Ziua Deţinuţilor Politici Anticomunişti

Pe 9 martie, data care marchează Ziua Foștilor Deținuți Politici Anticomuniști, grupul nostru a încercat să aducă un mic omagiu zecilor de mii de eroi, care s-au luptat, au suferit și s-au sacrificat pentru a apăra țara de comunism.

În cimitirul de lângă închisoarea din Gherla se află un monument ridicat în memoria foștilor deținuți politici care au pătimit acolo. Închisoarea de la Gherla a fost una dintre cele mai dure din perioada comunistă, aici a funcționat un adevărat regim de exterminare și mulți au murit în urma bătăilor și torturilor, în spacial muncitori și țărani care erau împotriva comunismului. An de an acest loc sfânt, sub care se află rămășițele pământești ale martirilor, se degradează tot mai tare. Dar, ca în fiecare an, grupul nostru s-a ocupat din nou de ecologizarea perimetrului. La final am depus o coroană, am plantat flori și am aprins lumânări; se spune că prin lumânările aprinse pentru cei care nu mai sunt printre noi, aceștia pot să vadă ce se mai întâmplă în lumea din care au plecat. Din păcate, în mjaoritatea timpului aceștia văd doar indiferanță față de suferința lor și necunoașterea adevărului istoric. Cu siguranță ei plâng de mila românilor care nu au înțeles nimic din jertfa lor.

Cu aceeași ocazie, în Vurpăr, județul Sibiu, de unde se trage familia Banea, grupul nostru s-a ocupat de curățarea și înfrumusețarea mormântului eroului legionar Dumitru (Mitu) Banea, fratele mai cunoscutului, Ion Banea, fost șef legionar al Ardealului. Mitu Banea își începe drumul legionar la vârsta de 18 ani, la Iași unde era student fratele său mai mare. Ca și ceilalți legionari, cei doi frați trăiau acolo în sărăcie, lipsiți de orice interes material. Mitu Banea îl descire pe Ion Banea ca fiind cel mai sărac student din tot Iașiul. Acolo, Mitu Banea îl întâlnește pentru prima dată pe Căpitan, care îl fascinează și față de care va rămâne atașat până în ultima clipă. La reînhumarea Căpitanului, în 1940, Mitu Banea împreună cu Vasile Iovin sunt cei care delifleaza pe străzile Bucureștiului ținând crucea Căpitanului, a Nicadorilor și a Decemvirilor. O onoare pe care Mitu Banea a considerat-o mereu a fi prea mare pentru el. Din momentul intrării în Legiune, nu va fi bătălie la care Mitu Banea să nu participe, nu va fi vreun efort pe care să-l conserve sau vreun ban pe care nu îl ofere în sprijinul Mișcării Legionare.

Nicu Iancu, cel care a înființat primul cuib legionar de la Sibiu spunea despre Mitu Banea: ”dacă mergem 20 de avocaţi, ingineri, doctori în propagandă într-un sat, câştigăm ceva oameni, dacă merge Mitu Banea singur, câştigă mai mulţi. “Firea lui războinică i-a cauzat insă și nenumărate probleme lui Banea”, după cum notează în cartea sa de memorii “Acuzat, martor şi apărător în procesul vieţii mele” Mitu Banea a fost arestat de 18 ori; a trecut prin 18 privări de libertate. Doar informația asta, corelată cu faptul că a fost legionar, ne face să ne dăm seama ce erou a fost Mitu Banea. A trecut prin toate prigoanele împotriva legionarilor și a participat activ la mai toate bătăliile legionare. A supriavietiut celor 3 regimuri dictatoriale instaurate în ultimul secol și a ieșit cu demnitate din fiecare încercare prin care a trecut. Din toate temnițele în care a fost închis, bătut, umilit și torturat a ieșit exact așa cum a intrat, cu o credință de fier. Mitu Banea nu s-a dezis niciodată de Legiune, de Căpitan și mai ales de Dumnezeu. Dumnezeu l-a ocrotit și l-a învrednicit să trăiască și după 1989 ca el să-și poată scrie memoriile. El nu a căutat niciodată faimă, sau funcții și nu a încercat nici să se îmbogățească. Singurul lui scop a fost să se sacrifice în numele unui ideal, pentru neamul românesc. A suferit enorm și s-a sacrificat mult, dar nu a regretat nimic din cele ce i s-au întâmplat.

În timp ce Statul Român încearcă să-i elimine din istorie, iar cei de la Institutul “Elie Wiesel” încearcă să-i scoată chiar și din Biserică pe sfinții, martirii și mărturisitorii din temnițele comuniste, noi trebuie să ne străduim să le păstram memoria vie, prin orice efort. Ca națiune merităm exact atât respect cât putem oferi eroilor și martirilor neamului românesc.

Veșnică Pomenire!

Default thumbnail
Subiectul precedent

Portret de luptător: Vasile Motrescu

Subiectul următor

Decemvirii (10)

Cele mai recente din