Împotriva încercărilor de a fundamenta teoretic restricţiile pandemice

În actualele vremuri de pandemie, restrângerea drepturilor şi libertăţilor consfinţite de toate constituţiile democratice e un fapt la ordinea zilei. Politicieni care se autodeclară adepţi ai principiilor democraţiei liberale ajung să se servească, fără a sta prea mult pe gânduri, de instrumente din arsenalul totalitar. Interdicţiile şi restricţiile sunt la ordinea zilei. Rolul lor principal nu este cel de a combate epidemia, ci mai degrabă de a impune maselor de cetăţeni să adopte la modul colectiv comportamentul dorit. Pretextul ar fi un aşa-zis interes superior, sau o pretinsă stare de urgenţă, care se prelungeşte la modul nedefinit.

Fireşte, se pot ridica numeroase semne de întrebare asupra faptului dacă o astfel de linie politică poate fi compatibilă cu o democraţie care se pretinde garant al libertăţilor individuale. Cei care o adoptă au înţeles foarte bine că nu se poate merge înainte la nesfârşit în acest mod, fără a avea o fundamentare juridică, etică şi filosofică a acestei conduite. Lăsând la o parte chestiunea dacă o asemenea fundamentare va putea rezista în cele din urmă în faţa argumentelor critice, asistăm cel puţin la încercarea de a justifica această linie din perspectivele amintite. Fără un asemenea suport teoretic, ea s-ar prăbuşi instantaneu. Cu el însă, promotorii noului totalitarism speră că vor putea prelungi cât mai mult starea actuală şi că ţesătura argumentelor aduse va dura cât mai mult, înainte de a se destrăma în cele din urmă inevitabil şi definitiv.

Se face astfel recurs inclusiv la argumentul autorităţii (argumentum ad verecundiam) prin implicarea unor personalităţi importante în discursul justificativ al acestei linii politice de dată recentă. Un asemenea exemplu este binecunoscutul filosof german Jürgen Habermas, acum nonagenar, adept al „Şcolii de la Frankfurt”, poate cel mai de seamă doctrinar al denazificării şi al democraţiei germane postbelice. Greutatea opiniei sale în privinţa problemelor şi a dezbaterilor care au marcat Germania Federală în ultimele decenii a fost una imensă. El e practic teoreticianul liniei pe care a păşit această ţară, invocând tocmai libertatea în numele rupturii de un trecut totalitar.

Ei bine, acum tocmai Jürgen Habermas este cel care vine să fundamenteze teoretic şi să confere o justificare etică şi filosofică a măsurilor neo-totalitare de care aminteam la început. O face prin eseul „Corona und der Schutz des Lebens” („Corona şi protejarea vieţii”), publicat în septembrie 2021 în  „Blättern für deutsche und internationale Politik“.

Bineînţeles, un asemenea text îi face pe politicienii în discuţie să-şi frece mâinile de bucurie, căci le serveşte interesul cum nu se poate mai bine. De-acum ei pot invoca până şi autoritatea unui corifeu precum Habermas, care le-a iscălit astfel în mod necondiţionat un certificat de „buni democraţi”.

Pe de altă parte, reacţiile la textul lui Habermas din partea unor intelectuali conservatori, care nu şi-au pierdut capacitatea gândirii critice, au fost cât se poate de acide.

Astfel, Markus Vahlefeld îl caracterizează drept un „text cutremurător al unui om căruia spre sfârşitul vieţii i-au luat foc toate siguranţele democratice şi discursive”.

Argumentul filosofico-juridic care stă la temelia discursului lui Habermas este decretarea axiomatică a unei „stări de război” împotriva virusului, rolul statului fiind aşadar acela de a proteja viaţa cetăţenilor săi prin măsuri de orice natură. Adică, în contextul pandemiei, statul are dreptul să se comporte precum ar face-o într-un război real. Această metaforă belicoasă este folosită de Habermas pentru a pregăti terenul pentru obligarea în aceste condiţii a statului la un intervenţionism direct în toate domeniile vieţii.  După cum subliniază Vahlefeld, Habermas chiar regretă în textul său că la nivel juridic starea de pandemie nu e reglementată la fel ca cea de război.

Vahlefeld concluzionează: „Excesivitatea cu care Habermas declară regula ca fiind normă nu este surprinzătoare. Gândirea lui s-a învârtit întotdeauna în jurul pretenției absolute a discursului predominant, motiv pentru care a fost atât de important pentru el să acționeze ca gardian al pragului care permite sau respinge acceptarea participanților la acest discurs. Unanimitatea percepută de Habermas, cu care elitele academice, politice și mediatice stau unite în spatele măsurilor anticorona ale guvernului, îi oferă siguranţa că nu trebuie decât să fundamenteze din perspectivă politico-filosofică normele care au fost puse la baza lor. La Habermas, realitatea este și s-a manifestat doar sub forma exercitării puterii. La vârsta de 92 de ani, cu năzuinţa lui către o dictatură corona, Habermas pare să fi revenit în sfârșit la sine însuşi. Este fenomenul binecunoscut că la bătrânețe valorile și credințele interiorizate în tinerețea timpurie ies din nou în forță la suprafaţă.” Aluzia finală e referitoare la formarea şi socializarea adolescentului Habermas (n.1929) sub regimul nazist, pe care ulterior l-a criticat o viaţă întreagă pentru ca azi, printr-un straniu ocol, să se întoarcă oarecum la „origini”.

Un alt autor care s-a exprimat critic la adresa textului lui Habermas este Felix Menzel. După ce rezumă ideile de bază, prezentând şi câteva mostre de citate, scrise într-un limbaj alambicat, tipic lui Habermas, Menzel ne oferă şi „traducerea din Habermas în germană” (aluzie ironică la stilul adesea incomprehensibil folosit de acesta). Astfel, pe scurt:

„Tradus din Habermas în germană: Ori de câte ori omul este inferior naturii, statul trebuie să treacă la dictatură. Acum, acesta nu este valabil doar în cazul corona, ci, după cum notează corect revista WELT, în cele din urmă se pote aplica la toate bolile. Nici asta nu merge însă suficient de departe: evoluţia climei este, până la urmă, tot unul dintre procesele naturale incontrolabile. Prin urmare, filosoful-rege german ar putea, în general, să se împrietenească cu orice tip de totalitarism adoptat în numele prevenirii pericolelor, cu condiția ca el însuşi să participe la definirea adversarului împotriva căruia se poartă războiul.

În același timp, devine clar cât de profunde sunt la Habermas problemele legate de înțelegere. Greșeala sa decisivă în gândire constă în aprecierea complet greșită a esenței naturii. El susține implicit că condiţia sine qua non a democrației este superioritatea omului asupra naturii. Dar ce se întâmplă dacă omul pierde această superioritate înșelătoare din cauza unui dezastru natural (temporar)?

Cu privire la această întrebare, Habermas se încurcă în contradicții de nerezolvat. Democratul model presupune că, în vremuri de criză, democrația degenerează într-un război auto-ameninţător de genul „toți împotriva tuturor” și că un Leviatan atotputernic ar trebui să intervină pentru a restabili ordinea. În mod uimitor, el încearcă să folosească o viziune ciclică a istoriei, care e asociată mai degrabă cu numele de Oswald Spengler. Prin urmare, corona ne-a aruncat înapoi în starea naturală. Ca atare, acum este vorba de instituirea statului de sănătate [un alt termen pentru „dictatura medicală”, n.n.] pentru a pune capăt războiului. Gândit până la capăt, ne învârtim în cerc. Câștigul filozofic pe planul cunoaşterii este, în consecință, exact zero.”

La final, morala care se desprinde din cele de mai sus este aceea că, indiferent de reputaţia celor care le propagă, termenul de valabilitate al ideilor incompatibile cu adevărul, binele şi libertatea, este unul limitat. E cu atât mai scurt, cu cât contradicţia cu acestea, pe care o ignoră, e mai flagrantă.

Lasă un răspuns

Adresa email nu va fi publicata.

Default thumbnail
Subiectul precedent

Orient şi Occident

Default thumbnail
Subiectul următor

Ofrandă sfinților, mucenicilor, mărturisitorilor din temnițele comuniste

Cele mai recente din

Default thumbnail

Biruinţa Învierii

Sărbătoarea Învierii Domnului e aceeaşi, neschimbată, de două milenii încoace, indiferent de

Decemvirii (19)

CONGRESUL STUDENŢESC DE LA TÂRGUL MUREŞ (II) Mihai Stelescu pe lista canaliilor

Default thumbnail

Conciliul ecumenic

(fragment) Conciliul Ecumenic (Vatican II) se va ocupa aşadar de două probleme