Părintele Daniel și duhul blândeții

Plecarea la Domnul a Părintelui Daniel de la Mânăstirea Frăsinei în ziua de 1 mai 2021, în plină maturitate duhovnicească, a cutremurat multă lume, producând durere în rândul credincioșilor care îl iubeau atât de mult.

S-a născut la 21 august 1960, în comuna Sanislău, județul Satu Mare, fiind botezat sub numele de Dumitru. A intrat ca frate în Mânăstirea Frăsinei, în 1984, și a fost tuns în monahism în 1987, primind numele de Daniil. A fost hirotonit diacon în 1992, iar în 1995 a fost hirotonit ieromonah. Părintele Daniel Pleșa a fost un „părinte bun pentru mulți, un duhovnic sfătuitor și prieten credincioșilor, multor monahi și monahii, preoți și mireni”. A fost, de asemenea, duhovnic la mai multe mânăstiri de maici.

Părintele Daniel predica nu numai cu cuvântul evanghelic, ci cu fapta toată opera sa de milostenie, punându-se în slujba celor mulți și neajutorați și dăruind din prea plinul ființei sale bunătate și smerenie, răbdare și nădejde, lumină și bucurie.

Întâlnirea cu Părintele Daniel a fost una memorabilă, având senzația, prin natura chipului său angelic, cu ochi albaștri, că mă aflu în prezența Părintelui Arsenie Boca. Un chip care emana blândețe și optimism nu avea cum să nu te miște din comoditatea unei vieți călduțe, neînvățate cu disciplina bisericească și cu asceza duhovnicească firească, fără nicio urmă de habotnicie sau de filetism. Figura sa surâzătoare și prezența sa duhovnicească impozantă te odihneau, reușind să regăsești echilibrul sufletesc pentru a putea continua parcursul spiritual care cere trezvie și discernământ, într-o practică neîncetată a rugăciunii.

Blândețea Părintelui Daniel o resimțeai la nivelul profund al ființei ca o adevărată pedagogie de îndreptare, de recuperare a stării originare a binelui, obnubilat de atâtea rele comise, o pedagogie care nu ținea de formalism, ci de o reală metanoia a persoanei umane. Acest duh al blândeții echivala, pe linie patristică, cu readucerea omului la Hristos, la învățătura Lui, printr-o trezire a conștiinței și printr-o asumare a rolului de coliturghisitor în interiorul Bisericii. Duhovnicia Părintelui Daniel funcționa tocmai pe această coordonată a asumării conștiinței păcatului și a integrării depline în trupul Ecclesiei, prin participarea permanentă la Sfintele Taine.

Harisma Părintelui Daniel se ascundea sub acest chip al blândeții și smereniei, o harismă lucrătoare de care oricine poate da mărturie în diverse situații existențiale. Apropierea de Părintele Daniel s-a produs pe un fond de conaturalitate sufletească, având în comun și aplecarea Sfinției Sale spre Sfinții martiri și mărturisitori din secolul XX, nu doar cei din închisorile comuniste, ci și antecesorii lor din prigoanele carliste și antonesciene. Avea un adevărat cult pentru aceștia și o mare evlavie față de puterea lor duhovnicească, căutându-i în permanență, așa cum făcea deseori cu Sfântul Părinte Ilie Lăcătușu, încă necanonizat de autoritățile bisericești pe motiv de legionarism. Pot depune mărturie oricând pentru ajutorul Părintelui Daniel și a acestor Sfinți din secolul XX pentru mine sau pentru copilul meu, Ioan, cu ale căror rugăciuni a apărut în viață și s-a putut tămădui.

Părintele Daniel a perceput esența acestor martiri, mucenici, pătimitori și mărturisitori a căror operă a încercat să o ducă mai departe, prin asumarea deplină a crucii lui Hristos, a mărturisirii Ortodoxiei. În fapt, dreapta noastră credință se fundează pe sângele acestor Sfinți cărora le datorăm existența ca neam. Astfel, modele de viețuire precum elita mărturisitoare și jertfitoare legionară: de la Corneliu Zelea Codreanu, Ionel Moța, Vasile Marin, Traian Trifan, Traian Marian, Alexandru Ștefănescu, George Popescu Glogoveanu, Virgil Maxim, Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide, Mircea Nicolau, Gheorghe Jimboiu, Aspazia Oțel Petrescu la Maica Mihaela, Pr. Liviu Brânzaș, Părintele Arsenie Boca, Părintele Ioan Iovan, Părintele Nil Dorobanțu, Părintele Constantin Sârbu, Părintele Justin Pârvu, Părintele Arsenie Papacioc, Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa și mulți alții constituie un îndreptar duhovnicesc puternic pentru orice figură monahală sau preoțească care înțelege să racordeze neamul românesc la verticalitatea dumnezeirii.

Un astfel de mărturisitor a fost și este Părintele Daniel pentru care ne rugăm în aceste momente de trecere în lumea unde „nu este nici întristare, nici suspin”. Mai mult decât rugăciunile noastre firave pentru Sfinția Sa, avem noi, păcătoșii, mai multă nevoie de rugăciunea Părintelui, încredințați fiind că acum slujește în Biserica Triumfătoare alături de toți Sfinții atât de dragi.

Rugându-l pe Părintele Daniel să ne ierte pentru toate scăderile, păcatele și răutățile săvârșite, avem nădejdea că am câștigat încă un mare rugător în Împărăția lui Dumnezeu. Să îl rugăm pe Părintele Daniel să ne vegheze din înaltul cerului, întărindu-ne în nădejde, răbdare și credință pentru a da buna mărturisire în vremurile ce vor veni!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa email nu va fi publicata.

Subiectul precedent

Bătălia pentru simbolurile memoriei colective româneşti

Default thumbnail
Subiectul următor

Pr. Nil Dorobanțu, „nebun pentru Hristos”

Cele mai recente din

Decemvirii (12)

Gustloff cade în Elveția, iar George Beza trădează în România   Prima