Pseudoargumente româneşti în favoarea unei Europe federale

Emisiunea „Referendum” de pe TVR1 a găzduit în seara de 6 decembrie o dezbatere pe subiectul „Susţineţi ideea creării Statelor Unite ale Europei?”. Ca de obicei, au fost invitate personalităţi cu opinii diferite asupra chestiunii în discuţie, scopul fiind un duel al argumentelor pro şi contra, spre edificarea telespectatorilor. Tabăra „pro” au constituit-o Iulian Fota şi Oana Popescu Zamfir, iar poziţia „contra” a fost reprezentată de Dan Dungaciu şi Mihail Neamţu.

Nu intenţionez să prezint aici o cronică a dezbaterii, a cărei înregistrare poate fi urmărită pe internet (partea 1 şi partea 2) sau în rezumat pe hotnews.ro, unde s-a deschis şi un sondaj în care doritorii îşi pot exprima opinia pro sau contra transformării UE într-un suprastat federal. Dacă la începutul emisiunii rezultatele de moment indicau că aproximativ două treimi din participanţi susţin ideea în dezbatere, la finalul ei scorul s-a răsturnat, o uşoară majoritate pronunţându-se contra ei. Pentru ca, la ora scrierii acestor rânduri, majoritatea critică să sporească la aproape două treimi.

După cum se vede, argumentele critice, prezentate excelent de către Dan Dungaciu şi Mihail Neamţu s-au dovedit a fi mult mai substanţiale. Cei doi au invocat în primul rând birocraţia sufocantă, sporirea centralismului, dictarea de la Bruxelles a liniei politice la nivel naţional, ideologizarea excesivă, mai ales pe teme LGBTQ şi de gen, corectitudinea politică de tip neomarxist şi alte elemente pe care le cunoaştem cu toţii, pentru a se pronunţa împotriva unei idei în cele din urmă utopice, menită să dizolve identităţile naţionale într-un amalgam nedefinit.

Argumentele contra erau previzibile şi au fost prezentate într-o manieră logică, printr-o retorică argumentată impecabil. După cum se poate constata, ele au punctat decisiv la public, reuşind să conducă la răsturnarea rezultatelor sondajului de opinie (chiar dacă unul nereprezentativ din punct de vedere sociologic).

Ceea ce a frapat însă a fost slăbiciunea argumentelor aduse în emisiune în favoarea „Statelor Unite ale Europei”. Ar fi fost de aşteptat ca avocaţii acestei idei să fie ancoraţi într-o poziţie ideologic solidă, de tip progresist, de pe care să încerce să-şi afirme superioritatea propriei concepţii.

Dacă Oana Popescu Zamfir a mai încercat pe alocuri aşa ceva, ea nu a reuşit decât să reprezinte într-un mod coerent doctrina progresistă, argumentele ei pentru SUE fiind mai degrabă indirecte: e un proiect progresist, deci trebuie susţinut din perspectiva acestei concepţii. Totuşi, în cazul ei s-au putut constata şi o serie de nuanţe, care nu o recomandă drept o activistă de un dogmatism ultra-radical, ci mai degrabă drept un partener viabil de dialog, cu care pot fi dezbătute idei contradictorii într-un mod civilizat.

În schimb, linia principală de argumentaţie a lui Iulian Fota e una mai degrabă oportunistă, interesată. Una care întruchipează mai degrabă ridicarea la rang de doctrină politică a tradiţionalei (dar în acelaşi timp nocivei) „şmecherii româneşti” de a te orienta după cum bate vântul. Pentru dl. Fota, proiectul unei Europe federale trebuie susţinut pentru că acesta ar fi … „interesul românesc”. Recursul la argumente de tip naţional pentru a pleda în favoarea unui demers de tip supranaţional, chiar antinaţional, trădează o halucinantă lipsă de logică. De fapt cam acelaşi tip de discurs l-a avut întreaga noastră clasă politică acum 15-20 de ani, când s-a pus problema aderării României la UE, iar mulţi continuă să îl promoveze şi în ziua de azi.

În virtutea acestei logici, noi nu susţinem de fapt Europa federală ca proiect specific, ci facem temenele cu ochii daţi pe spate de admiraţie (poate făcând cu ochiul, şiret, atunci când credem că nu ne vede nimeni) la orice proiect, oricât de inept, ar ajunge să domine la un moment dat minţile politicienilor din apusul continentului. „Lumina vine de la Occident”, ne spune dl. Fota, invocând spiritul paşoptiştilor. Ca atare, atitudinea noastră trebuie să fie un „amin” hotărât la orice ne este impus în numele acestei iluminări colective la care ar fi ajuns apusenii, mereu cu un pas înaintea „retrograzilor” din partea de est a continentului, care refuză să accepte „binefacerile” progresismului.

Nu contează care ar fi ideologia la modă, care i-ar fi principiile, cine i-ar fi părinţii teoretici. Poate că într-o bună zi, într-un viitor nu prea îndepărtat, în vest va ajunge dominant un curent ideologic pe care l-am putea numi „eco-fascism”. E un exemplu ipotetic, chiar dacă orice asemănare cu realitatea zilelor noastre nu e tocmai întâmplătoare. Ce trebuie să facem atunci noi, românii? Dl. Fota ne sfătuieşte, la modul indirect, astfel: „românii nu au progresat niciodată când s-au îndepărtat de Europa”.

Cu alte cuvinte, el nu pledează prin niciun argument concret în favoarea SUE, ci ne îndeamnă la temenele în faţa „Înaltei Porţi” de la care ne vine „lumina”, şi care e preferabil să se afle în apus decât în răsărit. O atitudine minoră de vasalitate, demnă doar de regnul nevertebratelor. Crede domnia sa că artizanii proiectelor politice apusene de tip progresist, pătrunşi până la sânge de dogma pe care o întruchipează, nu îşi dau seama de impostura celor care vin să li se gudure astfel la picioare într-un mod care nu poate provoca decât un amestec de neîncredere cu silă? Sentiment care, pentru a păstra aparenţele, e drapat de regulă sub masca unei condescendenţe protocolare?

Lăsând la o parte extremele gen USR sau AUR, partide care încearcă să se profileze ferm pe un fundament doctrinar asumat, restul partidelor româneşti, cele care au asigurat practic guvernele şi majorităţile parlamentare ale ultimelor decenii, se revendică majoritar de la acest tip de atitudine măruntă şi oportunistă, de a nu-i „supăra” pe dulăii cei mari, în speranţa că poate va le pica vreun oscior de la masa acestora.

Pentru a vedea cât de ridicole pot fi asemenea argumente de tipul „interesului românesc”, trebuie amintit că nici cei care în emisiune s-au situat în tabăra „contra” nu au pledat pentru o Românie care să întoarcă spatele Europei de vest,  sau pentru un Roexit, ci pentru fundamentarea uniunii continentale pe alte baze, menite să respecte suveranităţile şi identităţile naţionale, precum şi moştenirea creştină a civilizaţiei europene. O poziţie similară o adoptă şi AUR. Aşadar, în România mai nimeni nu se pronunţă contra unei forme de Uniune Europeană, sau împotriva aderării României la aşa ceva.

Prin urmare, pledoaria d-lui Fota în favoarea unui suprastat federal cade în gol. Numai cu leitmotivul că „România trebuie să fie cu Europa, orice-ar fi”, nu se pot pune bazele unei susţineri româneşti ale unui asemenea proiect.

Dar, în cele din urmă, poate că e chiar mai bine aşa. Pseudoargumentele româneşti în favoarea unei Europe federale nu fac decât să arate cât de rupt de realitate e un asemenea proiect şi cât de puţin entuziasm reuşeşte să trezească el la periferia continentului. Aceasta intuieşte că el nu va fi decât o nouă formă de stăpânire din partea „marilor puteri”, încercând ca atare să se aranjeze cum poate, ca să-i meargă cât mai bine. E vocea instinctului secular de supravieţuire în faţa tuturor vitregiilor istorice, care nu se înşeală nici de această dată.

Lasă un răspuns

Adresa email nu va fi publicata.

Subiectul precedent

¡BLANQUERNA ABSOLUCIÓN!

Default thumbnail
Subiectul următor

Orient şi Occident

Cele mai recente din