Căpitanul în Casa Cernăianu (I)
Întâlnirea Călinescu – Stelescu continuă
Suntem încă în data de 20 martie 1936. Așa cum ați putut citi în numărul trecut al serialului nostru, Armand Călinescu primise în vizită pe Gheorghe Beza și apoi pe Mihai Stelescu. Să vedem ce a mai notat Călinescu în jurnalul s[u (Armand Călinescu, „Însemnări Politice”) legat de această întâlnire:
A doua zi după crimă, Codreanu cu Szilaghy se duc și se ascund la d-na Cernăianu. Aceasta comunica la telefon d-nei Lupescu. După o oră d-na Cernăianu primește un telefon de la palat – nu știe Stelescu cine vorbea – în care i se spune: „Mosafirul poate să rămână”. Și Codreanu a rămas acolo 8 zile.
Aceasta o povesteşte Szilaghy care era martor ocular. Stelescu însă mai spune că Malaxa a promis lui Codreanu două milioane pentru propagandă.
Capăt o fotografie reprezentând pe cei trei asasini ai lui Duca, la închisoare. Bine îmbrăcăți, cu frizură etc. Dovada unui excelent tratament. Arăt liberalilor fotografiile, Se arată indignați, îndeosebi cei tineri.
Să o luăm cu sfârșitul. Fotografii cu Nicadorii în temniță au circulat între legionari sub formă de carte poștală. Fotografiile fiind făcute cu acest scop. Cei trei sunt îmbrăcăți la costum, cravată și da, au și părul aranjat. Nu va imaginați însă că așa au petrecut ei detenția, în cămașă proaspăt călcată și cu sacoul pe umeraş. Stelescu oferă imaginea ca să îl stârnească pe Călinescu, acesta la rândul său, face același lucru în tabăra liberală. Cu siguranță, pe Călinescu nu îl apucase brusc o mare duioșie față de Duca.
Milioanele lui Malaxa nu aveau nicio legătură cu subiectul Cernăianu și nu s-a primit așa ceva de către Mișcare. Desigur, intrigi a la Stelescu, acuzaţii fără nicio dovadă în spate, nu mai insist asupra lor. Cât privește pretinsa mărturie directă a lui Szilaghy (de fapt Victor Silaghi), să nu se înțeleagă cumva că și acesta s-a aflat prezent la acea întâlnire. Stelescu practic îi povesteşte lui Călinescu ceea ce i-ar fi povestit lui Silaghi – unul dintre cei mai apropiați oameni ai Căpitanului, erou legionar căzut la Ploiești în rebeliunea Generalului Antonescu.
Situația Cernăianu
Să revenim la fragmentul legat de casa Cernăianu, o situație care revine și revine în acuzațiile lui Stelescu la adresa Căpitanului și care ulterior sunt preluate și agitate și de George Beza. Pe scurt, cei doi îl acuză pe Corneliu Zelea Codreanu de complicitate cu Elena Lupescu care l-ar fi protejat atât în timpul prigoanei Duca, cât și ulterior, în timpul procesului Gărzii de Fier din 1934, ascunzându-l în casa verișoarei sale. O nebunie…
Pe acest subiect în literatura legionară nu s-a scris mai nimic. Legionarii din vremea Căpitanului considerau că nu merită să pierzi timpul explicând o asemenea porcărie inventată de Stelescu (și evident aveau dreptate, ei trăiau pe viu toate aceste ticăloşii, pentru cine să le fi pus atunci în scris?), cei din exil au lucrat cu ce frânturi de informație au avut la dispoziție, dar în general au ocolit subiectul, iar cei care au auzit explicația direct din gura Căpitanului au așternut-o pe hârtie după 1990, deci la o distanță de peste 50 de ani, la o vârstă venerabilă și după lungi și grei ani de pătimire înăuntrul și în afara gratiilor.
Minciuna asta repetată și promovată de Stelescu între 1934-1936 se rostogolește din când în când și astăzi, fie în presa de senzație din România, fie în lucrările pretins științifice și obiective ale unor istorici români sau străini. După cum cred că v-ați obișnuit deja, voi folosi cadrul larg al serialului nostru pentru a intra pe toate subiectele conexe pe care le consider pe de o parte insuficient tratate până acum din prudență excesivă, lipsa de informații sau teamă și, pe de alta, utile pentru înțelegerea Decemvirilor și a pedepsirii lui Mișu Stelescu.
Ați citit deja acuzele pe acest subiect în numerele anterioare ale serialului, voi relua acum numai câte un scurt paragraf pentru reamintire.
Stelescu: În timp ce toţi stăteam la Jilava, d-ta te adăposteai la o doamnă. Era o persoană duşmană acţiunii d-tale. Cum de v-aţi împăcât aşa de bine? Ce poveste eşti gata să mai inventezi şi asupra acestui fapt? Eu ştiu o lozincă, la duşmani nu se doarme când camarazii suferă afară. (Decemvirii, 8)
Beza: Dumneata, domnule Codreanu, care în vremea în care 20.000 de tineri erau schingiuiţi în întreaga ţară, în vremea în care, alături de toţi camarazii mei, eu putrezeam în temniţă la Jilava, în vreme ce Sterie Ciumettti cădea ciuruit de gloanţe, d-ta, domnule Codreanu, te adăposteşti în casa unei evreice, în casă evreicei Cernăianu? (Decemvirii, 12)
Prigoana Duca context
Contextul îl știți deja, reiau doar schematic. Garda de Fier a fost dizolvată peste noapte la 9 decembrie 1933, în plină campanie electorală după ce dăduse câțiva martiri – legionari care fuseseră asasinați de autorități în timp ce lipeau afișe sau participau la activități electorale. Din 10 decembrie încep arestările masive în rândul legionarilor. În 29 decembrie 1933 cade I. G. Duca sub gloanțele Nicadorilor, în aceeași zi Sterie Ciumetti cade sub gloanțele autorităților, fiind întâi toturat ca să divulge ascunzătoarea lui Corneliu Codreanu, ceea ce nu s-a întâmplat. Ca urmare a deciziei Consiliului Legionar – la propunerea lui Moța – se hotărăște protejarea Căpitanului și împiedicarea arestării acestuia. Deși Codreanu ar fi vrut să se predea, se merge pe strategia lui Moța care, convins că autoritățile îl vor suprima pe Căpitan înainte de proces, pledează pentru forțarea arestării generalului Cantacuzino în locul lui Codreanu pentru a beneficia de un complet de judecată format din generali, complet care astfel nu ar fi fost direct aservit puterii și nu ar fi judecat politic. Codreanu urma să stea ascuns până la proces, urmând să se predea odată cu începerea acestuia.
Căpitanul în contextul prigoanei Duca.
După scoaterea Gărzii de Fier în afara legii, Căpitanul rămâne ascuns în casa Generalului Cantacuzino până spre sfârșitul lunii decembrie 1933. Între timp, în această casă se întrunește Consiliul Legionar care se opune ideii Căpitanului de a se preda autorităților și decide că siguranța Căpitanului urma să fie asigurată de Colonelul Ștefan Zăvoianu ajutat de: Victor Silaghi, Andrei C. Ionescu, Fănică Anastasescu. Evident, casa generalului nu era potrivită pentru ascunderea Căpitanului. Acesta va fi mutat în casa Colonelului Zăvoianu – care la acea dată nu era cunoscut ca legionar de către autorități –, apoi, când nici aceasta nu a mai fost sigură, a fost mutat pe la diferite gazde de legionarii numiți mai sus.
Astfel ajunge la un moment dat în stradă Simonide nr 13, în casa avocatului Constantin Cernăianu, însoțit de Victor Silaghi. Respectivul domn Cernăianu era însă căsătorit cu verișoara Elenei Lupescu, Coca Cernăianu, ceea ce Corneliu Zelea Codreanu și legionarii săi nu știau. Strada Simonide se afla în apropierea casei Generalului Cantacuzino de pe Gutenberg. Practic, Gutenberg se află pe dreapta Dâmboviței, Simonide se află pe stânga, cam la jumătatea actualului Parc Izvor care s-a construit peste străduțele demolate.
Coca Cernăianu
Doamna Cernăianu este un personaj destul de enigmatic. Știm din numeroase surse că era verișoară primară cu Elena Lupescu, că se ocupa în folosul acesteia de strângerea diverselor informații care i-ar fi fost utile și că în acest scop colabora cu Ion Pitulescu, directorul general al Poștei, Telegrafului și Telefoanelor. Iată ce nota Constantin Argetoianu în memoriile sale tipărite sub titlul „Însemnări Zilnice” volumul 1, despre casa Cernăianu și stăpâna ei:
10 februarie 1935. A doua zi după sosirea mea din Egipt, mi s-a adus copia unui raport al lui Pitulescu (directorul Poştelor) adresat d-nei Lupescu, în care înaltul funcţionar relata înaltei doamne (raportul începea: înaltă Doamnă!) părerile diverşilor conducători politici (eu nu figuram) asupra zisei doamne, interceptate la telefon. Raportul ar fi fost făcut în casa d-nei Cernăianu, (unde ar exista un adevărat oficiu de informaţii al Lupeascăi), cu colaborarea acesteia. Factum-ul, care a circulat în tot oraşul (mie mi s-au adus vreo cinci exemplare în spaţiul a câtorva zile) mi-a părut suspect, fiindcă conţinea şi un pasaj supărător pentru mareşalul Averescu care nu putea să fi fost redactat în casa d-nei Cernăianu. Am arătat în Amintirile mele rolul d-nei Coca Cernăianu ca agent de legătură între mareşal şi Lupeasca. Ea este o devotată averescană — mareşalul a poreclit-o „Madame Talleyrand” şi îi apreciază mult inteligenţa — şi este exclus ca ea să se fi pretat la o acţiune menită să scadă şansele lui Averescu faţă de o apropiere cu mediul Lupescu.
Niciodată nu mi-am imaginat că dna Cernăianu ar fi fost deopotrivă omul Elenei Lupescu și al Mareșalului Averescu. Iată cum se desfac însă o parte din ițele încurcate ale poveștii noastre. Mareșalul Averescu care dintr-o dată devine susținător al lui Mihai Stelescu, deși fusese un simpatizat al legionarilor și al Căpitanului, apare și alături de Coca Cernăianu.
Pe același subiect mai avem o mărturie din afară lumii politice. Pr. Nicolae Brânzeu nota în memoriile sale publicate sub titlul „Jurnalul unui preot bătrân”: D-na Cernăianu e verişoară cu Lupeasca. Umblă la ei în familie. A adus lucrul până acolo încât Regele s-ar împăca cu Averescu, dar moşul aşteaptă să-l cheme Regele la el.
Deasemenea, nu mi-am imaginat că soțul Cocăi se va dovedi un tip foarte interesant. Atenția legionară s-a centrat mereu pe faptul că dna Cernăianu era verișoară cu Elena Lupescu, soțul fiind un fel de anexă nefericită a situației din strada Simonide, prezent doar cu numele de familie în toată povestea asta.
Constantin Codin Cernăianu
Coca Cernăianu era căsătorită cu Constantin Codin Cernăianu. Deși în literatura legionară găsim referiri la casa inginerului Cernăianu, acesta era de fapt avocat, doctor în drept, teolog și publicist. În aceste calități s-a implicat în mai multe scandaluri din interiorul BOR sau între BOR și stat. A publicat numeroase cărți și articole legate de abuzurile și situațiile necanonice ale BOR din Vechiul Regat și de ierarhii căzuți în dizgrație – Gherasim Safirin, Gurie Grosu, Vartolomeu al Râmnicului, Visarion Puiu – pe care i-a și apărat ca avocat, dar și ca publicist. În casa sa din strada Simonide 13 funcționează și redacția publicației „Semnele timpului în Biserica noastră”.
Codin Cernăianu a fost și un mare adversar al lui Nicolae Iorga (cu care s-a judecat în numeroase procese), cartea sa „Idolul și îngerii săi. Antologie pentru posteritate” adunând în paginile sale sute de mărturii despre imoralitatea, corupția, autosuficiența lui Iorga, dar și despre nefasta sa influență în cultură, politică și spiritualitatea românească. Cernăianu și-a oferit expertiza și stiliștilor, tudoriştilor, martorilor lui Iehova cărora le-a rezolvat și mediat situația juridică sectei/cultelor (Pr. Dr. Radu Petre Mureșan „Stilismul în România”).
Alt aspect interesant legat de avocatul Cernăianu este implicarea și militarea pentru unirea Bisericilor. Apreciat deopotrivă de BOR și BRU apare des ca nume elogiat în „Unirea. Foae bisericească-politică” dar și între personalitățile greco-catolice. La 20 septembrie 1941, Nicolae Brânzeu nota în jurnal: Despre prietenul C. Cernăianu îmi spunea Aftene că umblă la el de două ori pe săptămână, iar Bonţeanu îmi spunea că cere să fie primit la Unire şi să se facă preot; ar înceta cu toată activitatea lui de până acum. Acelaşi lucru îl doreşte şi soţia lui, iar băiatul s-ar face teolog la Roma.
Cernăianu va trece până la urmă cu toată familia sa la greco-catolici în 1942 (vezi „Unirea”, 13 martie 1943). Politic Codin Cernăianu a fost implicat inițial alături de A.C. Cuza, ulterior fiind deputat din partea PNȚ (vezi Remus Mircea Birtz, „Activitatea Ordinariatului Greco‐Catolic Diecezan Clandestin de Cluj‐Gherla între 1981‐1989”).
Potrivit Dudu Velicu „Însemnări Zilnice 1945-1947” Cernăianu continuă să aibă influență în sfera instituțiilor bisericești și după venirea la putere a comuniștilor: Se cunoaşte conflictul dintre preotul C. Burducea, ministrul Cultelor, şi pr. Vasile Ionescu. Pentru a anihila acţiunea preotului Vasile Ionescu, pr. C. Burducea a intervenit pentru arestarea adversarului său. Şi întrucât preotul V. Ionescu lucra cu dr. Suseanu, fost director de cabinet al ministrului Cultelor şi cu av. Codin Cernăianu – prea cunoscut cu scandalurile bisericeşti pe care le-a provocat în trecut – au fost arestaţi şi aceşti doi. După cinci ore de arest, au fost puşi în libertate toţi trei. În timpul arestului, locuinţele celor trei au fost percheziţionate pentru a se găsi acte compromiţătoare care vizau pe ministrul Cultelor, însă încercarea a fost zadarnică. De altfel, avocatul Codin Cernăianu îşi păstrează actele compromiţătoare în altă parte decât acasă
După 1944 Codin Cernăianu nu suferă niciun fel de represiune sub noul regim, continuând să își păstreze și exercite o parte din influența avută în trecut. Din punct de vedere moral este acuzat de mai multe voci de practici nu tocmai creștine: șantaj și însușire de bunuri necuvenite. Pr. Mureșan în lucrarea mai sus citată menționează, pe baza unui document al Direcției de Studii a Ministerului Cultelor din 1954 următoarele: Se spune despre el că a făcut carieră din şantajarea chiriarhilor şi a clericilor ortodocşi, speculând lipsurile din unele centre eparhiale, ca şi din viaţa unor ierarhi şi că a fost antreprenorul tuturor scandalurilor şi afacerilor bisericeşti din ultimii 50 de ani.
Casa din strada Simonide 13 nu a fost naționalizată de comuniști, ea rămânând pe mai departe în proprietatea familiei Cernăianu până la demolările masive din anii 80. Strada Simonide va fi nivelată de buldozarele ceaușiste în 1986, în seria ultimelor demolări cauzate de ridicarea Casei Poporului și a parcului Izvor. La acel moment casa era locuită de Florica Cernăianu și de soțul acesteia, doctorul Cernăianu.
Surse directe și indirecte în cazul Cernăianu
După ce i-am cunoscut pe soții Cernăianu din informațiile pe care le-am avut la dispoziție, ne vom ocupa de prezența Căpitanului în casa Cernăianu, comparând informația pe subiect pe care o avem din 3 surse legionare: Vasile Blănaru Flamura „Batalioanele Morții. Adevărul în moartea prim ministrului liberal I. Gh. Duca”, Gheorghe Grecu „Memorii” – lucrare aflată în manuscris, Horia Sima „Istoria Mișcării Legionare”. Atât Grecu cât și Blanaru Flamură au auzit explicațiile direct din gura Căpitanului, primul în timpul procesului prin care Stelescu a fost exclus din Legiune (Gh. Grecu fiind unul dintre legionarii numiți în Consiliul de Onoare), al doilea în timpul taberei de pe Rarău, în august 1936.
Adevărul este că cele 3 surse nu coincid în mai multe detalii, ceea ce complică și mai mult situația noastră, a celor ce astăzi încercăm să dăm o explicație coerentă și corectă pe subiect. Varianta lui Blanaru Flamură este cea mai extinsă, dar și cea mai necredibilă, vom vedea și de ce. Prin intermediul celor 3 mărturii pe care le vom reda integral, îl vom însoți pe Căpitan în deplasarea sa la casa Cernăianu și vom încerca să refacem firul întâmplării, atât cât ne va fi posibil.
(va urma)
