Armand Călinescu alături de Beza și Stelescu
Ne aflăm în luna martie 1936. Așa cum ați putut afla din ultimele două numere ale serialului nostru, Gheorghe Beza a lansat o serie de atacuri mişeleşti împotriva Generalului Cantacuzino, Căpitanului și Legiunii, fiind exclus din rândurile acesteia. De acum Mișu Stelescu nu mai era singur, la doi ani de la eliminarea sa din Mișcare avea în sfârșit un „mare comandant legionar” de partea sa.
Atacurile cruciate și încrucișate continuă
Să nu vă închipuiți că Mihai Stelescu și-a luat vreun moment concediu de la mișelie. Nici vorbă, la capitolul ăsta a fost extrem de constant. La începutul lunii martie 1936 continuă să îl atace pe Căpitan în stilul devenit deja clasic: Te-ai putut evidenţia prin asasinarea unui român; ai reuşit să încălzeşti minţile unor adolescenţi în jurul unei icoane, în faţa căreia îţi făceai cruce cu mâinile pătate de sânge omenesc […], să joci în faţa naivilor pe misticul bun ca pâinea caldă, înţelegător, care-i induce pe oameni în eroare, din tăcere ai făcut o dogmă, dar o organizaţie nu poţi să conduci. („Cruciada Românismului”, 7 martie 1936, apud Oliver Jens Schmitt „Corneliu Zelea Codreanu: ascensiunea şi căderea „Căpitanului”)
Presa oficială citează, de multe ori chiar pe prima pagină, din articolele apărute în „Cruciada Românismului”. Astfel Stelescu capătă din ce în ce mai multă vizibilitate națională, deși se va dovedi că nu-i va fi de niciun folos. De exemplu ziarul „Știrea” din 22 martie 1936, publică pe centrul primei pagini „Un articol semnificativ al Cruciadei Românismului”: Ziarul lui Stelescu, Cruciada Românismului publică următorul articol: Domnii de la Garda de Fier ne întreabă de unde avem bani. Cruciada nu este tarabă de vieți omenești. Noi n-am deschis încă tarabă de capete omenești unde se cumpără viață și se execută crime conform comenzii achitate înainte. De ce nu se face o cercetare la casa centrului studențesc să vedem și noi pe ce s-au întrebuințat banii bieților studenți percepuți din isigne și câte alte taxe?
Beza ocupă și el prima pagină a ziarelor. În urma „dezvăluirilor” legate de Generalul Cantacuzino, pe care ajunge să îl acuze de implicare directă în asasinarea lui Ducă. „Știrea” din 22 martie 1936: La Cameră se va ridica chestiunea scrisorilor de amenințare primite de unii fruntași politici, precum și destăinuirile făcute în ultimul timp cu privire la asasinarea lui I.Gh. Duca. Parchetul s-a sesizat de destăinuirile lui Beza. Unele persoane politice au sesizat și ele Parchetul. Beza va fi citat de Parchet.
Cine erau aceste persoane politice și ce scrisori de amenințare primiseră? E vorba despre Armand Călinescu și Virgil Madgearu (eu nu cunosc să fie implicate și alte nume) care primiseră o scrisoare de la Generalul Cantacuzino. Cât privește destăinuirile legate de implicarea Generalului în asasinarea lui Duca, vom vedea când și cui au fost făcute de către Beza.
Armand Călinescu și prelungirea stării de asediu
În 14 martie 1936 Parlamentul avea pe ordinea de zi solicitarea Guvernului de prelungire a stării de asediu. Așa cum am mai scris, starea de asediu și cenzura au fost instaurate după căderea lui I. Gh. Duca și prelungite, conform legilor în vigoare la acel moment, din 6 în 6 luni. În cadrul dezbaterilor din Cameră a luat cuvântul Armand Călinescu care atacă guvernul, acuzându-l de slaba reacție împotriva Mișcării Legionare. Călinescu citează dintr-o publicație legionară, reproşând autorităților că cenzura nu funcționează și argumentând că în aceste condițîi e inacceptabil ca autoritățile să ceară prelungirea stării de asediu. În același timp îl atacă pe Corneliu Zelea Codreanu, fapt care va dezlănțui mânia Generalului Cantacuzino. Iată un fragment din cuvântarea rostită de Armand Călinescu în Parlament:
Atunci când se poate dezvolta netulburată de autorități o asemenea propagandă, dați-mi voie să vă întreb: pentru aceștia s-a introdus starea de asediu și cenzura? D-lor deputați, am auzit și cred că o știe și dl. ministru de interne – ar fi trist să n-o știe – am auzit că șeful acestei organizațîi anarhice, omul pe care dvs. l-ați adus în față justiției, implicat în asasinatul de la Sinaia, trăiește astăzi foarte comod, pe malul mării, într-o vilă, cu o moșie de câteva zeci de hectare, unde scrie un fel de “Mein Kampf”, cu care ar dori să ne fericească mâine. Se mai vorbește – și doresc să se dezmintă, ar fi odios dacă lucrul s-ar confirma – se mai spune că acest adaport comod a fost înlesnit șefului mișcării anarhice prin bunăvoința unui avocat al succesiunii căreia aparține această proprietate și care avocat astăzi se află pe banca ministerială. Și atunci, d-lor deputați, în asemenea condițiuni, dați-mi voie să vă întreb: mai este posibil, când guvernul a evoluat atât, să cred eu că starea de asediu se aplică acestei mișcări? (Gheorghe Buzatu, „Discursuri și dezbateri parlamentare 1864-2004”)
Evident că Parlamentul a votat prelungirea stării de asediu și cenzurii. În memoriile sale „Însemnări Politice”, Armand Călinescu notează despre respectiva luare de cuvânt în Parlament: Vorbesc la Cameră legea prelungirii stării de asediu. Discursul are un mare răsunet. Presa îl comentează extrem de favorabil. Spun între altele că Corneliu Codreanu este găzduit la Carmen Sylva în proprietatea unei rude a subsecretarului de stat Bentoiu. Faptul produce senzație.
Reacția Generalului Cantacuzino
Prelungirea stării de asediu și cenzură împănată cu discursul ticălos al lui Armand Călinescu îl vor determina pe Gheorghe Cantacuzino Graniceru să îi trimită o scrisoare atât lui, cât și lui Madgearu, în care îi admonesta în stilul său caracteristic și le spunea direct că, în cazul în care ar primi corecția meritată, el ar fi primul care să aprobe. Tot bătrânul general, exasperat de nemernicia guvernanților scrie: Ce vreți? V-a spus-o în plină ședință și inchizitorul nostru dl Inculeţ. Nu mai are ce să ne facă decât să ne omoare pe toți. Dacă vreți aceasta, eu zic că e mai bine pentru Neam, pentru Cruce și pentru Rege, să vă omorâm noi pe voi cu toți Auşnitii și Blancii la care va închinați! Ce vreți? Pentru numele lui Dumnezeu! Textul integral al scrisorii trimise de General în dată de 17 martie 1936 îl puteți citi în completarea acestui text.
Armand Călinescu trimite scrisoarea la Parchet, acuzându-l pe Cantacuzino de amenințare cu moartea. Parchetul îl citează pe domnul general care la dată de 31 martie 1936 depune mărturie în fața organelor de cercetare, admițând că a scris toate cele aflate în scrisoare, negând amenințarea cu moartea. Răspunsul sau îl puteți citi integral în completarea acestui text. În mod firesc, Parchetul nu a continuat cercetările, considerând că nu există niciun tip de infracțiune.
Armand Călinescu se întâlnește cu Beza și Stelescu
În 20 martie 1936 Armand Călinescu are o zi extrem de plină și de „rodnică”, după cum notează în memoriile sale „Însemnări politice”. Mai întâi sesizează Parchetul cu privire la scrisoarea Generalului Cantacuzino și mai apoi primește două vizite interesante. Întâi îl vede pe Gheorghe Beza și mai apoi pe Mihai Stelescu. De ce îi vede separat și, mai ales, de ce alege să îi întâlnească tocmai acum?
Cu Stelescu fusese coleg în Parlament în anii 30, ruptura lui Stelescu de Mișcare se produsese cu doi ani în urmă, iar discursul public al acestuia era neschimbat din 1934 până în 1936. După mizeriile rostogolite în presă, Beza ajunsese într-adevăr să fie un nume cunoscut în primăvara lui 1936, însă, același Beza încercase să îl omoare cu 6 ani în urmă pe ministrul Costică Angelescu, colegul de partid al lui Armand Călinescu (Angelescu fusese șeful PNȚ Caliacra). Călinescu, care de pe băncile Parlamentului le striga liberalilor cu glas fariseic că au uitat de moartea lui Duca, se întâlnea acum cu cel care încercase să îi omoare colegul de partid.
După mine, scrisoarea Generalului Cantacuzino și întâlnirile Călinescu-Beza-Stelescu sunt legate direct. Călinescu trebuie să fi fost extrem de indignat de scrisoarea primită, încât a încercat să adune niște „probe” care să îl incrimineze în fața justiției, atât pe bătrânul nostru general, cât și pe Căpitan. Lucrurile nu s-au derulat însă în direcția asta pentru că acuzatorii generalului și ai Căpitanului nu au scos niciodată la iveală pretinsele documente care ar fi dovedit fără tăgadă vinovăția acestora.
Călinescu – Beza
Prima întâlnire este cu Gheorghe Beza. Călinescu notează: Primesc, după indicația lui Mihalache, pe Tăslăuanu care-mi aduce și pe Beza, cel care a tras în Costică Angelescu. Este un tânăr scund, cu figura simpatică și inteligent. Îmi face impresia însă că are momente de dezechilibru. Îmi povestește cum activa Codreanu (e despărțit de el acum) și cum se puneau la cale asasinatele. A fost de față la Cantacuzino când s-a discutat asasinarea lui Duca. Ciumetti propusese împușcarea doamnei Lupescu. Codreanu s-a opus, n-a opinat pentru omorârea lui Duca. 20.000 lei luați de la Orghidan pentru ca Beza să împuște pe Auschnitt au fost dați lui Constantinescu, asasinul lui Duca.
Călinescu nu face nicio notație referitoare la Tăslăuanu de unde înțeleg că rolul acestuia era doar acela de a-l introduce pe Beza. Octav Codru Tăslăuanu era un scriitor și om politic averescan fără nicio legătură cu Beza. Dar să nu uităm că după dispariția lui Mihai Stelescu, Beza va ajunge, la ordinul lui Mihalache, șef al Gărzilor Țărănești care trebuiau să-l protejeze pe acesta de legionari (revedeți episodul trecut al serialului nostru). Nu-mi pot explica relația dintre Beza și Mihalache, nu înțeleg de ce un tânăr care încercase să asasineze un ministru țărănist, care apoi intrase în Legiune și o părăsise în condițiile deja cunoscute, ar fi fost atât de interesant pentru Ion Mihalache. Singurul argument ar fi acela că Ion Mihalache a speculat momentul pentru că era unul dintre actorii politici care doreau executarea legislativă a Mișcării și efectivă a șefului său. Inginerul Constantin Orghidan, unul din întemeietorii industriei metalurgice din România, era omul de încredere al lui Max Auschnitt și a rămas așa până în 1944 când a murit. În 1942 Auschnitt îl și împuternicește pe Orghidan să îi administreze averea. Dacă Auschnitt ar fi avut vreo bănuială asupra lui Orghidan, relația lor s-ar fi terminat în 1936 după „dezvăluirile lui Beza”. Desigur că cele povestite de Beza lui Călinescu sunt vorbe aruncate și niciodată dovedite. Cât privește discuțiile despre asasinate la comandă și încă pe bani, nici vorbă. Despre implicarea Generalului și a Căpitanului în asasinatul Duca justiția deja se pronunţase, hotărând că nu a existat așa ceva. Însă trebuie să menționez că din mai multe surse scrise legionare (apărute ulterior în exil) rezultă că Generalul Gheorghe Cantacuzino Graniceru știa de planul Nicadorilor, Căpitanul însă nu știa nimic. Probabil nici Călinescu nu l-a crezut pe Beza, dar a sperat să îl poată folosi la pachet cu Stelescu. Nu va fi așa.
Călinescu – Stelescu
Urmează întâlnirea cu Stelescu. Armand Călinescu nu menționează prezența unei alte persoane, nu spune dacă tot Mihalache a intermediat și această întâlnire sau dacă el l-a contactat personal pe Mihai Stelescu. Să vedem primul fragment din însemnările lui Călinescu despre respectiva vizită:
Văd pe Stelescu, care s-a despărțit și el de Codreanu. Acesta îmi povestește câteva amănunte în legătură cu asasinatul de la Sinaia. Într-o zi se afla la ing. Ionescu. Acesta a cunoscut pe rege și pe d-na Lupescu când erau în străînătate. Are în casă numeroase fotografii cu doamna și întreține încă contactul cu d-na Cernăianu, vara celei dintâi. Când Stelescu era la Ionescu primește un telefon de la bătrânul Lupescu, care-l caută pe inginer. Era în ziua dizolvării gărzii. Mai târziu primește un telefon de la Gavrilă Marinescu care îi cheamă la el la ora 8, la locuința sa. Se duc: Ionescu, Codreanu, Stelescu și încă unul. Cei dintâi întră la Marinescu. După o jumătate de oră pleacă. Încep să se ascundă și să plănuiască atentatul. Stelescu posedă originalul unui ordin al lui Codreanu pentru asasinare.
Cu siguranță Armand Călinescu nu aflase tocmai acum de ruptura dintre Stelescu și Codreanu, de aceea prima propoziție a citatului de mai sus mi se pare formulată puțin ciudat. Este adevărat că soții Virgil și Mărioara Ionescu fuseseră prieteni cu Carol al II-lea și cu Elena Lupescu, dar relația nu mai era activă de multă vreme. Telefonul primit de la tatăl Elenei Lupescu este o invenție. În ceea ce privește presupusa legătură cu Gavrilă Marinescu în acel context, iată ce povesteşte Virgil Ionescu în memoriile sale „Memorii. Pe drumul crucilor căzute”: Ne mai încăpând vreo îndoială asupra celor ce aveau să urmeze, Căpitanul convocase la mine pe Generalul Cantacuzino, Ionel Moța și Stelescu, pentru a discuta evenimentele și a decide măsurile, care ar mai fi fost de luat. Ca o ultimă încercare pentru a preîntâmpina săvârșirea acestui abuz de putere, cu consecințe grave, Căpitanul m-a însărcinat să iau contact cu prefectul capitalei, Generalul Marinescu, ca să medieze pentru Căpitan o imediată audiență la Rege. Prefectul fiind înțeles, l-am întovărăşit la Palat. După mai bine de o oră de așteptare în mașînă, prefectul a ieșit comunicandu-mi că audiența fusese refuzată. Motivul regal? „S-ar fi supărat Duca!” Căile legale și de înțelegere mereu căutate de noi ni se închideau și de astă dată pentru lungă vreme.
Nu am găsit nicio altă sursă care să pomenească despre această întâlnire Ionescu-Marinescu. Însă… Armand Călinescu se află într-o relație de excelentă prietenie cu Gavrilă Marinescu, nu înțeleg de ce nu ar fi aflat toate aceste detalii de la acesta încă din 1933 și de ce le află abia acum, vădit eronat, de la Stelescu? Cât privește ascunderea pentru plănuirea asasinatului este o aberație ca și existența acelui ordin scris de Căpitan. Între 1934-1936 Stelescu afirmă de multe ori că se află în posesia acelui act incriminator pentru Căpitan, act pe care nu l-a prezentat niciodată nici în presă, nici Parchetului și nici unei alte persoane. Nici o altă persoană și nici autoritățile nu au găsit, arătat, utilizat vreo dată acel ordin. Dacă el ar fi existat, nu mai era nevoie de înscenarea procesului din 1938 prin coada de topor Nicolae Iorga.
În numărul viitor vom vedea ce a mai notat Călinescu după întâlnirea cu Mihai Stelescu, de ce au cerut legionarii arestarea lui Luca Gheorghiade în martie 1936 și, apropiindu-ne de Congresul Studențesc de la Târgu Mureș, vom vedea care era starea de spirit a legionarilor în urma ticaloşiilor aruncate în presă de Beza și Stelescu.
*
D-le Călinescu şi D-le Madgearu
Cu toate ieşirile voastre, vă luam apărarea printre ai mei, dar acum, de când cu infamiile, minciunile, exasperările, intrigile şi invenţiile voastre, cu ocazia farsei sinistre a discuţiei cenzurii şi stării de asediu în Cameră, puteţi să fiţi siguri că voi cel dintâi să aprob dacă vreodată la aşa conduită veţi lua corecţiunea meritată.
În aşa fel de înfeudare la jidani şi camarilei aţi ajuns? Plătiţi de duşmanii neamului ca să vă puneţi bine cu stăpânii voştri, vă legaţi de tot ce avem mai curat azi în ţară şi nu puteţi înţelege, lichele şi slugi ce sunteţi, luându-vă după chipul vostru, cum poate, cum poate în mod dezinteresat, un Cantacuzino şi un Codreanu să se jertfească fără niciun gând de a ajunge sau parveni ca voi, pentru binele Ţării, Crucii şi Regelui.
Nu vă este ruşine să înotaţi şi voi în aquarimul politic ca nişte peşti şi cu toţii să vă prefaceţi că discutaţi cenzura şi starea de asediu când aduşi la putere de lipsa voastră totală de caracter, aţi menţime şi cenzura şi starea de asediu…
Ce vreţi? V-a spus-o în plină şedinţă şi inchizitorul nostru Inculeţ. Nu mai are ce să ne facă, decât să ne omoare pe toţi. Dacă vreţi aceasta, eu zic că este mai bine pentru Neam, pentru Cruce şi pentru Rege, să vă omorâm noi pe voi, cu toţi Auşniţii şi Blancii la care vă închinaţi!
Ce vreţi? Pentru numele lui Dumnezeu! Să ne dizolve şi să ne trimită pe noi în Palestina sau pe lumea cealaltă ca să facem loc jidanilor şi cu ei, rămaşi aici pe capul vostru, să trăiţi voi liniştiţi şi bine, cu bogăţiile ce le-aţi furat de pe spinarea poporului speculat?!
Ce vreţi? Vreţi să turbaţi oamenii, ce ştiu bine că au dreptate, pentru că, dezinteresaţi şi fanatici, când este vorba de religia şi Ţara lor, dacă nu vă veţi astâmpăra desigur că vă vor sfârteca ca pe nişte canalii ordinare ce sunteţi?!
Voi, nu noi, duceţi ţara la dezbinare, revoluţie şi război civil. Voi, nu noi, ridicaţi una contra alteia rase şi clase pentru că, ghiftuiţi de regele creştin, prin trusturile şi afacerile jidoveşti, desfideţi, sub protecţia camarilei, întregul Neam Românesc Creştin care nu face decât să-şi ceară sfintele sale drepturi de unde l-aţi gonit voi! Trăim în plină iobăgie cu o minoritate jidovească cotropitoare, ce cu voi şi prin voi sugrumă, speculând-o, o majoritate de 15 milioane. Feriţi-vă, mizerabililor, de redeşteptarea inevitabilă şi de mânia legitimă!!!
Un Mihalache spune (Monitorul Oficial) că s-a procedat ilegal cu noi. Un Potârcă (Mi-a spus mie) spune asemenea. Pe mulţi din partidul D-vs (ştiu eu) i-aţi afanisit.
Machiaveli de carton, urziţi intriga străvezie a procesului Gărzii de Fier în care liberalii, mai cu seamă în urmă, au uitat, ziceţi voi, memoria lui Duca!
Voi, nenorociţilor, aţi uitat că am vost achitaţi de cinci generali, oameni de caracter, persecutaţi moraliceşte de aceiaşi liberali, ca să ne condamne.
În loc să aveţi o ţinută ca a lui Ghelmegeanu, spre pildă, v-aţi arătat arama prostiei chiar pe faţă. Vă priveşte.
Pe mine, însă, mă priveşte să vă întorc spatele când vă voi vedea de la înălţimea piedestalului pe care m-a urcat curăţenia de suflet a unui tineret românesc şi creştin, cum m-a urcat vitejia grănicerilor făuritorii patriei întregite, de la înălţimea acestui piedestal, vă arunc dispreţul meu în aşteptarea blestemului unui Neam întreg!
Chemat în faţa Parchetului, D. General Gh. Cantacuzino a făcut următoarea declaraţie:
Bucureşti, 31 Martie 1936
Declaraţie
În conformitate cu ordinul Domnului Prim Procuror, pe lângă Parchetul de Ilfov, cu privire la scrisoarea din 17 martie 1936 pe care am scris-o lui Armand Călinescu şi lui Virgil Madgearu, am onoarea a declara următoarele:
Declar că scrisoarea este concepută şi scrisă şi subscrisă de mine şi că menţin tot ce arăt în această scrisoare.
Nu de frica unei condamnări sau unui proces declar ce declar acum, pentru că doresc un proces şi o condamnare, procesul ca să am prilejul, sub stare de asediu şi cenzură, să mai declar multe; condamnare, să am fericirea ca prin suferinţa nedreaptă să zoresc procesul Neamului sugrumat de jidani şi jidăniţi, ca Călinescu şi Madgearu.
Când vreau să fac ceva, nu vin să spun sau să scriu: „Domnule, mâine la 10 jumătate în cutare loc am să-ţi trag două perechi de palme” pentru că avertizatul îşi poate lua măsuri în aşa fel şi să mi le tragă el mie!
Lui Călinescu şi lui Madgearu nu mă înjosesc să le fac aşa cinste, pentru că aş fi silit să mă bat eventual cu două lichele şi mă feresc de aşa ceva pentru ca să nu mânjesc terenul onoarei.
Declar că m-aş bucura să se găsească cineva sau unii să le dea corecţia meritată şi mai declar că ar fi să se facă o prostie împuşcându-i, căci ar face din, pigmei, martiri; ori, cu pezevenchi ca Călinescu şi Madgearu nu se tratează nicio chestiune pe calea onoarei sau pe calea sancţiunilor ce onorează.
De unde au scos D-lor din scrisoarea mea că vreau să-i tratez aşa de sus, căci de nicăieri nu se vede decât că îi tratez cât de jos, cu cea mai mare scârbă şi cu cel mai profund dispreţ.
Stau la dispoziţia autorităţilor pentru orice desluşiri complementare.
General Gh. Cantacuzino
Cuvântul Argeşului – anul I – nr. 18-20 – 1 mai 1936
