Trădarea de la 23 august 1944 văzută din prima linie a frontului

Personalitate de mare calibru intelectual, membru al Mișcării Legionare, deținut politic sub regimurile antonescian și comunist, Viorel Gheorghiță este un creștin profund și un analist echilibrat atât al experiențelor personale dramatice cât și al evoluției istorice frământate a poporului român. Evenimentul crucial de la 23 august 1944 – lovitura de stat care l-a răsturnat pe Antonescu și a întors România contra Germaniei – îl găsește pe front în Basarabia, în fața puhoiului sovietic. Observațiile sale, făcute cu tristețe “la firul ierbii” confirmă din păcate marile îndoieli cu privire la legitimitatea, oportunitatea și consecințele reale ale actului de la 23 august 1944. Vom prezenta un fragment din magistrala sa lucrare autobiografică “Et ego”. (M.V.)

Ziua de 21 august 1944, înainte de răsăritul soarelui… rușii atacă. Din linia întâi, nici o veste răspicată, doar zvonuri. Din partea batalionului, niciun ordin. Ciudat comportament și nefiresc. Urmează o pauză semnificativă. Momentul ieșirii din tranșee. Se întețesc și veștile. Soldații noștri care se retrag se înmulțesc și ei. Ofițerii lipsesc.  Și voi ce mai așteptați? mi se adresează cineva. Vreți să vă ia ca din oală? Aștept în continuare ordine…  pentru că ordinele întârzie, hotărăsc singur. Strâng stația de radio, o iau în spinare și mă îndrept  spre comandament. Zarvă mare, se încarcă arhiva. Caut ofițerul cu transmisiunile. Nicăieri. Încarc stația în furgonul cu arhiva și bagajele batalionului. Convoiul s-a pus în mișcare, eram mulți, dezorganizați, năuciți… de exploziile proiectilelor de tun și katiușa. Câmpul e presărat cu morți și răniți. Nu-i aude nimeni, nimeni nu-i vede. Ajuns în dispozitivul artileriei noastre, remarc, pentru a câta oară, nefirescul. Servanții, abia deșteptați, își spălau obrazul ca și cum în preajmă nu s-ar întâmpla nimic. Par cu adevărat surprinși. Bine, dar cum e cu putință? Rușii sunt la niciun kilometru distanță și voi nu ați tras nici un proiectil? ….Nu am primit ordin . Și chiar dacă l- am fi primit, nu aveam cum să îl executăm. Bateriile nu au proiectile iar ofițerii cei mai mulți sunt în concediu. În zona șanțului anti – tanc aceeași situație. Nici un soldat care să opună rezistență. De necrezut. Realizam nefirescul, dar nu și trădarea ascunsă în spatele lui.

Am trecut și de comandamentul diviziei. Nicio rezistență  organizată, nicio încercare de a opri retragerea dezordonată. Rezistență nu, cale liberă, da, dar cum și încotro?? Nu știa nimeni… În cele din urmă am fost regrupați de un colonel pe nume Păunescu, nu știam de la ce regiment e, dar ne – a condus bine și am evitat întâlnirea cu unitățile sovietice. Fără acest colonel aș fi împărtășit soarta copleșitoarei majorități a ostașilor angajați  în luptele din Moldova, aș fi fost dezarmat, luat prizonier și dus în cine știe ce lagăr. Și nu pentru că am fi fost învinși, ci pentru că am fost trădați.

Despre cele întâmplate la 23 august am aflat de la civili în timp ce traversam o localitate oarecare. Bucuria a fost mare. Războiul s-a terminat. Așa credeau cei mai mulți dintre noi. O săptămână, două, până vom curăța țara de nemți și gata. Ne vom reîntoarce la vatră. Așa credeam și eu  fără să mă bucur însă, știind că pacea  ce va urma va fi mai grea decât războiul. Curând aveam să constat și faptul că războiul continuă, cu întreg cortegiul de suferințe și aberații specifice la început sub pretextul dezrobirii Ardealului, apoi acela al lichidării fascismului.

A trecut multă vreme de atunci și părerile sunt tot împărțite. Act de salvare pentru unii, de trădare a intereselor naționale, pentru alții. În ce mă privește, ca soldat participant la bătăliile premergătoare depun mărturie întru totul convins, pe frontul de est în anul 1944 luna august, armata a fost trădată, trădată în toată puterea cuvântului și odată cu ea a fost trădată țara, neamul românesc. Trădată, nu prin faptul că s-a ieșit din război, deși și din acest punct se poate pune problema trădării ci prin felul cum s-a făcut ieșirea. Nepriceperea, dacă a fost nepricepere nu e o scuză, după cum nu poate fi o scuză nici lipsa de cuvânt a învingătorilor.

În ce mă privește, nu cred că la mijloc a fost nepricepere. Trădarea e anterioară ofensivei din august 1944, și într-un fel  e corolarul unei gândiri prost orientate și a unor acte politice interbelice  viciate de această gândire. În 1940 guvernul României în frunte cu regele trădează, renunțând la Basarabia fără luptă. Motivația – alianțele nu funcționează, aliații nu-și onorează obligațiile, iar armata română prost dotată nu e în măsură să facă față nici celei mai neînsemnate agresiuni. E aceasta o stare de fapt. Dar vinovații unde-s? Unde e Titulescu să vadă rodul politicii sale? Avioanele și armamentul greu  deturnate de același Titulescu  spre comuniștii din Spania, unde sunt? Guvernanții interbelici sunt nevinovați? Când am cedat Basarabia am oferit agresorului nu numai pământ românesc ci și  un veritabil certificat de neagresiune. El a pretins, iar noi ne-am conformat, fără să ne afirmăm în vreun fel calitatea de singuri stăpâni, ceea ce Finlanda, Estonia, Letonia și Lituania nu au făcut. Consecințele dăinuie și astăzi și vor mai dăinui încă vreme îndelungată și nu doar pe hartă cât mai ales în conștiința fraților trădați.

Ni se tot spune apoi că 23 august  trebuia făcut  pentru a preîntâmpina  distrugerea țării, transformarea ei într-o imensă ruină. Numai că interesul invadatorului de când lumea  a fost și este ca teritoriile cucerite să nu fie ruină, pentru a avea ce jefui. Ceea ce s-a salvat, prin abandonarea haotică a luptei,  nu pentru noi s-a salvat ci pentru ei, pentru sovietici. Țara a fost considerată în întregime ocupată (armistițiul semnându-se  doar în septembrie) materialul rulant al căilor ferate, industria, aurul, armamentul, totul, absolut totul constituindu-se în pradă de război. Și deși am luptat alturi de ei în vest, ni s-a refuzat calitatea de cobeligeranți.

Viorel Gheorghiță, „Et ego Sărata – Pitești – Gherla – Aiud”

Default thumbnail
Subiectul precedent

Unirea creştinilor

Default thumbnail
Subiectul următor

Laureații Diviziei Albastre III – Caporal Generoso Ramos Velásquez

Cele mai recente din

Decemvirii (28)

Presa oficială și clasa politică la moartea lui Stelescu  Vestea morții lui