va fi intolerant faţă de el însuşi, faţă de orice slăbiciune, faţă de oricine, prieten, rudă sau chiar Domnitor.

Românul de mâine va fi un bun creştin, mai credincios, mai practicant decât românul de azi.

Românul de mâine va fi antisemit şi duşman neşovăielnic al păcatelor spiritului judaic.(…)

Românul de mâine va avea două calităţi: va fi recunoscător şi va fi răzbunător.

Amintiţi-vă, domnilor, el va fi nemilos.

Românul de mâine va fi răzbunător al celor nouă morminte astăzi aşa hulite (se referă la morţii prigoanei Duca) şi recunoscător martirajului ce l-au îndurat atâtea mii de luptători, tineri creştini naţionalişţi, pentru vina de a fi visat învierea Naţiei româneşti.

Desigur, cuvintele lui Alecu aveau o acoperire generală, cu toate astea numele lui Mihai Stelescu se citea printre rânduri. Pentru a-şi aroga o importanţă sporită, Stelescu declarase neîncetat că va fi o victimă a lui Corneliu Zelea Codreanu care pregăteşte asasinarea sa. Acum se va trezi la realitate: Căpitanul nu îi dorea moartea, însă legionarii nu se puteau împăca cu trădarea lui şi mai ales cu tirul neîncetat de calomnii la adresa Căpitanului şi a Mişcării care veneau în cascadă dinspre „Cruciada Românismului”. De ce nu s-a oprit Stelescu în acel punct? Nu am idee. Poate a sperat că va scăpa nepedepsit? Mi-e greu să cred aşa ceva. Mai degrabă înclin să cred că nefericitul Stelescu a presupus că prin moartea sa va rămâne în memoria neamului ca un mare erou sacrificat pe altarul adevărului. Mare mândrie, mare rătăcire…

De ce nu se sinucide trădătorul M. Stelescu?

După Congresul de la Craiova atitudinile publice împotriva lui Stelescu încep să fie tranşante. „România Creştină”, ziar legionar din Basarabia, publică un text cu titlul „De ce nu se sinucide trădătorul M. Stelescu?”. Poate că vi se pare o contradicţie între numele ziarului şi titlul acestui articol. Adevărul este că în epocă sinuciderea (desigur, nu orice fel de sinucidere, nu vorbim de eşecuri în amor, de nebunie etc) era văzută ca un gest de onoare şi tratată ca atare, în plus sinucigaşii de acest tip aveau parte de înmormântare creştinească cu oficierea slujbei de către preot (cazuri legionare concrete de sinucidere în baza cărora am scris cele de mai sus: Elvira Gârneaţă 1935, Alexandru David 1935, Alexandru Ventonic 1941). Redau articolul respectiv.

Când calomiatorul de la „Cruciada Românismului” era om, sau mai bine zis, noi credeam că este om, a făcut un cântec în care spunea: „răsplată luptei laurii vor fi, iar trădătorului moarte”. Mihai Stelescu a trădat mişcarea naţională căreia îi jurase credinţă cu mâna pe inimă, acesta a recunoscut-o personal în faţa juriului de onoare când a fost eliminat şi a constatat-o toată lumea din dovezile expuse la ultimul Congres Studenţesc de la Craiova şi a Congresului justilor conducători ai studenţimii ţinut recent la Bucureşti (se referă la întrunirea generaţiei de la 1922, convocată de Moţa), în ambele congrese a fost declarat trădătorul mişcării naţionaliste. Dacă la etatea de 26 de ani când – cu doi ani în urmă – visai lauri pe frunte, ai devenit un trădător, de ce nu-ţi respecţi cântecul „iar trădătorului moarte”? Ce aştepţi, reabilitarea? N-o aştepta căci nu va veni niciodată, ar fi venit poate cândva, dacă ai fi avut o licărire de demnitate românească; eşti însă un nimic, căci nimicnicie se cheamă ceea ce faci în „Cruciadă” faţă de acela care te-a ridicat acolo unde niciodată nu te visai. Nu ştiu dacă mai ai timp să te pocăieşti!?

Stelescu nu a luat în seamă „sfatul” foştilor săi camarazi şi nu s-a sinucis… Anul 1935 va dezvălui şi alte comploturi împotriva vieţii Căpitanului, iar legionarii, în frunte cu Moţa, vor face tot ce le va sta în putinţă pentru a împiedica o nouă tentativă de asasinat.

*

Esențialul

(dedicat Congresului General Studențesc dela Craiova din Aprilie 1935)

Un Congres General Studențesc trebue să fie nu numai ocaziunea de afirmare a studențimii în raport cu adversarii idealurilor sale, ori prilejul de a fixa încă odată aceste idealuri, dar el trebue să constituie și o verificare interioară sufletească, o examinare a capacității lăuntrice a studentului luptător, o preocupare a studențimii de propria ei structură interioară, revizuind și îndrumând această structură spirituală în așa fel, încât că să corespundă cerințelor luptei și să asigure victoria idealurilor studențești.

Este inutil să se indice idealuri care să nu fie însoțite de elaborarea mijloacelor prin care aceste idealuri vor fi atinse. Iar esențialul în acest domeniu al realizărilor este un element interior sufletesc al luptătorului, un element care a caracterizat mișcarea națională studențească dela 1922-23 și care trebue păstrat și cultivat înainte de orice: confundarea vieții personale a studentului cu idealul său. Acest salt din egoismul individual oricât de justificat, pentru a trece în focul dureros al unei lupte din care să fii hotărît a nu ieși viu fără a fi biruitor, acesta e elementul esențial fără de care nu poate exista o împlinire a idealurilor studențești. Totală aservire a interesului personal interesului colectiv, hotărîrea de a-ți da pieptul tău zdrobit pentru a sluji la temelia biruinței pe care o visezi, numai din această transfigurare sufletească poate țâșni victoria ta, student român!

Când vei spune cumpliților tăi dușmani: Nu-mi pasă dacă mă veți sdrobi sau nu, nu-mi pasă dacă voiu vedea sau nu ziua biruinței, dar sunt sigur că jertfa mea va aduce prăbușirea voastră, și când pornești și te menții până la capăt cu această hotărîre senină, nu încape nici o îndoială că porți în tine o forță pe care nici o tehnică represivă nu o poate birui.

Spiritul de jertfă este esențialul!

Avem cu toții la dispoziție cea mai formidabilă dinamită, cel mai irezistibil instrument de luptă, mai puternic decât tancurile și mitralierele: este propria noastră cenușe! Nici o putere din lume nu va putea evita prăbușirea atunci când se menține pe cenușa unor luptători viteji, căzuți pentru Dreptate și Dumnezeu.

Camarazi! Trecutul tuturor luptelor românesti și al luptelor studențești ne învață să mânuim această teribilă armă: Propria noastră jertfă !

Coborîți în adâncul vostru sufletesc și întrebați-vă dacă vă mulțumește sau nu o simplă recitare de idealuri menite a fi veșnic înfrânte. Iar dacă veți simți că demnitatea voastră de om și de Român nu mai îngăduie rușinea tuturor resemnărilor, atunci împăcați-vă (pe încetul și definitiv, iar nu numai în clipa unui entuziasm trecător), cu gândul că viața voastră personală cade cu totul pe al doilea plan, și treceți dincoace, pe marele drum dureros al jertfei pentru binele altora, pentru binele Neamului, pentru slujirea lui Dumnezeu.

Altfel, dacă veți condiționa lupta de faptul de a nu va stingheri interesele personale oricât de îndreptățite, atunci toate moțiunile voastre frumoase, toate congresele voastre înfierbântate nu vor aduce nici o biruință, ci vor rămâne în istorie doar pentru a caracteriza lașitatea unei generații nevrednice de înaintașii ei și menite blestemului urmașilor.

ION MOȚA
„Cuvântul Studențesc”, 17 APRILIE 1935

2 comentarii

  1. Multumesc din suflet! Nu stiu cat de multi cititori aveti, dar cel puțin pentru mine este aur curat!
    Dumnezeu sa va răsplătească munca depusa🙏

  2. As mai avea o curiozitate: in articolele trecute ati pomenit in trecere cate ceva despre Generalul Cantacuzino-Grănicerul. Despre acest brav român nu s a scris aproape nimic in cartile de istorie, desi a facut atatea pentru țara noastră. Eu, cel puțin, nu am gasit nici o carte, nici un articol in plus față de ce se gaseste chiar pe site ul dvs. Asadar, doream sa întreb daca imi puteți recomanda o carte, o lucrare, orice material cu ceva date in plus despre General.
    Pana acum am auzit doar de cartea lui Ilie Tudor, mi a fost recomandata de profesorul Gică Manole.
    Mulțumesc!

Lasă un răspuns

Adresa email nu va fi publicata.

Default thumbnail
Subiectul precedent

Pomenirea mărturisitorilor din temnița de la Târgu Ocna

Default thumbnail
Subiectul următor

Ioan Ianolide – experienţe duhovniceşti la persoana întâi

Cele mai recente din

Decemvirii (8)

Legiunea sub tirul calomniilor În numărul trecut al revistei am urmărit „nașterea”

Decemvirii (7)

Vestea trădării lui Stelescu Vestea trădării lui Stelescu confirmată de juriu şi

Decemvirii (6)

Mihai Stelelescu judecat de Consiliul de Onoare În urma descinderii legionare din

Decemvirii (5)

Casa Gheorghiade şi sticluţele de otravă În numărul trecut am oprit firul

Decemvirii (4)

Complotul pentru asasinarea Căpitanului În numărul trecut al serialul nostru am aflat