Unirea creştinilor

Atitudini din exil – Împotriva balaurului roşu

Comuniştii, ca să-şi realizeze planurile lor de dominaţie mondială, lucrează în câmpul tactic, cu o imensă orchestraţie de mijloace. Pe cât sunt de rigizi cu principiile lor, pe atâta se arată de largi în concesiuni, când este vorba de a dobândi un cât de mic avantaj în dauna adversarului.

În Republica Populară Română – de pildă – regimul comunist a aplicat un alt tratament Bisericii Ortodoxe, decât celei Unite. Biserica Unită a fost pur şi simplu suprimată. Biserica Ortodoxă se bucură mai departe de libertatea cultului. Aceasta nu înseamnă că ortodoxia le-ar fi mai aproape de suflet comuniştilor decât catolicismul. Ci numai că în eşalonarea strategiei sovietice, victima căreia i-a venit rândul a fost Biserica Catolică. Biserica Catolică este guvernată din afară, de un for supranaţional, scaunul Sf. Petru, şi această legătură cu un organism universal trebuia întreruptă, ca să nu fie tulburată opera de sovietizare a ţării. Biserica Ortodoxă a fost cruţată până acum de guvernanţii roşii, pentru că reacţiile ei sunt mult mai slabe. Ea este o biserică pulverizată între diferite naţiuni, ceea ce o pune permanent în stare de inferioritate faţă de factorul politic, faţă de stat. Comunismul a utilizat situaţia ce-a găsit-o, lăsându-i Bisericii Ortodoxe libertatea formală a cultului, dar răpindu-i libertatea intrinsecă, libertatea de a dispune de soarta ei în sensul învăţăturii evanghelice. Prin simpla declanşare a mecanismului statal, Înaltele Feţe Bisericeşti, neagreate de regim, au fost înlăturate de la păstorirea credincioşilor şi înlocuite cu personagii şterse, docile sau de-a dreptul ieşite din şcolile de cadre ale partidului.

Că această situaţie este cu totul provizorie şi nu reflectă decât o etapă în acţiunea de distrugere a credinţei creştine, ne-o dovedesc pregătirile pe care le face partidul ca să combată ştiinţific ideea de Dumnezeu în sufletul oamenilor. Se deschid expoziţii, se întocmesc muzee, se ţin cursuri despre “originea omului”. Omul e decretat făptură a naturii, arătându-i-se fazele lui de descendenţă din antropoizi. Teza creaţiei divine aparţine obscurantismului religios, întreţinut de clasa burghezo-moşierească. În acelaşi timp se semnalează din ce în ce mai des atentate împotriva locaşurilor dumnezeieşti. Biserici catolice şi ortodoxe cad de-a valma pradă vandalismului comunist, sub ochii binevoitori ai miliţienilor. Şi cimitirele se pare că sunt condamnate să piară sub focul epuraţiei. După o informaţie recentă, cimitirul catolic din Timişoara, circumscripţia IV, a fost desfiinţat de autorităţile locale. Au şi început lucrările de defrişare a lui. Crucile de marmură sau de piatră au fost expropriate şi sunt destinate spre vânzare altor familii în doliu. Nu numai că perimetrul cimitirului va fi nivelat în aşa fel încât să dispară orice urmă de mormânt, dar se intenţionează ca pe locul lui să se ridice o clădire, încât şi străfundurile lui vor fi răscolite de târnăcoape, iar oasele aruncate. Tot în Timişoara, statuia Fecioarei Maria, din colţul străzii Doja (actuala denumire), a fost smulsă de pe soclu de miliţieni şi Biserica Domnului urmează să fie închisă.

În faţa acestor realităţi, creştinii n-au ajuns nici până astăzi să priceapă planurile tenebroase ale bolşevismului. Pe de-o parte, ei continuă să dea lupta izolat, ca şi cum biruinţa bolşevismului n-ar însemna nimicirea tuturor confesiunilor, pe de altă parte, stăruiesc într-o poziţie de expectativă, de reticenţă, de apreciere superficială a primejdiei. Ce gânduri poate să-şi facă creştinul, când citeşte declaraţiile Mgr. Ancel, episcop auxiliar de Lyon, care voind să trateze problema conflictului dintre Est şi Vest, într-o atmosferă de seninătate creştină, aşează în aceeaşi balanţă cu bolşevismul, afirmând că oricine ar începe războiul şi din orice motiv intră în categoria criminalilor de război? “Si les Etats-Unis déclenchaient une guerre pour libérer du joug soviétique les nations de l’Europe centrale, ils seraient criminels de guerre. Si la Russie déclenchait une guerre pour libérer du joug capitaliste le prolétariat de n’importe quel pays, elle serait criminelle de guerre.” (Le Monde, 21. Dec. 1951).

Mgr. Ancel face o aplicare cu totul abstractă a principiilor creştine (pace, nonviolenţă), lăsând realităţile să curgă pe dedesubt. Agresiunea nu o mai poate săvârşi cel ce începe războiul, pentru simplul motiv că ea există şi se consumă, zi de zi sub ochii noştri. Ea există chiar de la originile bolşevismului pe un întreit plan de manifestare: personal, naţional şi divin. Simpla prezenţă a comunismului în istorie e o crimă perpetuă contra fundamentelor ei. Toate rugăciunile ce se fac în biserici nu pot să şteargă oroarea de a fi lăsat ca Dumnezeu să fie batjocorit cu atâta neruşinare pe pământ. Adevărul este că sensibilitatea creştină a contemporanilor s-a tocit în aşa măsură, încât nu mai înregistrăm imensitatea păcatului şi ne permitem chiar să intrăm în dialoguri cu comunismul, căutându-i “aspectele constructive”. Ar trebui să reînvie Cruciaţii, ca să se cutremure de apariţia Anti-Christului.

Agresiunea există, pentru că Rusia Sovietică a înjunghiat libertatea naţională a popoarelor de dincolo de cortina de fier. Oare e creştineşte să spui: nu mă interesează soarta acestor popoare, deşi recunosc că împotriva lor s-a săvârşit o agresiune capitală? Se vorbeşte mereu de iubirea aproapelui, dar iubirea aproapelui nu trebuie să funcţioneze şi atunci când naţiuni întregi îşi strigă disperarea?

Agresiunea există, pentru că Rusia Sovietică a devenit un imens univers concentraţionar. Omenirea care s-a revoltat contra lagărelor de concentrare germane, uită de suferinţele a 30 de milioane de oameni, de diferite naţionalităţi, care n-au alt drept decât acela să moară răpuşi de foame, de boli, de munci istovitoare?

Un război contra Rusiei Sovietice nu ar fi un război de agresiune, ci un război care ar pune capăt agresiunii pe toate planurile de existenţă umană. Războiul a început de mult, iar occidentalul se găseşte în stare de legitimă apărare. Am îndrăzni să spunem că singurul război de pe pământ perfect justificat teologal este cel ce se apropie de noi.

Declaraţiile Mgr. Ancel vin în conflict nu numai cu realităţile, dar şi cu ceea ce gândeşte intim fiecare creştin avertizat. Asupra popoarelor de dincolo de cortina de fier, aceste declaraţii nu pot avea decât un efect deprimant, iar popoarele din Occident vor avea de suferit tot atât de mult de pe urma lor, căci, în numele creştinismului sunt exhortate să se degajeze de responsabilităţile ce le incumbă.

Horia Sima, Vestitorul, Ianuarie 1952

Subiectul precedent

22 iunie 1941 – 80 de ani de la trecerea Prutului

Default thumbnail
Subiectul următor

Trădarea de la 23 august 1944 văzută din prima linie a frontului

Cele mai recente din