În fiecare an, la sfârșitul lunii noiembrie și începutul lunii decembrie, naționaliștii români se confruntă mai mult ca în oricare perioadă a anului cu două sentimente aflate într-o antiteză aproape perfectă. În noaptea Sfântului Andrei, pe 30 noiembrie 1938, Corneliu Zelea Codreanu, Căpitanul Mișcării Legionare, artizanul și principalul mărturisitor al simțirii și naționalismului românesc din secolul al XX-lea, avea să fie asasinat alături de Nicadori și Decemviri prin strangulare în Pădurea Tâncăbești de către Jandarmeria Română, prin ordinul direct al Regelui Carol al II-lea. Pe data de 01.12.1918, cu 20 de ani înaintea asasinării Căpitanului, se semna la Alba Iulia alipirea Principatului Transilvaniei la Regatul României, împlinindu-se astfel idealul milenar al românilor, acela a unei națiuni unite, din câmpiile răsărite a Basarabiei până la Codrii Voievodali ai Bucovinei, de la însorita Dobroge până la vârfurile muntoase ale Țării Românești, din călduroasa Oltenie până la pădurile Maramureșene, toate inimile bătând în Ardealul românesc, la Alba Iulia. Prin cele două evenimente prezentate, observăm cu o mare ușurință paradoxul trăirilor emoționale cu care ne confruntăm în fiecare an, în această perioadă.
Așadar, cum naționalistul român, asemeni „omului nou” imaginat și definit de către Căpitan, nu are timp de lamentări și deznădejde, ne-am adunat pentru o nouă serie de acțiuni prin care i-am comemorat și pomenit pe înaintașii noștri. În data de 30.11.2021, alături de Fundația „Profesor George Manu”, grupul naționalist N.O.I. și grupul Scut Botoșănean, am organizat comemorarea anuală a Căpitanului, a Nicadorilor și a Decemviriilor. Astfel la începutul după-amiezii, la marginea Drumului Național 1, în locul în care în urmă cu 83 de ani avea să-și dea ultima suflare Căpitanul, ne-am strâns în jurul troiței ridicate în memoria celor 14 martiri, aproximativ 80 de persoane, care alături de doi preoți i-am pomenit întru rugăciune pe aceștia. Odată încheiată slujba de pomenire, s-au desfășurat trei momente distincte, primul dintre acestea a fost discursul rostit în calitate de reprezentant al grupului Camarazii, discurs prin care am făcut o scurtă trecere istorică a acelor zile fatidice pentru naționalismului românesc și cum putem noi astăzi să folosim învățăturile Căpitanului și să le punem în practică în viața de zi cu zi. Al doilea moment a fost reprezentat intonarea „Imnului Legionarului căzut”, însoțit fiind la final de tradiționalul apel al celor mutați la Domnul. În finalul evenimentului, un camarad a rostit un discurs de solidaritate, în limba spaniolă, față de camarazii spanioli din cadrul Falangei, care trec prin momente cumplite în țara lor natală, unii dintre aceștia fiind chiar încarcerați.
Ziua de 01.12.2021 reprezintă pentru noi, nu doar sărbătoarea unirii provinciilor istorice, ci și o zi de cinstire a tuturor celor care au făcut ca acest vis să devină realitate. Unul dintre acești oameni a fost Protopopul Ioan Moța care se odihnește în cimitirul ortodox din Orăștie. Aportul Protopopului Ioan Moța a fost unul semnificativ, acesta desfășurând o amplă activitate de susținere a cauzei românilor din Ardeal cu mult înainte, ca Marea Unire să reprezinte o variantă cu adevărat viabilă. Acesta pe lângă cuvântările și promovarea Dreptei Credințe, a fost întemeietor și director a mai multor publicații literare și culturale românești din Transilvania, printre acestea numărându-se săptămânalul „Libertatea” din Orăștie, „Tovărășia”, „Foaia Interesantă” sau „Bobârnaci”. Acesta avea să fie condamnat de mai multe ori la închisoare de către conducerea maghiară, fiind acuzat de uneltire împotriva statului. Odată cu începerea Primului Război Mondial, părintele Moța avea să redacteze mai multe articole prin care milita pentru intrarea în război a României de partea Puterilor Antantei, pentru a putea face astfel posibilă unirea Transilvaniei cu Regatul Mamă. În anul 1917 face parte din delegația României alături de V. Lucaciu și V. Stoica, care se deplasează în Statele Unite ale Americii pentru a face cunoscute guvernului american doleanțele și cauza românilor din Ardeal. Iată, cât de majoră a fost contribuția Protopopului Moța față de poporul român și pentru unirea ardelenilor cu Regatul României. Din păcate, prea puțini au auzit astăzi de acesta, singurul „păcat” al acestuia a fost, că fiul său Ionel Moța a fost comandant legionar și avea să moară în Spania, apărându-l pe Hristos de pericolul bolșevic care se năpustise asupra națiunii spaniole. Activitatea fiului a fost suficientă pentru autoritățile comuniste să-l scoată din istoria țării, lăsându-l astfel pradă uitării colective. Ceea ce comuniștii n-au reușit în mai bine de 45 de ani de dictatură, a fost să-l elimine din mentalul colectiv al românilor. Comemorarea s-a desfășurat în fața mormântului, slujba oficiată de un preot ortodox din Orăștie, acesta ne ratând ocazia să rostească mai multe fraze absolut sublime la adresa Protopopului Ioan Moța, subliniind aportul acestuia la Marea Unire.
Sărbătoarea dedicată unirii avea să se încheie în Cetatea Sfântă a Marii Uniri, unde alături de camarazii basarabeni din grupul „Faptă nu Vorbă” am desfășurat o coregrafie formată din 4 pânze, 3 dintre acestea reprezentând în mod individual culorile drapelului și însemnătatea fiecărei culori, albastru – acvila de pe cer, galben – munca pe ogor, roșu – sângele de erou, iar la final având o pânză tricoloră cu mesajul „Sfântul Tricolor”. Aceste mesaje au fost însoțite de fumigene tricolore, creând astfel un spectacol demn de admirat, mai multe persoane strângându-se în jurul obeliscului lui Horea, Cloșca și Crișan pentru a urmări momentul îndeaproape.
Astfel aveau să se încheie două zile pline, două zile în care aproape fiecare participant a parcurs distanțe de sute de kilometri, la acțiuni fiind prezenți camarazi din Timișoara, Cluj, Sibiu, Oradea, București, Craiova, Bacău, Suceava, Botoșani, Iași și Chișinău. Am să închei acest articol printr-o învățătură creștină, anume „pentru a avea parte de o înviere, este nevoie de o răstignire!”. Învierea și continuarea naționalismului românesc a fost plătită prin răstignirea Căpitanului, iar Învierea națională a românilor a fost plătită prin sacrificiul și răstignirea sutelor de mii de eroi morți pentru patrie pe câmpurile de luptă și prin lagărele dușmane. Fie ca sacrificiul tuturor celor menționați să reprezinte piatra de fundament, în jurul căreia să ne ghidăm pe viitor, visând neîncetat la acea țară, precum soarele sfânt de pe cer!