Marcel Petrişor (1930-2021)

La vremuri de hulă şi scârbă, Dumnezeu ne cheamă la marea închinare  

Ieri Răzvan Codrescu, azi Marcel Petrişor, mâine, cine ştie, poate eu, poate tu, poate împreună vom fi chemaţi să ne rugăm pentru ce a mai rămas curat pe pământ!

Doamne, ajută-ne!

Aducem omagiul nostru camaradului Marcel Petrişor, ultimul comandant al comitetului Asociaţiei Române a Foştilor Deţinuţi Politici Luptători Anticomunişti, care a înfruntat gulagul comunist pentru onoarea Gărzii de Fier, în apărarea Bisericii şi a neamului românesc şi pentru libertate.

Trăiască Legiunea şi Căpitanul!

Cinstită fie-le memoria celor care au luptat împreună cu noi până la ultima suflare pentru Biserică, pentru patrie şi pentru Legiune, neprecupeţindu-şi eforturile.

Astăzi, în numele lui şi pentru el, sărutăm pământul ţării, al locului unde a văzut lumina zilei în anul de graţie 1930, Ocişorul lui drag, unde a fost înmormântat.

Dumnezeu să-l ierte, să-l binecuvinteze şi să-l aşeze cu drepţii în Împărăţia Sa!

De la inimă, la cer!

Noi, ultimii rămaşi!

Vasile Jacques Iamandi

Nea Marcel

A trecut la Domnul Marcel Petrișor, un prieten și un povestitor fără pereche. La fiecare întâlnire îl provocam să ne povestească iar și iar despre larii și penații noștri: Gheorghe Calciu, Constantin Oprișan, Petre Țuțea. Era un domn descins din timpurile aurorale ale României interbelice. Avea un cuvânt fascinant, prin care te făcea să vezi aievea întâmplări vesele și triste din Bucureștiul interbelic. De pildă, cea cu poetul Ion Barbu (Dan Barbilian) care într-o noapte, supărat pe englezi, a început să rostească românește cuvinte englezești. Cu Petre Țuțea care, întâlnindu-l odată pe stradă pe Adrian Marino, proaspăt autor al unui „Dicționar de idei” i-a atras atenția că ideile nu stau în dicționar, ci în empireu. Frânturi de discuție: „Nea Marcele, îmi închipui că este cumplit să trăiești cu gândul că poți fi executat oricând, la orice oră din zi sau din noapte!” „Dragul meu, la început, da. Apoi te obișnuiești. Omul se obișnuiește cu toate. Ți se face foame, somn…” „Ce ai suportat cel mai greu în temniță: frigul, foamea?” „Da, era foamea dar mai era ceva: în Casimca Jilavei aveai senzația că cel de lângă tine îți stă pe nervii întinși la maxim”. Altădată: ” Voi veți avea de luptat cu ceva mai cumplit decât am luptat noi. Cu corectitudinea politică”. „Nea Marcele, de ce mă ajuți?”. „Dragă, ca să îi ajuți și tu pe alții, la rândul tău”. Într-o lume obsedată de planificare, nea Marcel, cu un zâmbet ironic, ne tot repeta: „Omul propune, Dumnezeu dispune”.

De la nea Marcel am învățat, printre altele, măsura prieteniei. Cât de impresionant era când nea Marcel ne povestea cum a încercat Gheorghe Calciu să prelungească zilele prietenului său, Constantin Oprișan, tăindu-și venele, dându-i să bea din sângele său! Cât de mult poți iubi un om, un prieten, încât să reții ani de zile poemele sale, ultima mărturie a spiritului său, cu gândul de a nu le lăsa să se piardă în uitare, să fie înghițite de râul Lethe? Așa făcuse el, împreună cu părintele Calciu și cu Iosif V. Iosif, cu poemele filosofice și creștine ale mărturisitorului Constantin Oprișan. Ne repeta adesea: „Să nu te-ntorci din cale Când Duhul Rău te minte Căci vei rămâne pururi În a Sodomei carceri. Prin fier, prin foc, prin apă Dar numai înainte Căci drumurile-n spirit Nu suferă întoarceri”. Tot așa, povestea cum „Ghiță Calciu” îl salvase de la moarte și vreme de mai multe luni el și Iosif V. Iosif îi cedaseră porția lor amărâtă de pâine ca să se întremeze.

Nea Marcel a fost unul dintre cei mai vii oameni pe care i-am întâlnit. De aceea îmi este greu să accept gândul că nu mai este printre noi. Mă mângâi cu speranța că odată ajuns pe tărâmul de dincolo, la un symposion platonic, le va povesti vechilor săi prieteni, „Ghiță Calciu”, „Costache Oprișan”, „nea Petrache” ce s-a mai petrecut, între timp pe pământ, prin ce pățanii am mai trecut noi, românii, noi, creștinii.

Ciprian Voicilă

 

Amintiri cu și despre Marcel Petrișor

Recenta trecere la cele veșnice a seniorului Marcel Petrișor, cunoscut pătimitor în temnițele comuniste, om al literaturii, memorialist de talent, militant în ultimele 3 decenii pentru dezgroparea memoriei naționale, mărturisitor al marilor mărturisitori pe care i-a cunoscut și în același timp promotor al umorului și bunei dispoziții… mi- a prilejuit și mie o plăcută aducere aminte, pe lângă liturghia și rugăciunile înălțate către Domnul pentru veșnica sa odihnă.

Prima imagine a lui Marcel Petrișor e cea transmisă de tatăl meu, în copilărie… aveam câțiva ani, greu de precizat câți…când tatăl meu a început să mă „plimbe” prin lumea temnițelor comuniste, pentru a-mi prezenta portrete de camarazi de suferință cu care care a petrecut în cei 16 ani… ocolind deocamdată aspectele ce puteau stârni groaza și rezumându-se la admirația pentru calitățile morale sau intelectuale ale unuia sau altuia sau la povestirea unor incidente anecdotice… Printre numele pe care le rostea mai des și astfel mi s-au întipărit în minte, era și numele lui Marcel Petrișor, considerat de tatăl meu ca foarte simpatic, o figură reconfortantă, un tânăr descurcăreț… așa am aflat și despre satul său natal  Ocișor din Munții Apuseni… Aurel Vișovan și Marcel Petrișor au stat în aceeași celulă la Aiud și la Gherla.

Următoarele imagini sunt din țară, de la manifestările organizate de Fundația noastră „George Manu”, de la diferite parastase și comemorări închinate unor martiri legionari sau unor seniori de care dânsul a fost apropiat în detenție sau în libertate, apoi altele și mai conturate din Spania unde „nea Marcel” (cum ne-am obișnuit să-i spunem mulți dintre noi) a venit ani la rând în ianuarie la comemorarea anuală de la Majadahonda a giganților Mișcării Legionare, Ionel Moța și Vasile Marin, căzuți în Cruciada antibolșevică, dar și de la alte evenimente (îmi amintesc conferința noastră din 2014 de la sediul Falangei Spaniole din Madrid), eforturile sale lăudabile de a se exprima în spaniolă (în franceză o făcea evident mult mai bine… dar în privat am observat cu surprindere că vorbea cursiv și în maghiară…), exprimarea sa pitorească și umorul cu care pigmenta aproape orice discurs. Ne bucuram de cuvintele dânsului și în public și în particular, și când evoca martirii dar și când ne descrețea frunțile cu amintiri pline de haz, dar totdeauna cu tâlc. Știind că sunt preot greco – catolic, nea Marcel mi-a relatat de mai multe ori, cu mult umor,  „aprigele” dispute interconfesionale de la mesele festive ale familiei sale din perioada copilăriei (ambii săi bunici au fost preoți ortodocși, dar două surori ale mamei erau măritate cu preoți greco-catolici ), dispute încheiate cu amenințări, care erau însă uitate până la următoarea masă festivă…

O atmosferă mult mai gravă degaja povestirea domnului Marcel când își evoca bunica, o femeie plină de înțelepciune, învățătoare formată la școlile din timpul Imperiului Austro-Ungar (perioadă în care românii ardeleni erau evident discriminați dar care a rămas totuși în amintirile multora ca o perioadă stabilă, de pace, prin contrast cu războaiele mondiale și comunismul, care au urmat). Bunica obișnuia să spună celor mai tineri pe care îi îndruma să știe mai multe limbi : „Dacă știi maghiara, poți să vorbești cu stăpânirea, daca știi germana vorbești cu împăratul… dar daca știi latina, vorbești cu Dumnezeu!”

O amintire deosebită mi-a rămas din Catedrala Ortodoxă din Sighet unde domnia sa a conferențiat în 2017 în prezența unui public select (reprezentanți ai Episcopiei, clerul ortodox sighetean, profesori de religie, intelectuali…) relatând experiența dramatică a închisorilor comuniste, fapte sublime de credință și iubire (subliniind jertfele ambelor Biserici românești în prigoana comunistă) și pomenind în lista personalităților spirituale care merită evidențiate și numele tatălui meu.

Ultima imagine e din biserica de la bariera Vergului din București, unde trupul neînsuflețit al domnului Petrișor, marcat de greaua și îndelunga suferință din ultimul an, a fost vegheat de preoți, prieteni și cunoscuți, înainte de a fi dus la Ocișor (unde eu personal nu am putut ajunge). Am spus și noi o rugăciune în tăcere, însoțind cu smeritele noastre puteri sufletul său pe drumul întâlnirii cu Atotputernicul și Milostivul Dumnezeu.

Marcel Petrișor – Prezent!

Pr. Marius Vișovan

Lasă un răspuns

Adresa email nu va fi publicata.

Default thumbnail
Subiectul precedent

Ofrandă sfinților, mucenicilor, mărturisitorilor din temnițele comuniste

Default thumbnail
Subiectul următor

Lansare de carte, comemorări, sfinţire de troiţă

Cele mai recente din

Decemvirii (20)

Ionel Moța justifică și întărește deciziile de la Târgu Mureș Luna aprilie