Răzvan Codrescu (1959-2021)

Luna aceasta ne-a părăsit pe neaşteptate scriitorul Răzvan Codrescu, poate cel mai de seamă intelectual şi om de cultură al dreptei naţionaliste româneşti născut în epoca postbelică.

Prin plecarea lui am pierdut un autor extrem de prolific, atât un teoretician al „Spiritului dreptei” dar şi un polemist redutabil, al cărui condei părea adesea muiat în acid, nu în cerneală, atunci când considera că trebuie să scoată în evidenţă neajunsurile celor din tabăra adversă, dar nu odată şi ale celor din cea proprie. Ca oricare dintre noi, şi Răzvan Codrescu a fost uneori tributar propriului subiectivism, preferând pe alocuri verva sau estetica unei sintagme memorabile, cu valenţe literare, echilibrului care uneori e lipsit de spectaculozitate, dar aşa cum se manifestă adesea adevărul.

Dincolo de acestea însă, el va rămâne în cultura românească drept un autor dăruit cu un imens talent şi cu un deosebit simţ al limbii române autentice, căreia s-a străduit să-i redea esenţele nefalsificate de împrumuturi străine. Poet prolific, eseist redutabil, fundamentat pe o solidă infrastructură teologică şi filosofică, Răzvan Codrescu lasă posterităţii o operă amplă, care aşteaptă să fie (re)descoperită de generaţiile României de azi şi de mâine.

La trecerea sa în veşnicie, unii autori şi-au exprimat regretul pentru pierderea suferită de curentul conservator al intelectualităţii româneşti. Deşi circumscrierea aceasta nu e greşită, e prea vagă şi prea generală. Răzvan Codrescu a fost, într-adevăr, un conservator, implicat în ultimii ani în conducerea unor proiecte editoriale ca „Lumea credinţei” sau „Editura Christiana” şi mulţi l-au perceput mai degrabă doar din perspectiva lor. Numai că etichetarea sa în acest mod e unilaterală, pentru că Răzvan Codrescu a fost în primul rând un naţionalist creştin asumat. Un crez moştenit pe filiera elitei interbelice, ale cărei figuri de seamă au fost neîndoielnic reperele fundamentale care i-au modelat personalitatea, şi care s-a răsfrânt în primele două decenii postcomuniste în revista sibiană „Puncte Cardinale” care poartă amprenta lui majoră. De la teoreticieni ai acestei concepţii ca Nichifor Crainic sau Dumitru Stăniloae, la oameni de acţiune şi spirit de jertfă precum Corneliu Codreanu sau Ion Moţa, la poeţi ai sufletului românesc precum Radu Gyr, la supravieţuitori ai infernului temniţelor comuniste precum Pr. Gheorghe Calciu, Demostene Andronescu sau Marcel Petrişor, toate aceste personalităţi care şi-au închinat operele şi viaţa acelei linii a neamului care ţinteşte spre absolut şi eternitate, au fost modele care i-au influenţat în mod hotărâtor devenirea şi concepţia intelectuală. Am enumerat aici doar câţiva dintre cei pe care Răzvan Codrescu i-a evocat în „Cartea mărturisitorilor” drept repere indelebile ale conştiinţei naţionale româneşti.

Suntem siguri că o mare parte din opera pe care o lasă în urmă Răzvan Codrescu, mai ales cea care transcende subiectivul efemer care l-a pasionat de asemenea (deşi poate că şi textele cu astfel de accente şi-ar găsi locul într-o antologie sau serial al „operelor complete”, datorită valorii lor literare intrinsece), va rămâne la rândul ei un model pentru generaţiile viitoare de români dornice să cultive specificul care îi defineşte ca neam.

Din perspectiva creştină a naţionalismului, Răzvan Codrescu s-a pronunţat şi el, pe linia interbelicilor, pentru ideea unei „teologii a neamului”. Iar abordarea acestui specific are loc şi la el nu doar la nivel conceptual, ci şi la cel al sensibilităţii lirice. Din poeziile pe care le-a lăsat în urmă se răsfrânge adesea rezonanţa sufletului autorului cu cel al neamului, cu durerea sa, cu nostalgia după măreţia exemplară a generaţiilor definitorii din trecut comparată cu decăderea tragică din contemporaneitate.

Amar de cântec

Neam al meu cu patimi stinse,

care boală mi te-nvinse,

de-ai ajuns, smerit sub chingă,

cînii lumii să te lingă?

Neamule, iubitule,

nemaiodihnitule,

vămile, pustiile

te-au cernut cu miile…

Ce-a rămas din slava ta?

Numai dorul ce se va

şi măiastra graiului,

naltă-n gura raiului …

Fără îndoială, nostalgiile lui Răzvan Codrescu rămân mereu la nivelul reperelor interbelice, iar dezamăgirea sa faţă de nevrednicia contemporanilor e una manifestă. Una din cărţile sale esenţiale, tipărită în mai multe ediţii revizuite succesiv, se intitulează „În căutarea Legiunii pierdute”. Unele consideraţii din ea pot şi chiar trebuie privite ca fiind subiective. Dar starea de spirit în care a fost scrisă, transmisă încă prin titlul ei, poate fi desluşită fără echivoc. Legiunea interbelică nu a putut renaşte în epoca postcomunistă ca fenomen de anvergură naţională. Probabil că nu i-a venit încă timpul. Momentan traversăm o iarnă, în care totul este încă îngheţat, atât la nivel politic, cât şi la cel al ideologiei dominante, al spiritului vremurilor.

Răzvan Codrescu n-a mai avut însă răbdare să aştepte momentul –probabil încă îndepărtat – al viitoarei învieri. Negăsind aici, pe pământ, o întreagă generaţie capabilă să ducă mai departe flacăra interbelică la aceeaşi intensitate şi anvergură, el a plecat să-i întâlnească pe înaintaşi chiar acolo unde se află acum majoritatea covârşitoare a lor. Căutarea „Legiunii pierdute” s-a încheiat astfel prin regăsirea şi cuminecarea cu membrii ei în cerurile veşniciei. Poate că nu întâmplător Domnul l-a chemat din această lume pe data de 13 septembrie, chiar de aniversarea întemeietorului Legiunii Arhanghelul Mihail, expresie a năzuinţei sufletului românesc către o libertate care merită să fie cucerită doar prin infuzarea sa cu virtuţile morale şi eroice care îl fac vrednic de aceasta.

Prin ceea ce lasă posterităţii, Răzvan Codrescu ne arată cu prisosinţă că idealul românesc e încă unul viu, capabil să fie transmis nefalsificat de la o generaţie la alta. Rămâne ca şi generaţiile care vin după el să-i înţeleagă cât mai bine rostul şi făptuirea, precum şi adevărul esenţial că o idee capabilă să transforme sufletele nu se poate stinge, ci rodeşte bogat atunci când cade pe un sol lăuntric fertil, care întoarce apoi înzecit, în folosul neamului său, talanţii cu care a fost dăruit de Dumnezeu.

Lasă un răspuns

Adresa email nu va fi publicata.

Default thumbnail
Subiectul precedent

Naţionalism şi Creştinism

Default thumbnail
Subiectul următor

Predeal 2021

Cele mai recente din

Decemvirii (18)

CONGRESUL STUDENȚESC DE LA TÂRGUL MUREȘ (I) Constituirea echipelor de pedeapsă Între

Default thumbnail

Victor Puiu Gârcineanu

Intelectual cu valenţe mistice, veritabil precursor al generaţiei „sfinţilor închisorilor” din deceniile